Insolvency leave claims: failure of triple identity for revision due to contradictory res judicata

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Creditorii A. şi B. au contestat măsura luată de administratorul judiciar consorţiul format din C.. şi D.., prin care s-a respins înscrierea la masa credală a debitoarei S.C. E. S.R.L. cu suma de 43.556 RON, reprezentând concediul de odihnă neefectuat, aferent perioadei cuprinse între 2011-2016. În motivare, au arătat că deşi au fost repuşi în funcţie S.C. E. S.R.L. a refuzat reprimirea la muncă fiind astfel prejudiciaţi de concediul de odihnă.

Prin sentinţa civilă nr. 89/C din 12 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis contestaţia formulată de creditorii A. şi B. împotriva măsurii administratorului judiciar desemnat al debitoarei S.C. E. S.R.L. şi s-a dispus înscrierea la masa credală a debitoarei a creditorilor A. şi B. cu suma de câte 43.556 RON fiecare, reprezentând creanţă salarială.

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 680/2017 din 27 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis apelul declarat de apelanta S.C. E. S.R.L. prin administrator special împotriva sentinţei civile nr. 89 din 12.06.2017 a Tribunalului Sălaj, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins contestaţia formulată.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire creditorii A. şi B., dosarul fiind înregistrat la data de 29 decembrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuenţii A. şi B. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună modificarea, în tot, a deciziei civile nr. 680/2017 din 27 noiembrie 2017, în sensul respingerii apelului formulat de către S.C. E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 89/C din 12 iunie 2017 a Tribunalului Sălaj, cu consecinţa menţinerii acesteia astfel cum a fost pronunţată.

S-a învederat că instanţa a analizat separat situaţia juridică a celor două persoane şi că în ceea ce îl priveşte pe revizuentul A. există deja o decizie pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, care a fost reţinută în considerentele hotărârii a cărei revizuire se solicită. De asemenea, revizuenţii au arătat că există şi o soluţie dată în dosarul nr. x/2016, pronunţată de către acelaşi complet de judecată.

Cu privire la revizuentul A. se susţine că decizia a cărei revizuire se solicită, încalcă puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1768 din 19.12.2016, pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, deoarece suma de 23.274,73 care reprezintă drepturi salariale nete, aferente perioadei 06.10.2015-25.02.2016 (data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă), nu a fost analizată pe fond şi nu s-a stabilit dacă este sau nu datorată de către debitoare, ci s-a decis că ea reprezintă pretenţii plus petita faţă de obiectul acelei cauze, respectiv contestaţie la tabelul preliminar.

În ceea ce îl priveşte pe revizuentul B. s-a arătat, prin cererea de revizuire, că a fost greşit recunoscută autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1023 din 5 septembrie 2016, pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, în contextul în care se susţine că nu a existat o judecată pe fond a completului specializat în litigii de muncă, acesta rezumându-se la a constata că s-a deschis procedura de insolvenţă împotriva debitoarei şi la a transfera soluţionarea litigiului către judecătorul sindic.

Referitor la perioada cuprinsă între 06.09.2016-17.10.2016, s-a susţinut că aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Cluj, a pronunţat două soluţii definitive, potrivnice, prima fiind cea pronunţată în dosarul nr. x/2016. Astfel, potrivit acestei soluţii, Curtea de Apel Cluj a recunoscut dreptul revizuentului B. cu privire la sume de bani reprezentând drepturi salariale, pentru o perioadă de după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii angajatoare.

În opinia revizuenţilor, obiectul celor două dosare, respectiv dosarul nr. x/2016 şi dosarul nr. x/2016 îl reprezintă sume de bani datorate pentru o perioadă de după deschiderea procedurii insolvenţei, iar soluţiile pronunţate de instanţă sunt opuse.

S-a menţionat că în toate cele trei dosare, este vorba despre drepturi salariale, născute în baza aceloraşi raporturi contractuale, între aceleaşi părţi.

Prin urmare, revizuenţii au opinat că este întemeiată cererea de revizuire formulată în cauză, atâta timp cât s-au pronunţat soluţii contrare de către Curtea de Apel Cluj între aceleaşi părţi, în aplicarea aceloraşi texte de lege şi în analiza aceloraşi raporturi contractuale.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenţii apreciind că există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 38/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de revizuire formulată de A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 680 din 27 noiembrie 2017, pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj, care a fost păstrată în întregime.

În ceea ce priveşte primul motiv de revizuire, invocat de către revizuentul A., prin care s-a susţinut faptul că decizia a cărei revizuire se solicită încalcă puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1768 din 19 decembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj a notat că această sentinţă a fost schimbată, urmare a admiterii apelului declarat de societatea debitoare, astfel încât cererea cu care a fost învestit judecătorul sindic a fost respinsă în integralitate.

Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a conchis că prin decizia civilă nr. 274/2017 din data de 9 mai 2017, deşi instanţa de apel nu a analizat şi nu a recalificat natura juridică a sumei de 23.274,73 RON, despre care la fond s-a apreciat că ar putea reprezenta creanţă curentă, esenţial este faptul că în cadrul deciziei a cărei revizuire se cere, autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1768/2016 şi a deciziei civile nr. 274/2017 a fost invocată şi analizată.

Curtea a constatat că în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, având ca obiect contestaţia formulată de creditorul A. la tabelul preliminar al creditorilor societăţii debitoare E. S.R.L., s-a solicitat şi înscrierea în tabelul creditorilor cu următoarele sume: salarii în perioada suspendării, începând cu data de 11 noiembrie 2011 şi până la data formulării contestaţiei, concedii neplătite în perioada anterioară suspendării contractului individual de muncă (2008-2011), stimulente, premii pentru activitate de administrare, cota parte din activul net.

S-a reţinut că pentru sumele care reprezintă drepturi salariale, concedii, prime sau alte beneficii din perioada analizată de către instanţa de judecată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, respectiv 06.10.2015 - 25.02.2016, efectul pozitiv al lucrului judecat este incident, întrucât instanţa de apel a dezlegat situaţia lor juridică.

În consecinţă, Curtea de Apel Cluj a statuat că pot constitui obiect de analiză, în dosarul nr. x/2017, doar drepturile pretinse pentru perioada 25.02.2016 - 17.12.2016, corespunzătoare perioadei cuprinse între data concedierii şi data soluţionării definitive a contestaţiei formulate împotriva măsurii adoptate (05.09.2016), respectiv momentul concedierii revizuentului A. prin decizia nr. 27/2017.

S-a reţinut că în situaţia în care, în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată şi instanţa s-a pronunţat asupra incidenţei sale, partea nu mai poate invoca aceeaşi apărare pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea în care s-a examinat, în cel de-al doilea proces, autoritatea de lucru judecat.

Instanţa de revizuire a relevat că aceste temeiuri ale inadmisibilităţii cererii de revizuire sunt prezente şi în ceea ce priveşte al doilea motiv de revizuire, care îl vizează pe revizuentul B..

În ceea ce priveşte susţinerea, potrivit căreia prin decizia atacată a fost recunoscută, în mod greşit, autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1023 din 5 septembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2016, Curtea a constatat că prin această sentinţă, instanţa specializată în litigiile de dreptul muncii, a procedat la soluţionarea cererii de despăgubiri formulate de către B., stabilindu-se că solicitarea de acordare a drepturilor salariale pentru perioada analizată, cuprinsă între data întocmirii deciziei de concediere şi data anulării acesteia de către instanţă, este nefondată, hotărâre care a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege.

S-a arătat că se putea analiza caracterul fondat al cererii de obligare la despăgubiri doar prin exercitarea căii de atac împotriva sentinţei respective, instanţa de control judiciar fiind singura în măsură să cenzureze, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, sentinţa civilă nr. 1023 din 5 septembrie 2016 a Tribunalului Sălaj.

Faţă de împrejurarea că o atare cale de atac nu a fost exercitată de către părţi, Curtea a concluzionat că efectul pozitiv al lucrului judecat este incident, iar acele sume nu mai pot fi analizate, în condiţiile în care instanţa specializată a dezlegat situaţia lor juridică, în sensul că nu se datorează, fiind nefondate.

Prin urmare, s-a conchis că sunt pe deplin incidente referirile anterioare vizând inadmisibilitatea demersului iniţiat de către revizuenţi, cu atât mai mult cu cât, de această dată, decizia atacată este criticată nu pentru motivul că ar încălca autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, ci pentru că a fost validată, în mod greşit, o astfel de apărare, ceea ce nu poate constitui motiv de revizuire.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de revizuire, care îi priveşte pe ambii revizuenţi şi vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 620 din 31.10.2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, în fapt, a sentinţei civile nr. 93 din 19.06.2017, date de judecătorul sindic în acelaşi dosar, instanţa de revizuire a reţinut următoarele:

Sentinţa civilă nr. 93 din 19 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. x/2016, se referă strict la revizuentul A., aşa încât curtea se poate pronunţa asupra cererii doar în aceste limite, iar împrejurarea că revizuentul B. se află în aceeaşi situaţie de fapt, nu îl îndreptăţeşte pe acesta să apeleze la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce îl priveşte pe revizuentul A., curtea a apreciat că se pune problema caracterului admisibil al cererii, din perspectiva faptului că se ridică semne de întrebare asupra cerinţei referitoare la tripla identitate de obiect, cauză şi părţi între cele două procese.

Astfel, instanţa de revizuire a notat că în dosarul nr. x/2016 există statuări definitive cu privire la îndreptăţirea revizuentului de a-i fi rambursate sumele reprezentând indemnizaţia aferentă concediului de odihnă pentru perioada 06.10.2015-17.10.2016.

S-a reţinut că prin raportul administratorului judiciar, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, sub nr. x din 24.04.2017, s-a respins cererea de plată a revizuentului A., pentru perioadele 05.10.2015-25.02.2016, respectiv 05.09.2016-17.10.2016, iar în cel de-al doilea proces, finalizat prin pronunţarea deciziei ce face obiectul revizuirii, a fost contestat raportul de activitate al administratorului judiciar, care a analizat şi a respins cererea de plată a revizuentului vizând achitarea unor drepturi salariale restante aferente perioadei 06.10.2015-17.10.2016 şi a concediilor de odihnă neefectuate pe perioada cuprinsă între anii 2011-2016.

Prin raportul de activitate publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 7969 din 24.04.2017, administratorul judiciar a reţinut că pentru perioada 05.10.2015-24.02.2016, respectiv 05.09.2016-17.10.2016 nu se datorează drepturi salariale, deoarece salariatul nu s-a prezentat la locul de muncă, iar pentru perioada 25.02.2016-05.09.2016 sumele nu sunt datorate, întrucât instanţele de judecată au stabilit astfel.

Curtea de Apel Cluj a statuat că perioadele analizate în cele două hotărâri se suprapun parţial (intervalul 06.09.2016-17.10.2016) şi că par să existe, la prima vedere, statuări contradictorii privind caracterul (ne)fondat al unor pretenţii salariale, în sens larg, aferente acestuia, însă identitatea de obiect nu este întrunită, din moment ce în dosarul cu indicativul a15 s-a discutat despre indemnizaţia de concediu, în timp ce în cel cu indicativul a14 despre salariul efectiv datorat.

Totodată, s-a arătat că situaţia descrisă de către revizuent pare mai degrabă să vizeze o contradicţie între considerente, care, aşa cum s-a arătat în doctrină, nu poate constitui motiv de revizuire, soluţie fundamentată, din nou, pe caracterul special şi limitativ al motivelor de retractare, prevăzute de art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

În plus, s-a reţinut că, din analiza deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, par să se desprindă mai degrabă consecinţe juridice diferite ale unei stări de fapt, în contextul în care este de subliniat că în discuţie erau drepturi salariale de natură diferită, întemeiate pe texte legale distincte.

Astfel, s-a reţinut că în dosarul cu indicativul a15, a fost analizată o perioadă mai lungă decât cea indicată de către revizuent, aşa încât, dat fiind faptul că este vorba despre un interval comun de cca o lună, iar în dispozitivul sentinţei civile nr. 93/2017 a Tribunalului Sălaj nu a fost stabilit un anumit cuantum al indemnizaţiei de concediu, ci doar s-a dat dispoziţie ca ea să fie calculată de către administratorul judiciar, cu respectarea prevederilor legale incidente şi, cum acestea nu condiţionează dreptul la indemnizaţia de concediu de o anumită perioadă efectiv lucrată, curtea a apreciat că nu este incident cazul de revizuire invocat în cerere.

În fine, cu privire la ultimul motiv de revizuire, instanţa a statuat că nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul cu indicativul a16, deoarece în cele două cauze, perioadele de timp discutate erau diferite, iar în decizia atacată, soluţia dată a fost parţial motivată prin apelarea la efectul pozitiv al lucrului judecat în privinţa statuărilor cuprinse în decizia civilă nr. 274 din 09.05.2017 a Curţii de Apel Cluj, din dosarul nr. x/2016.

S-a mai arătat că sunt de prisos orice alte discuţii, de vreme ce în cuprinsul deciziei a cărei revizuire se cere, s-a reţinut că:

"Cu privire la despăgubirile solicitate sub forma drepturilor salariale aferente perioadei 25.02.2016 - 05.09.2016, Curtea constată că în dosarul înregistrat sub nr. x/2016/a16, instanţa de judecată a validat propunerea administratorului judiciar în sensul recunoaşterii drepturilor salariale corespunzătoare. Aşa fiind, pentru perioada amintită, Curtea nu mai poate analiza cererea creditorului, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat asupra acestor drepturi salariale".

Pentru toate aceste considerente, cererea de revizuire a fost respinsă, constatându-se că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 38/2018 din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă au declarat recurs revizuenţii A. şi B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 16 martie 2018.

Recurenţii-revizuenţi au solicitat admiterea recursului şi admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, apreciind că instanţa supremă este competentă material să soluţioneze cererea de revizuire.

Pe fondul cererii, revizuenţii au cerut să se dispună modificarea, în tot, a deciziei civile nr. 680/2017 din 27 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, în sensul respingerii apelului formulat de către S.C. E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 12 iunie 2017 a Tribunalului Sălaj, cu consecinţa menţinerii acesteia.

Recurenţii-revizuenţi A. şi B. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că există hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În primul rând, recurenţii au arătat că înţeleg să invoce nulitatea deciziei pronunţate de către Curtea de Apel Cluj în judecarea cererii de revizuire pentru motivul că această instanţă nu era competentă material să o soluţioneze.

Mai susţin că s-a respins, în mod nelegal, cererea de revizuire, Curtea de Apel Cluj motivând în sensul că perioadele de timp analizate în dosarele anterioare în care Curtea s-a pronunţat sunt diferite, astfel încât nu poate fi vorba despre acelaşi obiect.

S-a arătat că între părţi s-au purtat mai multe litigii, ce au format obiectul mai multor dosare, ultimele trei dosare, respectiv dosarul nr. x/2016, dosarul nr. x/2016 şi dosarul nr. x/2016 fiind soluţionate de către Curtea de Apel Cluj.

Recurenţii au precizat că în dosarele anterior menţionate au fost analizate drepturile lor salariale, fie că acestea reprezintă salarii efective, pe anumite perioade de timp, situate după data deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva societăţii E. S.R.L., fie că reprezintă indemnizaţie de concediu.

În ceea ce priveşte dreptul la salarii şi la alte sume de bani incluse de legiuitor în categoria drepturilor salariale, recurenţii au menţionat că s-a născut în baza aceloraşi două raporturi juridice de muncă, stabilite între părţi încă din anul 1995. Totodată, s-a arătat că nu au existat contracte de muncă noi, astfel încât să se analizeze, din perspective diferite, drepturile salariale pentru fiecare dintre cei doi revizuenţi.

Prin urmare, recurenţii-revizuenţi A. şi B. au susţinut că în toate cele trei dosare s-a analizat acelaşi lucru şi anume dacă au sau nu au dreptul la salariu şi la alte sume de bani asimilate salariilor, pe o anumită perioadă, defalcată, din diferite motive.

Au mai susţinut că obiectul real al dosarelor respective nu este reprezentat de suma concretă, raportat la o anumită perioadă de timp, ci de însăşi dreptul la salariu pe perioada de timp ulterioară datei la care s-a deschis procedura insolvenţei.

În opinia recurenţilor-revizuenţi, există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, în sensul că, prin respingerea apelului, s-a menţinut sentinţa civilă nr. 93 din 19.06.2017 a Tribunalului Sălaj, fiind recunoscut dreptul creditorului A. la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru perioada cuprinsă între 06.10.2015 (data deschiderii procedurii de insolvenţă) şi 17.10.2016 (data desfacerii contractului de muncă a angajatului A.).

S-a învederat că aceeaşi idee se regăseşte şi în dosarul nr. x/2016, întrucât a rămas definitivă sentinţa civilă nr. 90 din 12.06.2017 a Tribunalului Sălaj, prin care s-a recunoscut dreptul la salariu al revizuentului A. pentru perioada cuprinsă între 25.02.2016 - 05.09.2016, adică pe o porţiune din perioada în care salariatului A. i s-au recunoscut drepturi materiale de natura celor salariale, în dosarul nr. x/2016.

Altfel spus, s-a arătat că sunt două hotărâri ale aceleiaşi instanţe, care recunosc dreptul revizuentului A. la salarii şi alte sume, cu titlu de drepturi salariale, aferente unei perioade de timp clar determinate, iar prin ultima decizie se nesocoteşte acest drept.

Pentru toate aceste argumente, recurenţii-revizuenţi A. şi B. au apreciat că este incidentă situaţia reglementată de către legiuitor în cuprinsul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în rejudecarea cauzei, să se dispună respingerea apelului declarat de către S.C. E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 89 din data de 12 iunie 2017 a Tribunalului Sălaj, cu consecinţa menţinerii acesteia, ca fiind temeinică şi legală.

Intimata S.C. E. S.R.L., reprezentată de administrator special F. şi de administrator judiciar consorţiul format din C.. şi D.. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că s-a reţinut, în mod corect, de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire împrejurarea că este îndoielnic caracterul admisibil al acesteia din perspectiva faptului că nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două procese.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, pentru soluţionarea pe fond a acestuia.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că deşi recurenţii-revizuenţi şi-au întemeiat calea de atac exercitată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la modul în care a fost soluţionată cererea de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Susţinerile recurenţilor, potrivit cărora Curtea de Apel Cluj nu era competentă material să soluţioneze cererea de revizuire nu pot fi primite, în condiţiile în care art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. stabileşte că necompetenţa materială trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În speţă, revizuenţii A. şi B. nu au înţeles să invoce excepţia de necompetenţă materială a instanţei, astfel cum rezultă din cele consemnate în partea introductivă a deciziei civile nr. 38/2018 din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj şi, pe cale de consecinţă, acest aspect nu poate constitui obiectul unei critici în prezentul recurs.

În consecinţă, Înalta Curte va analiza decizia ce formează obiectul recursului din perspectiva motivului de recurs ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, urmând să verifice dacă instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a respectat dispoziţiile legale care reglementează cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin cea de-a doua critică formulată, recurenţii-revizuenţi au susţinut că decizia civilă nr. 680/2017 din 27 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016 este susceptibilă de a fi revizuită, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece în toate cele trei dosare indicate în cuprinsul cererii, având nr. 24/84/2016/a14, nr. 24/84/2016/a15 şi nr. 24/84/2016/a16, s-a analizat acelaşi lucru, respectiv dreptul la salariu pe perioada de timp ulterioară datei la care s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei E. S.R.L. şi există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţia dată de Curtea de Apel Cluj în dosarul cu indicativul a15.

Răspunsul la această critică presupune analizarea condiţiilor instituite de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care au constituit temeiul cererii de revizuire soluţionate prin decizia recurată.

Potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru incidenţa cazului de revizuire anterior enunţat este necesar ca în dosare diferite între care există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză să fi fost pronunţate hotărâri contradictorii.

Aşadar, raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat şi vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia imposibilă generată de existenţa hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii şi a anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, cu menţiunea că acestea trebuie pronunţate în dosare separate, iar nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiaşi pricini.

Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

Contrar celor afirmate de către recurenţii-revizuenţi prin cererea de recurs, se reţine că nu există identitate de obiect între dosarul nr. x/2016 şi dosarul nr. x/2016, astfel cum, în mod corect, a statuat Curtea de Apel Cluj.

În privinţa obiectului acţiunii, înţeles ca pretenţie dedusă judecăţii, se constată că dosarul nr. x/2016 are ca obiect contestaţia formulată de creditorii B. şi A. împotriva măsurii administratorului judiciar privind neînscrierea la masa credală a acestor creditori ai debitoarei S.C. E. S.R.L. cu drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 5 octombrie 2015 şi 24 februarie 2016, iar în dosarul nr. x/2016 creditorul A. a contestat măsura luată de administratorul judiciar consorţiul format din C.. şi D.., prin care s-a respins înscrierea la masa credală a debitoarei S.C. E. S.R.L. cu suma de 21.042 RON, reprezentând concediul de odihnă neefectuat, aferent perioadei cuprinse între anii 2011 şi 2016.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că dosarul nr. x/2016 are ca obiect contestaţia formulată de debitoarea S.C. E. S.R.L. împotriva măsurii administratorului judiciar privind înscrierea la masa credală a creditorului A. cu drepturile salariale, aferente perioadei cuprinse între 25 februarie 2016 şi 5 septembrie 2016.

Faţă de cele arătate, se constată că instanţa de revizuire a reţinut, în mod corect, faptul că nu există identitate în privinţa obiectului, de vreme ce au fost analizate drepturi diferite, aferente unor perioade de timp distincte, fiind vorba despre un interval comun de aproximativ o lună.

Totodată, Înalta Curte consideră util să sublinieze faptul că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a analizat, cu justeţe, fiecare susţinere formulată de către revizuenţi şi a argumentat, pentru fiecare dintre aceştia, de ce nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În realitate, recurenţii-revizuenţi din prezenta cauză nu aduc critici veritabile de nelegalitate a hotărârii atacate, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul cu indicativul a14, soluţie care, în opinia acestora, este contrară celor date, de către aceeaşi instanţă, în dosarele cu indicativele a15 şi a16, negând faptul că între aceste dosare nu este întrunită identitatea de obiect.

Într-o altă exprimare, recurenţii solicită schimbarea deciziei civile nr. 680/2017 din 27.11.2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2016, pe calea revizuirii, încercând să acrediteze ideea că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. permit acest lucru.

Or, un astfel de demers procesual este contrar raţiunilor avute în vedere de către legiuitor atunci când a reglementat acest motiv de revizuire.

Pe cale de consecinţă, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de către revizuenţii A. şi B..

În ceea ce priveşte cererea formulată de intimata G. S.A. privind obligarea recurenţilor A. şi B. la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. civ. "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Intimata G. S.A. a depus la dosarul cauzei copia facturii fiscale nr. x din 28.06.2019, copia dovezii de plată, constând în extras de cont din data de 15 iulie 2019 şi copie extras din anexa la factura fiscală nr. x din 28.06.2019.

În cuprinsul facturii fiscale nr. x din 28.06.2019 se menţionează suma de 116.018,99 RON şi contractul de asistenţă juridică nr. x din 16.05.2019, iar din extrasul de cont din 15 iulie 2019, rezultă că s-a achitat suma de 97.494,95 RON şi suma de 18.524,04 RON, cu titlu de onorariu - abonament lunar.

Analizând înscrisurile depuse în probaţiune pe acest aspect, Înalta Curte notează că nu se face nicio referire la contractul de asistenţă juridică nr. x din 25.04.2019, încheiat între intimata din prezenta cauză G. S.A. şi H., contract menţionat pe împuternicirea avocaţială, aflată la dosarul de recurs.

În aceste condiţii, nu există vreun element probator care să ateste că onorariul de avocat în sumă de 245,80 RON, indicat în cuprinsul anexei la factura fiscală nr. x din 28.06.2019 a fost plătit pentru asistenţa juridică efectuată în prezentul dosar, cu atât mai mult cu cât, este necontestat faptul că intimata G. S.A. a fost reprezentată de către această societate de avocaţi în mai multe litigii.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 452 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea intimatei G. S.A. privind obligarea recurenţilor A. şi B. la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 38/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata G. S.A. privind obligarea recurenţilor A. şi B. la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.