Competence conflict in consumer credit dispute over abusive clauses and ex officio territorial objection

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, la data de 7 aprilie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei:

- să constate că art. 4 pct. 4.11 lit. a) privitor la comisionul de acordare, art. 4 pct. 4.11 lit. b) privitor la comisionul de administrare şi art. 4 pct. 4.3 referitor la modificarea unilaterală a dobânzii din contractul de credit bancar nr. x din 28 septembrie 2007 constituie clauze abuzive în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000;

- să dispună modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract, menţinând ca valabile restul dispoziţiilor convenţiei de credit;

- să dispună obligarea pârâtei la despăgubiri, constând în suma plătită cu titlu de comision de acordare, comision de administrare şi majorare dobândă de la data majorării acesteia peste procentul de 4,85% şi până la zi;

- să dispună obligarea pârâtei la modificarea ratei lunare prin înlăturarea din aceasta a sumei plătite cu titlu de majorare dobândă peste procentul de 4,85% şi a comisionului de administrare;

- să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, la data de 28 septembrie 2007, în calitate de împrumutat, a încheiat cu pârâta, Contractul de credit ipotecar consum nr. x din 28 septembrie 2007, pentru suma de 87.000 CHF, pe o perioadă de 420 luni, cu garanţie imobiliară conform art. 6 din contract.

Reclamantul a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile contractuale menţionate au caracter abuziv prin prisma prevederilor Legii nr. 193/2000.

În drept, au fost invocate O.G. nr. 21/1992, art. 1578 C. civ. de la 1864, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, art. 205 - art. 208 C. proc. civ.

La primul termen de judecată, din data de 12 septembrie 2016, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, raportat la art. 113 pct. 8 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 12128/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Gherla, apreciind că în determinarea instanţei competente teritorial în soluţionarea prezentei cauze, raportat la particularităţile speţei, sunt incidente dispoziţiile art. 113 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel învestită, la termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2017, Judecătoria Gherla a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale, iar prin sentinţa nr. 30 din 17 ianuarie 2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Gherla, invocată din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

A suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În pronunţarea acestei soluţii cea de-a doua instanţă a reţinut, în esenţă că faţă de caracterul privat al excepţiei de necompetenţă teritorială raportat la art. 130 alin. (4) C. proc. civ., instanţa din oficiu, nu avea dreptul de a invoca excepţia de necompetenţă teritorială.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. constată că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti este competentă teritorial în soluţionarea pricinii pentru motivele ce se vor arăta.

În cauză, obiectul litigiului îl reprezintă solicitarea reclamantului de a se constata caracterul abuziv al unor prevederi specifice cuprinse în contractul de credit bancar nr. x din 28 septembrie 2007.

Aşadar, în speţă sunt incidente şi prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. în baza cărora în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată ca nescrisă.

Potrivit art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului, iar conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Raportat la art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Aşa fiind, faţă de faptul că în speţă determinarea competenţei teritoriale este guvernată de dispoziţii legale de ordine privată, opţiunea reclamantului a avut ca efect legala învestire a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Conform prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Prin urmare, instanţa nu putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bucureşti Sector 2.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 martie 2017.