Cassation of abusive clause nullity claim in construction contract dismissed due to insufficient legal error substantiation

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov Ia data de 05.06.2014 reclamanta A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive introduse la art. 3.4 şi 3.6 ale Capitolului III din contractul de execuţie lucrări nr. x/01.09.2009; a clauzei abuzive introduse la art. 5.5 al Capitolului V din contractul de execuţie lucrări nr. x/01.09.2009, care dă dreptul profesionistului să constate unilateral conformitatea serviciilor, respectiv a fazelor/etapelor de lucrări de construire; a clauzei abuzive introduse la art. 7.12 al Capitolului VII din contractul de execuţie lucrări nr. x/01.09.2009, ce obligă consumatorii să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale chiar şi în situaţiile în care profesionistul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale şi restrânge drepturile consumatorilor de a rezilia contractul, prin perceperea sumelor de bani achitate cu titlu de avans; a clauzei abuzive introduse la art. 10.5 al Capitolului X din contractul de execuţie, ce obligă consumatorii la plata unor penalităţi de întârziere foarte mari, sumele rezultate fiind disproporţionat de mari în raport cu pagubele suferite de profesionist; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 967 din 23 martie 2015 Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1598A/2015 din 21 octombrie 2015 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi a obligat apelanta la plata sumei de 16.412,77 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva deciziei nr. 1598A/2015 din 21 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă după prezentarea situaţiei de fapt a cauzei, a arătat, în esenţă, că motivarea instanţei de apel este una sumară şi confuză, fapt ce echivalează cu o nemotivare.

Astfel, susţine recurenta, instanţa de apel motivează respingerea capătului de cerere privind constatarea clauzei abuzive şi implicit a nulităţii art. 3.4 şi 3.6 din contractul de execuţie lucrări arătând că "... profesionistul nu şi-a încălcat obligaţia de informare câtă vreme nici el nu avea posibilitatea de a anticipa lucrările necesare, în fapt fiind vorba de acele lucrări pe care beneficiarul ar fi înţeles să le solicite în plus...", motivare contradictorie cu textul art. 3.6 din contract.

Recurenta consideră că instanţa de apel nu are în vedere faptul că aceste lucrări considerate de profesionist suplimentare sunt pentru asigurarea bunei execuţii, calităţii şi garanţiei, motivarea fiind de-a dreptul confuză şi dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta susţine că în mod eronat, instanţa de apel cât şi instanţa de fond au respins constatarea clauzelor de la art. 3.4 şi 3.6 din contractul de execuţie lucrări ca fiind abuzive şi prezentând critici privind sentinţa instanţei de fond, apreciază că instanţa de apel nu motivează în niciun fel obligaţia ca beneficiarii să suporte în plus sume de bani, faţă de preţul stabilit în contractul de execuţie lucrări.

Prezentând conţinutul art. 5.5 din contractul de execuţie lucrări şi opinii privind interpretarea acestor prevederi contractuale, recurenta susţine că, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel în mod eronat consideră interpretarea reclamantei ca fiind una "trunchiată", instanţele considerând că profesionistul are dreptul să constate în mod unilateral conformitatea lucrării dacă beneficiarul dă dovadă de pasivitate timp de 30 de zile, instanţa de apel apreciind că "... dă o anumită semnificaţie juridică eventualei pasivităţi pe care ar putea-o manifesta".

Recurenta consideră că instanţa de apel, a interpretat eronat dispoziţiile din contract şi a pierdut din vedere modalitatea de comunicare a finalizării lucrărilor şi a fazelor de lucrări, care putea fi făcută şi verbal.

Totodată, după redarea conţinutului art. 7.12 şi 10.5 din contract, interpretarea acestor clauze şi prezentarea unor critici privind sentinţa instanţei de fond, recurenta consideră că instanţa de apel nu a motivat de ce a respins constatarea existenţei clauzei abuzive cuprinsă în art. 10.5 din contractul de execuţie lucrări, ci arată numai că "în fapt apelanta este nemulţumită de modul în care a fost executat contractul, aspect ce face ca obiectul altei judecăţi, respectiv dosarul nr. x/2013...".

Recurenta arată că motivarea este străină de natura cauzei, care are ca obiect o acţiune în constatarea unor clauze abuzive, unde nu este contestat modul de calcul al penalităţilor de întârziere, ci cuantumul acestora, care este disproporţionat de mare în raport de pagubele suferite de profesionist.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat, în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 03 noiembrie 2016 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 04 noiembrie 2016.

Prin punctul de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu, depus la dosar, intimata - pârâtă B. S.R.L. a reiterat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1598A/2015 din 21 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 09 martie 2017, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta a susţinut că motivarea instanţei de apel este una sumară şi confuză, fapt ce echivalează cu o nemotivare; că motivarea respingerii capătului de cerere privind constatarea clauzei abuzive şi implicit a nulităţii clauzelor 3.4 şi 3.6 din contract este în contradicţie cu textul art. 3.6 din contract şi că motivarea cu referire la dosarul nr. x/2013 este străină de natura cauzei.

În legătură cu acest motiv se va reţine că apelul are caracter devolutiv ceea ce permite instanţei de apel să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept aşa încât considerentele reprezintă analiza tuturor argumentelor care au constituit motive de apel, soluţia fiind motivată pe aspectele esenţiale care au format convingerea instanţei de apel.

Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, reţinând că în privinţa clauzelor de la art. 3.4 şi 3.6 din contract, simpla inserare în contract a posibilităţii de a efectua şi alte lucrări suplimentare, în anumite condiţii, specificate clar în contract, nu constituie o clauză abuzivă.

Se constată astfel, contrar susţinerilor recurentei, că hotărârea curţii de apel cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, instanţa nefiind ţinută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru şi cât nu sunt încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., ceea ce în speţă nu este cazul.

Simpla nemulţumire a recurenţilor cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceştia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Este de reţinut că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa sau dacă există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, susţinerea recurentei privind presupusa contradictorialitate a reţinerilor instanţei de apel faţă de prevederile art. 3.6 din contract nu poate fi inclusă în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că nu se poate reţine existenţa unor contradicţii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, criticile recurentei nu susţin motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată.

În consecinţă, împrejurarea că recurenta este nemulţumită de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată şi-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greşit de instanţă.

Deşi redă dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, recurenta nu arată în ce mod instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit menţionatele dispoziţii legale.

Din redarea criticilor pe care recurenta şi-a sprijinit motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situaţia de fapt a cauzei, a prezentat opinii personale privind interpretarea clauzelor contractuale, a probelor pe care trebuia să le facă pârâta, răspunsul la interogatoriu al intimatei pârâte B. sau a susţinerilor pârâtei privind O.U.G. nr. 34/2006.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanţei de apel.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurenta s-a îndepărtat de la dispoziţiile menţionate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului său, iar prin argumentele aduse s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă, urmează a se aplica dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi a obliga recurenta reclamantă A. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 24.157,85 RON reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit înscrisurilor doveditoare, respectiv ordinele de plăţi şi facturile, aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1598A/2015 din 21 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 24.157,85 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2017.