Representation defect in insolvency: failure to cure lack of legal standing annuls civil appeal

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 12.05.2011 sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună constatarea executării construcţiilor metalice şi obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la predarea acestor construcţii metalice realizate până la data suspendării lucrărilor ce fac obiectul contractului de subantrepriză încheiat la 06.11.2006, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2271/18.03.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca inadmisibil petitul 1 al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune aferent petitului 2, pe care l-a respins ca prescris.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins petitul 1 al cererii de chemare în judecată ca inadmisibil, reţinând că acţiunea în constatarea executării construcţiilor metalice nu poate fi primită pentru că partea are la îndemână acţiunea în realizare - obligaţia de a face, adică tocmai "petitul 2".

În ce priveşte această obligaţie de a face, a reţinut Tribunalul că acţiunea este prescrisă pentru că dreptul la acţiune s-a născut la 07.02.2007 - data notificării suspendării lucrărilor.

Astfel, nu s-a putut reţine data pronunţării sentinţei de reziliere a contractului principal, pentru că nu există nicio convenţie a părţilor în sensul suspendării obligaţiilor subantreprenorului până la soluţionarea eventualelor litigii apărute între antreprenorul general şi beneficiarul final al lucrărilor. Chiar dacă s-ar fi suspendat contractul, dreptul la acţiune era prescris pentru că ar fi vorba de o obligaţie ce se execută la cererea creditorului, ceea ce înseamnă că termenul de prescripţie curge chiar de la data încheierii contractului - 06.11.2006.

La data de 13 mai 2013 a declarat apel apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 292/18 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins apelul reclamantei, reţinându-se că termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care reclamanta a notificat pârâtei suspendarea contractului, adică 07.02.2007.

Prin decizia civilă nr. 2362/24 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admis recursul reclamantei, fiind casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

A reţinut Înalta Curte, că instanţele de fond au făcut o cercetare sumară a situaţiei de fapt, nelămurind poziţia pârâtei în raport de cererea reclamantei prin care i s-a solicitat suspendarea efectelor contractului, iar în raport de precizarea acestei poziţii, instanţa de apel urma să analizeze critica ce susţine data naşterii dreptului la acţiune ca fiind data pronunţării sentinţei nr. 2362/11.02.2009.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 345/A din 6 martie 2015 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Bucureşti - prin administrator judiciar C.- Filiala Bucureşti, precum şi cererea intimatei-pârâte S.C. B. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 83 din 26 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar judiciar C.- Filiala Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 345/A din 6 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie Înalta Curte a reţinut că prin decizia anterioară de casare, instanţa de apel avea îndatorirea să lămurească împrejurările de fapt cu privire la poziţia pârâtei S.C. B. S.A. faţă de solicitarea reclamantei S.C. A. S.R.L. Bucureşti privind suspendarea contractului de antrepriză până la soluţionarea litigiului cu beneficiarul construcţiei, în raport cu probatoriul ce urma a fi administrat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 962 din 3 iunie 2016 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Bucureşti - prin administrator judiciar C.- Filiala Bucureşti.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut din probatoriul suplimentar administrat în cauză, ce a constat în interogatoriu luat intimatei-pârâte, format din 73 de întrebări, precum şi din notificarea de convocare la conciliere că nu rezultă faptul că în realitate a avut loc o suspendare a contractului de antrepriză.

Astfel, cererea de chemare în judecată, introdusă la 12.05.2011, prin care se pretindea predarea unor lucrări al căror termen de finalizare era 08.05.2007, s-a constatat a fi formulată cu neobservarea dispoziţiilor art. 1 raportat la art. 3 din Decretul nr. 167/1958, aşa încât nu a putut fi primită, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Bucureşti, prin administrator special D., a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 394 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţei, întrucât litigiul a fost soluţionat doar pe cale de excepţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentat legal al societăţii invocată din oficiu, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze recursul, în considerarea următoarelor:

Potrivit art. 161 alin. (1) C. proc. civ., "când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri", iar alin. (2) "dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea".

În acest context, se reţine că deşi prin efectul pe care îl produce excepţia este peremptorie, pentru că duce la anularea cererii, ea începe prin a avea efect dilatoriu deoarece nulitatea nu intervine automat, la data la care se invocă excepţia, ci numai dacă nu se face dovada calităţii de reprezentat în termenul acordat în acest scop.

Astfel, cererea de recurs formulată la data de 5 iulie 2016, de reclamanta S.C. A. S.R.L. Bucureşti, prin administrator special D., aflată la dosarul de recurs, se constată că nu a fost semnată şi ştampilată conform dispoziţiilor legale, având în vedere că din actele dosarului rezultă că societatea se află în procedura insolvenţei, dreptul de reprezentare al societăţii, revenind, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 -privind insolvenţa, administratorului judiciar desemnat de către judecătorul sindic.

Aceste aspecte au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2017, când, instanţa de recurs a amânat cauza pentru a da posibilitate recurentei-reclamante să complinească lipsurile semnalate, aceasta depunând un exemplar al cererii de recurs semnată de această dată de administratorul special D., cel care redactase iniţial cererea de recurs de la dosar recurs, nesemnată însă.

În aceste condiţii, era necesar să fie depusă la dosarul cauzei cererea expresă a administratorului judiciar, atât în ceea ce priveşte declararea şi susţinerea cererii de recurs, cât şi în ceea ce priveşte mandatul de reprezentare dat reprezentantului convenţional, cum reiese din coroborarea prevederilor art. 87 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu cele ale art. 3 pct. 26 şi 27 şi art. 19 şi următoarele din Legea nr. 85/2006.

În speţă, administratorul judiciar nu depus cerere cu menţiunea că îşi însuşeşte recursul promovat de societate şi nici nu a confirmat mandatul de reprezentare convenţional pentru societatea aflată în insolvenţă.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că, deşi legal citat pentru termenul din 8 martie 2017, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la dosar recurs, administratorul judiciar C. nu a înţeles să-şi însuşească recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special sau să confirme mandatul de reprezentare convenţional, aşa încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ. va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator special D. împotriva deciziei civile nr. 962 din 3 iunie 2016 şi a încheierii din 27 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pentru lipsa calităţii de reprezentat legal al societăţii a administratorului special.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. BUCUREŞTI - prin administrator special D. împotriva deciziei civile nr. 962 din 3 iunie 2016 şi a încheierii din 27 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pentru lipsa calităţii de reprezentat legal al societăţii a administratorului special.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2017.