Finality of revision decisions in labor disputes: Inadmissibility of cassation appeal under exclusive appeal regime

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 iunie 2014 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă sub nr. x/2014, reclamanţii A., B., C., D. şi E. i-au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 01394 Bucov, solicitând obligarea U.M. 01394 Bucov să le elibereze adeverinţe din care să rezulte că în perioadele menţionate au desfăşurat activităţi în condiţii care se încadrează în grupa a II-a de muncă, în proporţie de 100% din programul de lucru.

În motivare, au arătat că au fost angajaţi în cadrul pârâtei U.M. 01394 Ploieşti în meseriile menţionate în carnetele de muncă şi au desfăşurat activităţi în condiţii care se încadrează în grupa a II-a de muncă, în proporţie de 100% din programul de lucru.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, Legea nr. 164/2001 privind sistemul de pensii militare, art. 9 alin. (2), raportat la art. 2 din Hotărârea nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, precum şi toate actele normative specifice care reglementează activitatea în domeniu.

Prin întâmpinarea depusă la 24 septembrie 2014, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă juridică, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Pârâtei U.M. 01394, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că meseriile în care reclamanţii sunt încadraţi nu se regăsesc printre activităţile care beneficiază de încadrarea în grupe de muncă în procesul-verbal nr. x/1990 în care au fost precizate şi enumerate locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă şi nici în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50 din 05 martie 1990 sau în anexele la Ordinul nr. 125 din 05 mai 1990.

Pe cale de excepţie, faţă de reclamantul F., pârâţii au invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1297 din 22 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2011, prin care le-a a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 960 din 12 mai 2011 a Tribunalului Prahova, sentinţă care a fost modificată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 57, 205 şi următoarele, art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ. şi punctele 5, 6, 7 şi 15 din Ordinul nr. 50/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 1352 din 13 mai 2015, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis faţă de reclamantul A. excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 1297 din 22 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2011 şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de acesta pentru autoritate de lucru judecat. A admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanţii B., C., A., D. şi E., toţi prin reprezentant B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 01394 Bucov şi, în consecinţă, a constatat că reclamanţii beneficiază de grupa a II-a de muncă în procent de 100% pentru activităţile desfăşurate în cadrul unităţii pârâte, pentru perioadele expres menţionate în raportul de expertiză G., parte integrantă din sentinţă, respectiv:

- B. - perioada 01 februarie1988 - 01 aprilie2001, grupa a II-a de muncă în procent de 100%;

- C. - perioadele 16 decembrie 1978 - 01 mai 1985 şi 01 decembrie 1985 - 16 iunie 1990, grupa a II-a de muncă în procent de 100%;

- D. - perioadele 07 octombrie 1975 - 17 iunie 1977 şi 11 decembrie 1978 - 01 august 2000, grupa a II-a de muncă în procent de 100%;

- E. - perioadele 08 octombrie 1976 - 30 decembrie 1982 şi 08 septembrie 1984 - 01 august 2000, grupa a II-a de muncă în procent de 100%. A obligat-o pe pârâta U.M. 01394 să elibereze reclamanţilor adeverinţe din care să rezulte perioada, grupa de muncă şi procentul în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea şi să plătească fiecărui reclamant, cu excepţia reclamantului A., câte 400 RON reprezentând onorariu expert, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică, în nume propriu şi în calitate de reprezentat al U.M. 01394 au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 1802 din 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1352 din 13 mai 2015 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă. A admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică, în nume propriu şi în calitate de reprezentat al U.M. 01394 Bucov împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea precizată, formulată de reclamanţii B., D., C. şi E.. Totodată, curtea de apel a menţinut dispoziţiile hotărârii atacate cu privire la admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de reclamantul A. şi la respingerea cererii de chemare în judecată formulată de acesta pentru autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei decizii, A., B., C., D., E. - toţi prin reprezentant B., au formulat cerere de revizuire, intemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1269 din 31 mai 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins ca nefondată cererea de revizuire a deciziei nr. 1802 din 11 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii, A., B., C., D. şi E. au declarat apel, intemeiat pe dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Prezenta cerere, îndreptată de revizuenţi împotriva unei decizii pronunţate de o curte de apel în revizuirea unei hotărâri definitive date în apel, deşi denumită apel, a fost înregistrată şi urmează a fi soluţionată ca recurs, având în vedere faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu judecă în materie civilă apeluri, ci recursuri, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenţii nu au invocat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi nu şi-au structurat susţinerile în funcţie de niciunul dintre acestea.

Recurenţii au solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi schimbarea deciziei recurate în sensul admiterii cererii introductive.

În motivare, au arătat în esenţă că decizia pronunţată de instanţa de revizuire a fost dată fără cercetarea susţinerilor lor şi a înscrisurilor depuse în dovedirea acestora, respectiv a raportului de expertiză administrat în cauză, ale cărui concluzii au fost că beneficiază de grupa a II-a de muncă în proporţie de 100%.

Cu privire la respingerea apelului declarat de reclamantul A., au arătat că instanţa de revizuire nu le-a analizat criticile referitoare la admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, în sensul neîndeplinirii condiţiei triplei identităţi, deşi au susţinut că în litigiul finalizat prin decizia evocată s-a solicitat acordarea grupei I de muncă pentru a fi desfăşurat activităţi în condiţiile prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul nr. 50/1990.

De asemenea, au susţinut că în considerentele deciziei atacate instanţa de revizuire nu a avut în vedere criticile pe care le-au formulat referitor la neanalizarea cauzei din perspectiva înlăturării stării de discriminare existentă în raport cu alţi colegi de muncă, conform dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000.

În continuare, au reprodus prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 30 alin. (1) din Constituţia României, art. 2 alin. (1) şi art. 6 şi 27 din O.G. nr. 137/2000 şi au evocat jurisprudenţa C.E.D.O.

Totodată, recurenţii au susţinut că în motivarea deciziei atacate curtea de apel, în revizuire, nu s-a referit la concluziile raportului de expertiză, respectiv la îmbolnăvirile profesionale ale salariaţilor civili angajaţi ai U.M. 01394 Bucov, relevând nemulţumirea revizuenţilor faţă de soluţia asupra fondului cauzei, cărora le-a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

La 22 septembrie 2016, intimaţii au depus întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea apelului, susţinând în esenţă că decizia atacată este una definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, raportat la art. 513 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că este supusă aceloraşi căi de atac ca şi decizia a cărei revizuire s-a solicitat, iar aceasta din urmă este la rândul ei o hotărâre definitivă, întrucât a fost dată de o instanţă de apel.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor la 30 septembrie 2016, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, iar aceştia au formulat răspuns la întâmpinare, care a fost înregistrat la dosar la 07 octombrie 2016 şi comunicat intimaţilor.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, soluţia preconizată fiind în principal, de respingere ca inadmisibil a recursului în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 513 alin. (5) şi la art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. şi în subsidiar de anulare a recursului în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 06 decembrie 2016, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar recurs, raportul a fost comunicat părţilor la 12 decembrie 2016, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La 23 şi respectiv la 28 decembrie 2016 intimatul Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia pentru Relaţii cu Parlamentul şi Asistenţă Judiciară, a depus la dosar punct de vedere la raport, menţionând că achiesează la concluziile privind anularea recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, precum şi în art. 457 C. proc. civ.

Având în vedere că decizia atacată în prezentul recurs a fost pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri definitive, verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului se va face prin raportare la următoarele texte legale:

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în soluţionarea unei cereri de revizuire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Totodată, faţă de obiectul acţiunii deduse judecăţii, care în speţă vizează constatarea desfăşurării de activităţi încadrate în grupa a II-a de muncă, înscriindu-se astfel în categoria conflictelor de muncă, se reţine incidenţa legislaţiei speciale în materie.

Dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în varianta în vigoare la data promovării acţiunii - 20 iunie 2014, prevăd că soluţionarea conflictelor individuale de muncă în primă instanţă aparţine tribunalui, iar cele ale art. 214 - 215 statuează că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Totodată, conform tezei finale a art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, (...)."

Faţă de toate aceste considerente, rezultă că decizia pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire nu mai este susceptibilă de a fi cenzurată într-o altă cale de atac, de vreme ce chiar hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, fiind definitivă potrivit art. 634 pct. 4 C. proc. civ., nu era susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Prin urmare, prezentul recurs având ca obiect o decizie cu caracter definitiv, care nu este susceptibilă de a mai fi cenzurată în faza procesuală pendinte, urmează a fi respins ca inadmisibil, în temeiul în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 513 alin. (5) şi la art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-revizuenţi A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei nr. 1269 din 31 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 martie 2017.