Unjust enrichment claim as subsidiary remedy following unsuccessful contractual action for leasing insurance differences

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 05.09.2012 sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul MAI - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună, în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 577.629,6 RON, TVA inclus, reprezentând diferenţe pentru asigurările RCA aferente autovehiculelor ce au făcut obiectul contractelor de furnizare de produse în sistem leasing financiar nr. 34/25.06.2008, nr. 35/25.06.2008 şi nr. 36/25.06.2008, precum şi dobânda legală până la data plăţii efective, actualizate în raport cu rata inflaţiei aplicabile la data plăţii, iar în subsidiar, în măsura în care nu poate fi atrasă răspunderea contractuală, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 577.629,6 RON, TVA inclus, cu care s-a îmbogăţit fără justă cauză, la care se adăuga dobânda legală până la data plăţii efective, actualizate în raport cu rata inflaţiei aplicabile la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 112 şi urm. C. proc. civ., art. 286 şi urm. din O.U.G. nr. 34/2006, contractele de leasing financiar încheiate între părţi, art. 969, art. 1073 şi urm. C. civ.

În şedinţa publică din data de 11.12.2012, tribunalul, a dispus disjungerea capătului subsidiar, având ca obiect cererea în pretenţii pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, de cererea principală având ca obiect pretenţii pe temeiul răspunderii civile contractuale, dispunându-se formare unui nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

La data de 25.01.2013, prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti.

La data de 09.01.2015 s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

Prin sentinţa nr. 287/23.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2012 a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii şi a fost respinsă cererea privind pe reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.- INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ cu sediul în Bucureşti, Bd. x, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul prezentului dosar a fost reprezentat pretenţii având drept temei juridic îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtei, ce au fost formulate iniţial ca un capăt subsidiar faţă de cererea principală în răspundere contractuală.

Tribunalul a apreciat că acţiunea întemeiată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză are un caracter subsidiar, iar în cauza de faţă raporturile dintre părţi au avut la bază contractele nr. x/25.06.2008, nr. y/25.06.2008 şi nr. 36/25.06.2008, ceea ce a condus la faptul că, pretenţiile generate de executarea acestor contracte trebuiau valorificate în acel cadru.

S-a constatat că reclamanta a introdus cererea principală ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, cerere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia civilă nr. 1710/07.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Conform evocatei decizii, tribunalul a constatat că s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că între reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâtul M.A.I. - INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ s-au încheiat 3 contracte de furnizare de produse în leasing financiar nr. 34/25.06.2008, nr. 35/25.06.2008 şi nr. 36/25.06.2008, iar pretenţiile reclamantei în sumă de 577.629,6 RON, reprezentând diferenţe pentru asigurările RCA aferente autovehiculelor ce au făcut obiectul contractelor de furnizare de produse în sistem leasing financiar nr. 34/25.06.2008, nr. 35/25.06.2008 şi nr. 36/25.06.2008, au fost întemeiate pe răspundere contractuală şi găsite întemeiate.

În cadrul considerentelor deciziei s-a reţinut că reclamanta avea obligaţia contractuală de a înştiinţa pârâta cu privire la modificarea unei componente a preţului contractului (în această categorie intrând şi tarifele RCA), iar nerespectarea acestei proceduri era imputabilă reclamantei care astfel nu putea trage foloase din invocarea propriei culpe.

Faptul că cererea în răspundere contractuală a fost respinsă nu deschidea reclamantei în cauza de faţă dreptul la formularea unei acţiuni în baza pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, pretenţiile respective fiind calificate şi tranşate irevocabil în cadrul primei cereri.

Drept consecinţă, în raport de caracterul subsidiar al acţiunii întemeiată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză şi aspectele reţinute anterior, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii prezentei cereri.

Împotriva hotărârii nr. 287/23.01.2015 a formulat apel reclamanta A. S.A. prin care a solicitat admiterea apelului, anularea în tot a hotărârii apelate şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivare, a arătat că prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 a solicitat instanţei, în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 577.629,6 RON, TVA inclus, reprezentând diferenţe pentru asigurările RCA aferente autovehiculelor ce au făcut obiectul contractelor de furnizare de produse în sistem leasing financiar nr. 34/25.06.2008, nr. 35/25.06.2008 şi nr. 36/25.06.2008, precum şi dobânda legală până la data plăţii efective, actualizate în raport cu rata inflaţiei aplicabile la data plăţii, iar, în subsidiar, în măsura în care nu poate fi atrasă răspunderea contractuală, obligarea pârâtului la plata sumei de 577.629,6 RON, TVA inclus, cu care s-a îmbogăţit fără justă cauză, la care se adaugă dobânda legală până la data plaţii efective, actualizate în raport cu rata inflaţiei aplicabile la data plăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 730/01.02.2013, acţiunea întemeiată pe răspundere contractuală a fost respinsă ca neîntemeiată, hotărârea rămânând definitivă prin decizia civilă nr. 1710/07.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, care a respins apelul ca nefondat.

Apelanta a susţinut în esenţă admisibilitatea acţiunii în raport de datele concrete ale cauzei şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei, invocând şi decizia civilă nr. 2244/13.06.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis posibilitatea formulării unei acţiuni întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză după ce, în prealabil, o altă acţiune având drept scop valorificarea aceloraşi pretenţii a fost respinsă irevocabil. În sensul celor arătate, apelanta expune pe larg argumente în favoarea admiterii unei astfel de acţiuni.

Prin decizia civilă nr. 421/A din 09 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a pronunţa această deciziei, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe reiterând decizia civilă nr. 1710/07.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, potrivit căreia s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că raporturile juridice dintre părţi sunt de natură contractuală, fiind întemeiate pe trei contracte de leasing nr. 34, 35 şi 36 din data de 25.06.2008.

Astfel, instanţa de apel a statuat că, pretenţiile cerute de reclamantă se întemeiază pe răspunderea de natură contractuală, astfel încât mijlocul juridic de realizare a acestora este acţiunea în răspundere contractuală, acţiune care a fost respinsă ca neîntemeiată şi nu pentru motivul lipsei raporturilor contractuale dintre părţi.

S-a avut în vedere că prezenta acţiune bazată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză are un caracter subsidiar în sensul că poate fi promovată în lipsa oricărui mijloc juridic de realizare a pretenţiilor solicitate prin cerere, adică în cazul în care, potrivit legii, reclamanta nu are la îndemână pentru realizarea pretenţiilor sale nici o acţiune întemeiată pe un alt temei juridic decât principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

Or, acţiunea întemeiată pe răspunderea contractuală a intimatei pârâte M.A.I. -Inspectoratul General al Politiei de Frontieră a fost exercitată de către reclamanta A. S.A. în dosarul nr. x/2012, fiind considerată posibilă, chiar dacă a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanta neputând benefica în aceste condiţii de acţiunea bazată pe îmbogăţirea fără justă cauză.

De asemenea, instanţa de apel a respins susţinerea apelantei în sensul că acţiunea ar fi admisibilă deoarece, în situaţia respingerii acţiunii în răspundere contractuală, nu mai are la îndemână alt mijloc procedural de recuperare a prejudiciului. Aceasta deoarece prin caracterul subsidiar al acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză nu se înţelege că, în condiţiile epuizării altor căi puse la dispoziţie de lege părţii pentru realizarea pretenţiilor, partea ar putea recurge la această acţiune. Caracterul subsidiar al acţiunii întemeiate pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză se referă la situaţia în care partea nu are la îndemână, potrivit legii, nici un alt mijloc procedural de realizare a pretenţiilor sale.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, reclamanta A. S.A. a declarat recurs prin care a criticat soluţia din apel pentru nelegalitate, reproşând menţinerea sentinţei tribunalului în ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, precum şi motivarea dată în soluţia adoptată, respectiv că nu are deschisă calea acţiunii în baza principiului îmbogăţirii fără justă cauză, dat fiind că pretenţiile au fost tranşate irevocabil în cadrul primei cereri care a format obiectul dosarului nr. x/2012

În motivarea recursului, recurenta arată, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute pentru promovarea unei asemenea cereri, aşa cum s-a statuat în doctrina şi jurisprudenţa relevantă în materie, sens în care enumeră condiţiile cerute pentru naşterea unui raport obligaţional de restituire a îmbogăţirii pentru justă cauză.

În continuare, recurenta expune condiţiile cerute în promovarea unei asemenea acţiuni din perspectiva datelor concrete ale prezentei speţe, arătând că a avut loc mărirea patrimoniului pârâtului, micşorarea patrimoniului societăţii pârâte şi că există legătură între mărirea patrimoniului pârâtului şi micşorarea patrimoniului său, în absenţa unei cauze legitime, ceea ce înseamnă un dezechilibru patrimonial produs între părţile din litigiu şi inexistenţa oricărui mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite de către societatea reclamantă.

În opinia recurentei, faptul că i-a fost respinsă acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 deschide calea valorificării pretenţiilor sale prin intermediul capătului de cerere formulat în subsidiar întemeiat pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză.

În susţinerea recursului, recurenta invocă decizia nr. 2244/13.062014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a dat posibilitatea formulării unei acţiuni întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, după ce în prealabil o altă acţiune având drept scop valorificarea aceloraşi pretenţii care au fost respinse irevocabil, sens în care citează din considerentele evocatei decizii.

În drept, recurenta indică motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. statuează trei ipoteze distincte, prima vizând lipsa temeiului legal, situaţie în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză privind încălcarea unei norme de drept substanţial, iar ultima având ca premisă interpretarea eronată a unei norme juridice.

Pentru a fi în prezenţa celei de-a doua ipoteze, încălcarea unei norme de drept substanţial, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: norma încălcată să existe şi să fie în vigoare la momentul judecăţii, să existe o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispoziţiilor legale. Pentru a fi în prezenţa ultimei ipoteze, interpretarea eronată a unei norme juridice, trebuie ca instanţa recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greşită interpretare sau faptul reţinut să fi fost greşit calificat, în raport cu exigenţele unui anumit text de lege.

Prin criticile aduse de recurentă, rezultă că aceasta reproşează instanţei de apel interpretarea greşită a îmbogăţirii fără justă cauză.

În doctrină, îmbogăţirea fără justă cauză este definită ca fiind faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic. O asemenea definiţie este astăzi susţinută de prevederile art. 1345 C. civ. 2009 care enumeră şi condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Acest fapt juridic generează un raport juridic în conţinutul căruia se regăseşte obligaţia celui ce şi-a sporit patrimoniul de a restitui celui al cărui patrimoniu a fost diminuat valoarea cu care s-a îmbogăţit, care, dacă nu este executată de bună voie, deschide calea acţiunii actio de in rem verso.

În cauză, în mod corect şi legal, instanţa de apel a avut în vedere decizia civilă nr. 1710/07.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, potrivit căreia s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că raporturile juridice dintre părţi sunt de natură contractuală, fiind întemeiate pe trei contracte de leasing nr. 34, 35 şi 36 din data de 25.06.2008. Aşa fiind, pretenţiile solicitate de reclamantă se întemeiază pe răspunderea de natură contractuală pot fi valorificate prin mijlocul juridic de realizare a acestora prin acţiunea în răspundere contractuală.

În cauză, după cum se poate constata, această acţiune a fost demarată, a format obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti şi a fost respinsă ca neîntemeiată, dar nu pentru motivul lipsei raporturilor contractuale dintre părţi, ci pentru că s-a considerat că reclamanta nu şi-a justificat temeinicia pretenţiilor întrucât a operat o modificare a condiţiilor contractuale fără înştiinţarea cocontractantului conform procedurii agreate de părţi.

Prezenta acţiune bazată pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză are un caracter subsidiar în sensul că poate fi promovată în lipsa oricărui mijloc juridic de realizare a pretenţiilor solicitate prin cerere.

Or, caracterul subsidiar al acţiunii întemeiate pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză se referă la situaţia în care partea nu are la îndemână, potrivit legii, nici un alt mijloc procedural de realizare a pretenţiilor sale, şi nu poate fi asimilat acesteia, aşa cum doreşte recurenta, cazul epuizării nefavorabile a căilor puse la dispoziţie de lege pentru realizarea pretenţiilor.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale privind îmbogăţirea fără justă cauză, iar, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea A. S.A. prin Sucursala Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 421 A din 09 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M.A.I.- INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2017.