Unpaid construction invoices and contractual penalties; nullity of cassation appeal for failure to formulate specific grounds of illegality.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 20.01.2012, sub nr. x/2012 reclamanta S.C. Confort S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A., pentru obligarea acesteia la plata sumei de 1.054.952,12 RON din care: 768.768,41 RON, reprezentând diferenţa facturilor fiscale nr. x/03.11.2009, nr. y/15.01.2010, nr. z/07.04.2010, nr. w/07.04.2010, nr. t/30.06.2010, nr. s/27.12.2010, nr. q/27.12.2010, nr. r/18.07.2011 şi nr. 286.183,717 RON, reprezentând penalităţile de întârziere calculate până la data de 15.01.2012. De asemenea, reclamanta a solicitat instanţei să dispună actualizarea sumei până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 446/LP/PI/27.04.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2012 s-a respins excepţia de netimbrare a acţiunii, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. Confort S.A. în faliment, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.

Pârâta S.C. A. S.A. a fost obligată la plata către reclamanta S.C. Confort S.A. a sumelor de: 96.911,45 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/15.01.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie de la data de 15.02.2010, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei, 15.02.2010, până la data plăţii efective; 106.414,68 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/07.04.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie de la data de 04.10.2010, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei, 04.10.2010, până la data plăţii efective; 38.914,32 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/27.12.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie de la data de 25.06.2011, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei, 25.06.2011, până la data plăţii efective; 153.094,66 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/18.07.2011, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie de la data de 14.01.2012, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei, 14.01.2012, până la data plăţii efective; 90.685,50 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/03.11.2009, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie de la data de 03.12.2009, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei, 03.12.2009, până la data plăţii efective; 67.604,58 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/07.04.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie de la data de 07.05.2010, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei, 07.05.2010, până la data plăţii efective.

Pârâta S.C. A. S.A. a mai fost obligată la plata către reclamanta S.C. Confort S.A. a sumelor de: 147.086,51 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/30.06.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie de la data de 30.07.2010, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei, 30.07.2010, până la data plăţii efective; 45.324,40 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/27.12.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie de la data de 26.01.2011, la care se adaugă penalităţi în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei, 26.01.2011, până la data plăţii efective. A respins în rest acţiunea. A obligat pârâta S.C. A. S.A. la plata către reclamanta S.C. Confort S.A. a sumei 24.705,58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că între reclamanta S.C. Confort S.A., în calitate de executant şi pârâta S.C. A. S.A., în calitate de achizitor, au fost încheiate contractele de lucrări nr. x/15.09.2009, nr. y/25.02.2009 şi nr. D02/50/25.02.2009 având ca obiect lucrările de:

"reabilitare, modernizare reţele termice secundare în municipiul Timişoara, PT 59, str. x, lucrări de construcţii-montaj" şi "modernizare CT Buziaş şi CT Dunărea prin montarea unei unităţi de cogenerare de mică putere - locaţia CT Dunărea".

În baza acestor raporturi contractuale reclamanta a emis facturile fiscale a căror contravaloare parţială solicită, potrivit principiului disponibilităţii, pe calea acţiunii de faţă, respectiv: factura nr. x/15.01.2010 în valoare de 142.376,07 RON (din care s-a achitat suma de 22.732,31 RON, rămânând de achitat suma de 119.643,76 RON); nr. 20665/18.07.2011, în valoare de 189.837,38 RON (din care s-a achitat suma de 36.742,72 RON, iar diferenţa rămasă neachitată este de 153.094,66 RON), nr. 20198/27.12.2010 în valoare de 48.253,32 RON (din care s-a achitat suma de 9.339 RON, iar diferenţa rămasă neachitată este de 38.914,32 RON), nr. 10931/07.04.2010, în valoare de 126.634,04 RON (din care s-a achitat suma de 20.219,36 RON, iar diferenţa rămasă neachitată este de 106.414,68 RON), nr. 20197/27.12.2010, în valoare de 55.439,40 RON (din care s-a achitat suma de 10.115 RON, iar diferenţa rămasă neachitată este de 45.324,40 RON), nr. 12774/30.06.2010 în valoare de 175.032,51 RON (din care s-a achitat suma de 27.946 RON, iar diferenţa rămasă neachitată este de 147.086,51 RON), nr. 8102/03.11.2019 în valoare de 435.311,08 RON (din care s-a achitat suma de 344.625,58 RON, iar diferenţa rămasă neachitată este de 90.685,50 RON) şi nr. 10930/07.04.2010, în valoare de 80.449,58 RON (din care s-a achitat suma de 12.845 RON, iar diferenţa rămasă neachitată este de 67.604,58 RON).

În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractelor invocate de pârâtă, în analiza acesteia s-a impus cu prioritate menţionarea faptului că aceasta se referă numai la contractele nr. x/25.02.2009 şi nr. y/25.02.2009, aşa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării, executarea de către reclamantă în totalitate a obligaţiilor rezultate din contractul nr. x/374/15.09.2009 nefiind contestată.

Astfel, tribunalul a constatat că excepţia de neexecutare a contractului reprezintă un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţiile, însă, dovada îndeplinirii condiţiilor acestei excepţii revine părţii care o invocă, în speţă pârâtei.

În acest context, instanţa a reţinut că în sarcina pârâtei S.C. A. S.A. exista obligaţia punerii în funcţiune a noilor posturi trafo de 20KVA, acest fapt fiind stabilit anterior de către părţile contractante. În condiţiile în care pârâta nu şi-a respectat această obligaţie, nu poate fi reţinută excepţia de neexecutare a contractului de către reclamantă, una dintre condiţiile legale pentru ca aceasta să fie considerată întemeiată fiind ca neexecutarea să nu se datoreze faptei înseşi a celui care invocă excepţia, faptă ce l-a împiedicat pe celălalt să-şi execute obligaţia. Or, din cuprinsul expertizei efectuate în cauză reiese atât faptul că cele două posturi trafo de 20KVA nu fac posibilă punerea în funcţiune a celor două grupuri de cogenerare şi nu permit realizarea integrală a lucrării contractate, cât şi faptul că faţă de stadiile lucrărilor reclamanta nu a solicitat sume mai mari decât cele aferente lucrărilor efectiv executate.

Cu privire la susţinerea pârâtei constând în faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 13.1 din contractele nr. x/25.02.2009 şi nr. y/25.02.2009, respectiv că nu a încheiat asigurări având ca obiect pierderi şi daune produse lucrărilor, materialelor, echipamentelor şi utilajelor antreprenorului, tribunalul a constatat, pe de o parte, că această obligaţie nu poate fi considerată una esenţială pentru a se invoca excepţia de neexecutare a contractului, neexecutarea acestei obligaţii nefiind suficient de importantă faţă de obiectul şi valoarea contractelor şi, pe de altă parte, că din chiar susţinerile pârâtei rezultă faptul că în luna iunie 2011 au fost reparate deteriorările produse prin furtul invocat a fi fost cauzat de lipsa de pază.

Instanţa a mai reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile de angajare a răspunderii contractuale a pârâtei, creanţa fiind exigibilă, certă (în sensul că existenţa ei este neîndoielnică, reflectată în înscrisurile depuse în probaţiune la dosar şi încadrându-se în accepţiunea prevederilor art. 663 C. proc. civ.) şi lichidă.

Cu privire la problema penalităţilor de întârziere solicitate de reclamantă, instanţa, faţă de dispoziţiile art. 1088 alin. (1) C. civ., a reţinut că în cazul obligaţiilor având ca obiect o sumă de bani, despăgubirile pentru neexecutare cuprind doar dobânda legală, iar potrivit alin. (2), această regulă poate suferi excepţii în raporturile de drept comercial, iar în cauză este vorba despre un raport comercial, în care părţile au instituit o clauză penală, ceea ce face ca societatea reclamantă să aibă dreptul la penalităţi de întârziere în cuantumul convenit.

În ceea ce priveşte însă cuantumul, instanţa a constatat că acesta este diferit în cele 3 contracte, respectiv la art. 12.2 din contractul nr. x/374/15.09.2009 s-a stabilit faptul că achizitorul va plăti executantului majorări de întârziere de 0,05 % din valoarea facturilor neonorate, iar la art. 11.5 din contractele nr. x/25.02.2009 şi nr. y/25.02.2009 s-a stabilit un cuantum al acestora de 0,1%.

Referitor la cererea reclamantei de actualizare a sumei cu indicele de inflaţie, instanţa a considerat-o întemeiată având în vedere principiul reparării integrale a pagubei. În baza acestui principiu, reclamanta este în drept să solicite daune cu caracter compensatoriu menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanţei datorită inflaţiei, după ce aceasta a ajuns la scadenţă. Valoarea acestui din urmă prejudiciu constă în diferenţa dintre valoarea nominală a creanţei şi valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcţie de rata inflaţiei este fundamentată pe păstrarea valorii reale a obligaţiei băneşti, urmând a fi stabilită de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii efective.

Împotriva sentinţei civile nr. 446/LP/PI/27.04.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2012 a formulat apel pârâta A. "A." S.A. Timişoara prin care a solicitat admiterea în parte a apelului, schimbarea în tot a hotărârii şi pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii reclamantei ca fiind nedovedită, nefondată, netemeinică şi nelegală.

Prin decizia civilă nr. 799 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta A. "A." S.A. Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 446/LP/PI/27.04.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2012, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta şi la plata penalităţilor de întârziere doar până la limita debitului principal.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei atacate, fiind obligată pârâta la 1.500 RON cheltuieli de judecată parţiale în apel către reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a nesocotit dispoziţiile legale şi contractuale cu prilejul stabilirii penalităţilor de întârziere datorate de pârâtă pentru sumele ce reprezintă contravaloarea facturilor fiscale, omiţând că aceste penalităţi de întârziere nu vor putea depăşi debitele principale pentru fiecare sumă în parte şi pentru toate contractele şi facturile încheiate, deoarece în contractul încheiat la data de 15.09.2009, părţile au prevăzut în mod expres în art. 12.12 că valoarea majorărilor de întârziere nu va putea depăşi valoarea facturilor neonorate la plată;

Tot în acelaşi context, instanţa de apel a reţinut că pentru contractele încheiate la data de 25.02.2009, părţile nu au prevăzut o astfel de clauză, însă acestea intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, care în art. 4 alin. (3) prevede că "totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) şi (2), nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul".

Totodată s-a reţinut că această lege a fost abrogată doar la data de 30.06.2009, prin Legea nr. 246/2009, fiind deci în vigoare la momentul încheierii acestor contracte şi incidentă raportului juridic dedus judecăţii.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta S.C. A. S.A. Timişoara a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă respingerea acţiunii reclamantei ca total nedovedită, nefondată, netemeinică şi nelegală.

În argumentarea memoriului de recurs, se susţine că cererea reclamantei trebuia respinsă în tot, având în vedere faptul că nu societatea recurentă datorează sumele la care a fost obligată, deoarece Consiliul Local al Municipiului Timişoara este proprietarul celor două obiective aflate în litigiu.

În acest sens se susţine că societatea pârâtă, A. S.A. Timişoara, este o societate comercială având ca acţionar unic Consiliul Local al Municipiului Timişoara, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 313/2003 şi care prestează un serviciu public de interes local astfel cum este definit de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, respectiv furnizează energie termică sub formă de încălzire şi apă caldă de consum.

Astfel, în realizarea obiectului de activitate, recurenta exploatează reţelele, instalaţiile de termoficare, centralele şi punctele termice care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara care au ca scop alimentarea cu energie termică - încălzire şi apă caldă - a populaţiei şi agenţilor economici din Municipiul Timişoara.

Totodată, recurenta solicită instanţei de recurs să constatate faptul că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condiţiile esenţiale pentru angajarea răspunderii civile a societăţii pârâte, atâta timp cât nedecontarea în termen a alocaţiilor bugetare reprezintă o împrejurare care înlătură vinovăţia acestora.

Mai susţine recurenta, că cererea reclamantei nu este întemeiată deoarece nu sunt finalizate lucrările şi în consecinţă nu sunt semnate procesele-verbale de recepţie finală la terminarea lucrării aşa cum s-a constatat şi prin contraexpertiza efectuată în cauză.

În acest sens, recurenta arată că înţelege să invoce exceptio non adimpleti contractus ca urmare a neîndeplinirii de către reclamantă a obligaţiilor contractuale asumate faţă de societatea pârâtă deoarece nici contractul nr. x/25.02.2009 şi nici contractul nr. x/25.02.2009 nu sunt finalizate.

Astfel, faţă de situaţia în care se solicită obligarea societăţii pârâte la plata vreunei sume, aceasta apreciază că se impune formularea şi admiterea unei cereri reconvenţionale prin care reclamanta să fie obligată la plata tuturor despăgubirilor cauzate atât prin nerespectarea clauzelor contractuale, cât şi pentru eventuale prejudicii cauzate de furtul din turnurile de răcire şi care sunt posibil a fi cuantificate doar după punerea în funcţiune a instalaţiei.

În finalul memoriului de recurs, recurenta solicită instanţei de recurs, să observe faptul că, doar instanţa de apel a constatat în mod temeinic şi legal faptul că penalităţile de întârziere pot fi solicitate doar până la limita debitului principal.

Cererea de recurs nu indică motivarea în drept, mai exact motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 1-9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 21 februarie 2017, intimata-reclamantă S.C. Confort S.A. - prin administrator judiciar B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia.

Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepţia nulităţii cererii de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înţelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul trebuie să conţină o dezvoltare a motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speţă, nu numai că recurenta nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, dar mai mult, reiterează motivele prezentate în faţa instanţei de apel, fără a aduce critici de nelegalitate concrete.

Astfel, cu privire la susţinerile recurentei, în sensul că acţionarul unic al societăţii A. S.A., respectiv Consiliul Local al Municipiului Timişoara, în calitate de proprietar al obiectivelor aflate în litigiu, ar fi obligat la plata sumelor solicitate, acestea nu pot fi primite.

Aceasta deoarece, societatea pe acţiuni A. este o persoană juridică cu personalitate juridică distinctă de cea a acţionarului unic Consiliul Local al Municipiului Timişoara având capacitatea de a participa la circuitul civil prin încheierea de acte juridice civile. Raporturile dintre cele două entităţi sunt distincte şi fără legătură cu raporturile născute între pârâta şi reclamantă, ca urmare a încheierii contractelor de lucrări.

Referitor la lipsa de vinovăţie, invocată de către recurentă raportat la nedecontarea în termen a alocaţiilor bugetare, se constată că prima instanţă, în mod corect a reţinut că acest aspect priveşte alte raporturi juridice, care nu sunt opozabile reclamantei, acest fapt nefiind de natură să înlăture respectarea obligaţiilor asumate de a achita facturile emise în baza contractelor încheiate între părţi.

În ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, se constată că aceste susţineri sunt contrazise de probatoriul de la dosar.

Astfel, lucrarea executată în baza contractului nr. x/374/15.09.2009 a fost executată integral, fiind emisă factura x/15.01.2010, achitată parţial, iar lucrările executate în baza contractelor nr. x/25.02.2009 şi nr. y/25.02.2009 au fost executate parţial, fiind facturate doar prestaţiile executate, achitate tot parţial.

De asemenea, nefinalizarea lucrărilor s-a datorat exclusiv culpei pârâtei, acest aspect fiind evidenţiat în cauză de cele două rapoarte de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcţii. Ambele rapoarte de expertiză au confirmat starea de fapt expusă de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte apărarea de fond exceptio non adimpleti contractus, aceasta a fost respinsă şi de către prima instanţă, reţinându-se că pârâta nu a făcut dovada neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către reclamantă, rapoartele de expertiză efectuate în cauză statuând contrariul acestor susţineri.

Totodată, s-a reţinut că faţă de neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 13.1. din contract, respectiv că reclamanta nu ar fi încheiat asigurări în caz de pierdere sau daune produse lucrărilor, în mod corect prima instanţă a considerat că aceasta nu este una esenţială, de natură să disculpe neîndeplinirea obligaţiilor de plată a pârâtei, raportat la valoarea şi obiectul contractelor.

Acest motiv de exonerare de la plată nu a putut fi primit, în condiţiile în care obligaţiile de plată sunt corelative contravalorii unor lucrări deja executate, iar existenţa unei eventuale daune nu a fost dovedită.

Cu privire la obligarea reclamantei la plata unor despăgubiri pentru nerespectarea clauzelor contractuale sau pentru eventuale prejudicii cauzate la turnurile de răcire, se constată că această solicitare nu poate face obiectul prezentei cauze în lipsa formulării unei cereri reconvenţionale, care la acest moment ar fi în mod evident tardivă, iar în această situaţie, obligarea reclamantei la plata unor despăgubiri poate fi realizată doar pe cale separată în condiţiile dovedirii unor asemenea susţineri.

Din observarea criticilor formulate în cauză, Înalta Curte a constatat că motivele invocate de către recurentă în susţinerea recursului nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situaţiei de fapt în cauză şi de administrare şi interpretare a probatoriilor.

Înalta Curte reţine, că recurenta nu a arătat în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, şi nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci a reluat criticile de fapt formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti atacate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţii cu privire la situaţia de fapt ori probatoriul administrat, de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv, cum este cazul în speţă.

În cauză, susţinerile recurentei prezentate de acesta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care deja şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Prin urmare, fără a face referiri la soluţia apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

În cauză, recurenta nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în memoriul de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constata nulitatea recursului declarat de pârâta S.C. A. S.A. Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta S.C. A. S.A. Timişoara împotriva deciziei civile nr. 799 din 26 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2017.