Labor jurisdiction conflict resolved in favor of initially seised panel; case remanded for continued appeal proceedings.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict between two panels of the same section of the Ploiești Court of Appeal, ruling in favor of the initially assigned panel (LM 21 A II of Section I Civil) and ordering the case file be sent back to it for continued proceedings. The underlying dispute is a labor law claim by an employee seeking a declaration of entitlement to Group I working conditions (or special/difficult conditions) for specified periods and an order compelling the employer to issue a corresponding certificate; the trial court had rejected the claim, and the appeal was pending. The conflict arose because the initially assigned panel declined jurisdiction after a court suspended the internal management decisions (College of Conduct decisions nos. 9/2019 and 12/2019) that had created new specialized panels for labor disputes by drawing judges from all non-criminal sections, while the second panel (6 A CIV) declined in turn, arguing the initial panel remained competent. The High Court held, applying the principle that jurisdiction governed by public-policy rules is assessed as of the date the court is seised (Articles 131, 135(2), 136(4), and 200 of the Civil Procedure Code, as interpreted by decision no. 17/2018 of the High Court on points of law), that the initial panel had validly verified its competence at the time of random case assignment in July 2019, before the August 2019 suspension of the internal decisions; since those decisions were suspended, not annulled, their effects applied only prospectively, and an administrative decision by the section president blocking new assignments could not retroactively divest the initially seised panel of jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 136 alin. (4) din C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ, art. 200 alin. (1) C. proc. civ, art. 482 C. proc. civ, art. 200 C. proc. civ, art. 130 C. proc. civ; Labor jurisdiction conflict resolved in favor of initially seised panel; case remanded for continued appeal proceedings: Astfel, prin sentinţa nr. 554/21.08.2019, pronunţată de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi Colegiu, mai sus expuse.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2019, la data de 10.01.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând să se constate că beneficiază pentru perioada lucrată la societatea pârâtă, respectiv 04.01.1978 până la 19.09.1981, perioada 01.04.1983 până la 25.11.1998 şi în perioada 15.02.2001 până la 15.04.2001, grupa I de muncă în procent de 100% sau mai mic, să se constate că reclamantul beneficiază pentru perioadele menţionate mai sus de condiţii speciale sau deosebite, obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe în acest sens.
Prin sentinţa nr. 1288 din 4 iunie 2019 Tribunalul Prahova a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a formulat apel reclamantul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă la 9 iulie 2019, dosarul fiind repartizat aleatoriu completului LM 21 A II.
Prin încheierea din 2 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă completul LM 21 A II a admis excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu şi a declinat competenţa judecării cererii de apel în favoarea completelor specializate ale secţiei, rămase competente să soluţioneze litigii de muncă, urmare suspendării executării hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 12/2019.
În argumentarea acestei hotărâri instanţa a reţinut, în esenţă, că prin art. II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 Colegiul său de Conducere a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civilă, în sensul de a se repartiza cauze având ca obiect litigii de muncă tuturor secţiilor non-penale (măsură fundamentată pe existenţa unei disproporţii vădite de activitate între secţiile non-penale, în detrimentul secţiei I Civilă, precum şi a unui deficit de judecători la această din urmă secţie), astfel că, practic, prin această hotărâre Colegiul de conducere a "atribuit" competenţă funcţională în materia analizată şi secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Ulterior, prin art. I din hotărârea nr. 12 din 20 iulie 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, având în vedere art. II din hotărârea nr. 9/2019, anterior expus, a aprobat solicitarea Preşedintelui secţiei I civilă şi a propus preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti înfiinţarea de complete specializate în cadrul acestei secţii, formate din toţi judecătorii celor trei secţii non-penale, a aprobat lista obiectelor din sistemul Ecris care urmează a fi soluţionate de completurile nou înfiinţate şi a aprobat debifarea de la vechile complete specializate să soluţioneze litigii de muncă şi asigurări sociale obiectul "litigii de muncă", acesta urmând să fie selectat la completurile nou înfiinţate, mai sus precizate.
Aşadar, prin această hotărâre, Colegiul de Conducere a schimbat soluţia "mutării" dosarelor având ca obiect litigii de muncă în cadrul secţiei a II-a Civilă şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal, aşa cum stabilise iniţial, cu cea a "mutării" judecătorilor acestor două secţii în cadrul secţiei I, formând complete specializate noi în materia analizată, alături de judecătorii secţiei I Civilă.
S-a mai precizat că, în baza acestei ultime hotărâri, Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis decizia nr. 47/2019, prin care a înfiinţat completele specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toţi judecătorii secţiilor non-penale, menţionate în anexa la hotărârea nr. 12/2019.
Considerând că măsurile Colegiului de Conducere expuse sunt nelegale (în esenţă ca urmare a faptului că prin intermediul lor judecătorii Secţiilor a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal au fost mutaţi în cadrul unei noi secţii, fără să fie consultaţi sau să li se solicite acordul, aspect de natură a afecta principiile inamovibilităţii şi specializării judecătorului), o parte dintre judecătorii acestora au solicitat instanţei judecătoreşti suspendarea executării celor două hotărâri.
Astfel, prin sentinţa nr. 554/21.08.2019, pronunţată de către Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019, s-a dispus suspendarea executării articolului al II-lea din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi respectiv a art. I din Hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aceluiaşi Colegiu, mai sus expuse.
Instanţa a apreciat că este lipsită de relevanţă împrejurarea că prezentul apel a fost repartizat completului nou înfiinţat la un moment la care nu exista suspendarea hotărârilor de Colegiu de Conducere - motiv pentru care judecătorii investiţi au efectuat procedura de regularizare în dosar -, momentul procesual de stabilire a competenţei fiind cel învederat expres de către legiuitor în cadrul art. 131, precizat.
S-a considerat că principalul efect al suspendării învederate îl constituie faptul că în prezent dispoziţiile suspendate ale hotărârilor de colegiu nu mai pot produce efecte juridice, respectiv nu mai pot fundamenta competenţa funcţională în materia litigiilor de muncă a completelor nou înfiinţate, cu judecătorii tuturor secţiilor non-penale.
S-a subliniat că, prin suspendarea celor două hotărâri de colegiu, completele nou înfiinţate prin acestea în materia litigiilor de muncă au rămas în prezent fără fundament juridic, atât în ceea ce priveşte compunerea lor din judecătorii altor secţii decât cea I Civilă, cât şi sub aspectul competenţei lor de a soluţiona astfel de litigii.
Aceasta, întrucât prin hotărârile contestate judecătorii amintiţi au fost trecuţi (şi) în secţia I civilă şi le-a fost atribuită competenţa funcţională specială de a soluţiona litigii de muncă.
Aşadar, chiar dacă în prezent figurează completele specializate nou înfiinţate pe rolul şi planificarea secţiei I Civilă, ele sunt lipsite de competenţă funcţională în materia litigiilor de muncă, fiind practic nefuncţionale.
De altfel, urmare a suspendării judecătoreşti expuse, prin decizia Preşedintelui secţiei I Civilă nr. 7/22.08.2019 completele nou înfiinţate au fost blocate, prin reducerea la zero a complexităţii, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" vechilor complete existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu, astfel că, practic, repartizarea în continuarea a litigiilor de muncă s-a făcut exclusiv între completele specializate în acest gen de cauze, ultim precizate.
Altfel spus, apare ca fiind şi logică împrejurarea că, de vreme ce în prezent completelor nou înfiinţate nu le pot fi repartizate dosare având ca obiect litigii de muncă, ele nu pot nici soluţiona astfel de cauze, ca urmare a faptului că sunt lipsite de competenţa funcţională atribuită prin hotărârile de colegiu, învederate.
Ca urmare, cauza a fost repartizată spre soluţionare completului 6 A CIV.
Prin decizia nr. 2987 din 26 noiembrie 2019 completul 6 A CIV a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea completului iniţial investit şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator.
În argumentare s-a reţinut, în esenţă, că deşi executorie, hotărârea pronunţată, de suspendare a executării unui act administrativ, nu poate produce efecte retroactive.
De asemenea, s-a reţinut că, potrivit disp. art. 200 alin. (1) şi (2) noul C. proc. civ., completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194 - 197 iar în cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate.
În cauza pendinte completul iniţial investit a procedat la o asemenea verificare de competenţă în faza de regularizare a cererii şi nu a constatat vreo situaţie care să atragă necompetenţa sa, săvârşind astfel acte de procedură sub imperiul Hotărârilor Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9/22.05.2019 şi 12/20.06.2019, acte ce nu au fost desfiinţate.
Pe cale de consecinţă, completul iniţial investit a rămas competent să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către alt complet al secţiei I civile.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două completuri ale aceleiaşi secţii a Curţii de Apel Ploieşti, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea completului iniţial învestit al secţiei I civile a Curţii de Apel Ploieşti, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Competenţa materială procesuală şi funcţională este reglementată de norme de ordine publică, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin decizia nr. 17/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 16 octombrie 2018, şi poate fi analizată de instanţa de judecată în intervalul procesual cuprins între momentul delimitat de art. 200 alin. (1) şi art. 131 C. proc. civ.. În temeiul art. 200 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 482 C. proc. civ., completul de judecată îşi verifică competenţa la primirea dosarului repartizat aleatoriu. Rezultă din topografia art. 200 C. proc. civ., că acest aspect va fi analizat cu prioritate faţă de cerinţele prevăzute la art. 194 - 197 C. proc. civ., deci chiar înainte de a proceda la verificarea cererii de chemare în judecată. Această reglementare a fost introdusă de legiuitor tocmai din nevoia practică de a invoca încă din faza scrisă o eventuală necompetenţă a completului sau a secţiei specializate, prin derogare de la regulile generale în materie stabilite de art. 130 C. proc. civ. şi constituie o aplicare a principiului de drept potrivit căruia competenţa reglementată de dispoziţii de ordine publică se apreciază în raport de data sesizării instanţei.
În cauza de faţă, completul iniţial învestit a procedat la verificarea propriei competenţe şi nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) C. proc. civ., îndeplinind acte procedurale.
Cererea de apel a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti la data de 9 iulie 2019 şi repartizată aleatoriu completului LM 21 A II.
Sentinţa nr. 554 din 21 august 2019 a fost pronunţată ulterior învestirii acestui complet, iar efectele sale - de suspendare a celor două hotărâri - se produc numai pentru viitor, întrucât cele două hotărâri în temeiul cărora cauza a fost repartizată aleatoriu completului LM 21 A II au fost suspendate, şi nu anulate. Astfel, măsura dispusă prin sentinţa nr. 554 din 21 august 2019 nu îşi produce efectele şi pentru trecut.
În ceea ce priveşte argumentul că, urmare a suspendării judecătoreşti expuse, prin decizia Preşedintelui secţiei I Civilă nr. 7 din 22 august 2019 completurile nou înfiinţate au fost blocate de la repartizare, Înalta Curte reţine că acest aspect nu poate influenţa competenţa respectivului complet.
Repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 si 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie şi nu poate fi modificată prin norme de organizare internă la nivel administrativ adoptate prin decizia preşedintelui de secţie, iar competenţa completului astfel învestit nu poate fi afectată raportat la dosarele repartizate acestui complet anterior datei de 22 august 2019.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, în aplicarea principiului de drept potrivit căruia competenţa reglementată prin dispoziţii de ordine publică se apreciază în raport de data sesizării instanţei, în considerarea principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial investit al secţiei I civile a Curţii de Apel Ploieşti, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit al secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2020.