Peremption of revision request for failure to prosecute lease termination case following land reconstitution

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 63 din 09.03.2012 Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea principală formulată de reclamantul Consiliul local Ulmu Brăila împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L.(fostă S.C. B. SRL) a constatat încetat contractul de arendă nr. x/24.12.2004 şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă S.C. A. S.R.L. Cireşu, jud. Brăila împotriva reclamantului - pârât Consiliul local Ulmu, jud. Brăila.

Împotriva sentinţei a declarant apel pârâta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 142/A din 26 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul pârâtei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că:

Prin Hotărârea nr. 398/2008 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Brăila pentru suprafaţa de 73,7651 ha vie nobilă ce constituia obiectul contractului de arendă s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru un număr de 219 persoane fizice. Ulterior a fost adoptată Hotărârea Consiliului Ulmu nr. 11/31.03.2011 prin care s-a constatat încetat de drept contractul de arendă.

Prin sentinţa nr. 2341/09.12.2013 a Tribunalului Brăila s-a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva HCL nr. 11/2011 astfel încât toate criticile aduse de apelant apar ca nefondate. Data încetării contractului de arendă este data adoptării acestei hotărâri şi anume 31.03.2011.

Celelalte critici privind obligaţia Consiliului Local de a-l garanta pentru evicţiune, încălcarea dispoziţiilor art. 1441 C. civ., art. 5 alin. (2) din contract şi Legea nr. x/1994 au fost pe larg analizate de către instanţa de fond.

Împotriva deciziei pronunţată în apel, pârâta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1085 din 22 aprilie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a respins, ca nefundat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. C. împotriva deciziei civile nr. 142/A din 26 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte a reţinut că o parte din criticile din apel formulate de recurentă nu se mai impuneau a fi analizate/sau examinate, în condiţiile în care prin Hotărârea nr. 398/2008 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Brăila - atacată în contenciosul administrativ, prin excepţia de nelegalitate, care a fost respinsă ca neîntemeiată, decizie care a intrat în puterea lucrului judecat - s-a luat act că pentru suprafaţa de 73,7651 ha vie nobilă ce constituia obiectul contractului de arendă s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru un număr de 219 persoane, această suprafaţă ieşind din patrimoniul pârâtei, intimată din prezenta cauză, iar prin Hotărârea Consiliului Ulmu nr. 11/31.03.2011 - emisă ulterior citatei hotărâri - s-a constatat încetat de drept contractul de arendă.

Astfel, s-a apreciat că instanţa de apel a motivat în fapt şi în drept în limitele cu care a fost învestită, iar criticile recurentei presupus neanalizate, în circumstanţele speţei nu mai erau necesare şi nu se impuneau dat fiind încetarea contractului de arendă.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte l-a respins ca nefondat, reţinând că instanţa de judecată s-a pronunţat asupra expertizei solicitată, în sensul respingerii ei, ca fiind neutilă, în condiţiile în care încetarea contractului de arendă a avut loc potrivit legii, H.C.L. nr. 11/2011. Data încetării contractului de arendă este data adoptării acestei hotărâri şi anume 31.03.2011.

Prin urmare, s-a arătat că motivarea succintă a deciziei atacate a fost determinată de datele speţei şi nu poate fi asimilată cu o nepronunţare asupra unor chestiuni pretinse de recurentă, instanţa de apel făcând trimitere în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, la considerentele instanţei de fond, considerente pe care şi le-a însuşit.

Înalta Curte a reţinut că nici criticile recurentei privind analiza motivelor de apel referitoare la obligaţia arendatorului de garantare împotriva evicţiunii în considerarea dispoziţiilor din C. civ. şi contractul de arendă, nu sunt fondate.

S-a apreciat că, în cauză, în mod corect s-a considerat că nu operează dispoziţiile legale privind obligaţia arendatorului de garantare pentru evicţiune, întrucât contractul de arendă a încetat din motive independente de voinţa părţilor contractului de arendă odată cu pierderea de către arendator a dreptului de proprietate asupra terenului din motive ce pot fi asimilate cu forţă majoră.

Prin urmare, contractul de arendă încheiat nu mai are obiect, iar arendatorul nu are nicio culpă în încetarea contractului de arendă, situaţie în raport cu care nu datorează daune - interese, respectiv sumele pretinse de recurenta - pârâtă prin cererea reconvenţională, cu titlu de prejudiciu.

Mai mult decât atât, în considerarea hotărârii nr. 398/2008 a Comisiei Judeţene de Fond funciar Brăila pentru suprafaţa de 73,7651 ha vie nobilă ce a constituit obiectul contractului de arendă, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru un număr de 219 persoane fizice, iar ulterior a fost adoptată hotărârea Consiliului Ulmu nr. 11/31.03.2011, potrivit căreia s-a constatat încetat de drept contractul de arendă.

În atare situaţie, instanţa de apel a confirmat soluţia instanţei de fond cu privire la acest aspect, tocmai că nu se mai impunea a fi examinat, aşa încât nu au fost reţinute susţinerile recurentei potrivit cărora, sub acest aspect decizia atacată nu este motivată.

În concluzie, Înalta Curte a statuat că nu poate opera obligaţia arendatorului de garanţie pentru evicţiune, iar modul de obţinere a terenurilor de către cele 219 persoane fizice s-a făcut printr-o hotărâre judecătorească prin care li s-au reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor care erau în arendă, aşa încât arendatorul nu a fost de rea-credinţă, ci dimpotrivă a fost pus în situaţia unei hotărâri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor din litigiu, fapt ce nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 16/1994 şi art. 1441 din vechiul C. civ.

Referitor la susţinerile recurentei privind Protocolul nr. 1 al C.E.D.O. Înalta Curte a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea se referă la violarea dreptului de proprietate din perspectiva dreptului naţional intern, a drepturilor fundamentale constituţionale raportate la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv Protocolul nr. 1 al acestei convenţii - acest act internaţional protejează dreptul de proprietate al cetăţenilor ţărilor la care acestea sunt parte în convenţie - ştiut fiind că articol îmbracă un caracter general, enunţând principiul respectării proprietăţii şi se referă la dreptul oricărei persoane, indiferent că este vorba de o persoană fizică sau de o persoana juridică, de a se bucura nestingherit de proprietatea sa. Principiul respectării proprietăţii se consideră încălcat nu numai în ipoteza în care o persoană este lipsită în mod propriu-zis de proprietatea sa, dar şi atunci când unei persoane nu i se acordă posibilitatea de a se folosi în mod normal de aceasta.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.R.L., arătând că va depune motivele după ce hotărârea contestată va fi tehnoredactată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata cererii de revizuire a deciziei nr. 1085 din 22 aprilie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 20 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol, acordându-se termen în vederea discutării perimării.

La termenul din 29 martie 2017, Înalta Curte a invocat excepţia perimării cererii de revizuire, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, atunci când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere şi suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art. 249 şi 250 din C. proc. civ.

În cauză, judecata cererii de revizuire a fost suspendată la data de 18 noiembrie 2015, conform dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., iar de la data suspendării procesul a rămas în nelucrare până la data de 29 martie 2017, fiind repus pe rol, din oficiu, pentru perimare.

Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina revizuentei, care, după ce s-a dispus suspendarea pentru lipsa părţilor, nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, potrivit art. 252 alin. (1) din C. proc. civ., se va constata perimată cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1085 din 22 aprilie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2017.