Inadmissibility of cassation appeal for monetary claims under 1,000,000 RON under transitional law on court decongestion

Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată sub nr. x/10.03.2014, reclamanta S.C. ENERGOTERM S.A. a chemat în judecată pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 35 TULCEA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 522.957,36 RON, reprezentând: - suma de 426.739,24 RON contravaloare energie termică pentru încălzire furnizată în perioada noiembrie 2011 - martie 2013;- suma de 96.218,12 RON majorări de întârziere calculate la data de 28.02.2014 pentru neachitarea în termen a facturilor, penalităţi de întârziere aferente facturilor emise în perioada martie 2011 - martie 2013, penalităţi egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata în termen a obligaţiilor bugetare potrivit art. 17 alin. (1) şi alin. (2) din contractul de furnizare a energiei termice nr. 943/01.10.2010.

Prin sentinţa civilă nr. 275/18.02.2015 Tribunalul Tulcea a admis acţiunea, dispunând obligarea pârâtei să plătească în favoarea reclamantei suma de 522.957,36 RON, reprezentând:

- suma de 426.739,24 RON contravaloare energie termică pentru încălzire furnizată în perioada noiembrie 2011 - martie 2013,

- suma de 96.218,12 RON majorări de întârziere calculate la data de 28.02.2014 pentru neachitarea în termen a facturilor, precum şi

- suma de 9.835 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (1.000 RON onorariu expert şi 8.835 RON taxa de timbru).

Prin decizia civilă nr. 497 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondat apelul - litigii cu profesioniştii, declarat de apelanta pârâtă ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 35 TULCEA, împotriva sentinţei civile nr. 275/18.02.2015 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosar nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. ENERGOTERM S.A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 35 TULCEA, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel; casarea atât a deciziei pronunţate în apel cât şi a hotărârii primei instanţe cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă; casarea în totalitate a deciziei recurate şi rejudecând apelul să fie admis apelul şi schimbată în totalitate sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

Intimata - reclamantă S.C. ENERGOTERM S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Recurenta - pârâtă ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 35 TULCEA a depus răspuns la întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că decizia atacată este definitivă raportat la valoarea pretenţiilor contestate, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 16 noiembrie 2016, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Recurenta a depus concluzii scrise cu privire la raport, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar intimata -reclamantă a achiesat la concluziile raportului întocmit.

Recurenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, susţinând că aceste dispoziţii încalcă prevederile art. 21 din Constituţia României, sub aspectul restricţionării accesului la calea de atac a recursului şi art. 15 alin. (2) din legea fundamentală, în sensul că se creează o inegalitate între justiţiabili, care au introdus acţiuni anterior modificării aduse prin O.G. nr. 62/2015 şi cei care ar introduce asemenea acţiuni ulterior acestei date.

În temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a invocat nelegalitatea Ordonanţei nr. 62/2015, prin care a fost modificată Legea nr. 2/2013 şi prin care a fost introdusă dispoziţia art. XVIII din acest din urmă act normativ, motivat de faptul că aceasta dispoziţie legală invocată în raport nu era în vigoare la data sesizării primei instanţe, data începerii procesului în anul 2014. Astfel conform art. 6 şi 9 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a noul C. proc. civ., termenele procedurale, prin urmare inclusiv căile de atac sunt cele de la momentul sesizării primei instanţe, în esenţă.

În acest sens, recurenta a apreciat că sunt încălcate dispoziţiile art. 6 şi 13, 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 12 la CEDO, în sensul că se creează o discriminare între persoanele care au introdus acţiuni până în 31.12.2015, care nu ar beneficia de această cale de atac fiind necesară o valoare a acţiunii de peste 1.000.000 RON şi persoanele care introduc acţiuni, după 01.01.2016, care pentru care este necesară o valoare a acţiunii de peste 500.000 RON, condiţie pe care arată că o îndeplineşte. Astfel se acordă un acces discriminatoriu negativ la calea de atac a recursului după valoarea pecuniară litigiului, fapt nepermis de jurisprudenţa CEDO. Precizează că textele din Convenţie invocate mai sus, sunt drept comunitar şi prin urmare sunt obligatorii pentru instanţele române prioritar faţă de dreptul intern, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituţia României revizuită în 2003.

În final, a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013, iar în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a solicitat suspendarea judecării recursului până la soluţionarea excepţiei.

Examinând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Totodată, art. 15 din Constituţie prevede că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."

În speţă, obiectul recursului declarat de recurenta-pârâtă îl constituie decizia civilă nr. 497 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta - pârâtă ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 35 TULCEA, împotriva sentinţei civile nr. 275/18.02.2015 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosar nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. ENERGOTERM S.A..

De asemenea, instanţa supremă reţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta-reclamantă vizează dispoziţiile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2017" şi dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din aceeaşi lege, modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 care prevăd că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (…), precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv." De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supus numai apelului".

Astfel, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, întrucât norma legală a cărei neconstituţionalitate se invocă este aplicabilă în cauză, fiind cuprinsă într-o lege în vigoare şi are relevanţă asupra soluţiei ce se preconizează în legătură cu calea extraordinară de atac a recursului.

În opinia Înaltei Curţi, excepţia invocată de recurenta-pârâtă este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale invocate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, nu instituie discriminări şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept în condiţiile în care Curtea Constituţională a statuat că este competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care reiese şi din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.

În cauză nu se poate vorbi de o încălcare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât statele nu sunt obligate să creeze căi de atac, cu excepţia celui de-al doilea grad de jurisdicţie în materie penală. Astfel, numai în măsura în care acestea o fac, au obligaţia, în temeiul art. 6 din Convenţie, de a asigura respectarea exigenţelor unui proces echitabil în căile de atac astfel create.

Cu privire la exercitarea căilor de atac şi la concordanţa legii procesule româneşti cu art. 6 din Convenţie, care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 statuând că, în sensul practicii europene, conceptul de "proces echitabil" nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac a hotărârilor judecătoreşti, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părţile din proces.

La elaborarea actualului C. proc. civ. s-au avut în vedere concepţiile moderne privind desfăşurarea procesului civil, rolul şi atribuţiile participanţilor la proces, în centrul atenţiei situându-se preocuparea pentru recunoaşterea şi clarificarea, într-un termen optim şi previzibil, a drepturilor şi intereselor legitime deduse judecăţii.

Limitările aduse prin procedura recursului nu aduc atingere dreptului părţii de a se adresa justiţiei, în însăşi substanţa sa şi nici nu creează tratament discriminatoriu între justiţiabili.

Textele de lege criticate instituie procedura de filtrare a recursului, exclusiv la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentând modalitatea prin care legiuitorul român a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de C.E.D.O., aşa după cum rezultă din H.G. nr. 1527/2007 prin care au fost aprobate Tezele prealabile ale proiectului C. proc. civ.

Anterior exercitării căii de atac extraordinare a recursului, părţile au parcurs etapa judecăţii în primă instanţă şi etapa apelului, care nu au fost supuse unei analize a admisibilităţii în principiu a cererii, astfel încât instituirea unei anumite limitări la nivelul căii de atac a recursului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi considerată ca aducând atingere dreptului părţii de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale legitime - art. 21 alin. (1) din Constituţie, dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil - art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici că ar restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi - art. 53 din Constituţie.

Prin instituirea unei astfel de proceduri nu se aduce atingere principiului egalităţii armelor în procesul civil, deoarece niciuna dintre părţi nu este plasată într-o situaţie dezavantajoasă în raport de adversarul său. Nu se poate susţine nici teza discriminării pe argumentul legat de caracterul tranzitoriu al normelor criticate, în măsura în care nu sunt sesizate diferenţe de tratament între cei care promovează cereri în justiţie.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, discriminarea trebuie să se bazeze pe ideea de excludere a unui drept sau beneficiu între persoane aflate în situaţii egale, stabilite obiectiv. În cauză, dispoziţiile criticate stabilesc tratament egal între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, determinată obiectiv, după un criteriu obiectiv şi general, acela al obiectului acţiunii sau cererii.

De altfel, dispoziţiile legale criticate ca neconstituţionale au mai făcut obiect al controlului contenciosului constituţional, fiind pronunţate deciziile nr. 350/07.05.2015 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 504/08.07.2015, nr. 500/30.06.2015 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 618/14.08.2015 şi nr. 517/07.07.2015 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 629/19.08.2015, nr. 375/07.06.2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 643 din 22.08.2016, nr. 362/02.06.2016 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 666/30.08.2016.

În cuprinsul acestor decizii, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006 (paragraful nr. 36), pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii.

În plus, se apreciază că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care actul normativ este în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare.

În consecinţă, se apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin Constituţiei României şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar raţiunile prezentate de instanţa de contencios constituţional subzistă şi în acest caz.

Faţă de aceste considerente, cererea formulată de recurenta-pârâtă ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 35 TULCEA urmează a fi admisă, iar Curtea Constituţională va fi sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. XVIII din Legea nr. 2/2013.

Totodată, Înalta Curte apreciază că, în lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri; în egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Înalta Curte apreciază că, pentru identitate de raţiune, aceleaşi argumente se dovedesc valabile şi din perspectiva criticii vizând introducerea cazului de revizuire a hotărârii prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 Noul C. proc. civ., existenţa cazului de revizuire neînlăturând per se posibilitatea suspendării facultative a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recursul este formulat împotriva deciziei civile nr. 497 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Decizia ce formează obiectul recursului are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa a fost învestită cu o acţiune promovată la data de 10 martie 2014, prin care reclamanta S.C. ENERGOTERM S.A. a solicitat obligarea pârâtei ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 35 TULCEA la plata sumei de 522.957,36 RON, reprezentând: - suma de 426.739,24 RON contravaloare energie termică pentru încălzire furnizată în perioada noiembrie 2011 - martie 2013; - suma de 96.218,12 RON majorări de întârziere calculate la data de 28.02.2014 pentru neachitarea în termen a facturilor, penalităţi de întârziere aferente facturilor emise în perioada martie 2011 - martie 2013, penalităţi egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata în termen a obligaţiilor bugetare potrivit art. 17 alin. (1) şi alin. (2) din contractul de furnizare a energiei termice nr. 943/01.10.2010.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013, aplicabil în speţă (atât Noul C. proc. civ., cât şi Legea nr. 2/2013 intrând în vigoare la 15 februarie 2013) prevede:

"(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civila şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

În speţă, acţiunea are ca obiect pretenţii în sumă de 522.957,36 RON, fiind o acţiune evaluabilă în bani în valoare de până la 1.000.000 RON, astfel că se încadrează în textul de lege mai sus evocat.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că în speţă este vorba de o acţiune patrimonială, iar recursul este inadmisibil întrucât valoarea pretenţiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., invocată de recurenta-pârâtă Asociaţia de Proprietari nr. 35 Tulcea.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 35 TULCEA împotriva deciziei civile nr. 497 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2017.