Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 406/2017 AI generated

Annulment of cassation appeal for failure to pay judicial stamp tax

Case Number Decizia nr. 406/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed and annulled the appellant’s cassation appeal as un-stamped, upholding the decision of the Bucharest Court of Appeal to reject the request to restore the case to the trial calendar. The dispute arose from a civil proceeding initiated by a patient against a psychiatric hospital, where the lower courts had previously dismissed the claim as inadmissible and later suspended the case pending the final resolution of a related matter; the appellant subsequently failed to pay the mandatory 4 RON judicial stamp and 0.15 RON judicial revenue stamp upon being cited to the hearing, despite the court's explicit warning. The Court applied Article 20(3) of Law No. 146/1997 on judicial stamps, ruling that in the absence of pre-payment or compliance with the court-set deadline for stamp payment, and given the lack of any legal exemption, the procedural act must be annulled as insufficiently stamped.

Legislator headnote

AI generated

art. 2821 C. proc. civ, art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 1 din Legea nr. 146/1997; Annulment of cassation appeal for failure to pay judicial stamp tax: La termenul din 8 martie 2017, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, rămânând în pronunţare asupra acesteia.

Keywords

AI generated
civil annulment judicial law unpaid stamp duty matter in dispute tax exemptions procedural deadline

Cited Legislation

AI generated
art. 2821 C. proc. civ
a formulat recurs, iar calea de atac a fost calificată ca fiind apel, conform art. 2821 C. proc. civ.
art. 244 pct. 1 C. proc. civ
a formulat cerere de recurs, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheierea pronunţată la 29 septembrie 2014 a dispus, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
La termenul din 8 martie 2017, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, rămânând în pronunţare asupra acesteia.
art. 1 din Legea nr. 146/1997
În această situaţie, Înalta Curte a reţinut că, prin art. 1 din Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5397/25.06.2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2011 s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia", ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs, iar calea de atac a fost calificată ca fiind apel, conform art. 2821 C. proc. civ.

Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 544 A din 28.05.2013 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 5397/25.06.2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. x/2011.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat cerere de recurs, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheierea pronunţată la 29 septembrie 2014 a dispus, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Prin încheierea din 24.11.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de recurenta-reclamantă A., reţinând că aceasta nu a făcut dovada faptului că dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost soluţionat irevocabil.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a formulat cerere de recurs la data de 16 noiembrie 2016.

La termenul din 8 martie 2017, Înalta Curte a luat în discuţie excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, rămânând în pronunţare asupra acesteia.

Recurenta a fost legal citată cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 RON şi 0,15 RON timbru judiciar, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la dosar recurs, obligaţie căreia nu i s-a conformat.

În această situaţie, Înalta Curte a reţinut că, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 8 martie 2017, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează nicio scutire legală de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 24 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2017.