Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 535/2017 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against irrevocable decision rendered on appeal under Art. 299 and Art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Case Number Decizia nr. 535/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal as inadmissible and ordered it to pay 2,142 RON in litigation costs to the respondent, thereby upholding the lower court's decision to reject the initial appeal for procedural non-compliance. The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal filed against a Court of Appeal decision that had previously dismissed a separate appeal as inadmissible; the appellant argued that the prior instance was an appeal, not an appeal-like remedy, while the respondent and the court maintained that the challenged decision was a final, unappealable judgment. Relying on the principles of the legality and uniqueness of appeals, the court determined that under the Civil Procedure Code, decisions rendered on appeal are irrevocable and not subject to further appeal, meaning the filing of a second-level appeal against such a decision constitutes an impermissible "appeal against an appeal."

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 261 pct. 5 C. proc. civ, art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 4041 C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against irrevocable decision rendered on appeal under Art. 299 and Art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ: De asemenea, instanţa a reţinut drept pertinentă critica recurentei potrivit căreia soluţia primei instanţe este inoportună şi conduce la tergiversarea nejustificată a dosarului întrucât prin încheierea recurată s-a suspendat judecata până la soluţionarea unui dosar (2862/113/2013) care era la rândul său suspendat conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a altui dosar (7908/118/2013) aflat în rejudecare, în fond după casare şi care nu avea stabilit primul termen de judecată.

Keywords

AI generated
procedural orders Civil Procedure Code appealability of interlocutory decision grounds for cassation administrative revocation of decision objection of unconstitutionality

Cited Legislation

AI generated
art. 244 pct. 1 C. proc. civ
A modificat încheierea pronunţată de Judecătoria Constanţa în data de 27.10.2015, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecăţii formulată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.
art. 261 pct. 5 C. proc. civ
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că printr-o motivare succintă, dar din care se deduc motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
- prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 4041 C. proc. civ
Instanţa a reţinut că recurenta-reclamantă este cea care se legitimează cu o soluţie definitivă şi executorie şi că, potrivit art. 4041 C. proc. civ.
art. 137 C. proc. civ
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ.
art. 299 C. proc. civ
137 şi art. 299 C. proc. civ., constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ
Prin urmare, potrivit legii, nu există posibilitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri date în recurs şi aceasta, deoarece conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
art. 299 alin. (1) C. proc. civ
este inadmisibil având în vedere dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 225/2016
Prin decizia civilă nr. 225/2016 din 9 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C.
Decizia nr. 225/2016
Execution challenge appeal dismissed as late; 30 lei costs imposed.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 155/22.06.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a admis recursul formulat de recurentul S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii Confederaţia Generală a Muncii - Uniunea Generală a Sindicatelor din România, Oraşul Năvodari prin Primar, împotriva încheierii din 27.10.2015, pronunţată de Judecătoria Constanţa.

A modificat încheierea pronunţată de Judecătoria Constanţa în data de 27.10.2015, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecăţii formulată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013

A dispus trimiterea cauzei Judecătoriei Constanţa spre continuarea judecăţii.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că printr-o motivare succintă, dar din care se deduc motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ. - prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. când a apreciat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru a dispune suspendarea judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, întrucât "dezlegarea prezentului dosar depinde de soluţia ce se va pronunţa în calea de atac asupra contestaţiei la executare".

În speţă, instanţa a reţinut drept pertinentă critica/apărarea constantă a recurentei potrivit căreia dezlegarea acţiunii de faţă având ca obiect întoarcerea executării silite nu depinde de soluţia irevocabilă ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2013 având ca obiect recurs împotriva deciziei civile nr. 16/10.03.2014 pronunţată de Tribunalul Brăila ca instanţă de apel.

Temeiul cererii de întoarcere a executării silite l-a reprezentat decizia civilă nr. 16/10.03.2014 pronunţată de Tribunalul Brăila, definitivă şi executorie, iar cauza acţiunii a reprezentat-o constatarea, de către instanţa de apel în dosarul nr. x/2013, a caracterului nelegal al executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 667/02.05.2012 al Bej B. şi C. şi a dispoziţiilor de anulare a actelor de executare întocmite în dosar nr. x/02.05.2012.

De asemenea, s-a reţinut că intimaţii pârâţi nu se legitimează cu o soluţie de suspendare a executării efectelor deciziei civile nr. 16/10.03.2014 a Tribunalului Brăila, întrucât prin încheierea din data de 30.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2013 instanţa de recurs a dispus expres:

"Respinge ca inadmisibile ambele cereri de suspendare a efectelor deciziei civile nr. 16/10.03.2014 a Tribunalului Brăila. Irevocabilă."

Instanţa a reţinut că recurenta-reclamantă este cea care se legitimează cu o soluţie definitivă şi executorie şi că, potrivit art. 4041 C. proc. civ. din 1865, întoarcerea executării silite se poate produce dacă s-a desfiinţat însuşi titlul executoriu ori s-a anulat executarea silită însăşi. Temeiul întoarcerii executării silite, respectiv restabilirea situaţiei anterioare constă în lipsirea acestei executări de suport juridic.

În concluzie, s-a reţinut că, întrucât în speţă recurenta-reclamantă se legitima - la data promovării cererii de întoarcere a executării silite - cu o soluţie definitivă şi executorie de anulare a actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 667/02.05.2012 al Bej B. şi C., pentru care instanţa de recurs a pronunţat o încheiere de respingere a cererii de suspendare a executării efectelor deciziei civile nr. 16/10.03.2014, nu se impunea aplicarea art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare.

Motivele pentru care s-a solicitat suspendarea executării, respectiv suspendarea judecăţii prezentei acţiuni au existat şi la data pronunţării încheierii din data de 30.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2013 şi nu s-au schimbat.

De asemenea, instanţa a reţinut drept pertinentă critica recurentei potrivit căreia soluţia primei instanţe este inoportună şi conduce la tergiversarea nejustificată a dosarului întrucât prin încheierea recurată s-a suspendat judecata până la soluţionarea unui dosar (2862/113/2013) care era la rândul său suspendat conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a altui dosar (7908/118/2013) aflat în rejudecare, în fond după casare şi care nu avea stabilit primul termen de judecată.

În acest context, s-a reţinut că interesele recurentei-reclamante pot fi grav prejudiciate prin încălcarea principiilor privind celeritatea şi echitatea procesului din perspectiva art. 6 paragraf 1 din CEDO.

Totodată, instanţa a reţinut că recurenta-reclamantă este cea care a promovat litigiile înregistrate sub nr. x/2013 (contestaţie la executare), nr. 7908/118/2013 (anulare HCL) şi 14254/212/2015 (întoarcere executare), demonstrând demersurile juridice întreprinse în mod constant pentru recunoaşterea şi apărarea bunurilor despre care pretinde că se legitimează cu drept de proprietate. Este de subliniat că recurenta-reclamantă s-a opus la orice demers juridic de sistare/tergiversare a judecăţii cauzelor şi este puţin probabil ca prin iniţiativa promovării acestor litigii să fi urmărit crearea unei situaţii dezavantajoase, contrară interesului juridic afirmat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. D. S.A., care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii pronunţată de Judecătoria Constanţa în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare a judecăţii formulate în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2015

La data de 20.09.2016, recurenta a depus motivele de recurs prin care a relatat pe larg situaţia litigioasă existentă între părţi.

În şedinţa publică din 21.09.2016 intimatul pârât Oraşul Năvodari prin Primar prin apărătorul ales a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac având în vedere că vizează o hotărâre irevocabilă.

La data de 19.10.2016 intimata S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, în subsidiar, solicitând respingerea recursul ca nefondat.

În termenul de amânare a pronunţării, la data de 07.11.2016, recurenta a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului şi a arătat că deşi pare a fi un recurs la recurs, aspect pentru care instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat, nu este nici pe departe aşa. În acest sens a arătat că raportat la dispoziţiile vechiul C. proc. civ. - art. 4042 alin. (3) coroborat cu art. 401 alin. (1), calea de atac exercitată în faţa Curţii de Apel, respectiv recursul este admisibil, ceea ce a soluţionat în fapt Tribunalul prin decizia civilă nr. 155/22.06.2016 fiind apel şi nu recurs.

Prin decizia civilă nr. 225/2016 din 9 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 155/22.06.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibil.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. în referire la art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 244 indice 1 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţie.

Instanţa a reţinut că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din Constituţie.

Totodată, a reţinut că în strânsă legătură cu principiul legalităţii căii de atac este principiul unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, ce constă în faptul că partea nu poate folosi decât o singură dată aceeaşi cale de atac.

În speţă, instanţa a constatat că împotriva soluţiei de suspendare a judecării procesului s-a exercitat calea de atac a recursului, Tribunalul Constanţa dispunând admiterea acestuia.

Împotriva acestei decizii pârâta S.C. D. S.A. a formulat recurs, la 11 noiembrie 2016, arătând că va motiva recursul după motivarea deciziei recurate.

La 22 martie 2017, au fost înregistrate la dosar motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă, prin care s-a solicitat admiterea recursului. În motivarea cererii, recurenta, a prezentat, în sinteză, istoricul litigiului dintre părţi, cu menţionarea motivelor de recurs invocate în cadrul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 137 şi art. 299 C. proc. civ., constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., "sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum şi cele date în apel".

Prin urmare, potrivit legii, nu există posibilitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri date în recurs şi aceasta, deoarece conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de recurs.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Decizia nr. 225/2016 din 9 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 155/22.06.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibil, nu este o hotărâre susceptibilă de recurs, pentru că ar însemna să se exercite recurs la recurs ceea ce nu este permis, în raport de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. şi art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod care reglementează condiţiile exercitării acestei căi de atac.

Ca urmare, întrucât decizia recurată este o hotărâre irevocabilă, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta S.C. D. S.A. este inadmisibil având în vedere dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, în raport de prevederile legale anterior evocate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 225/2016 din 9 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va fi respins, ca inadmisibil.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi a obliga recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. la plata sumei de 2.142 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 225/2016 din 9 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.142 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2017.