Civil liability of a listed company's majority shareholder for abusive vote ratifying illegal contracts, and nullity of cassation appeal failing to cite statutory grounds of illegality.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă la data de 02.08.2012, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 529.760,62 RON, reprezentând daune cauzate reclamantei, în legătură cu calitatea sa de acţionar al S.C. C. S.A.

În motivare, reclamanta a arătat că S.C. B. S.A. este acţionar majoritar al S.C. C. S.A. şi face parte, în mod declarat, din D., care se află sub controlul persoanei fizice E..

A mai precizat că atât S.C. B. S.A., cât si S.C. C. S.A. sunt societăţi ale căror acţiuni se tranzacţionează pe piaţa de capital, fiindu-le aşadar aplicabile dispoziţiile Legii nr. 297/2004, dar şi că în structura acţionariatului ambelor societăţi se regăseşte şi A. S.A., care deţine pachete semnificative de acţiuni'(31,037% la S.C. C. S.A. şi 18,199% la pârâta S.C. B. S.A.).

În continuare, reclamanta a arătat că, în calitate de acţionar majoritar al S.C. C. S.A., pârâta a determinat, prin votul său exclusiv, adoptarea unor hotărâri A.G.A. prin care s-au formalizat raporturi comerciale directe cu alte societăţi membre ale D., în beneficiul vădit al acestora, fără însă să aibă vreo eficienţă fată de S.C. C. S.A.

În acest sens, reclamanta a indicat contractele de prestări servicii încheiate cu S.C. F. S.A. si S.C. G. S.A., care au fost aprobate printr-o hotărâre A.G.A. din 09.07.2010, subliniind că respectiva hotărâre A.G.A. a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, care a reţinut abuzul de majoritate al S.C. B. S.A. în exercitarea dreptului de vot în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din 09.07.2010, care a fost astfel manifestat în contra intereselor S.C. C. S.A. si ale tuturor acţionarilor acestei societăţi.

Reclamanta a mai arătat că până la data promovării cererii de chemare în judecată, nu a fost restabilită ordinea de drept consfinţită prin hotărârea irevocabilă, nefiind recuperate sumele plătite; mai mult decât atât, a precizat că şi în anul 2011 au fost încheiate contracte similare cu aceleaşi societăţi din cadrul D.., perseverându-se astfel în efectuarea de operaţiuni care contravin intereselor atât ale S.C. C. S.A., cât şi ale acţionarilor săi.

Totodată, reclamanta a susţinut şi că a încercat în repetate rânduri să angajeze răspunderea organelor de conducere şi de administrare a S.C. C. S.A., însă propunerea sa a fost respinsă prin votul exclusiv al pârâtei S.C. B. S.A., creându-se astfel o aparenţă de legalitate operaţiunilor contrare intereselor societăţii şi fiind protejate de răspundere persoane care deţin funcţii de decizie în mai multe societăţi membre ale D..

În acest context, reclamanta a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 297/2004, fiind îndrituită să primească despăgubiri, iar la data de 09.01.2013, reclamanta a solicitat introducerea în proces, pentru opozabilitate, a S.C. C. S.A., prima instanţă dispunând în acest sens, prin încheierea din 16.01.2013.

Prin sentinţa civilă nr. 672/29.05.2013, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 1021/2010, Tribunalul Cluj a anulat parţial, la cererea A. S.A., hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. C. S.A. din 09.07.2010, adoptată cu votul acţionarul majoritar al celei din urmă, S.C. B. S.A., mai precis punctul 3 al hotărârii, privind oportunitatea încheierii pentru anul 2010 de către S.C. C. S.A. a contractelor de prestări servicii cu S.C. F. S.A. şi S.C. G. S.A., instanţa apreciind că acestea nu au fost de natură a aduce profit societăţii.

Instanţa de fond a mai notat că ambele contracte au încetat prin voinţa părţilor, înainte de termen. De asemenea, a luat act şi că reclamanta a solicitat în luna aprilie 2012 să-i fie prezentate măsurile luate pentru punerea în aplicare a sentinţei comerciale nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj şi astfel, cele adoptate pentru diminuarea cheltuielilor de exploatare cu prestaţiile externe privind contractele încheiate cu cele două societăţi, însă a subliniat că aceste solicitări au fost respinse cu majoritate de voturi prin hotărârea nr. 1/23.04.2012, care nu a fost supusă controlului instanţei.

Totodată, prima instanţă a mai reţinut că activitatea S.C. C. S.A. a fost analizată în mai multe litigii aflate pe rolul Tribunalului Cluj, fără însă ca reclamanta să depună hotărâri din care să rezulte că s-a stabilit că a fost prejudiciată prin încheierea celor două contracte, aşa încât a reţinut că ea nu este îndreptăţită să solicite angajarea răspunderii materiale a acţionarului majoritar, conform art. 210 din Legea nr. 297/2004, motiv pentru care a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, A. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 268/16.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că primul motiv de apel, vizând necompetenţa funcţională a secţiei I Civile a Tribunalului Buzău, este nefondat, având în vedere nu numai dispoziţiile art. 159 şi art. 1591 C. proc. civ., ci şi Hotărârea nr. 1/16.01.2012 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Buzău.

Pe fond, a reluat prezentarea situaţiei de fapt şi a înlăturat critica potrivit căreia prima instanţă ar fi aplicat greşit prevederile, art. 210 din Legea nr. 297/2004, prin ignorarea puterii de lucru judecat a sentinţei nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj, în considerarea următoarelor argumente:

Prin sentinţa nr. 1021/2010, Tribunalul Cluj a reţinut că singurul acţionar care a votat pentru ratificarea contractelor încheiate de S.C. C. S.A. cu S.C. F. S.A. şi cu S.C. G. S.A. a fost S.C. B. S.A., care nu a oferit niciun argument de eficienţă şi de profitabilitate a acestor operaţiuni, în raport de costurile mai mari faţă de cele din anul anterior şi de reducerea profitului societăţii; de aceea, a constatat că ratificarea a fost făcută în contra intereselor S.C. C. S.A. şi a acţionarilor săi.

A mai apreciat curtea de apel că răspunderea pentru daune întemeiată pe prevederile art. 210 din Legea nr. 297/2004 este una delictuală, care presupune astfel îndeplinirea cumulativă a condiţiilor faptei ilicite, prejudiciului, legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei celui care cauzează prejudiciul.

În speţă, instanţa de prim control judiciar a examinat cerinţa faptei ilicite - despre care autoarea căii de atac a susţinut că ar consta în votul intimatei-pârâte S.C. B. S.A. în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. C. S.A. din 09.07.2010, care a condus la adoptarea hotărârii anulate pe cale judecătorească - şi a ajuns la concluzia că o atare faptă nu a fost una ilicită.

Deşi a reţinut considerentele expuse de Tribunalul Cluj în sentinţa nr. 1021/2010, curtea de apel a apreciat că, în lipsa altor probe, caracterul neloial sau fraudulos al votului exprimat de acţionarul majoritar nu a fost dovedit, considerând că natura diferită a voturilor acţionarului majoritar şi al apelantei-reclamante nu implică o nerespectare a drepturilor şi intereselor legitime ale celei din urmă.

Totodată, a mai reţinut că nici restabilirea ordinii de drept, ca efect al hotărârii Tribunalului Cluj rămase irevocabilă, nu relevă vreo faptă ilicită în sarcina S.C. B. S.A., cât timp nu această parte a încheiat contractele, ci S.C. C. S.A., prin conducerea sa executivă.

Curtea de apel a apreciat că nici cerinţa prejudiciului nu este îndeplinită, deoarece acesta nu are, în speţă, un caracter de certitudine, el constând, potrivit susţinerilor autoarei căii de atac, într-un potenţial drept la dividende cules din profitul care ar fi fost înregistrat de societate.

Împotriva acestei decizii, A. S.A. a declarat recurs, iar prin decizia nr. 1126 din 24.04.2015 pronunţată de Înalta Curte s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 268/16.09.2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi s-a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că instanţele anterioare au reţinut corect situaţia de fapt, vizând în esenţă, afilierea intimatei S.C. B. S.A. la D.., tranzacţionarea acţiunilor intimatelor pe piaţa de capital şi calitatea recurentei de acţionar semnificativ la ambele intimate, dar şi împrejurarea că, în calitate de acţionar majoritar al S.C. C. S.A., intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a determinat, prin votul său exclusiv, adoptarea unor hotărâri A.G.A. prin care au fost formalizate raporturi comerciale directe cu alte societăţi membre ale D., în beneficiul celor din urmă, cu referire expresă la contractele de prestări servicii încheiate cu S.C. F. S.A. şi S.C. G. S.A., aprobate printr-o hotărâre A.G.E.A. din 09.07.2010.

Cu toate acestea, dezlegările date de curtea de apel naturii licite a faptei intimatei-pârâte S.C. B. S.A. şi caracterului lipsit de certitudine al prejudiciului cauzat recurentei sunt rezultat al unor aprecieri nelegale, date cu încălcarea legii şi în baza unor considerente străine de cauză.

Înalta Curte a reţinut că la data de 29.11.2010, Tribunalul Comercial Cluj a pronunţat sentinţa comercială nr. 1021, rămasă irevocabilă, prin care a anulat în parte, la cererea A. S.A., hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. C. S.A., prezentând relevanţă anularea punctului 3, referitor la oportunitatea încheierii pentru anul 2010 de către S.C. C. S.A. a contractelor de prestări servicii cu S.C. F. S.A. şi cu S.C. G. S.A.

Astfel, cât timp s-a stabilit deja, printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, caracterul lezionar al încheierii de către S.C. C. S.A., prin abuzul de majoritate al S.C. B. S.A., a contractelor de prestări servicii cu S.C. F. S.A. şi cu S.C. G. S.A., aprecierea de către curtea de apel a necesităţii administrării unor probe suplimentare pentru dovedirea ilicităţii acestei fapte este nelegală, întrucât înfrânge puterea de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 1021/2010 a Tribunalului Comercial Cluj.

Prin urmare, Înalta Curte a impus părţilor concluzia că fapta intimatei-pârâte expusă are caracter ilicit, în sensul art. 210 din Legea nr. 297/2004, întrucât ea se circumscrie faptei neloiale sau frauduloase la care se referă acest text legal.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, sub nr. x/2012*.

Prin decizia Înaltei Curţii a fost rezolvată problema de drept referitoare la daunele solicitate de către reclamanta-apelantă, respectiv stabilirea existenţei faptei ilicite şi a caracterului cert al prejudiciului, instanţa de apel având obligaţia, în raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., să stabilească doar cuantumul acestora.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 641 din 12 octombrie 2016 a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 672/29.05.2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 368.804 RON reprezentând daune interese, precum şi la 32.144 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut prin raportul de expertiză specialitatea contabilitate întocmit, că urmare a contractelor încheiate în frauda societăţii reclamante, au fost afectate situaţiile financiare ale anilor 2010 şi 2011, în sensul că profitul net obţinut prin înregistrarea cheltuielilor a fost diminuat cu suma totală de 1.414,605 RON (urmare a recalculării impozitului pe profit care ar fi fost datorat). Pentru anul 2010 s-ar fi realizat un profit net de 521.946 RON şi pentru anul 2011 s-ar fi realizat un profit net de 892.659 RON.

De asemenea, raportat la profitul net nerealizat de societatea reclamantă astfel cum a fost calculat de expert, s-a reţinut în raportul de expertiză că dreptul la dividende ar fi fost în valoare de 368.804 RON, din care suma de 136.078 RON aferentă anului 2010 şi suma de 232.726 RON aferentă anului 2011.

Dat fiind caracterul răspunderii intimatei S.C. B. S.A. Buzău, răspundere civilă delictuală, răspunderea sa este integrală, fiind ţinută pentru toate pagubele cauzate, atât pentru cele previzibile, cât şi pentru cele neprevizibile.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta S.C. B. S.A. Buzău a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanta A..

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că soluţia instanţei de apel este lipsită de temei legal având în vedere că aceasta şi-a fundamentat soluţia, în mod greşit, pe un raport de expertiza contabilă întocmit în cauză, care nu îndeplineşte caracterul de mijloc de proba ştiinţifică, conform obiecţiunilor formulate, prin care s-a evidenţiat faptul că expertul desemnat de instanţă a ignorat complet dispoziţiile legale elementare şi fundamentale în materie fiscală.

Astfel, prin obiecţiunile formulate, recurenta susţine că expertul contabil desemnat de instanţa a încălcat grav dispoziţiile legale în materie fiscal, totodată fiindu-le încălcat şi dreptul la apărare prin aceea că expertul nu a permis expertului parte al pârâtei să-şi formuleze opinia separată în raportul de expertiză întocmit, aspect prezentat instanţei, care însă nu a retrimis raportul depus de expertul desemnat pentru a fi refăcut împreună cu expertul său parte.

Independent de faptul că Înalta Curte a statuat că aceste contracte sunt prejudiciabile pentru S.C. C. S.A şi ceilalţi acţionari, obligaţia legală a expertului era aceea de a evidenţia situaţia financiar-contabila reală a S.C. C. S.A., interpretarea obiectivelor expertizei urmând să fie făcută prin prisma acestei situaţii financiar-contabile.

În ciuda faptului că obiecţiunile formulate au vizat aspecte de esenţă ale raportului de expertiză, instanţa de apel s-a rezumat să ceara expertului numai un punct de vedere cu privire la obiecţiuni, şi nu să răspundă la acestea, lucru imperios necesar mai ales în condiţiile înlăturării faptice a expertului parte de la redactarea raportului şi formularea unei eventuale opinii separate.

Practic, prin coroborarea raportului de expertiză contabilă întocmit cu încălcarea normelor legale elementare în materie fiscală, cu interpretarea greşită pe care instanţa de apel a dat-o atât raportului de expertiză, cât şi dispoziţiilor impuse de Înalta Curte, se ajunge în situaţia aberantă ca un acţionar să încaseze dividende, numite acum "daune" în ciuda faptului că îsi au originea într-un profit fictiv şi nici măcar nu exista o hotărâre AGA de aprobare a repartizării profitului pe dividende.

Referitor la aprecierea instanţei de apel privind necontestarea calculelor făcute de expert, recurenta consideră că acest aspect demonstrează, suplimentar, maniera superficială în care aceasta şi-a exercitat rolul activ, plecând de la o interpretare fundamental greşită a deciziei Înaltei Curţi, în condiţiile în care a fost criticat, fundamentat, modul în care a fost efectuat raportul de expertiză.

Prin întâmpinarea depusă la 23 februarie 2017, intimata-reclamantă A. a arătat că criticile aduse deciziei nu se subsumează niciunui motiv de recurs, toate argumentele invocate fiind simple nemulţumiri faţă de concluziile raportului de expertiză şi de modul de interpretare a probelor de către instanţa de apel şi că toate argumentele invocate au fost deja tranşate prin decizia nr. 1126/2015 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia.

Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepţia nulităţii cererii de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înţelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul trebuie să conţină o dezvoltare a motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speţă, nu numai că recurenta nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, dar mai mult, reiterează motivele prezentate în faţa instanţei de apel, fără a aduce critici de nelegalitate concrete.

Astfel, prin memoriul de recurs se susţine că soluţia instanţei de apel este lipsită de temei legal, întrucât soluţia a fost fundamentată, în mod greşit, pe un raport de expertiză contabilă care nu îndeplineşte caracterul de mijloc de probă ştiinţifică, conform obiecţiunilor formulate şi prin care s-a evidenţiat faptul că expertul desemnat de instanţă a ignorat complet dispoziţiile legale elementare şi fundamentale în materie fiscală.

În acest context, pentru stabilirea întinderii prejudiciului astfel estimat, s-a dispus întocmirea unui raport de expertiză care a stabilit că suma totală externalizată din societate în baza contractelor în discuţie este de 2.074.393,074 RON, sumă care ar fi fost aptă să producă dividende tuturor acţionarilor în valoare de 749. 834 RON.

Pentru cota deţinută la capitalul social al S.C. C. S.A., A. S.A. ar fi fost îndreptăţită să obţină un potenţial venit sub formă de dividende, în suma de 368.804 RON.

În acest sens, Înalta Curte a constatat că recurenta nu a formulat propriile obiective la expertiza dispusă în cauză, nu a contestat existenţa contractelor şi nu a propus nicio proba în apărare sub acest aspect, recunoscând în schimb, că aceste contracte sunt neoportune, astfel cum a fost stabilit prin sentinţa nr. 1021/2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj.

Astfel, singura apărare invocată şi reiterată prin recursul formulat este străină de natura cauzei, respectiv, că daunele solicitate de reclamantă nu pot fi cuantificate la nivelul dividendelor deoarece ar fi contrar normelor legale de ordin fiscal relative la aprobarea şi plata dividendelor.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că au fost reiterate aceleaşi apărări înlăturate prin decizia de casare, astfel că acestea nu mai pot fi readuse în discuţie.

Totodată, se reţine că nu are nicio relevanţă modul în care au fost înregistrate în evidenţa contabilă contractele în discuţie şi pe cale de consecinţa sunt străine de natura cauzei dispoziţiile art. 19 din Codul fiscal, de vreme ce însăşi încheierea lor a fost nelegală, astfel cum s-a stabilit pe cale judiciară, prin voinţa abuzivă a pârâtei.

Din observarea criticilor formulate în cauză, Înalta Curte a constatat că motivele invocate de către recurentă în susţinerea recursului nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situaţiei de fapt în cauză şi de administrare şi interpretare a probatoriilor.

Înalta Curte reţine, că recurenta nu a arătat în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, şi nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci a reluat criticile de fapt formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti atacate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţii cu privire la situaţia de fapt ori probatoriul administrat, de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv, cum este cazul în speţă.

În cauză, susţinerile recurentei prezentate de acesta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care deja şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Prin urmare, fără a face referiri la soluţia apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

În cauză, recurenta nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în memoriul de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constata nulitatea recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A. Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta S.C. B. S.A. Buzău împotriva deciziei civile nr. 641 din 12 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2017.