Annulment of pension recalculation appeal for failure to invoke statutory cassation grounds

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 05 august 2015 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Buzău, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii de revizuire a pensiei, prin recalcularea cuantumului acesteia în baza O.U.G. nr. 209/2008. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţelor dintre pensia în plată şi cea cuvenită, actualizate cu indicele de inflaţie.

În motivare, a arătat că a fost pensionat sub imperiul Legii nr. 19/2000 şi că este îndreptăţit la acordarea punctajelor suplimentare prevăzute de O.U.G. nr. 209/2008.

Prin sentinţa civilă nr. 1702/F din 17 decembrie 2015, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că prin decizia nr. 171993 din 01 ianuarie 2011, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Buzău, reclamantului i-au fost stabilite drepturile de pensie în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 209/2008, fiindu-i acordat un punctaj mediu anual suplimentar de 0,18688, fiindu-i majorat astfel cuantumul pensiei de la 834 RON la 971 RON începând cu 01 ianuarie 2011.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamantul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea din 07 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus suspendarea judecăţii apelului în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că nici una dintre părţile în litigiu nu s-a prezentat la termenul de judecată şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, fără să indice în memoriul depus la dosar niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În motivare, recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanţei de apel, pentru a nu fi dat curs cererii sale de acordare a unui termen pentru lipsă de apărare, deşi a susţinut că a transmis o astfel de cerere prin fax la termenul de judecată din 07 iulie 2016, primul termen acordat în cauză, arătând că a contactat un avocat în vederea angajării, dar că acesta nu i-a putut asigura reprezentarea la termenul menţionat.

În considerarea celor expuse, autorul a solicitat casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii apelului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, soluţia preconizată fiind aceea de anulare a recursului în baza art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 06 decembrie 2016, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul a fost comunicat părţilor la 12 decembrie 2016, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La 06 ianuarie 2017, recurentul a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi a apreciat ca fiind nelegale concluziile formulate de magistratul-asistent.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Prezentul recurs are ca obiect încheierea din 07 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, prin care această instanţă a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reţinând că nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în situaţia în care criticile invocate de autorul căii extraordinare de atac nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi Cod, cererea se sancţionează cu nulitatea.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs între cele expres şi limitativ enumerate de norma evocată este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care sancţiunea nulităţii era prevăzută şi de legea veche de procedură pentru cazul în care, nefiind structurate, criticile formulate în recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează obligaţia judecătorului de a verifica dacă motivele invocate de recurent se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 şi impun sancţiunea nulităţii recursului pentru situaţia în care această cerinţă nu este îndeplinită.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmaţia generală că aceasta ar fi nelegală, nu este suficientă pentru a face posibilă cenzura instanţei de control, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reţinute de prima instanţă în susţinerea raţionamentului său logico-juridic, concretizat în soluţia pronunţată.

În speţă, Înalta Curte constată că susţinerile formulate de recurentul-reclamant în cuprinsul memoriului depus la dosar nu numai că nu au fost circumscrise de parte niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., dar şi că ele au fost invocate strict formal, în contextul în care nu vizează argumentele reţinute de curtea de apel în susţinerea soluţiei pronunţate.

Astfel, critica recurentului-reclamant privind neacordarea de către instanţa de apel a unui nou termen în cauză, la solicitarea sa transmisă prin fax la 07 iulie 2016, pentru angajarea unui avocat, este lipsită de relevanţă raportat la soluţia de suspendare a judecării cauzei şi considerentele încheierii recurate, fondate pe lipsa părţilor de la termenul de judecată, în contextul în care niciuna dintre ele nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Faţă de dezvoltarea susţinerilor recurentului, care nu a criticat în mod real considerentele încheierii atacate, respectiv argumentele care au format convingerea instanţei în sensul suspendării judecăţii apelului pentru lipsa părţilor, în condiţiile în care niciuna nu solicitase judecarea cauzei în lipsă, Înalta Curte impune concluzia că acestea nu se încadrează în nici unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 07 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 07 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 martie 2017.