Contractor's payment and retention claims rejected; written fixed-price contract upheld on appeal.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A. solicitând instanţei să dispună: constatarea încheierii unui contract de antrepriză în valoare de 375.599 euro între S.C. A. S.R.L., în calitate de antreprenor general şi S.C. C. S.A. şi S.C. B. S.A., în calitate de beneficiari, având ca obiect executarea de către antreprenor în favoarea beneficiarului a tuturor lucrărilor de instalaţii sanitare şi HVAC (heating+ventilation+aer conditioning), pentru obiectivul imobil din Bucureşti, Sos. x, sector 1 (suma de 375.599 euro nu cuprinde TVA); constatarea executării de lucrări de instalaţii sanitare şi HVAC pentru obiectivul imobil din Bucureşti, Sos. x, Sector 1 în valoare de 375.599 euro; obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata facturii nr. x/29.06.2012 în sumă de 809,939,87 RON reprezentând rest de plată contravaloare lucrări; instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului din Bucureşti, Sos. x, până la plata facturii nr. x/29.06.2012 în sumă de 809.939,87 RON; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 69.581,00 RON reprezentând garanţii de bună execuţie reţinute prin factura nr. x/15.12.2008, nr. y/18.02.2009, nr. z/29.04.2009 şi nr. 606/14.10.2009; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 2976 din 28.05.2015, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A. ca neîntemeiată şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâte a sumei de 56.004,75 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în esenţă, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta S.C. C. S.A., că în condiţiile în care în proiectul de divizare nu se pot identifica creanţele ce fac obiectul prezentei cereri nu se poate reţine că acestea au fost transferate doar către una dintre cele 4 societăţi rezultate în urma procesului de divizare prin desprindere, iar în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 241 indice 1 din Legea nr. 31/1990, prin urmare, şi societatea S.C. C. S.A., din care s-a desprins S.C. B. S.A. are calitate procesuală pasivă, fiind ţinută să răspundă pentru obligaţiile rezultate din raporturi juridice ce au luat naştere anterior divizării.

Pe fondul cauzei Tribunalul a reţinut, în esenţă, că în ce priveşte semnarea de către reclamanta S.C. A. S.R.L. a contractului de antrepriză nr. x/15.07.2008 contractul apare a fi semnat în numele antreprenorului de reprezentantul legal D., în calitate de Director general.

Instanţa de fond a reţinut că, opunându-i-se contractul reclamanta nu s-a înscris în fals şi nu a solicitat o verificare de scripte pentru a demonstra că persoana care figurează ca semnatar nu a semnat acest contract. Mai mult, contractul conţine pe toate paginile ştampila societăţii reclamante, împrejurare de natură să instituie prezumţia că persoana semnatară a contractului în numele societăţii reclamante era împuternicită în acest sens.

Totodată s-a reţinut că preţul contractului este în conformitate cu centralizatorul ofertă, procurare şi montare echipamente principale din 17.06.2008 - dosar (anterior contractului de antrepriză), de asemenea emis de către reclamantă, întrucât poartă ştampila acestuia şi semnătura necontestată, reţinându-se şi oferta cu principalele echipamente din centrala termică, respectiv lista de utilaje instalaţii de climatizare.

Pe de altă parte, s-a reţinut că nu rezultă în ce temei reclamanta a procedat la efectuarea lucrărilor la imobilul din Bucureşti Şos. x, în condiţiile în care contestă contractul de antrepriză depus la dosar, dar nu face dovada acordului de voinţă al părţilor în sensul celor susţinute de aceasta.

Instanţa de fond a constatat că deşi în cererea de chemare în judecată reclamanta face vorbire de "oferta completă" pentru obiectivul situat în Bucureşti Şos. x, Sector 1 în valoarea de 437.124 euro fără TVA, ofertă acceptată şi achitată parţial, ea nu face referire la vreun înscris/alte mijloace de probă care să conţină aceasta "ofertă completă" şi care să fi fost acceptată de vreuna dintre pârâte.

Mai mult, în ce priveşte restituirea garanţiei de bună execuţie, reclamanta îşi întemeiază solicitarea "pe dispoziţiile art. 6 din contractul de antrepriză" prin urmare a avut în vedere încheierea unui contract în formă scrisă, de care înţelege să se prevaleze doar în ce priveşte cererea având ca obiect restituirea garanţiei nu şi în ce priveşte stabilirea preţului contractual.

Prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 3.5 din contract, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada modificării de comun acord, prin acte adiţionale, a preţului contractual, respectiv a modificării acestuia ca urmare a punerii în aplicare a unor dispoziţii de şantier cerute de Beneficiar.

Instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile art. 494 C. civ., referitoare la accesiunea imobiliară, invocate de către reclamantă, nu sunt aplicabile în cauză, pe de o parte în raport de susţinerile reclamantei în sensul încheierii între părţi a unui contract de antrepriză; pe de altă parte întrucât aceste dispoziţii sunt aplicabile în situaţia în care autorul lucrării, în materia accesiunii artificiale imobiliare, este acela care se consideră proprietar al imobilului întemeindu-se, fie pe cuprinsul cărţii funciare, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară.

Cu privire la restituirea garanţiei de bună execuţie, instanţa a reţinut că reclamanta îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 6 din contract care la lit. d) prevede că eliberarea garanţiei se restituie Antreprenorului integral la data semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor fără obiecţiuni, condiţionat de emiterea unei scrisori de garanţie bancară, însă reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru restituirea garanţiei solicitate, astfel că cererea având acest obiect a fost respinsă.

Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII E. împotriva sentinţei instanţei de fond, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia civilă nr. 1443 din 29 septembrie 2016.

În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prima critică referitoare la faptul că administratorul societăţii reclamante A. S.R.L. nu a semnat contractul de antrepriză reţinut de instanţa de fond, este nefondată.

S-a constatat că acest contract apare ca fiind semnat din partea Beneficiarului de către consilier juridic F., iar din partea Antreprenorului de către dl. D. . Mai mult acest contract poartă pe fiecare pagină ştampila societăţii reclamante, aspect care, coroborat cu semnătura aplicată la finalul contractului în dreptul numelui reprezentantului legal al Antreprenorului naşte prezumţia, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, că persoana care a semnat contractul în numele societăţii apelante era împuternicită în acest sens.

Nu au fost reţinute nici susţinerile apelantei în sensul că draftul de contract prezentat de intimatele pârâte nu a fost semnat de reprezentantul legal al apelantei reclamante.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că prezumţia referitoare la persoana care a semnat contractul din partea apelantei şi rezultată din aplicarea semnăturii şi stampilei pe contract nu poate fi răsturnată printr-o declaraţie de martor, mijlocul procedural prin care se poate contesta o semnătură pe un înscris fiind înscrierea în fals. Or, apelanta reclamantă, deşi susţine că nu reprezentantul legal a semnat contractul de antrepriză nu a înţeles să uzeze calea procedurală arătată pentru a-şi dovedi susţinerile.

Mai mult, s-a reţinut că deşi apelanta reclamantă contestă încheierea contractului de antrepriză nr. x/15.07.2008 în varianta depusă la dosar, totuşi aceasta îşi întemeiază cererea de restituire a garanţiei de bună execuţie pe art. 6 din acest contract. Or, un contract nu poate fi valabil numai cu privire la aspectele care-i profită apelantei reclamante şi nevalabil în rest.

Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa de apel a apreciat că între părţi s-a încheiat contractul de antrepriză în forma contractului nr. x/15.07.2008 depus la dosar.

Cu privire la preţ, instanţa de apel a reţinut că în contractul de antrepriză nr. x/15.07.2008, la art. 5 s-a prevăzut că valoarea totală a contractului este în cuantum 170.000 euro fără TVA. S-a mai prevăzut că preţul contractului este forfetar şi nu se va modifica sub nicio formă pe parcursul execuţiei lucrărilor şi că include toate costurile Antreprenorului pentru realizarea obiectului contractului şi a oricăror materiale sau echipamente necesare pentru finalizarea lucrărilor specificate în contract până la recepţia finală.

Instanţa de apel a apreciat că nu se poate susţine că valoarea de 423.037 euro a fost confirmată prin notele interne ale pârâtelor cât timp nota internă la care a făcut referire apelanta reclamantă nu a fost însuşită de reprezentantul legal al pârâtelor.

În ceea ce priveşte faptul că lucrările efectuate au cuprins şi instalaţiile sanitare, instanţa de apel a reţinut că intimatele pârâte nu au contestat efectuarea acestor lucrări, efectuarea acestora rezultând de altfel şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, iar cu privire la preţul acestora s-a reţinut că deşi în anexa la contractul nr. x/15.07.2008 se precizează o valoare de 170.000 euro pentru echipamentele HVAC, această ofertă nu este însuşită de beneficiar, pe de o parte, iar pe de altă parte, în contract s-a prevăzut în mod expres la art. 3.1 că obiectul contractului îl constituie realizarea de către Antreprenor în favoarea Beneficiarului a tuturor lucrărilor de instalaţii sanitare şi HVAC prevăzute în documentaţia anexată sau apărute suplimentar pe parcursul execuţiei lucrărilor pentru un preţ forfetar de 170.000 euro conform art. 5 din contract.

Cu privire la îmbogăţirea fără justă cauză instanţa de apel a reţinut că acest temei este invocat direct în apel, nefăcând obiectul analizei primei instanţe, iar potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi, astfel că nu a fost primită susţinerea apelantei cu privire la îmbogăţirea fără justă cauză.

Referitor la invocarea art. 494 C. civ. instanţa de apel a reţinut că acest articol reglementează accesiunea imobiliară şi acest temei a fost analizat de instanţa de fond care, în mod corect a reţinut că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile acestui articol deoarece poziţia juridică a antreprenorului nu poate fi asimilată poziţiei juridice a constructorului de bună credinţă a lucrării.

Cu privire la critica care vizează restituirea garanţiei de bună execuţie, instanţa de apel a apreciat că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 6 din contractul de antrepriză, respectiv nu s-a făcut dovada semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII E. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că deşi ambele instanţe au apreciat că nu dl. D., reprezentantul legal al reclamantei, a semnat presupusul contract, în mod contrar instanţa de apel a înlăturat declaraţia de martor a d-lui G. care confirmă că la momentul semnării/negocierii presupusului contract dl. D., nu era prezent.

Astfel, susţine recurenta-reclamantă, instanţa de apel pe de o parte, reţine că nu este aplicată semnătura reprezentantului legal al reclamantei şi că persoana semnatară ar fi avut împuternicire în acest sens, iar pe de altă parte, înlătură declaraţia de martor care confirmă că la acel moment, dl. D. nu se afla la negocieri.

În continuarea motivării, recurenta a prezentat aspectele reţinute de instanţa de apel privind nota internă din data de 19.02.2009, considerând că nici în cazul presupusului contract nu s-a făcut dovada unui mandat, dar în opinia instanţelor contractul invocat de pârâte este valabil, în timp ce declaraţia de martor propus de către pârâte cât şi nota internă, sunt înlăturate.

Recurenta susţine că din probatoriul administrat rezultă, contrar opiniei instanţelor, că presupusul draft de contract prezentat de către pârâte nu a fost semnat de către reprezentantul legal al reclamantei, iar valoarea lucrărilor efectuate de către A. S.R.L. este de 370.130 euro.

Recurenta indică lipsa motivării instanţei de apel cu privire la criticile referitoare la lucrări menţionate în Anexa Oferta/Deviz la contract şi cele indicate în cuprinsul contractului (art. 3.1).

După o prezentare a unor presupuse contradicţii între draftul contractului şi anexa care face parte din acesta, recurenta susţine că din probatoriul administrat, rezultă că preţul contractului era de 423.037 euro, iar valoarea lucrărilor efectiv realizate de către A. S.R.L. a fost de 370.130 euro, aşa cum rezultă din situaţiile de lucrări şi expertiza efectuată în cauză rămânând un rest de plată în sumă de 156.858 euro, la care se adaugă TVA.

Recurenta apreciază că instanţele nu au făcut diferenţa între lucrările menţionate în cuprinsul draftului de contract şi devizul ofertă echipamente principale HVAC anexă la contract, din care rezultă că doar lucrările de instalaţii HVAC erau în valoare de 170.000 euro, astfel că valoarea contractului era de 423.037 euro, inclusiv lucrările de echipamente sanitare.

Recurenta susţine că deşi s-a indicat ca temei juridic art. 494 C. civ. de la 1864 încă prin cererea de chemare în judecată, instanţa de apel a reţinut, în mod netemeinic şi nelegal, că această critică ar fi fost invocată direct în apel.

Instanţa de apel, susţine recurenta, în mod contrar reţine că a invocat direct în cererea de apel dispoziţiile art. 494 C. civ., după care revine şi motivează ca instanţa de fond a analizat invocarea dispoziţiilor art. 494 C. civ., reţinând că poziţia antreprenorului nu poate fi asimilată poziţiei juridice a constructorului de bună-credinţă.

În opinia recurentei principiul îmbogăţirii fără justă cauză rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 494 C. civ., invocate ca şi temei juridic al cererii de chemare în judecată.

Referitor la restituirea garanţiilor, recurenta susţine că instanţa de apel a apreciat că nu ar fi îndeplinite condiţiile art. 6 din contract, în sensul că nu s-a făcut dovada semnării procesului-verbal la terminarea lucrărilor, însă menţionează recurenta, reţinerea garanţiilor rezultă din facturile emise şi achitate de către pârâte.

Recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat în nici un fel onorariul acordat de către instanţa de fond, deşi a solicitat a se avea în vedere valoarea acordată, ci mai mult a acordat în apel un onorariu avocaţial nejustificat pentru cele două termene de judecată, deşi a solicitat reducerea onorariului avocaţial.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei şi admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatele-pârâte H. S.A. şi C. S.A. au invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. şi au solicitat, în principal anularea recursului pentru nemotivarea acestuia, iar, în subsidiar respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

Precizare prealabilă: Cererea de recurs va fi analizată numai prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum s-a dispus în şedinţa publică din 09 martie 2017.

Înalta Curte, analizând decizia recurată din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii, recurenta a susţinut că instanţa de apel în mod netemeinic şi nelegal a reţinut că a indicat art. 494 C. civ. direct în apel şi că principiul îmbogăţirii fără justă cauză rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 494 C. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a reţinut că apelanta a indicat art. 494 C. civ. direct în apel, ci dimpotrivă chiar a analizat temeinicia hotărârii primei instanţe şi din perspectiva respingerii acţiunii în raport de acest temei legal.

Ceea ce a reţinut instanţa de apel este faptul că apelanta a invocat direct în apel principiul îmbogăţirii fără justă cauză, real de altfel, întrucât reclamanta prin cererea de chemare în judecată nu a indicat acest temei în susţinerea demersului său judiciar.

Faptul că instanţa de apel în fundamentarea răspunsului la critica apelantei privind principiul îmbogăţirii fără justă cauza, s-a referit la dispoziţiile art. 494 C. civ. a fost pentru că însăşi apelanta şi-a întemeiat critica pe menţionatele dispoziţii legale, astfel încât motivul de recurs va fi înlăturat.

Totodată, se constată că, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de apel, dispoziţiile art. 494 C. civ. nu sunt aplicabile în speţă deoarece poziţia juridică a antreprenorului nu poate fi asimilată poziţiei juridice a constructorului de bună credinţă a lucrării.

În ce priveşte nemulţumirea recurentei-reclamante privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordat de către instanţa de apel, este de reţinut că, acesta reprezintă o chestiune de apreciere, iar nu de legalitate, care nu poate fi cenzurată prin intermediul recursului, nefiind circumscrisă motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în cauză.

Având în vedere aceste motive, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII E. împotriva deciziei civile nr. 1443 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimatele pârâte S.C. C. S.A. şi S.C. H. S.A, urmează a aplica dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi a obliga recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, potrivit înscrisurilor doveditoare, respectiv ordinele de plată şi facturile, aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII E. împotriva deciziei civile nr. 1443 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII E. la plata cheltuielilor de judecată către intimata S.C. C. S.A. a sumei de 2672,74 RON şi către intimata pârâtă S.C. H. S.A a sumei de 40.091,10.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 martie 2017.