Consumer lease dispute: voiding pre-dispute contractual choice of jurisdiction under exclusive consumer protection jurisdiction rules

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 08.09.2016, sub număr dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, str. x, et. p + 2, jud. Iaşi a chemat în judecată pe pârâtele B., C., ambele domiciliate în jud. Prahova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate pârâtele la plata sumei de 578,46 RON, reprezentând contravaloare chirie pentru dispozitivul medical utilizat în tratamentul afecţiunilor respiratorii de care suferă pârâta B. şi neachitate de aceasta, precum şi la plata penalităţilor contractuale de 0,10 % pe zi de întârziere. Reclamanta mai solicită şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 230 RON, reprezentând onorariul avocatului ales, potrivit facturii depuse la dosar şi taxa judiciară de timbru în sumă de 50 RON, conform chitanţei fiscale aflată la dosar.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1025-1032 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 968/07.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sinaia, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cuprinsul contractului existent între părţi la rubrica Litigii punctul 6 există clauza potrivit căreia atunci "când litigiile nu se pot soluţiona pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanţelor judecătoreşti de la locul executării obligaţiei de plată, respectiv municipiul Iaşi".

De asemenea, în respectarea principiului disponibilităţii părţilor, a mai reţinut că, în speţă, este vorba de un litigiu comercial, respectiv o cerere de valoare redusă privind executarea unui contract de închiriere dispozitiv medical în care părţile au stipulat inclusiv instanţa competentă să soluţioneze orice litigiu existent între ele, aceasta fiind situată în oraşul Iaşi, judecătoria de la locul executării obligaţiei de plată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 2308 din 22 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Iaşi, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa, în aplicarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (3) raportat la art. 129 punctul 3 din C. proc. civ., în referire la art. 121 din C. proc. civ. şi art. 126 alin. (2) din acelaşi cod, a reţinut că prin art. 12.1 din convenţia încheiată între părţi s-a stabilit că litigiile de orice natură decurgând din executarea contractului se soluţionează de către părţi, pe cale amiabilă. În cazuri excepţionale, când litigiile nu se pot soluţiona pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanţelor judecătoreşti de la locul executării obligaţiei de plată, respectiv municipiul Iaşi.

De asemenea, a reţinut că, prin punctele 1 şi 13 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, au fost definite noţiunile de operator economic şi consumator şi că asigurarea folosinţei dispozitivului pentru administrarea continuă cu oxigen (concentratorul de oxigen) reprezintă un serviciu pe care operatorul economic, în speţă reclamanta S.C. A. S.R.L., s-a obligat să îl presteze consumatorului pârât.

În speţă, în raport de art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a constatat că părţile nu au încheiat o convenţie de alegere a instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubire, ci anterior, prin contract, astfel încât prevederile art. 12.1 din acest contract nu pot fi reţinute, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revenind Judecătoriei Sinaia, în circumscripţia căreia se află localitatea Buşteni, jud. Prahova, unde locuiesc pârâtele.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că între reclamantă şi pârâte s-a încheiat contractul de închiriere având ca obiect echipamentul medical denumit concentrator de oxigen, în schimbul chiriei stabilite prin art. 4.2 din contract. Prin art. 12.1 din convenţie s-a stabilit că litigiile de orice natură decurgând din executarea contractului se soluţionează de către părţi, pe cale amiabilă. În cazuri excepţionale, când litigiile nu se pot soluţiona pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanţelor judecătoreşti de la locul executării obligaţiei de plată, respectiv municipiul Iaşi.

Se constată că, asigurarea folosinţei echipamentului medical denumit concentrator de oxigen reprezintă un serviciu pe care operatorul economic, în speţă reclamanta S.C. A. S.R.L., s-a obligat să îl presteze consumatorului pârât.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., noţiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării in vigoare a C. civ.

Conform art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, prin noţiunea de "consumator" se înţelege "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale."

În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că atât reclamanta, cât şi pârâtele, din prezenta cauză se circumscriu noţiunilor de "profesionist", respectiv de "consumator" şi că relaţiile de ordin juridic dintre aceste părţi sunt stabilite în cuprinsul contractului încheiat.

Conform art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condiţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., fiind instituită astfel o competenţă teritorială exclusivă.

Dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. Aşa cum rezultă din art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, numai după naşterea dreptului la despăgubire, iar orice convenţie contrară este considerată nescrisă.

Din însăşi exprimarea gramaticală a textelor de lege evocate, se constată că în litigiile privind consumatorii se urmăreşte protecţia juridică a acestora din urmă, astfel încât necompetenţa teritorială este una exclusivă, de ordine publică.

Deşi prin contractul de închiriere având ca obiect echipamentul medical denumit concentrator de oxigen, părţile au stabilit că "În cazuri excepţionale, când litigiile nu se pot soluţiona pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanţelor judecătoreşti de la locul executării obligaţiei de plată, respectiv municipiul Iaşi", Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu suntem în situaţia în care legiuitorul a oferit părţilor dreptul de alegere a instanţei competente, întrucât în baza art. 126 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil situaţiilor prevăzute de art. 121 C. proc. civ., alegerea de competenţă se poate face numai după naşterea dreptului la despăgubire.

În prezenta cauză, instanţa constată că părţile nu au încheiat o convenţie de alegere a instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubire, ci anterior, prin contract, astfel încât prevederile art. 12.1 din acest contract nu pot fi reţinute.

În aceste condiţii, întrucât dreptul la despăgubire al reclamantei nu era născut la data încheierii contractului de închiriere prin care s-a stabilit alegerea instanţei competente ca fiind cea de la locul executării obligaţiei de plată - Iaşi, Înalta Curte reţine că această convenţie este considerată ca nescrisă, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, pârâtele au domiciliul în localitatea Buşteni, care se află în circumscripţia Judecătoriei Sinaia.

Aşa fiind, în raport cu considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2017.