Territorial jurisdiction in contractual disputes: inapplicability of alternative competence when contract omits place of performance or transport endpoints

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa la 13 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumelor de 176.831,30 RON reprezentând debit neachitat conform facturilor fiscale emise, plata penalităţilor de întârziere de 0,5%/zi de întârziere în cuantum de 303.158,31 calculate pentru fiecare factură de la scadenţă până la momentul introducerii prezentei acţiuni şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.350, art. 1522 şi art. 1.552 C. civ.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bistriţa.

Prin sentinţa civilă nr. 40/2019 din 15 ianuarie 2019, Judecătoria Bistriţa-, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Bistriţa a constatat că articolul 107 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte regula generală privind competenţa teritorială a instanţei judecătoreşti privind soluţionarea unui litigiu. Astfel, instanţa competentă este instanţa în a cărei raza teritorială îşi are sediul pârâta.

În contractul încheiat între părţi, la data de 05.01.2015, la art. 7.3 este prevăzut că:

"în situaţia în care părţile nu pot soluţiona orice dispută în maximum 30 zile de la data apariţiei, orice litigiu ivit în legătură cu prezentul Contract, inclusiv cu privire la încheierea, executarea sau rezilierea acestuia, va fi soluţionat de instanţa competentă."

Constatând că sediul pârâtei este în localitatea Reghin, s-a reţinut că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Reghin, raportat la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 2976 din 30 decembrie 2019, Judecătoria Reghin a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Bistriţa a evocat raporturile contractuale dintre părţi, după care a reţinut dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 6 C. proc. civ., statuând că în unele cazuri legiuitorul a statuat că pot fi deopotrivă competente mai multe instanţe, în speţă fiind vorba de o competenţă teritorială alternativă.

Astfel, instanţa a concluzionat că atâta timp cât reclamanta nu a înţeles să introducă cererea la sediul pârâtei, potrivit dispoziţiilor care reglementează competenţa teritorială de drept comun, este cert că a avut în vedere dispoziţiile mai sus evocate, care reglementează competenţa teritorială alternativă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 februarie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cele două instanţe - Judecătoria Bistriţa şi Judecătoria Reghin - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Conţinând o reglementare cu caracter relativ din punctul de vedere al competenţei teritoriale, regula înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 6 C. proc. civ., "în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (...)instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract; (...) instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumelor de 176.831,30 RON reprezentând debit neachitat conform facturilor fiscale emise, plata penalităţilor de 0,5%/zi de întârziere în cuantum de 303.158,31 calculate pentru fiecare factură de la scadenţă până la momentul introducerii prezentei acţiuni şi la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.350, art. 1522 şi art. 1.552 C. civ.

Aşadar, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în răspundere contractuală.

Actul juridic invocat de reclamantă în justificarea pretenţiilor sale este reprezentat de contractul de servicii de transporturi rutiere din 5 ianuarie 2015.

Instanţa supremă constată că părţile au convenit ca orice litigiu ivit cu privire la încheierea, executarea sau rezilierea contractului de servicii de transporturi rutiere din 5 ianuarie 2015 să fie soluţionat de instanţa competentă, conform clauzei de la art. 7.3. din acelaşi contract.

Prin urmare, din conţinutul contractului de servicii de transporturi rutiere din 5 ianuarie 2015, nu rezultă instanţa locului executării obligaţiilor sau aceea a locului de plecare sau de sosire.

Întrucât locul executării sau locul de plecare/sosire nu este stabilit expres în contract şi nu rezultă tacit din intenţia părţilor contractante, obligaţia comercială trebuie executată la locul unde pârâta îşi are sediul social sau domiciliul la data încheierii contractului.

Prin urmare, în situaţia în care părţile nu au stipulat locul unde obligaţia urmează să fie executată, nu este incidentă ipoteza competentei teritoriale alternative, iar prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 6 C. proc. civ. nu-şi găsesc aplicarea, cererea de chemare în judecată trebuind să fie adresată instantei de la domiciliul pârâtei.

În cauza de faţă, părţile nu au stabilit, de comun acord, ca solutionarea eventualelor litigii decurgând din executarea contractului să fie în competenţa unei alte instanţe decât aceea competentă teritorial potrivit dispoziţiilor procedurale generale prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea de la sediul pârâtei, din Reghin, judeţul Mureş.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2020.