Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision in commercial company law claim under Law 76/2012

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a la data de 18 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. şi Reciclare S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti a solicitat să se constate nulitatea parţială a actului constitutiv al S.C. B. S.A. din data de 28.01.2014, în ceea ce priveşte menţionarea "dacă este asigurată prezenţa acţionarilor care să deţină cel puţin 51% din numărul total de drepturi de vot" din cadrul art. 15 alin. (4) din Actul constitutiv, articol are stabileşte condiţiile de cvorum în cadrul AGOA.

Prin sentinţa civilă nr. 2485/13.05.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă excepţia lipsei de interes şi cererea formulată de reclamanta S.C. A. şi Reciclare S.R.L., ca neîntemeiate.

Reclamanta S.C. A. şi Reciclare S.R.L., a declarat apel împotriva acestei sentinţe, iar prin decizia nr. 1434/A din 7 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta S.C. A. şi Reciclare S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că acest motiv de recurs este incident în prezenta cauză, întrucât hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde considerentele pentru care s-au înlăturat motivele de apel formulate, instanţa însuşindu-şi concluziile primei instanţe, fără a mai motiva de ce a apreciat în acest sens.

Mai arată recurenta că, instanţa a motivat decizia recurată în mod superficial, reţinând că prima instanţă a apreciat în mod corect situaţia de fapt şi a dat relevanţă cuvenită dispoziţiilor legale incidente în cauză, considerentele hotărârii atacate oferind o analiză relevantă în pronunţarea sentinţei atacate.

De asemenea, recurenta susţine că instanţa de apel nu a reţinut că acţiunea promovată vizează constatarea nulităţii unei convenţii, care este perfect admisibilă în faţa instanţelor judecătoreşti, sens in care instanţa trebuia să reţină că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii unui act juridic, şi nu înlăturarea din act a unei dispoziţii.

Totodată arată că, instanţa nu a precizat motivul pentru care a adoptat hotărârea de respingere a apelului, faţă de motivele de apel formulate care vizau o recalificarea abuzivă, de către instanţa de fond, a acţiunii promovate.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii

În acest context, se susţine că nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au precizat argumentul pentru care s-a dispus recalificarea acţiunii formulate de reclamantă, aspect care conduce în mod cert la încălcarea principiului disponibilităţii, având în vedere că potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., se prevede că "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", însă instanţa s-a pronunţat asupra unui alt obiect decât cel cu care fusese învestită.

Este adevărat că instanţa poate recalifica orice cerere cu care este învestită, însă pentru a dispune în acest sens, trebuie să pună în discuţia părţilor aspectul recalificării cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., care, în opinia recurentei a fost încălcat.

De asemenea, s-a apreciat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra a ceea ce am cerut şi anume calificarea greşită a acţiunii de către instanţa de fond, care reprezenta motivul principal al apelului formulat.

Mai susţine recurenta, că potrivit dispoziţiilor art. 175 C. proc. civ., nulitatea afectează orice act procedural prin care s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, iar din moment ce vătămarea acesteia s-a realizat prin decizia dată în soluţionarea pe fond a apelului, singura cale de înlăturare a acestei nulităţi o constituie desfiinţarea deciziei recurate, sens în care apreciază că în cauză este vorba de un caz de nulitate condiţionată.

Prin întâmpinarea depusă la data de 8 martie 2016, intimaţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, iar, pe fondul recursului au solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 14 septembrie 2016 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 28 septembrie 2016, recurenta S.C. A. şi Reciclare S.R.L. depunând la 7 octombrie 2016 puncte de vedere prin care a susţinut admisibilitatea în principiu a recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. şi Reciclare S.R.L., pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. A. şi Reciclare S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2485/13.05.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti - prin Primar C. şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

În accepţiunea conferită de legiuitor, conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Deopotrivă, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară".

În speţă, obiectul dosarului îl constituie o cerere de constatare a nulităţii parţiale a Actului Constitutiv al recurentei S.C. A. şi Reciclare S.R.L. Bucureşti, cerere care a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 112 din Legea nr. 31/1990.

Textul legal invocat reglementează condiţiile necesare pentru validitatea deliberărilor în cadrul adunării generale ordinare a acţionarilor unei societăţi comerciale, ori în raport de argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată mai pot fi reţinute prevederile art. 46 şi următoarele din Legea nr. 31/1990, republicată.

Aşa fiind, faţă de prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, aplicabile, cererea fiind formulată la data de 18.12.2014, după data intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, Înalta Curte constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Astfel, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, aşa încât nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de dispoziţiile art. 457 C. proc. civ.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege şi prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. ŞI RECICLARE S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. ŞI RECICLARE S.R.L. împotriva deciziei nr. 1434/A din 7 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2017.