Negative jurisdictional conflict resolved: appeal over procurement damages assigned to Cluj Specialized Tribunal.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, la data de 05.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., SUCURSALA DE TRANSPORT CLUJ a solicitat instanţei obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 4.101,52 RON, cu titlu de daune pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 53 şi următoarele din Legea nr. 101/2016, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 şi art. 1548 din C. civ. şi art. 194 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3607 din 9 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., SUCURSALA DE TRANSPORT CLUJ, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., SUCURSALA DE TRANSPORT CLUJ, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia civilă nr. 1049/2019 din 9 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., SUCURSALA DE TRANSPORT CLUJ împotriva sentinţei civile nr. 3607 din 9 mai 2019, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. x/2019, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

În fundamentarea acestei hotărâri instanţa a reţinut următoarele:

S-a constatat că în hotărârea atacată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorilor materiale din data de 13.05.2019, Judecătoria Cluj-Napoca a prevăzut calea de atac corectă ca fiind recursul, în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca şi se va soluţiona de secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj.

În cadrul încheierii de îndreptare a erorii materiale judecătoria a menţionat că aceasta este calea de atac prevăzută de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

Instanţa a constatat însă că articolul menţionat exista şi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 212/2018, moment până la care competenţa de soluţionare în materia achiziţiilor publice era stabilită cu titlu general de art. 55 alin. (1) în favoarea secţiei de contencios administrativ a tribunalelor. Era la respectivul moment logic şi în deplină concordanţă cu întreg sistemul căilor de atac în materie procesual civilă ca recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunal, secţia de contencios administrativ să fie judecat de curtea de apel, secţia de contencios administrativ.

În Legea nr. 101/2016 s-a introdus prin Legea nr. 212/2018 art. 51 alin. (1)1 conform căruia procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante, articol în temeiul căruia judecătoria şi-a reţinut competenţa de a judeca prezentul litigiu.

Atâta timp cât competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă a fost stabilită în favoarea instanţei civile de drept este logic ca şi sistemul căilor de atac să fie stabilit tot conform dreptului comun, respectiv conform art. 94-97 din C. proc. civ.

Este adevărat că art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 continuă să prevadă formal faptul că recursul se judecă de secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel. Este însă de natura evidenţei faptul că acest lucru este o reminiscenţă a vechii reglementări, iar abrogarea expresă a acestui articol este o vădită omisiune a legiuitorului, a mai reţinut instanţa.

Nu există niciun motiv pentru a accepta faptul că legiuitorul ar fi urmărit să reglementeze un caz singular de judecare de către curtea de apel a căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie.

În acelaşi sens, în cadrul Deciziei pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii nr. 18/2018 s-a arătat că "Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare."

Pentru toate aceste considerente, instanţa a constatat că în speţă art. 55 alin. (5) din Legea nr. 101/2016 a fost abrogat implicit prin stabilirea în favoarea instanţei civile de drept comun a competenţei de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziţie publică.

De altfel, a mai reţinut instanţa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a şi pronunţat, prin Decizia nr. 2476/10.05.2019 în dosarul nr. x/2018, în soluţionarea unui conflict de competenţă între secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj şi secţia a II - a civilă a aceleiaşi curţi. Înalta Curte a stabilit că "în condiţiile în care hotărârea recurată a fost pronunţată în primă instanţă la Tribunalul Mixt Cluj în complet specializat în litigii cu profesionişti, instanţa de control competentă să analizeze legalitatea şi temeinicia acestei soluţii este instanţa ierarhic superioară corespunzătoare în complet specializat litigii cu profesionişti, respectiv secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Cluj".

În consecinţă, a reţinut instanţa, competenţa de judecare a recursului formulat împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie se stabileşte în temeiul art. 96 alin. (3) din C. proc. civ., în favoarea tribunalului, iar cum în speţă este vorba despre un litigiu în care una dintre părţi este un profesionist, competenţa de soluţionare a căii de atac îi aparţine Tribunalului Specializat Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 24.09.2019.

În şedinţa publică din data de 21.10.2019, tribunalul, din oficiu, a ridicat excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Specializat Cluj şi, prin decizia civilă nr. 106/2019 din 21 octombrie 2019, a admis excepţia necompetentei sale materiale, invocată din oficiu, şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a recursului, în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în vederea soluţionării conflictului de competenţă; totodată, a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care se înfiinţează.

Tribunalul Specializat Cluj s-a reorganizat ca atare din Tribunalul Comercial Cluj, preluând fostele cauze comerciale.

După redarea art. 226 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare şi art. 228 din acelaşi act normativ, instanţa a reţinut că, astfel cum a decis ÎCCJ prin decizia nr. 18/17 octombrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 prin care a soluţionat un recurs în interesul legii, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare.

În condiţiile în care obiectul litigiului este o cerere având ca obiect pretenţii, tribunalul a reţinut că tranşarea chestiunii competenţei materiale nu poate fi efectuată în funcţie de obiectul litigiului (pretenţiile pot avea natură civilă, administrativă sau comercială), însă natura litigiului este esenţială pentru determinarea instanţei competente.

S-a reţinut că natura acestui litigiu este aceea a contenciosului administrativ special reglementat de O.U.G. nr. 34/2006, la momentul încheierii contractului, respectiv de Legea nr. 101/2016 la momentul sesizării primei instanţe.

Astfel, s-a reţinut că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de daune pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute în contractul încheiat între părţi, respectiv contractul de servicii nr. x/24.11.2015 şi că actul normativ în vigoare la data încheierii contractului de servicii era O.U.G. nr. 34/2006.

În conformitate cu art. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, contractul de achiziţie publică este contractul care include şi categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorităţi contractante, pe de o parte, şi unul sau mai mulţi operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă.

La momentul încheierii contractului, art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 prevedea că procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.

La data înregistrării dosarului nr. x/2019, 5 februarie 2019, O.U.G. nr. 34/2006 nu se mai afla în vigoare, fiind abrogată de Legea nr. 98/2016.

Legea nr. 101/2016 prevede în art. 53 alin. (11) că procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante, rămânând în competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice doar procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor, conform art. 101 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Prin urmare, a reţinut instanţa, în scopul degrevării secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor, legiuitorul a împărţit competenţa de soluţionare a cauzelor de natură administrativ - fiscală între tribunal, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi instanţa de drept comun, instanţă care se determină, în lipsa altor dispoziţii legale speciale, potrivit normelor de competenţă reglementate de dispoziţiile C. proc. civ., respectiv art. 94, 95 şi 98 şi urm.

În acest context, s-a considerat că se impune a se sublinia faptul că opţiunea legiuitorului pentru competenţa instanţei civile nu echivalează cu schimbarea naturii litigiului dintr-unul administrativ într-unul civil, întrucât natura acestuia şi regulile care guvernează sunt date de natura actului sau a raportului juridic dedus judecăţii care, în speţă, este unul administrativ. De altfel, în susţinerea acestui punct de vedere sunt şi dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 101/2016 care reglementează, atât la judecata în prima instanţă, cât şi în recurs, termene specifice contenciosului administrativ. În plus, şi calea de atac este specifică celei din contenciosul administrativ şi anume recursul, spre deosebire de cauzele de competenţa instanţei specializate care pot fi atacate, ca regulă, cu apel, iar hotărârile pronunţate în apel de tribunalul specializat pot fi, eventual, atacate cu recurs.

Cât priveşte soluţionarea recursului, tribunalul specializat a reţinut că, potrivit art. 96 pct. 3 noul C. proc. civ., curţile de apel au competenţa de a judeca în recurs în cazurile anume prevăzute de lege. Cum în speţă competenţa de soluţionare a recursului este conferită curţii de apel de Legea nr. 101/2016 în mod expres, înlăturarea dispoziţiilor legale imperative care reglementează competenţa de soluţionare a recursurilor în materia contenciosului administrativ de către curtea de apel, este contrară legii. Astfel, potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, hotărârea pronunţată în materia cererilor la care face referire art. 54 (având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor în cadrul procedurii de atribuire şi a celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea contractelor) poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat de achiziţii publice.

Prin urmare, împrejurarea că, eventual, reglementarea analizată ar constitui o inadvertenţă a legiuitorului care a omis, eventual, să coreleze dispoziţiile legale nu poate conduce, în nici un caz, la o abrogare implicită, norma de competenţă rămânând, aşadar, aplicabilă până la o eventuală abrogare/modificare a sa. Nici împrejurarea că sentinţa a fost pronunţată în prima instanţă de către judecătorie nu poate atrage în recurs competenţa instanţei specializate în contra unei dispoziţii legale imperative care stabileşte competenţa de soluţionare a recursului în materia care face obiectul analizei în speţă în favoarea Curţii de Apel Cluj. De altfel, competenţa materială a judecătoriei este câştigată cauzei, nefiind invocată în condiţiile reglementate de art. 130 alin. (2) noul C. proc. civ. la primul termen de judecată, însă o asemenea chestiune nu este de natură să atragă în recurs competenţa de soluţionare a tribunalului specializat, atâta timp cât natura litigiului reclamă competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ prevăzută expres de o normă legală specială.

În fine, a mai reţinut instanţa, în ceea ce priveşte noţiunea de profesionist, aceasta, aşa cum a subliniat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 18/2016, nu poate fi reţinută ca şi element determinant a competenţei instanţei specializate, prin urmare nici din acest punct de vedere competenţa de soluţionare a prezentului recurs nu poate fi atribuită tribunalului specializat.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Specializat Cluj competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit Codului de procedură civilă, singura cale ordinară de atac este apelul, căile extraordinare de atac fiind recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea, respectiv cele care pot să fie exercitate numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

În funcţie de instanţa competentă să judece calea de atac, există căi de atac de reformare şi căi de atac de retractare.

Căile de atac de reformare sunt acelea care se soluţionează de o instanţă superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată şi au acest caracter apelul şi recursul; căile de atac de retractare fiind de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, respectiv contestaţia în anulare şi revizuirea.

Este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

În acest context, prin Decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a reţinut că organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, s-a reţinut că, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

În raport cu aceste considerente şi în temeiul principiului legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul declarat împotriva unei decizii pronunţate de judecătorie este de competenţa tribunalului, fiind recunoscută competenţa de soluţionare a căilor de atac pe principiul controlului jurisdicţional ierarhic.

Totodată, în conformitate cu art. 95 pct. 3 C. proc. civ., tribunalele judecă: ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 53 alin. (1) şi alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016, modificat prin Legea nr. 212/2018: "(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice. (11) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante".

După cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 212/2018, modificarea Legii nr. 101/2016, s-a făcut pentru a se degreva secţiile de contencios administrativ de o anumită categorie de litigii, respectiv de cele care vizează executarea contractelor administrative.

Înalta Curte reţine că, în speţă, recursul în legătură cu care a intervenit conflictul negativ de competenţă este formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a soluţionat un litigiu ce priveşte executarea unui contract administrativ, respectiv de achiziţie publică, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016, temei în baza căruia, în speţă, judecătoria şi-a stabilit competenţa.

În ceea ce priveşte calea extraordinară de atac a recursului, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, prevede următoarele: "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat de achiziţii publice (...)".

În condiţiile în care prin Legea nr. 212/2018, ce a modificat Legea nr. 101/2016, legiuitorul a stabilit că procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează de către instanţa civilă de drept comun (art. 53 alin. (1) indice 1), Înalta Curte constată că prevederile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 se impun a fi interpretate şi aplicate în sensul că recursul va fi soluţionat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în complet specializat de achiziţii publice, doar în cazul în care calea de atac este formulată într-o cerere din materia ce face obiectul specializării lor, respectiv în litigiile reglementate de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Cum, în speţă, la originea litigiului se află o acţiune ce priveşte executarea unui contract de achiziţie publică sunt aplicabile dispoziţiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016, iar nu cele prevăzute de art. 53 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere instanţele aflate în conflict, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, aceasta fiind instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2020.