Ex officio declination of relative territorial competence in payment order proceedings

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 martie 2016 pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei sub nr. x/2016, creditoarea A. S.R.L., cu sediul în Otopeni, judeţul Ilfov a solicitat, în contradictoriu cu debitorul I.I. B., cu sediul în Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov emiterea unei ordonanţe de plată, prin care să fie obligat pârâtul la plata sumei de 745,77 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor vândute şi a sumei de 365,48 RON, cu titlu de dobândă.

În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art. 1014-1015 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 927 din 21 aprilie 2016, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa iniţial sesizată, constatând că creditoarea are sediul în oraşul Otopeni, iar debitorul în Popeşti Leordeni, ambele aflate în circumscripţia Judecătoriei Cornetu, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, reţinând caracterul imperativ al textului legal evocat.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la 7 iunie 2016 pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. x/2016.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2017, această instanţă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cererii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa învestită prin declinare a reţinut că, faţă de obiectul pricinii, competenţa teritorială în cauză este guvernată de prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter de ordine privată.

Raportând cele anterior arătate la prevederile art. 126 alin. (1) şi art. 129 alin. (3) C. proc. civ., care statuează că necompetenţa este de ordine privată în toate cazurile, mai puţin în cele expres prevăzute la alin. (2) pct. 1-3, Judecătoria Cornetu a apreciat că în speţă necompetenţa teritorială este relativă.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că niciuna dintre părţile în litigiu nu a invocat necompetenţa teritorială a primei instanţe învestite, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Cornetu a reţinut că Judecătoria Sighetu Marmaţiei în mod eronat şi-a invocat din oficiu necompetenţa teritorială şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea sa.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speţă, creditoarea A. S.R.L., cu sediul în Otopeni, judeţul Ilfov a învestit Judecătoria Sighetu Marmaţiei să emită împotriva debitorului I.I. B., cu sediul în Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov în temeiul art. 1015-1016 C. proc. civ., ordonanţa de plată pentru sumele de 745,77 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor vândute şi de 365,48 RON, reprezentând dobândă.

La primul termen de judecată din 21 aprilie 2016, judecătoria iniţial sesizată, verificându-şi competenţa potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia propriei necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare către Judecătoria Cornetu.

Potrivit art. 1015 C. proc. civ., cererea privind ordonanţa de plată se introduce la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este enunţată de art. 107 C. proc. civ., în sensul că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Faţă de cele anterior expuse, instanţa supremă reţine că normele menţionate sunt de ordine privată, având în vedere că art. 129 alin. (2) C. proc. civ. statuează cazurile de competenţă de ordine publică, între care nu se regăseşte competenţa teritorială relativă, aşa cum este cazul celei reglementate de art. 107 din acelaşi Cod, incidentă în cauză.

În această situaţie, Înalta Curte impune concluzia că verificarea de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei a propriei competenţe teritoriale în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ. nu justifică declinarea competenţei sale în favoarea Judecătoria Cornetu, în condiţiile în care prevederile art. 130 alin. (3) din acelaşi Cod statuează expres invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale relative exclusiv de către pârât şi limitativ, doar prin întâmpinare sau, în cazul în care aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

Din interpretarea normei legale menţionate, rezultă explicit că, abilitând exclusiv pârâtul în formularea acestei excepţii, legiuitorul a urmărit să protejeze interesul acestei părţi, singura care ar putea fi prejudiciată prin învestirea altei instanţe şi, în acelaşi timp, să asigure celeritatea desfăşurării proceselor civile, prin înlăturarea tergiversării soluţionării litigiilor generată de declinarea competenţei teritoriale între diferite instanţe.

În acest context, Înalta Curte reţine că verificarea propriei competenţe de către instanţa învestită cu soluţionarea unei pricini trebuie făcută cu respectarea regimului juridic specific competenţei generale, materiale şi teritoriale şi a limitelor în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă în raport de natura sa şi de persoanele care o pot invoca.

Aşa fiind, având în vedere că în speţă este vorba de o necompetenţă relativă, iar nu de una de ordine publică, care ar fi îndreptăţit Judecătoria Sighetu Marmaţiei să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială, precum şi în considerarea opţiunii creditoarei pentru această instanţă şi a pasivităţii debitorului, care nu a formulat întâmpinare prin care să fi invocat necompetenţa teritorială a instanţei iniţial sesizate, Înalta Curte impune concluzia că Judecătoriei Sighetu Marmaţiei îi revine competenţa soluţionării cauzei, competenţa teritorială a acesteia rămânând câştigată cauzei în condiţiile anterior expuse.

Faţă de considerentele reţinute, văzând şi dispoziţiile dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 martie 2017.