Construction contract creditor's appeal annulled for failure to state illegality grounds.

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara în data de 15.10.2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.A. Hunedoara, în insolvenţă, a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. şi a solicitat instanţei să constate că între părţi a intervenit compensarea legală a creanţelor reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele, iar în subsidiar, în cazul în care s-ar considera că în speţă nu sunt întrunite condiţiile compensării legale, să se dispună compensarea creanţelor reciproce dintre părţi până la concurenţa celei mai mici, respectiv până la concurenţa sumei de 2.759.851,23 RON; să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 748.759,73 RON în favoarea reclamantei, reprezentând rest rămas neachitat ca urmare a compensării datoriilor reciproce dintre părţi, rezultând din contractul de execuţie nr. x/28.09.2012;obligarea pârâtei la plata sumei de 137.109,50 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate potrivit prevederilor contractuale şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 845/CA/2015 din 16 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.A. - în insolvenţă, prin administrator special C., cu avizul administratorul judiciar D.. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. şi, în consecinţă a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.498.611,47 RON reprezentând debit principal şi a sumei de 3.498.611,47 RON reprezentând penalităţi de întârziere.

Împotriva sentinţei nr. 845/CA/2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. x/2013 a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L. - prin administrator E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 158/2016 din 9 martie 2016 a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., şi, în consecinţă a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei S.C. A. S.A., în insolvenţă, suma de 849.577,43 RON debit principal, precum şi suma de 326.787,01 RON reprezentând penalităţi de întârziere.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate şi a fost obligată intimata-reclamantă S.C. A. S.A. să plătească apelantei suma de 7.684,32 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar D. a declarat recurs.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta s-a raportat la motivele de nelegalitate din dispoziţiile C. civ. şi ale noului C. proc. civ. apreciind că dintr-o eroare s-au acordat penalităţi doar în sumă de 326.787,01 RON, sumă ce a rezultat ca urmare a calcului făcut de d-na expert F. până la data de 23 decembrie 2013.

A susţinut recurenta, că între S.C. A. S.A., în insolvenţă şi S.C. B. S.R.L. s-au derulat, printre altele, relaţii comerciale şi în baza contractului de execuţie nr. 5306 din 28 septembrie 2012.

La art. 7.2 din contract, părţile au stipulat că, în cazul în care contractorul nu onorează plata facturilor în maxim 60 de zile de la data facturării, conform celor prevăzute la art. 11.2 şi 11.3, acesta are obligaţia de a plăti penalităţi de întârziere în cuantum de 0,15% din valoarea facturii neonorate la plată, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de plată, fără ca penalităţile de întârziere să depăşească cuantumul sumei asupra cărora au fost aplicate.

Or, în acest caz, a susţinut recurenta, la debitul în sumă de 849.577,43 RON, penalităţile ar fi trebuit calculate la zi şi în continuare până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de plată, fără ca ele să depăşească cuantumul sumei asupra cărora au fost aplicate, potrivit prevederilor contractuale.

Astfel, la debitul în sumă de 849.577,43 RON a calculat penalităţi până la data de 16 mai 2016 în cuantum de 1.424.416,72 RON; cum penalităţile nu pot depăşi valoarea sumei asupra cărora au fost aplicate, a solicitat numai 849.577,43 RON.

Pentru aceste considerente, doreşte admiterea prezentului recurs şi modificarea în parte a hotărârii, în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere acordate, în sensul obligării pârâtei S.C. B. S.R.L., pe lângă debitul principal în sumă de 849.577,43 RON şi la plata sumei de 849.577,43 RON. Solicită totodată, ca obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.684,32 RON să se facă doar în măsura în care pârâta face dovada achitării acestei sume, cu titlu de taxă judiciară de timbru. Totodată a solicitat menţinerea în rest a dispoziţiilor hotărârii atacate, cu obligarea intimatei la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din Noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 2 noiembrie 2016 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 21 noiembrie 2016, părţile neformulând puncte de vedere la raport.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar D.. pentru următoarele considerente:

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, părţilor nu li se mai recunoaşte dreptul, ca în apel, de a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul de interpretare a probelor, deoarece calea de atac a recursului nu are caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probatoriului, or, analiza Înaltei Curţi este limitată doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de netemeinicie.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor"…, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Alineatul 3 al art. 486 din Noul C. proc. civ. stabileşte că, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)- e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În acest context, Înalta Curte observă că, recurenta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar D.. nu s-a conformat exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., nedezvoltând motive de nelegalitate ale hotărârii atacate, astfel cum sunt ele indicate în art. 488 din Noul C. proc. civ. şi nici nu a formulat critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile evocate.

Sancţiunea anulării recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ., urmează să anuleze recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 158/2016 din 9 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2017.