Inapplicability of civil revision ground for contradictory criminal judgments of foreign EU courts under Article 509(1)(8) CPC

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 iulie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Constanţa, revizuenţii Cabinetul Individual de Avocat A. prin A. şi A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1492 din 3 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În drept, s-au invocat motivele de revizuire prevăzute de art. 509 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în baza încheierii din data de 1 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Neuruppin, în dosarul 13 QS52/18.

Prin decizia civilă nr. 205 din 27 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţa a calificat temeiul de drept al cererii de revizuire formulate de revizuenţii Cabinetul de Avocat A. prin A. şi A., ca fiind dispoziţiile art. 509 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ. a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii invocată de intimata S.C. B. S.R.L. în referire la motivul de revizuire, reglementat de dispoziţiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ. a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa în soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

În motivarea acestei decizii, Tribunalul a reţinut că la termenul de judecată din 18 februarie 2019, revizuentul A. a precizat temeiul juridic al cererii de revizuire, ca fiind dispoziţiile art. 509 pct. 5 şi pct. 8 din Noul C. proc. civ., deoarece, între timp, instanţa s-a pronunţat în acel dosar penal, fiind vorba de Hotărârea Tribunalului Neuruppin, pronunţată în dosarul 13Qs 52/18. Revizuentul a arătat că hotărârea Judecătoriei Neuruppin nu are număr şi că este pronunţată în dosarul 80 Bs 1/15, hotărâre pe care o are în traducere, iar cea de-a doua hotărâre este cea a Tribunalului Neuruppin, pronunţată în dosarul 13 Qs 52/18. Totodată, a învederat că este vorba de hotărâri ale instanţei penale germane, respectiv Tribunalul Neuruppin, contradictorialitatea fiind cu hotărârea a cărei revizuire se cere şi anume cu decizia civilă nr. 1492 din 03.11.2017.

Ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018/a1.

La termenul de judecată din 13 iunie 2019 revizuentul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuentul a arătat că textul de lege este neconstituţional, deoarece norma este imprevizibilă şi neclară raportat la deciziile intracomunitare, fiind contrară prevederilor art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi art. 6 CEDO raportat la art. 20 din Constituţie în ceea ce priveşte hotărârile contradictorii ale altor instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite pronunţate de instanţe ale altor Ţări Membre ale Uniunii Europene.

Prin urmare, revizuentul a apreciat că prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aşa cum sunt formulate, nu permit aplicarea sau revizuirea în baza deciziilor penale intracomunitare sau civile intercomunitare, acestea nefiind instanţe naţionale egale în grad.

Totodată, a susţinut că sesizarea Curţii Constituţionale se impune suplimentar şi sub aspectul faptului că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca şi jurisprudenţa şi doctrina în acest sens, nu ţin cont de hotărâri penale contradictorii, care constată o altă situaţie de fapt faţă de hotărârile civile şi, mai ales, cât timp aceste hotărâri provin de la instanţe intracomunitare.

Prin decizia civilă nr. 331 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1492 din 03.11.2017, pronunţate de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. x/2014, formulată de revizuentul Cabinetul de Avocat A. prin A. şi A..

În argumentarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că prin cererea de revizuire cu care a fost învestită, astfel cum a fost precizată înaintea Tribunalului, revizuenţii Cabinetul Individual de Avocat A. prin A. şi A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1492 din 3 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2014, în conformitate cu art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în raport de Hotărârea Tribunalului Neuruppin, pronunţată în dosarul 13Qs 52/18.

S-a constatat că revizuenţii şi-au precizat cererea de revizuire, în sensul că a doua hotărâre este cea a instanţei penale germane, respectiv a Tribunalului Neuruppin pronunţată în dosarul 13 Qs 52/18, iar contradictorialitatea este invocată în legătură cu decizia civilă nr. 1492 din 03.11.2017, a cărei revizuire se cere.

S-a mai reţinut că revizuentul a înţeles să critice pentru neconstituţionalitate dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., deoarece nu permit aplicarea sau revizuirea în baza deciziilor penale intracomunitare sau civile intercomunitare, acesta nefiind instanţe naţionale egale în grad.

În raport de motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Constanţa a constatat că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate s-a invocat nu au legătură cu soluţionarea cererii de revizuire, atâta timp cât, în cauză, nu s-a pus în discuţie o eventuală inadmisibilitate a cererii de revizuire dedusă din inaplicabilitatea acestei căi de retractare în cazul deciziilor pronunţate de instanţe din alte state ale Uniunii Europene, respectiv într-o altă procedură de cât cea civilă, în speţă penală.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a declarat recurs recurentul A., înregistrat la data de 29 august 2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi sesizarea Curţii Constituţionale sau trimiterea cauzei pentru soluţionare instanţei iniţial învestite.

Prin recursul formulat recurentul a arătat că instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a analiza condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi că motivarea soluţiei este contradictorie.

Recurentul a susţinut că instanţa a considerat, în mod eronat, că se poate solicita revizuirea unei decizii penale în baza unei decizii civile, în condiţiile în care art. 28 din C. proc. pen. prevede că hotărârea instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, şi nu invers.

De asemenea, a menţionat faptul că hotărârea Curţii de Apel Constanţa a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la forma în care trebuie să fie soluţionată o excepţie de neconstituţionalitate, invocată într-un litigiu aflat în curs de judecată, în sensul că instanţa avea obligaţia să formeze un dosar separat.

În opinia recurentului, dacă o decizie penală constată altă situaţie de fapt decât deciziile civile pronunţate anterior nu se poate pretinde că trebuie să fie revizuită decizia penală şi că decizia civilă ar conţine un adevăr absolut.

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, notează că raportat la obiectul căii de atac, devin incidente în cauză considerentele deciziei nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20.07.2017.

În paragraful 21 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a statuat că "din cele de mai sus rezultă că, în accepţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înţeles drept o cale extraordinară de atac în condiţiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Aşadar, Curtea reţine că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine", iar în paragraful 22 a statuat că "în sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii".

În sensul considerentelor deciziei sus-menţionate, general obligatorii, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, recursul declarat împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar, cu o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, conform art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară ( . . . . . . . . . .)".

Din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, pentru a fi admisibilă, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să vizeze o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei şi care nu a fost declarată neconstituţională prin vreo decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În speţă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuenţi vizează prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: pct. 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Înalta Curte constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a reţinut, în mod corect, că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu fondul cauzei, de vreme ce pretinsa contrarietate se referă la două hotărâri pronunţate în materii juridice diferite şi se solicită anularea primei hotărâri.

În alţi termeni, soluţia ce ar urma să fie pronunţată de către instanţa de contencios constituţional nu ar conduce la anularea sau schimbarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulate de revizuenţi.

Prin urmare, în mod legal, curtea de apel, constatând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, adoptată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 331 din 18 iunie 2019, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 331 din 18 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.