Stamp duty reassessment finality and unconstitutionality exception requirements

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub dosar nr. x/2016, petenta SOCIETATEA A. a solicitat strămutarea judecării dosarelor nr. x/2015 şi nr. y/2015 de la Judecătoria Făgăraş la o altă instanţă egală în grad.

Prin rezoluţia din 28.06.2016, instanţa i-a pus în vedere petentei obligaţia timbrării cererii de strămutare cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

La data de 03.07.2016, petenta a expediat prin fax cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru pentru cererea de strămutare, care a fost înregistrată la data de 04.07.2016, sub dosar asociat nr. x/2016

În cuprinsul cererii de reexaminare, petenta a susţinut că acelaşi complet de judecată a dispus în mod diferit cu privire la timbrarea cererii de strămutare, sens în care a considerat că trebuie sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru a dispune cu privire la scutirea de la plata taxei de timbru a cererilor de strămutare formulate în materia fondului funciar.

Totodată, petenta, prin cererea de reexaminare, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la art. 21 alin. (2) din Constituţie, arătând că este un caz de discriminare care îngrădeşte accesul la justiţie.

Prin încheierea din 19 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 C. proc. civ., formulată de petenta SOCIETATEA A..

A fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la art. 21 alin. (2) din Constituţie, invocată de petenta SOCIETATEA A..

A fost respinsă cererea de reexaminare formulată de SOCIETATEA A. împotriva modului de stabilire a taxei de timbru datorată pentru cererea de strămutare formulată în dosar nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov.

Împotriva acestei încheieri, recurenta SOCIETATEA A. a declarat recurs, înregistrat la Curtea de Apel Braşov.

Autoarea căii de atac a susţinut în memoriul de recurs că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, având în vedere că cererea de strămutare a fost anulată fără îndeplinirea procedurii prealabile de comunicare a soluţiei de respingere a cererii de reexaminare.

Mai susţine recurenta că cererea de reexaminare şi cererea de sesizare a Înaltei Curţi au fost respinse fără îndeplinirea procedurii prealabile pronunţării Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Aceste critici au fost subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la critica adusă respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, recurenta apreciază că soluţia instanţei nu este motivată, sens în care invocă excepţia neconstituţionalităţii temeiului de drept al respingerii, faţă de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţia României, menţionând că motivele de recurs urmează a fi dezvoltate după comunicarea motivării.

Această critică a fost subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la "excepţia neconstituţionalităţii temeiului de drept al respingerii (ca inadmisibilă) faţă de art. 21 alin. (2) din Constituţie" invocată prin cererea de recurs de SOCIETATEA A., având în vedere că recurenta nu formulează o veritabilă cerere privind sesizarea instanţei de contencios constituţional în acord cu cerinţele Legii nr. 47/1992, întrucât excepţia invocată nu se îndreaptă împotriva unui text de lege presupus a fi neconstituţional, astfel cum impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ci vizează motivarea instanţei.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 şi inadmisibilitatea recursului în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de strămutare, soluţionarea acestor aspecte făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, respectiv a-l respinge, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Analizând recursul declarat de recurenta SOCIETATEA A. împotriva încheierii din 19 iulie 2016, în cea ce priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

Se constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este formal invocat şi este străin de conţinutul hotărârii recurate, câtă vreme în cauză nu a fost sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În ceea ce priveşte critica adusă respingerii excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că soluţia instanţei nu este motivată, de asemenea, se constată că punctul 6 al art. 488 C. proc. civ. este formal invocat, deoarece din cuprinsul cererii de recurs nu poate fi identificată vreo critică concretă în legătură cu acest motiv de nelegalitate, recurenta nedezvoltând critici, conform rigorilor prevăzute de dispoziţiile imperative ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aceasta întrucât simpla nemulţumire a părţii, cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii şi fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, recurenta neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze încheierea atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., drept pentru care susţinerile recurentei evidenţiate în cererea de recurs nu pot fi reţinute de către instanţă ca şi critici de nelegalitate.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 19 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cât priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 19 iulie 2016 în partea referitoare la soluţionarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru aferente cererii de strămutare, urmează a se avea în vedere următoarele dispoziţii legale:

Art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, prevede la alin. (1) că "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare…, iar la alin. (2) stipulează că "cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă".

Potrivit art. 97 alin. (1) C. proc. civ. "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege ".

Conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Potrivit principiului legalităţii căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, încheierea atacată în partea care priveşte soluţionarea cererii de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 19 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de reexaminare a taxei de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta Societatea A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 19 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de aceeaşi recurentă, împotriva aceleiaşi încheieri, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de reexaminare a taxei de timbru.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2017.