Hospital payment challenge under healthcare contract: annulment of arbitral award rejected, appeal declared inadmissible

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 2/22.03.2012, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Colegiul Medicilor din România a admis cererea de arbitrare formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj împotriva pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în dosarul nr. x/2011.

Prin hotărârea arbitrală nr. 10/11.06.2015 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul CNAS a fost admisă cererea reclamantei Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, prin care s-a dispus completarea dispozitivului hotărârii arbitrale nr. 2/22.03.2012, în sensul că a fost obligat pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova la plata sumei de 445.576,52 RON reprezentând suma calculată potrivit art. 7 alin. (7) lit. a) din Contractul de furnizare de servicii medicale spitaliceşti pentru anul 2010, prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de contract aferentă lunilor mai, iunie, iulie, august şi septembrie 2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 septembrie 2015, sub nr. x/2.09.2015 reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, a formulat acţiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale nr. 2/22.03.2012.

Prin încheierea din 9.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de apel Bucureşti, dispunându-se înaintarea cauzei în vederea judecării la secţia Civilă a aceleaşi Curţi.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin sentinţa civilă nr. 69 din 9 mai 2016 a respins ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a declarat recurs.

În susţinerea memoriului de recurs, recurentul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova se raportează, generic, în motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile Noului C. proc. civ., respectiv, la art. 483-502 C. proc. civ., criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică şi nelegală, în esenţă, considerând că unitatea sa a respectat prevederile Capitolului II din Contractul nr. x/2010, privind obiectul contractului.

În cauză, intimata Casa de Asigurări de Sănătate Dolj nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 14 septembrie 2016 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 3 octombrie 2016, părţile neformulând puncte de vedere la raport.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect sentinţa, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva hotărârii arbitrale nr. 2 din 22.03.2012 pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul C.N.A.S. în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă", iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală …".

Prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că, "Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

În raport de prevederile legale evocate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată cu prezentul recurs, respectiv, sentinţa civilă nr. 69 din 9 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare, ca nefondată, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului, nefiind o hotărâre pronunţată potrivit alin. (3) al art. 613 C. proc. civ.

Cum sentinţa civilă nr. 69 din 9 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti nu face parte din categoriile enunţate de art. 613 alin. (4) C. proc. civ., ci este o sentinţă prin care s-a respins acţiunea în anulare, ca nefondată, şi care, în temeiul legii, constituie o hotărâre definitivă, în sensul prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este evident că aceasta nu poate forma obiect al unui recurs.

În speţă, instanţa de control judecătoresc arbitral a dat o calificare greşită căii de atac şi posibilităţii exercitării acesteia, statuând, în mod greşit, posibilitatea atacării cu recurs a sentinţei astfel pronunţate.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Pentru aceste considerente, şi având în vedere, pe de o parte, că acţiune pendinte este o acţiune în anulare sentinţă arbitrală, de natura celei enumerate la art. 608 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că prin sentinţa pronunţată, s-a respins acţiunea în anulare ca nefondată, nefiind, deci, o hotărâre pronunţată potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., se constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

În acest context, Înalta Curte constată că sentinţa care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CRAIOVA împotriva sentinţei civile nr. 69 din 9 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2017.