Suspended lease litigation despite unresolved defendant succession; procedural nullity under Art. 304(5) CPC

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 iunie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.:

- să se constate încetat de drept contractul de închiriere încheiat la 15 august 2006 între părţi, având ca obiect închirierea unui spaţiu comercial în clădirea C., încetare care a avut loc în data de 26.06.2009, ca urmare a distrugerii bunului închiriat în urma incendiului ce a avut loc la clădirea C.;

- să fie obligată pârâta la plata sumei de 720.857,34 Euro, echivalentul în RON al sumei de 3.217.186,3 RON, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă, ca urmare a încetării contractului de închiriere din cauza neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor ce reveneau pârâtei în calitate de proprietar, prejudiciu format din: cheltuielile efectuate de reclamantă în legătură cu amenajarea spaţiului închiriat din clădirea C.; beneficiul nerealizat de reclamantă începând cu data producerii incendiului până la mutarea efectivă în noul sediu din Calea x, sector 1 şi reluarea activităţii; cheltuieli efectuate de reclamantă cu amenajarea noilor birouri din Calea x, curăţarea, demontarea/montarea birourilor, refacerea panourilor de prezentare distruse ca urmare a incendiului, mutarea în noul spaţiu etc.; plăţile făcute de reclamantă în perioada imediat următoare incendiului pentru onorariile avocaţilor, pentru redactarea notificărilor, participarea la întâlniri şi toate serviciile de consultanţă prestate în relaţia cu pârâta, în vederea obţinerii accesului în spaţiul închiriat pentru ridicarea bunurilor ce le aparţineau, aceste plăţi efectuate fiind în legătură directă cu atitudinea culpabilă a pârâtei, care nu i-a permis accesul în spaţiu;

- obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 969, 1021, 1082 şi 1084 din C. civ. de la 1864 şi a solicitat atragerea răspunderii civile contractuale a pârâtei, care în calitate de locator, nu şi-a respectat obligaţiile de proprietar al clădirii C.: a acceptat montarea în condiţii necorespunzătoare a panourilor publicitare pe faţada clădirii; nu a respectat reglementările speciale referitoare la calitatea în construcţii (Legea nr. 10/1995), la recepţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii (H.G. nr. 273/1994), la siguranţa la foc (Normativul P118-1999), la autorizaţiile de construcţie (Legea nr. 50/1991), ceea ce a dus la producerea incendiului, distrugerea clădirii şi implicit, la nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 5.4 lit. a) din contractul de închiriere, de a asigura chiriaşului "folosinţa utilă şi liniştită a spaţiilor închiriate".

Prin cererea precizatoare depusă la termenul din 13 noiembrie 2012, reclamanta a arătat că încetarea contractului de închiriere, încheiat la data de 15 august 2006 între părţi, a intervenit în temeiul prevederilor art. 7.1 (i) coroborat cu art. 7.1 (iv) din contract, răspunderea pârâtei fiind astfel o răspundere contractuală, pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, respectiv aceea de a asigura reclamantei folosinţa liniştită şi utilă a spaţiilor închiriate (art. 5.4 lit. a), aşa cum a menţionat şi în cererea de chemare în judecată.

A precizat că incendiul produs în noaptea de 26/27.06.2009, în urma unui scurtcircuit la reclama luminoasă D. nu constituie un caz fortuit/de forţă majoră şi s-a extins din cauza neintervenirii la timp pentru stingerea lui (din culpa exclusivă a proprietarului clădirii), cuprinzând faţada clădirii şi conducând la imposibilitatea folosirii acesteia de către chiriaşi.

În concluzie, reclamanta a precizat că temeiul acţiunii sale este răspunderea contractuală a proprietarului pentru nerespectarea obligaţiilor asumate faţă de chiriaş, iar nu răspunderea delictuală şi nici răspunderea pentru viciile ascunse.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat: i) respingerea primului capăt de cerere ca lipsit de interes; ii) respingerea capătului al doilea al cererii pentru lipsa procedurii prealabile (excepţia inadmisibilităţii/prematurităţii); în subsidiar, iii) respingerea capătului al doilea al cererii ca nefondat ca urmare a existentei cazului de forţa majora, iar în ipoteza in care se va respinge aceasta apărare, iv) respingerea capătului doi al cererii pe motiv ca a intervenit prescripţia dreptului la acţiune, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielile de judecată.

La 18 septembrie 2012, E. (fostă F.) a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat respingerea primului capăt al cererii reclamantei ca lipsit de interes şi a celui de-al doilea ca inadmisibil/prematur, pentru lipsa procedurii prealabile, iar, în subsidiar, respingerea capătului al doilea de cerere, ca nefondat sau ca prescris.

Prin sentinţa civilă nr. 5017 din 17 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiate; a admis, în parte, acţiunea şi a constatat încetat de drept contractul de închiriere încheiat la 15 iunie 2006 între reclamantă şi pârâtă, la data de 27 iunie 2009; a respins al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, ca neîntemeiat; a admis, în parte, cererea de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtei; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 19.496,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 155.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a compensat, parţial, cheltuielile de judecată acordate şi a dispus ca, în final, reclamanta să plătească pârâtei suma de 135.503,92 RON cu acest titlu.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, solicitând modificarea, în parte, a sentinţei apelate şi, pe cale de consecinţă, admiterea capătului 2 din cererea principală şi obligarea pârâtei B. la plata sumei de 720.857,34 Euro, echivalentul în RON al sumei de 3.217.186,3 RON şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul de fond, precum şi a celor ce vor fi efectuate în dosarul de apel.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 1 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru toate părţile, a respins cererea apelantei de obligare a intimatei-pârâte să depună la dosar, conform art. 175 C. proc. civ. de la 1865, înscrisurile din dosarul arbitral nr. x/2012 şi documentele care vizează montarea reclamei luminoase, a respins probele cu expertiză tehnică contabilă şi expertiză tehnică procese pirogene, precum şi proba testimonială, ca nefiind utile cauzei.

Prin decizia civilă nr. 956 din 24 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul reclamantei S.C. A. S.R.L. ca nefondat şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 295.113,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.R.L.

Instanţa de apel a reţinut că apelul este limitat la capătul 2 al cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea intimatei-pârâte la repararea prejudiciului suferit de apelanta-reclamantă, ca urmare a încetării contractului de închiriere, din cauza neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor, care îi reveneau pârâtei în calitate de proprietar, soluţia primei instanţe cu privire la constatarea încetării de drept a contractului de închiriere la data de 27 iunie 2009 intrând în puterea de lucru judecat.

Curtea de Apel Bucureşti a verificat dacă se poate reţine cazul de forţă majoră invocat de intimata-pârâtă şi care sunt consecinţele intervenţiei acestuia, precum şi dacă s-ar putea ajunge la antrenarea răspunderii contractuale a pârâtei, în limitele învestirii instanţei, stabilite prin cererea de chemare în judecată.

S-a reţinut că un aspect necontestat şi intrat în puterea de lucru judecat este faptul că în noaptea de 26 spre 27 iunie 2009, clădirea C. a fost puternic afectată de un incendiu, spaţiul devenind impropriu utilizării pentru care a fost construit, respectiv clădire cu spaţii de birouri.

Din ansamblul probator administrat în cauză, a rezultat că incendiul a pornit de la un scurtcircuit produs la o reclamă luminoasă amplasată în treimea superioară a clădirii.

Curtea a confirmat considerentele primei instanţe, reţinându-se că trăsnetul reprezintă un caz de forţă majoră, întrucât este vorba despre o descărcare electrică care restabileşte echilibrul electric între straturile norului de furtună sau între nor şi pământ, fiind un fenomen imprevizibil şi incontrolabil de om.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale, Curtea a apreciat că în cauză nu se poate antrena răspunderea contractuală a intimatei-pârâte B. pentru nerespectarea obligaţiei de a pune la dispoziţia apelantei spaţiul închiriat.

Pornind de la prevederile art. 9 din contractul părţilor şi cu observarea art. 1082 C. civ., instanţa de apel a reţinut că pentru a fi angajată răspunderea contractuală a intimatei-pârâtei se impune a se dovedi: săvârşirea de către acesta a unei fapte ilicite, prin care se încalcă o obligaţie contractuală, săvârşirea acestei fapte cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu patrimonial cauzat apelantei-reclamantei şi legătura de cauzalitate dintre fapta intimatei şi prejudiciul cauzat apelantei.

Cu privire la fapta ilicită, s-a considerat că odată dovedită existenţa contractului de închiriere şi neexecutarea obligaţiei intimatei de a pune la dispoziţia apelantei spaţiul închiriat, în sarcina intimatei B. operează prezumţia de culpă în condiţiile art. 1082 C. civ.

Curtea, pe baza adresei nr. x/14.07.2009 şi a raportului de constatare tehnică nr. x/29.06.2009, întocmite de I.S.U. Dealu Spirii, autoritate competentă în stabilirea cauzelor incendiului şi care a efectuat constatările imediat după producerea incendiului, coroborate cu adresele x din care rezultă condiţiile meteorologice nefavorabile în seara zilei de 26.06.2009, a constatat că, sub aspectul reţinerii cazului de forţă majoră, în faza procesuală a apelului nu se poate ajunge la o concluzie contrară celei la care s-a ajuns pe baza probatorului administrat în primă instanţă.

Totodată, a apreciat că existenţa condiţiilor meteorologice severe, imposibil de controlat de pârâtă, a condus la producerea scurtcircuitului la reclama D., ce a generat incendiul care a cuprins clădirea C..

Instanţa de prim control judiciar a constatat că nu se poate reţine vreo acţiune sau inacţiune a intimatei-pârâte în legătură directă cu producerea incendiului şi prin raportare la care să se poată angaja răspunderea contractuală a acesteia, în limitele stabilite prin cererea de chemare în judecată.

Referitor la aspectele ce se circumscriu răspunderii pentru vicii, astfel cum au fost identificate şi prin sentinţa civilă nr. 7241 din 18.12.2015, nedefinitivă, s-a reţinut că nu pot fi analizate în prezentul litigiu, tribunalul nefiind învestit şi cu o acţiune în răspundere pentru vicii.

Curtea a mai notat că prin sentinţa de primă instanţă, tribunalul a indicat cu privire la prejudiciul în cuantum de 720.857,34 Euro, că acesta nu este, integral, o consecinţă directă a neexecutării obligaţiei de a asigura folosinţa spaţiului, precum şi faptul că reclamanta şi-a justificat această pagubă, mai curând, din perspectiva faptei pârâtei de a nu-i permite accesul în spaţiul închiriat imediat după producerea incendiului, iar aceste aspecte nu au fost criticate prin memoriul de apel, intrând astfel în puterea de lucru judecat.

Împotriva deciziei instanţei de apel şi a încheierii premergătoare din 1 iunie 2016, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând:

- în principal, casarea, în tot, a încheierii şi a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel;

- într-un prim subsidiar, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă, schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii, în tot, a cererii principale şi obligării intimatei-pârâte B. la plata sumei de 720.857,34 Euro, echivalentul în RON al sumei de 3.217.186,3 RON;

- într-un al doilea subsidiar, modificarea, în parte, a deciziei recurate în ceea ce priveşte obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 295.113,99 RON, care să fie reduse ca nejustificat de mari faţă de munca depusă şi faţă de obiectul litigiului.

Examinând încheierea de şedinţă din 1 iunie 2016, Înalta Curte a constatat că, în ceea ce priveşte proba cu expertiză tehnică în specialitatea efecte pirogene, instanţa de apel a motivat respingerea acestei probe ca nefiind utilă soluţionării cauzei, faţă de obiectivul indicat de parte şi faţă de motivele de apel formulate.

S-a reţinut că această soluţie este legală şi conformă prevederilor art. 295 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, întrucât se încadrează în marja de apreciere a instanţei de fond cu privire la oportunitatea încuviinţării unor probe suplimentare în apel, instanţa considerând de această dată că proba solicitată nu este necesară pentru soluţionarea cauzei.

S-a remarcat faptul că în proces au fost administrate ample probe cu înscrisuri, instanţele de fond putând avea în vedere şi expertizele tehnice efectuate în dosarul de asigurare dovezi nr. 46718/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială.

În aceste condiţii, s-a statuat că respingerea probei nu este de natură să încalce dreptul la apărare al apelantei, întrucât instanţa s-a considerat lămurită pe baza probatoriului amplu deja administrat.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 1 iunie 2016 a fost respins, ca nefondat.

A fost găsită întemeiată critica formulată de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, ce a vizat omisiunea instanţei de apel de a motiva înlăturarea probei constând în statuările din hotărârea arbitrală pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2012

Instanţa supremă a constatat că la termenul de judecată din 5 octombrie 2016, apelanta a depus la dosar, în format anonimizat, sentinţa civilă nr. 17 din 17.03.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014 şi decizia nr. 3593 din 13 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care a fost respinsă, în mod irevocabil, acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 188 din 05.12.2013, pronunţate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2012.

Prin hotărârea arbitrală anterior menţionată, pronunţată într-un litigiu similar între proprietarul B. S.R.L. şi chiriaşul Transelectrica S.A., s-a reţinut că în noaptea incendiului din 26.06.2009 "nu s-a produs niciun trăsnet, apărând în schimb o problemă tehnică la reclama luminoasă".

La termenul din 5 octombrie 2016 instanţa de apel a respins cererea formulată de intimata-pârâtă B. privind decăderea apelantei din proba cu înscrisuri şi a încuviinţat amânarea judecării cauzei pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse.

Sub acest aspect, instanţa supremă a reţinut că în condiţiile în care proba cu hotărârile pronunţate în litigiul arbitral a fost legal administrată, instanţa de apel era obligată să analizeze valoarea probatorie a statuărilor din hotărârea arbitrală şi să se pronunţe cu privire la opozabilitatea efectelor acesteia faţă de intimata-pârâtă B., care a fost parte în litigiul arbitral.

Totodată, s-a reţinut că omisiunea instanţei de apel de a examina, în mod efectiv, o probă esenţială administrată de apelantă atrage nu numai incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 ce vizează nemotivarea, dar şi concluzia că situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, astfel încât se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, avându-se în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii numai în cazul în care se pune problema aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că nu este întemeiat motivul de recurs referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 2/2000 şi nici motivul de recurs constând în greşita aplicare a normelor de drept procesual privind puterea lucrului judecat.

S-a reţinut că nu poate fi analizată şi primită critica ce a vizat greşita aplicare a normelor de drept substanţial privind incidenţa cazului de forţă majoră, întrucât incidenţa forţei majore urmează a fi verificată ulterior stabilirii pe deplin a situaţiei de fapt.

De asemenea, instanţa supremă a reţinut incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, deoarece instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1422 din C. civ. de la 1864, în sensul că a considerat că disfuncţionalităţile, enumerate în cuprinsul raportului nr. 223.903/29.06.2009 de constatare tehnică privind analiza cauzei incendiului din data de 26 iunie 2009, se încadrează în categoria viciilor lucrului închiriat.

Sub acest aspect, s-a statuat că instanţele de fond erau ţinute să lămurească, cu respectarea principiului disponibilităţii, dacă se poate stabili o legătură de cauzalitate între deficienţele imputabile proprietarului clădirii şi producerea prejudiciului în privinţa reclamantei, avându-se în vedere că reclamanta şi-a precizat temeiul pretenţiilor ca fiind răspunderea contractuală a proprietarului pentru nerespectarea obligaţiilor asumate faţă de chiriaş, iar nu răspunderea pentru vicii.

S-a considerat că trebuia lămurit pe bază de probe dacă disfuncţionalităţile constatate de pompieri privind prevenirea şi stingerea incendiilor constituie condiţii cu rol cauzal, ce intră în raportul de cauzalitate alături de "cauza necesară", propriu-zisă a incendiului (cablu electric defect ca urmare a supunerii la intemperii meteo-atmosferice sau descărcare electrică de origine atmosferică - trăsnet direct).

Din perspectiva acestei calificări în drept pe care instanţele de fond nu au avut-o în vedere, instanţa de recurs a reţinut că pricina nu a fost cercetată integral, ceea ce atrage casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) şi art. 313 C. proc. civ. de la 1865, cu aplicarea art. 304 pct. 7 şi pct. 9 din acelaşi cod, Înalta Curte a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 956 din 24 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a statuat, prin decizia de casare, că instanţa de apel urmează să stabilească, cu ocazia rejudecării, pe baza examinării efective şi integrale a probatoriului, care a fost cauza necesară, propriu-zisă a incendiului şi să lămurească dacă disfuncţionalităţile privind prevenirea şi stingerea incendiilor constatate în cuprinsul Raportului de constatare întocmit de I.S.U. "Dealu Spirii" al Municipiului Bucureşti pot constitui condiţii cu valoare cauzală.

Cauza a fost înregistrată, sub nr. x/2012*, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 4 aprilie 2019.

La termenul din 13 mai 2019 Curtea de Apel Bucureşti a încuviinţat cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de apelanta-pârâtă şi s-a pus în vedere reprezentantului intimatei-pârâte să depună, la dosarul cauzei, extras din registrul comerţului cu privire la radierea societăţii. Totodată, s-a prorogat discutarea intervenirii transmisiunii calităţii procesuale a intimatei-pârâte E. către G. S.A., după depunerea dovezii privind radierea E. şi s-a dispus emiterea unei adrese către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României pentru a se comunica o copie a sentinţei arbitrale nr. 188 din 5 decembrie 2013, pronunţate în dosarul nr. x/2012.

Prin încheierea din 10 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012, s-a menţinut prorogată chestiunea intervenirii transmiterii calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte E. şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă pentru soluţionarea contestaţiei în anulare, aflate pe rolul instanţei supreme, având stabilit termen de judecată la data de 20 septembrie 2019; în temeiul art. 155 alin. (2) din C. proc. civ., s-a suspendat judecata apelului formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5017 din 17.10.2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L. şi E. (fostă F.).

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a luat act de poziţia procesuală exprimată de părţi, prin reprezentanţii lor convenţionali, în sensul că acestea au fost de acord cu amânarea judecării cauzei, în condiţiile în care la termenul de judecată anterior judecata a fost amânată, în temeiul învoielii părţilor.

Totodată, instanţa a reţinut că până la termenul de judecată din 10 iunie 2019, nu a fost lămurită chestiunea intervenirii transmiterii calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte E. şi că la dosar s-a înregistrat o adresă, emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care se solicită înaintarea dosarului nr. x/2012 al instanţei supreme în vederea soluţionării contestaţiei în anulare formulate împotriva deciziei nr. 1431 din 10 octombrie 2017.

Împotriva acestei încheierii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 15 noiembrie 2019.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea cererii de recurs, cu consecinţa schimbării temeiului de drept în baza căruia instanţa de apel a dispus suspendarea judecării cauzei.

A susţinut că în faţa instanţei de apel, la termenul de judecată din 10 iunie 2019, societatea reclamantă a cerut suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv până la soluţionarea contestaţiei în anulare formulate împotriva hotărârii instanţei de recurs, prin care s-a dispus casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Prin urmare, recurenta a arătat că nu este incidentă situaţia prevăzută de art. 155 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv nu se poate reţine împrejurarea că "părţile nu stăruiesc", întrucât societatea reclamantă a solicitat instanţei suspendarea, în baza unui alt temei juridic, apreciind că soluţia ce urma să fie pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are o strânsă legătură cu soluţionarea apelului.

Analizând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează să îl admită pentru următoarele considerente:

Critica recurentei-reclamante se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., conform căruia o hotărâre este susceptibilă de casare atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)".

Potrivit art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".

În speţă, se reţine că instanţa învestită cu rejudecarea apelului, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 155 alin. (2) C. proc. civ., câtă vreme din înscrisurile aflate la dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă rezultă că la termenul din 10 iunie 2019 s-a depus o adresă, prin care E. S.A. aduce la cunoştinţa instanţei faptul că începând cu data de 29 noiembrie 2018 pârâta E., sucursală a E. a fost radiată şi preluată prin absorbţie de către E. S.A., cu sediul social în Luxemburg şi s-a solicitat să se ia act de modificarea intervenită .

Totodată, Înalta Curte notează că din cele consemnate în cuprinsul încheierii recurate reiese că apărătorul apelantei S.C. A. S.R.L. a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse în legătură cu transmiterea calităţii procesuale pasive, ce au fost comunicate în şedinţă publică, precum şi pentru a se pronunţa instanţa supremă în dosarul având ca obiect contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei de casare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu trebuia să procedeze la suspendarea cauzei în condiţiile în care nu s-a lămurit chestiunea intervenirii transmiterii calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte E. (fostă S.C. F.).

Cu alte cuvinte, instanţa de apel avea obligaţia să stabilească cadrul procesual, iar în măsura în care aprecia că înscrisurile depuse la dosar cu privire la transmiterea calităţii procesuale pasive nu sunt suficiente, trebuia să solicite părţii să depună alte înscrisuri în acest sens.

Pe de altă parte, se cuvine menţionat faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 155 alin. (3) din C. proc. civ. "Instanţa este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de amândouă părţile pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părţilor; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi".

Cum, în cauză, instanţa nu a stabilit cine are calitate procesuală pasivă, iar apelanta-reclamantă a solicitat suspendarea judecării apelului până la soluţionarea dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încheierea recurată apare ca nelegală.

Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) şi art. 313 C. proc. civ. de la 1865, cu aplicarea art. 304 pct. 5 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012, pe care o va casa şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.