Validity of pre-dispute jurisdiction clauses in consumer contracts under Art. 126(2) CPC and admissibility of ex officio relative territorial incompetence

Asupra conflictului negativ de competenţă, a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Costeşti, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat instanţei obligarea pârâţilor B., C. şi D. la plata sumei de 5.885 RON reprezentând debit principal şi a sumei de 5.520 RON reprezentând penalităţi de întârziere (dobândă contractuală).

Prin sentinţa civilă nr. 414/2016 din 07 aprilie 2016 a Judecătoriei Costeşti, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în esenţă incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 şi art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 92/1992 privind protecţia consumatorilor, context în care a apreciat că atât creditorul, cât şi debitorii se circumscriu noţiunilor de "profesionist", respectiv de "consumator", relaţiile de ordin juridic dintre aceste părţi fiind stabilite în contractul încheiat, respectiv contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 335 din 04 noiembrie 2013.

S-a mai reţinut că deşi prin actul adiţional încheiat la 30.03.2014, părţile au stabilit că instanţa competentă în soluţionarea unui eventual litigiu este Judecătoria Costeşti, în prezenta cauză părţile nu se află în situaţia conferită de legiuitor prin dreptul de alegere a instanţei competente, întrucât în baza art. 126 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil situaţiilor prevăzute de art. 121 C. proc. civ., alegerea de competenţă se poate face numai după naşterea dreptului la despăgubire.

Având în vedere că prin art. 2 din actul adiţional încheiat la data de 30.03.2014, părţile au convenit modificarea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 335/04.11.2013, în sensul că vânzătorul reclamant I.I. A. a mai acordat cumpărătorilor pârâţi un termen de încă 30 de zile de la data semnării actului adiţional pentru a se efectua în mod integral plata, s-a constatat că data naşterii dreptului la despăgubiri este reprezentată de data scadenţei, astfel cum a fost modificată, respectiv 29.04.2014, aşadar părţile aveau posibilitatea să aleagă în mod legal instanţa competentă în caz de litigiu numai ulterior acestei date.

Aşadar, întrucât dreptul la despăgubire al reclamantului nu era născut la data încheierii actului adiţional, prin care s-a stabilit alegerea instanţei competente ca fiind Judecătoria Costeşti, instanţa a reţinut că această convenţie a părţilor este considerată ca nescrisă, în conformitate cu art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, s-a apreciat că Judecătoriei Giurgiu îi revine competenţa de soluţionare a cauzei prin raportare la dispoziţiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. coroborat la art. 121 din acelaşi cod, fiind instanţa în circumscripţia căreia pârâţii îşi au domiciliul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 5860/2016 din 13 septembrie 2016, Judecătoria Giurgiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costeşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În argumentarea acestei soluţii, Judecătoria Giurgiu a reţinut în esenţă că la momentul încheierii actului adiţional între părţi se împlinise termenul de scadenţă a plăţii preţului stabilit în contract, astfel că dreptul la despăgubire al reclamantului era deja născut, iar alegerea Judecătoriei Costeşti ca instanţă competentă să judece litigiul dintre părţi s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, instanţa a mai reţinut că în speţă este vorba de o necompetenţă de ordine privată, care trebuia invocată de către pârâţi, care nu au făcut însă acest lucru, fiind invocată din oficiu de către instanţă contrar dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costeşti, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acţiunea în pretenţii întemeiată pe nerespectarea obligaţiei privind plata preţului din contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr. 335 din 4 noiembrie 2013, modificat prin Actul adiţional din 30 martie 2014, acţiune ce a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1025-1032 C. proc. civ.

Potrivit actului adiţional încheiat la contractul de vânzare-cumpărare enunţat, reclamantul a acordat un termen de 30 de zile pentru efectuarea integrală a plăţii.

Totodată, la pct. 2 s-a stabilit că în cazul în care nici până la împlinirea termenului de 30 de zile stabilit prin actul adiţional preţul nu va fi plătit integral, părţile au convenit ca litigiul datorat neplăţii sau privind încheierea, executarea, stingerea, validitatea având legătură cu contractul să fie soluţionat de Judecătoria Costeşti.

Dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că, părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată ca nescrisă.

Aceste dispoziţii legale nu sunt însă incidente în speţă, deoarece, astfel cum rezultă din obiectul cererii de chemare în judecată, litigiul nu se încadrează în materia protecţiei drepturilor consumatorilor ci vizează plata preţului bunurilor ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

De altfel, competenţa teritorială este alternativă şi nu exclusivă, iar în contextul în care pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Costeşti trebuia să constate că este competentă, neputând-o invoca din oficiu, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

Conform dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

Având în vedere obiectul litigiului raportat la temeiul de drept invocat de reclamant, competenţa teritorială este una alternativă, de ordine privată, reclamantului revenindu-i alegerea dintre mai multe instanţe deopotrivă competente, opţiunea reclamantului fiind, în speţă, Judecătoria Costeşti.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (1) şi (4), va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costeşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Costeşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2017.