Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 480/2017 AI generated

Challenge to Arbitration Award Fee Reduction: Appeal Declared Inadmissible for Being Against a Final Dismissal

Case Number Decizia nr. 480/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, confirming the lower court's dismissal of the plaintiff's challenge to an arbitration award and ordering the appellant to pay 500 RON in judicial costs. The dispute involved a judicial expert's attempt to annul a commercial arbitration award that reduced his fee from 4,218 RON to 2,260 RON, where the Court of Appeal had initially dismissed the annulment action as inadmissible. The decisive legal basis was Article 613(4) of the Code of Civil Procedure, which limits the right to appeal arbitration cases to decisions admitting the annulment under Article 613(3); per a contrario interpretation, decisions dismissing the annulment are final and not susceptible to appeal, a conclusion upheld under the constitutional and statutory principle of the legality of appellate remedies despite a erroneous recusal reference in the lower court's operative part.

Legislator headnote

AI generated

art. 608 C. proc. civ, art. 613 alin. (4) C. proc. civ, art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ; Challenge to Arbitration Award Fee Reduction: Appeal Declared Inadmissible for Being Against a Final Dismissal: La data de 17 august 2016, întâmpinarea a fost comunicată recurentului C., acesta depunând un răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului întrucât, pe de o parte, în cadrul dispozitivului hotărârii atacate s-a menţionat faptul că hotărârea este atacabilă cu recurs, iar pe de altă parte prevederile art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. nu interzic în mod expres exercitarea căii de atac a recursului împotriva acestei hotărâri.

Keywords

AI generated
arbitration Civil Procedure Code action for annulment judicial expert fee reduction of costs principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 608 C. proc. civ
Împotriva hotărârii arbitrale evocate anterior, C., în calitate de expert tehnic judiciar, a formulat acţiune în anulare în temeiul art. 608 C. proc. civ.
art. 613 alin. (4) C. proc. civ
52 din Constituţia României şi art. 613 alin. (4) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea pe fond.
art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ
Împotriva hotărârii arbitrale evocate anterior, C., în calitate de expert tehnic judiciar, a formulat acţiune în anulare în temeiul art. 608 C.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 22 noiembrie 2016 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 248 C. proc. civ
Înalta Curte, conform art. 248 C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepţia inadmisibilităţii declarării recursului, a reţinut următoarele:
art. 634 C. proc. civ
În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 C. proc. civ.
art. 613 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă", iar, potrivit alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin hotărârea arbitrală nr. 8 din 2 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

Totodată, a fost obligată pârâta S.C. B. S.R.L. să repare sau după caz, atunci când nu mai este posibil, să înlocuiască următoarele produse furnizate în baza contractului nr. x din 25 martie 2013 şi identificate în art. 2 pct. 1 din contract: 1. cornişă; 2. dulap 2200; 3. dulap 900 - rama aflată pe peretele lateral dreaptă, ce prezintă o crăpătură pe diagonală.

A fost stabilit onorariu definitiv pentru expert la suma totală de 2.260 RON din care au fost plătiţi 800 RON cu titlul de onorariu provizoriu şi s-a dispus ca părţile să plătească diferenţa de onorariu, în valoare de 1.460 RON câte 730 RON fiecare.

Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei, proporţional cu admiterea în parte a acţiunii, suma de 1.246 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva hotărârii arbitrale evocate anterior, C., în calitate de expert tehnic judiciar, a formulat acţiune în anulare în temeiul art. 608 C. proc. civ.

Prin hotărârea nr. 33/2016 din 7 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă s-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de C. având ca obiect anularea hotărârii arbitrate nr. 8 din 3 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, în dosarul nr. x/2014. Totodată, reclamantul C. a fost obligat să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 500 RON cheltuieli de judecată. Hotărârea a fost pronunţată cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Împotriva hotărârii nr. 33/2016 din 7 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, C. a declarat recurs, prin raportare la art. 52 din Constituţia României şi art. 613 alin. (4) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea pe fond.

Recurentul a susţinut că în mod nelegal instanţa arbitrală i-a redus onorariul solicitat, de la 4.218 RON la suma de 2.260 RON, în condiţiile în care a întocmit o expertiză valabilă, fiind folosită în integralitatea ei atât de către instanţă, cât şi de părţi.

S-a mai susţinut că, nu trebuie omis faptul că deşi instanţa a procedat la obligarea expertului de a reface expertiza, a suplimentat obiectivele expertizei cu încă 23 noi obiective, ceea ce presupunea suplimentarea onorariului expertului şi nu diminuarea acestuia la jumătate.

În final, recurentul a mai arătat că, la momentul la care a fost întrebat de către instanţa de judecată asupra textului legal aplicabil în cauză, a precizat că acesta este art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., fiind posibil să fi precizat greşit temeiul de drept datorită vârstei şi stării de emoţie.

Astfel că, prin raportare la prevederile art. 52 din Constituţie şi art. 613 alin. (4) C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi retrimiterea cauzei Curţii de Apel Iaşi pentru a judeca cauza în fond, motivat de faptul ca instanţa a soluţionat în mod greşit cauza doar pe excepţie, fără a analiza fondul cauzei.

4. La data de 14 iulie 2016 intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat. Totodată, intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentului C. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

5. La data de 17 august 2016, întâmpinarea a fost comunicată recurentului C., acesta depunând un răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului întrucât, pe de o parte, în cadrul dispozitivului hotărârii atacate s-a menţionat faptul că hotărârea este atacabilă cu recurs, iar pe de altă parte prevederile art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. nu interzic în mod expres exercitarea căii de atac a recursului împotriva acestei hotărâri.

6. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 22 noiembrie 2016 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 19 decembrie 2016, recurentul a depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

7. Înalta Curte, conform art. 248 C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepţia inadmisibilităţii declarării recursului, a reţinut următoarele:

Recursul formulat are ca obiect o hotărâre cu caracter definitiv, respectiv hotărârea nr. 33/2016 din 7 martie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea în anulare formulată de reclamantul C. împotriva hotărârii arbitrale nr. 8 din 3 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă", iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală ...".

Prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că, "Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Per a contrario, hotărârile prin care a fost respinsă acţiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs.

În raport cu prevederile legale evocate, se constată că hotărârea instanţei, respectiv, hotărârea nr. 33/2016 din 7 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare, ca inadmisibilă, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

Totodată, menţiunea "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare" indicată în cadrul dispozitivului hotărârii atacate nu poate afecta principiul legalităţii căii de atac, aceasta fiind statuată de legiuitor.

În sistemul nostru de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

În consecinţă, având în vedere, pe de o parte, că acţiunea pendinte este o acţiune în anularea hotărârii arbitrale, de natura celei enumerate la art. 608 C. proc. civ., iar, pe de altă parte - prin hotărârea pronunţată, s-a respins acţiunea în anulare, ca inadmisibilă, nefiind, deci, o hotărâre pronunţată potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Iaşi nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În concluzie, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C..

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a obliga recurentul C. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanţa nr. x din 12 iulie 2016, aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C. împotriva hotărârii nr. 33/2016 din 7 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Obligă recurentul C. să achite intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. suma de 500 RON cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2017.