Validity of corporate asset sale: Retroactive annulment of shareholder authority and illicit cause under civil code

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea,astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L., solicitând: constatarea nulităţii absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.05.2006 de D. şi E.; constatarea nulităţii absolută a actelor adiţionale autentificate sub nr. x/31.08.2007 şi nr. y/04.12.2007 şi radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de pârâta S.C. C. S.R.L.,

Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 76 din 04.03.2013, a admis acţiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.05.2006 la D. şi E., a dispus radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate a S.C. C. S.R.L. asupra imobilului - construcţie cu o suprafaţă desfăşurată de 8.811 mp, le-a obligat pe pârâte să achite reclamantei suma de 5.831 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi statului suma de 23.449 RON, reprezentând cheltuieli pentru care reclamanta a beneficiat de reducere de la plata taxei judiciare de timbru.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între reclamanta A., pe de o parte şi numitul F., pe de altă parte, s-au derulat o serie de litigii, care au avut ca scop determinarea persoanei care deţine controlul asupra S.C. A. S.A., respectiv a puterii decizionale în cadrul societăţii şi a calităţii de acţionar al A. în cadrul S.C. A. S.A., cu o cotă de 80%, aspecte ce au fost apreciate de instanţă ca fiind relevante în speţă, în raport cu calitatea S.C. A. S.A. de acţionar majoritar al S.C. ROMAN S.A., deţinând 91,86% din capitalul social, astfel cum rezultă din certificatul constatator depus la dosar, precum şi în raport cu calitatea de administrator a S.C. ROMAN S.A. în cadrul filialelor de pe platforma A..

A mai reţinut prima instanţă că situaţia litigioasă dintre A. şi F. nu-i era străină pârâtei S.C. C. S.R.L. şi administratorului acesteia, G., întrucât, potrivit procesului-verbal din 01.09.2004, aceştia erau membri ai asociaţiei, aspect în considerarea căruia a prezumat că le erau cunoscute demersurile judiciare ale acesteia şi uzurparea calităţii de acţionar în cadrul S.C. A. S.A. de către F..

Cu privire la primul motiv de nulitate absolută, vizând lipsa calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat contractul pentru societatea vânzătoare, tribunalul a apreciat că acesta, astfel cum a fost invocat, nu este de natură să atragă nulitatea absolută a actului, dar că a produs efecte asupra consimţământului vânzătoarei-pârâte S.C. B. S.A.

Astfel, a reţinut că la momentul perfectării actului, a lipsit manifestarea de voinţă a societăţii vânzătoare, în condiţiile în care a fost exprimată de numitul F., care nu avea nici calitatea de acţionar majoritar al S.C. A. S.A. şi nici pe cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie, întrucât prin sentinţa civilă nr. 31/CC/06.04.2011 a Tribunalului Braşov, a fost constatată nulitatea absolută a Hotărârii din 05.04.2006, efectele producându-se retroactiv.

Faţă de cele anterior expuse, prima instanţă a înlăturat susţinerile pârâtelor referitoare la eventuala depăşire a puterilor administratorului, de natură să deschidă reclamantei calea unei acţiuni în despăgubiri împotriva numitului F., acesta neavând calitatea de administrator sau de reprezentant al S.C. B. S.A. Similar, a înlăturat susţinerile reclamantei privind vânzarea lucrului altuia, reţinând că bunul imobil, obiect al vânzării, aparţinea pârâtei S.C. B. S.A.

În privinţa motivului de nulitate absolută constând în cauza ilicită a actului dedus judecăţii, tribunalul a reţinut că, în speţă, scopul mediat, causa remota, numit şi scopul actului juridic, care constituie motivul (mobilul) determinant al încheierii actului juridic, este ilicit, constând în scoaterea bunului imobil din patrimoniul societăţii vânzătoare, fiind astfel o operaţiune speculativă prin care au fost înstrăinate active importante de către un pretins reprezentant care nu avea, la data vânzării, nici un raport juridic cu vânzătoarea, pârâtei fiindu-i cunoscute aceste aspecte.

În sprijinul aceleiaşi concluzii, a notat şi faptul că în cauză nu s-a dovedit că pârâta-cumpărătoare a achitat preţul imobilului, nefiind depuse ordine de plată sau extrase de cont, care să ateste plata preţului de 1.945.048,52 RON (552.288 euro la data încheierii contractului).

Din această perspectivă, a fost apreciat ca întemeiat şi motivul de nulitate care vizează preţul, dar nu sub aspectul cuantumului derizoriu, ci pentru neîndeplinirea caracterului real (sincer şi serios), faţă de argumentele anterior expuse instanţa apreciind că preţul nu a fost stabilit cu intenţia a fi cerut şi plătit în realitate.

Apărarea pârâtei S.C. C. S.R.L. în sensul că pârâta S.C. B. S.A. era obligată să înstrăineze imobilul, întrucât în contractul de închiriere intervenit între cele două societăţi era stipulată o promisiune bilaterală de vânzare, a fost înlăturată de prima instanţă cu motivarea că vânzarea-cumpărarea nu a fost făcută cu respectarea condiţiilor de validitate referitoare la consimţământ, cauză şi preţ.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta S.C. B. S.A., prin administrator judiciar H., precum şi pârâta S.C. C. S.R.L.. înregistrate pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În cursul judecăţii cauzei în apel, prin încheierea nr. 3980 din 14.11.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis cererea de strămutare formulată de petenta S.C. C. S.R.L. şi a dispus strămutarea dosarului nr. x/2011 de la Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie la Curtea de Apel Constanţa, pe rolul căreia a fost înregistrat la 22.11.2013 sub acelaşi număr de dosar.

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia civilă nr. 115 din 20.02.2014, a respins ca nefondate ambele apeluri declarate împotriva sentinţei civile nr. 76/04.03.2013, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, obligându-le pe apelantele-pârâte către intimata-reclamantă la plata sumei de 3.100 RON, cu titlu de judecată.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel, a reţinut, în esenţă, că, în analiza căilor ordinare de atac cu care a fost învestită, a avut în vedere incidenţa Codului de procedură de la 1865, în raport cu promovarea acţiunii introductive anterior datei de 15.02.2013, la care a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi în aplicarea prevederilor art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 şi completarea unor acte normative conexe.

Din punct de vedere material, Curtea a reţinut că temeiul de drept aplicabil în cauză îl constituie dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

În susţinerea acestei concluzii a reţinut prevederile art. 220 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit căruia noul C. civ. intra în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Astfel, instanţa de apel a examinat apelurile promovate de cele două pârâte din perspectiva dispoziţiilor acestui act normativ.

Prin decizia civilă nr. 3894 din 05.12.2014 Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L., a casat decizia civilă nr. 115 din 20 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. împotriva

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a reţinut în esenţă, că decizia curţii de apel atacată în recurs nu îndeplineşte cerinţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nulitatea contractului de vânzare-cumpărare ce formează obiectul judecăţii a fost stabilită nu în raport de normele legale incidente în vigoare la data încheierii lui, ci în raport cu dispoziţiile legale care au intrat în vigoare la şapte ani după întocmirea acestuia. Faţă de această situaţie, instanţa de recurs a apreciat că în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., recursul atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la încălcarea principiului tempus regit actum şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi ale art. 4 din Legea nr. 71/2011.

S-a mai reţinut că, în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la BNP D. şi E. a cărui nulitate s-a cerut a fi constatată în cauză a fost încheiat la 26.05.2006 şi a fost analizat de instanţa de prim control judiciar în raport cu dispoziţiile care guvernează materia nulităţii din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, situaţia echivalează cu nemotivarea hotărârii iar motivarea instanţei de apel din această perspectivă echivalează cu necercetarea corespunzătoare a fondului.

Pe rolul Curţii de Apel Constanţa dosarul a fost reînregistrat sub acelaşi număr la data de 04.08.2015.

În rejudecare, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia civilă nr. 685 din 17.12.2015 a admis apelurile formulate de apelantele pârâte S.C. B. S.A. prin administrator judiciar H. şi S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 76 din 04.03.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov şi în consecinţă a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta A. a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/26.05.2006, încheiat între pârâta S.C. B. S.A. reprezentată prin administrator unic S.C. A. S.A. reprezentant legal F. şi pârâta S.C. C. S.R.L., având ca obiect imobilul construcţie cu suprafaţa destinată de 8.811 mp.

Instanţa e apel a constatat că prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta nu a invocat nulitatea absolută a contractului analizat pentru lipsa consimţământului vânzătoarei şi nici faptul că preţul stabilit de părţi nu ar fi fost sincer şi real, ci fictiv. Prin urmare, aceste motive de nulitate au făcut subiectul analizei instanţei de fond cu depăşirea cadrului procesual stabilit de părţi în baza principiului disponibilităţii acestora, încălcându-se astfel prevederile imperative ale art. 129 din vechiul C. proc. civ. .

S-a apreciat că practic, instanţa de fond a schimbat cauza dedusă judecăţii, reţinând aspecte care nu au fost invocate în faţa instanţei de fond, ceea ce echivalează cu o depăşire a limitelor investirii.

De asemenea, s-a reţinut că instanţa de fond a reţinut faptul că nu s-a făcut dovada plăţii preţului cu ordine de plată, ceea ce duce la concluzia că scopul încheierii contractului, din punct de vedere al vânzătorului, nu a fost încasarea preţului, ci scoaterea imobilului din patrimoniul societăţii.

Instanţa de apel a apreciat că, plata preţului nu constituie o condiţie de valabilitate a unei convenţii de vânzare cumpărare potrivit art. 1295 din C. civ. şi că deşi din probele administrate în cauză nu rezultă achitarea preţului, cu toate acestea neplata acestuia nu este de natură să atragă nulitatea convenţiei atacate, ci constituie o chestiune ce ţine de exercitarea contractului, ce reprezintă un aspect care nu face obiectul judecăţii .

Analizând valabilitatea contractului atacat doar prin prisma motivelor de nulitate ce au fost invocate prin acţiunea dedusă judecăţii, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte lipsa calităţii de reprezentant al societăţii vânzătorului în persoana celui care a semnat contractul de vânzare - cumpărare, F., acesta este un motiv de nulitate relativă şi nu un motiv de nulitate absolută, astfel cum, a reţinut şi instanţa de fond.

Prin raportare la dispoziţiile art. 948 C. civ., art. 966 art. 967 alin. (2), art. 968 din acelaşi cod, instanţa de apel a reţinut că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare F. avea calitatea de administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în temeiul unei hotărâri AGA din15.05.2006, ce a fost făcută publică prin menţionarea la ORC şi care nu a fost atacată şi anulată până la respectiva dată (26.05.2006).

S-a reţinut că posibilitatea vânzării imobilului în litigiu a fost decisă de Guvernul României prin O.U.G. nr. 115/2003 privind privatizarea S.C. Roman S.A. şi constituirea parcului industrial pe platforma S.C. Roman S.A., act normativ în baza căruia a fost emisă H.G. nr. 24/2004 prin care s-a aprobat constituirea societăţii administrator a Parcului industrial A., A. fiind acţionar cu un procent de 80%.

De la momentul stabilirii structurii acţionariatului, data de 23.01.2004, data intrării în vigoare a H.G. nr. 24/2004, reclamanta A., societate administrator în calitate de acţionar majoritar avea obligaţia ca, în ceea ce priveşte toate vânzările şi închirierile de active către societăţile comerciale care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul parcului industrial, să fie condiţionate de preluarea unui număr de personal necesar dintre salariaţii existenţi în cadrul Societăţii Comerciale "Roman" - S.A. Braşov şi filialelor "Roman - S.A." obligaţie îndeplinită prin art. III din contractul de vânzare-cumpărare analizat.

S-a constatat că anularea declaraţiei de înscriere a lui F. în registrul acţionarilor S.C. A. S.A. s-a dispus abia prin sentinţa civilă nr. 753/30.05.2007 a Tribunalului Alba menţinută prin decizia civilă nr. 1106/17.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar acest proces nu a fost notat în cartea funciară.

Instanţa de apel a apreciat că această hotărâre judecătorească nu poate afecta valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare dintre S.C. C. S.R.L. şi S.C. I. S.A. încheiat anterior, ci doar poate atrage, eventual, problema răspunderii administratorului. În situaţia în care intimata reclamantă A., acţionar majoritar a constatat că actele făcute de preşedintele Consiliului de Administraţie F. depăşeau limitele conferite de actul constitutiv şi de statut, sancţiunea poate fi de natură patrimonială, respectiv răspunderea personală, respectiv răspunderea personală a administratorului pentru daunele cauzate societăţii şi nu sancţiunea nulităţii respectivului act juridic.

Totodată, s-a reţinut că în perioada în care reprezentantul legal al S.C. B. S.A. era înscrisă în ORC toate actele făcute de respectivul reprezentant sunt actele persoanei juridice însăşi, opozabile terţilor şi că pe de altă parte, efectele juridice ale anulării calităţii de acţionar a semnatarului actului juridic atacat se pot răsfrânge asupra unor terţe persoane care au dobândit drepturi ce depind de actul lovit de nulitate numai dacă se face dovada relei credinţe a acestora.

Instanţa de apel a reţinut că anularea titlului dobânditorului în virtutea principiului "resoluţion jure dantis resolvitur jus accipientis" nu poate opera în cazul în care acesta a fost de bună credinţă la momentul dobândirii dreptului de proprietate cu titlu oneros.

Instanţa de apel a constatat că din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta S.C. C. S.R.L., cu diligenţe minime, ar fi putut cunoaşte motivele de nevalabilitate ale contractului de vânzare - cumpărare.

Astfel, din extrasul de carte funciară eliberat la data contractării rezultă că imobilul în litigiu nu era afectat de interdicţii de vânzare - cumpărare şi nu erau notate procese în legătură cu aceasta.

De asemenea, s-a reţinut că în cauză nu se pune problema vânzării lucrului altuia, deoarece în contractul atacat este menţionat corect numele proprietarului imobilului, părţile ştiind că acesta aparţine S.C. B. S.A., ci doar problema reprezentării acestui proprietar, iar calitatea de reprezentant se analizează la momentul încheierii actului juridic atacat.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în esenţă, că în primul rând consideră nelegală interpretarea extrem de restrictivă dată motivului de nulitate al actelor juridice atacate - constând în lipsa calităţii de reprezentant a celui care le-a semnat din partea vânzătoarei.

Recurenta consideră că lipsa calităţii de reprezentant legal a lui F. în cadrul societăţii vânzătoare S.C. B. S.A., prin prisma şi ca urmare a lipsei calităţii acestuia de acţionar şi reprezentant legal (administrator) la S.C. A. S.A., implică direct neangajarea în mod valabil a societăţii vânzătoare atât sub aspectul lipsei calităţii de reprezentant legal a celui care a semnat în numele vânzătoarei, cât şi sub aspectul lipsei voinţei juridice a respectivei societăţi - echivalând astfel cu lipsa totală a consimţământului vânzătoarei - fapt ce determină nulitatea absolută a actului.

În opinia recurentei faptul că în condiţiile în care voinţa societăţii este exprimată de către un fals acţionar majoritar/decident şi care datorită acestei false calităţi s-a proclamat reprezentantul legal al respectivei societăţi comerciale, iar în această calitate a reprezentat S.C. A. S.A. - administratorul unic al societăţii vânzătoare S.C. B. S.A., respingerea acţiunii şi admiterea apelului sunt în contradicţie cu principiile fundamentale, respectiv principiul aflării adevărului şi dreptul la un proces echitabil.

Recurenta susţine că analiza restrânsă a instanţei de apel referitor doar la motivul de nulitate absolută constând în existenţa cauzei ilicite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat, este una greşită, netemeinică şi nelegală.

Precizând faptul că hotărârile AGA din 15.04.2006 şi 15.05.2006, au fost anulate "cu efect retroactiv", în mod definitiv şi irevocabil, prima prin sentinţa civilă nr. 31/CC/06.04.2011 a Tribunalului Braşov, menţinută prin decizia civilă nr. 2252/19.12.2011 a Curţii de Apel Craiova, iar a doua prin sentinţa civilă nr. 1542/11.03.2013 a Tribunalului Maramureş, sentinţă menţinută prin decizia civilă nr. 10128/24.10.2013 a Curţii de Apel Cluj, recurenta susţine că nu există o altă hotărâre AGA de împuternicire a numitului F. ca reprezentant legal al S.C. A. S.A. - societatea administrator a vânzătoarei S.C. B. S.A.

Recurenta consideră greşit raţionamentul instanţei de apel în sensul că nulitatea nu retroactivează în cazul hotărârilor AGA din 15.04.2006 şi 15.05.2006, hotărârile judecătoreşti de constatare a nulităţii lor neputând afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, ci eventual putând atrage răspunderea administratorului.

În opinia recurentei excepţia de la retroactivitatea nulităţii absolute reţinută în cuprinsul art. 58 din Legea nr. 31/1990 este de strictă interpretare şi priveşte doar nulitatea societăţii propriu-zise, această excepţie neputând fi extinsă asupra tuturor actelor încheiate de către societate, indiferent că acestea modifică sau nu actele constitutive, acestea fiind în primul rând acte juridice care trebuie să respecte cerinţele impuse în mod imperativ de lege.

În continuarea motivării recurenta a prezentat consideraţii privind alte litigii care au avut ca obiect principal anularea, respectiv constatarea nulităţii absolute a Hotărârilor AGOA, AGEA şi CA luate prin dreptul de vot al acţionarului majoritar al societăţii A. S.A., menţionând în probaţiune câteva dintre aceste hotărâri.

În acest context recurenta consideră că din aceste hotărâri şi înscrisurile depuse la dosar, reiese faptul că în virtutea efectelor nulităţii absolute şi a principiilor de drept - resoluto jure dantis, revolvitur jus accpientis şi quod nullum est nullum producit effectum, F. nu a deţinut niciodată calitatea de acţionar majoritar sau de reprezentant legal al S.C. A. S.A. şi că nedeţinând aceste calităţi voinţa societăţii vânzătoare a fost grav afectată lipsind în totalitate consimţământul valabil exprimat al reprezentantului legal şi real al acesteia.

Recurenta susţine că din actele depuse la dosarul cauzei reiese faptul că reprezentantul legal al cumpărătoarei S.C. C. S.R.L. dl. G. avea cunoştinţă de starea de fapt atât în cadrul A. - acţionarul majoritar al S.C. A. S.A., cât şi de falsa calitate de acţionar administrator a lui F. în cadrul aceleiaşi societăţi - G. fiind atât el personal cât şi societatea cumpărătoare - C. S.R.L. membrii ai A..

În aceste condiţii, recurenta consideră ca fiind greşită reţinerea instanţei de apel că " din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâta S.C. C. S.R.L., cu diligenţe minime ar fi putut cunoaşte motivele de nevalabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare".

Prezentând acţiunile întreprinse în instanţă de către reprezentantul cumpărătoarei S.C. C. S.R.L. şi de către numitul G. recurenta consideră că, chiar dacă din extrasul de carte funciară eliberat la data contractării rezultă că nu erau notate procese în legătură cu imobilul din litigiu, nu se poate susţine că reprezentantul cumpărătoarei G. nu avea cunoştinţă de existenţa litigiilor privind dobândirea frauduloasă a calităţii de acţionar majoritar şi administrator al S.C. A. S.A. de către F..

În aceste condiţii, recurenta susţine că având în vedere aceste litigii este dovedită reaua credinţă a reprezentantului cumpărătoarei S.C. C. S.R.L., aspect ce implică existenţa cauzei ilicite şi implicit nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.05.2006.

Recurenta consideră că, având în vedere toate hotărârile judecătoreşti aflate la dosarul cauzei - faptul dovedit al însuşirii frauduloase de către F. a calităţii de acţionar majoritar şi reprezentant legal al S.C. A. S.A., precum şi faptul că G. avea cunoştinţă de falsa calitate de acţionar şi administrator a lui F. la S.C. A. S.A., hotărârea pronunţată de instanţa de apel în rejudecare, este netemeinică şi nelegală, în opinia recurentei fiind evidentă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare atacat.

În opinia recurentei Curtea de Apel Constanţa nu a făcut altceva decât să copieze hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2011, făcând grave confuzii între cele două acţiuni - neefectuând o analiză proprie a situaţiei concrete dedusă judecăţii.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelurilor formulate de către pârâte ca fiind nefondate şi a menţinerii în tot a sentinţei civile nr. 76/C/04.03.2011 a Tribunalului Braşov în sensul admiterii acţiunii şi a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare atacat.

Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca temeinică şi legală.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării criticilor invocate, se constată că deşi recurenta a invocat în sprijinul cererii de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., nu a dezvoltat, în mod distinct şi concret motivele subsumate acestora.

În primul rând trebuie subliniat că, nu pot forma obiect al analizei instanţei de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs.

Motivul prevăzut de art. 304 (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 261 (5) C. proc. civ. pe care recurenta nu le-a citat nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.

Susţinerile recurentei privind presupusa "copiere" a hotărârii Curţii de Apel Braşov şi neefectuarea de către Curtea de Apel Constanţa a unei analize proprii, vor fi înlăturate.

Este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea instanţei anterioare, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză s-a efectuat print-o analiză concretă a tuturor aspectelor invocate.

Faptul că argumentele instanţei nu sunt mulţumitoare şi nu corespund propriului raţionament al reclamantei nu este de natură a atrage concluzia că lipseşte motivarea ori că aceasta nu ar fi realizat o analiză proprie.

În consecinţă, decizia recurată respectă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa pronunţându-se argumentat asupra tuturor criticilor invocate în condiţiile legii de către apelantă, argumentare ce este în deplină concordanţă cu soluţia adoptată şi care face posibil exercitarea controlului de legalitate al instanţei de recurs, astfel încât acest motiv va fi înlăturat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluţiei recurate atunci când instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii sau a schimbat natura şi înţelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt şi în drept în mod distinct.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate analiza nelegalitatea deciziei atât timp cât argumentele nu se încadrează în acest motiv.

Din acelaşi punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurenta a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În cazul de faţă, Înalta Curte apreciază că acest motiv de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Deşi recurenta-reclamantă invocă prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. - ceea ce înseamnă că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că problema de drept cu care recurenta-reclamantă a investit instanţa de recurs priveşte faptul dacă instanţa de apel a analizat în mod legal valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare atacat, prin prisma motivelor de nulitate invocate prin acţiunea dedusă judecăţii.

Recurenta consideră că instanţa de apel a făcut o interpretare nelegală, "extrem de restrictivă" a motivului de nulitate a actelor juridice atacate constând în lipsa calităţii de reprezentant a celui care le-a semnat din partea vânzătoarei şi că prin încălcarea principiului aflării adevărului şi dreptul la un proces echitabil a analizat doar motivul de nulitate absolută constând în existenţa cauzei ilicite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se constată că, pornind de la motivele de nulitate absolută invocate prin cererea de chemare în judecată, instanţa de apel a reţinut în mod corect că lipsa calităţii de reprezentant al societăţii vânzătorului în persoana celui care a semnat contractul de vânzare cumpărare, F., este un motiv de nulitate relativă şi nu un motiv de nulitate absolută.

Totodată, prin raportare la faptul că libertatea contractuală a părţilor cunoaşte anumite limitări, instanţa de apel a procedat la verificarea condiţiilor esenţiale pentru validitatea unei convenţii, analizând dacă în speţă este îndeplinită condiţia liceităţii cauzei actului juridic, condiţie prevăzută expres în dispoziţiile art. 948, art. 966 şi art. 968 C. civ.

În urma acestei analize, a probatoriilor administrate şi a evaluării situaţiei de fapt stabilite, cu respectarea principiului aflării adevărului, instanţa de apel a stabilit că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare F. avea calitatea de administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în temeiul unei hotărâri AGA din15.05.2006, ce a fost făcută publică prin menţionarea la ORC şi care nu a fost atacată şi anulată până la respectiva dată (26.05.2006).

Consideraţiile recurentei referitoare la raţionamentul instanţei de apel în sensul că "nulitatea nu retroactivează în cazul acestor hotărâri AGA (cea din 15.04.2006 şi cea din 15.05.2006) hotărârile judecătoreşti de constatare a nulităţii lor neputând afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare - ci eventual putând atrage răspunderea administratorului", vor fi înlăturate.

Din analiza deciziei recurate se constată că instanţa de apel nu a expus un astfel de raţionament, ci analizând calitatea de reprezentat al societăţii vânzătorului, a constatat, în mod corect de altfel, că anularea declaraţiei de înscriere a lui F. în registrul acţionarilor S.C. A. S.A. s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 753/30.05.2007 a Tribunalului Alba menţinută prin decizia civilă nr. 1106/17.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, proces ce nu a fost notat în cartea funciară şi a apreciat că această hotărâre nu poate afecta valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare dintre S.C. C. S.R.L. şi S.C. I. S.A., încheiat anterior, ci poate doar atrage, eventual, problema răspunderii administratorului.

Întreaga alegaţie a recurentei referitoare la cunoaşterea sau nu de către numitul G., reprezentantul societăţii cumpărătoare, a motivelor de nevalabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare, va fi înlăturată, aceasta constituind aspect de netemeinicie ce nu poate fi analizat în această etapă procesuală.

În concluzie, se constată că recurenta în întreaga sa argumentare s-a îndepărtat de la a demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată,iar prin argumentele aduse a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Având în vedere aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 685 din 17 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 685 din 17 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2017.