Arbitral award stands as arbitration clause survives partial contract nullity; revision bid rejected.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal (recurs) filed by the company against the civil judgment of the Bucharest Court of Appeal, thereby upholding that court's rejection of the application to revise the judgment that had previously dismissed the action to annul an arbitral award. The dispute arose from a commercial contract for sugar beet cultivation, under which an arbitral tribunal had ordered the appellant to pay damages; after the contract was partially annulled in separate criminal proceedings as containing forged clauses regarding surface area and yield, the appellant sought revision of the judgment rejecting its annulment action. The Court held that the partial nullity of the contract did not affect the validity of the autonomous arbitration clause, which survived independently, and that the forged document could not support revision under Article 322(1)(4) of the Code of Civil Procedure because the falsity had not been raised among the grounds in the original annulment action and was not decisive to the challenged judgment; the appellant's arguments under Articles 304(7)-(9) of the Code were rejected as unfounded.
Legislator headnote
AI generatedart. 364 lit. i) C. proc. civ, art. 322 pct. 4 C. proc. civ, art. 3431 alin. (2) C. proc. civ, art. 364 lit. b) C. proc. civ, art. 304 pct. 7 C. proc. civ, art. 364 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Arbitral award stands as arbitration clause survives partial contract nullity; revision bid rejected: Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., statuează admisibilitatea recursului atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 51 din 6 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2007, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtei B. S.R.L., obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumelor de 120.978 RON cu titlu de despăgubire şi de 14.445,55 RON cu titlu de cheltuieli de arbitrare.
După verificarea propriei competenţe, raportat la care a reţinut existenţa şi eficienţa clauzei compromisorii contractuale, tribunalul arbitral a notat că litigiul derivă din contractul nr. x din 9 mai 2006, prin care B. S.R.L. s-a obligat să cultive pentru reclamantă suprafaţa de 130 ha cu sfeclă de zahăr, urmând ca preţul să-i fie plătit la predarea culturii, în condiţiile art. 8.3 din contract, sub sancţiunea plăţii de penalităţi în cuantum de 30% din valoarea producţiei de sfeclă pentru ipoteza necultivării suprafeţei de teren în termenii conveniţi.
Împotriva acestei sentinţe, B. S.R.L. a formulat acţiune în anulare, susţinând că tribunalul arbitral a soluţionat litigiul în temeiul unei convenţii arbitrale inoperante şi că hotărârea arbitrală încalcă dispoziţiile imperative ale legii, aplicabile raportului juridic dintre părţi.
Prin sentinţa comercială nr. 148 din 25 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea în anulare, reţinând că motivele invocate de petentă vizează aprecierea probatoriului administrat în faţa instanţei arbitrale, ceea ce nu are însă semnificaţia încălcării vreunei dispoziţii imperative în sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, petenta B. S.R.L. a declarat recurs, care a fost respins prin decizia civilă nr. 1644 din 27 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială, în care s-a reţinut, în esenţă, că cele două contracte invocate sunt distincte, având obiecte diferite şi clauze de competenţă expres şi distinct stabilite de părţi.
La 11 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dărăbani a solicitat anularea contractului nr. x/2006, cererea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 805 din 10 iulie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011 de Judecătoria Dărăbani, care a anulat contractul, reţinând că numitul C. a intervenit asupra acestuia prin scriere ulterioară, modificând suprafaţa cultivată (din 30 ha în 130 ha) şi cantitatea de sfeclă recoltată (din 900 în 3.900 tone).
Prin decizia nr. 180 A din 4 iulie 2014, Tribunalul Botoşani a respins apelul declarat de intimata A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 805 din 10 iulie 2012 a Judecătoriei Dărăbani, iar prin decizia civilă nr. 36 din 11 februarie 2015 Curtea de Apel Suceava a respins recursul declarat de aceeaşi parte împotriva hotărârii instanţei de apel.
Prin cererea înregistrată la 11 martie 2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2015, B. S.R.L., în contradictoriu cu A. S.A., a formulat cerere de revizuire a sentinţei comerciale nr. 148 din 25 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, solicitând, în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac exercitate, rejudecarea cauzei în baza administrării probelor noi, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei comerciale nr. 148 din 25 septembrie 2008, în sensul admiterii acţiunii în anulare şi al desfiinţării sentinţei arbitrale nr. 51 din 6 martie 2008, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 89 din 22 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de revizuire.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că declararea înscrisului ca fiind nul nu atrage de plano nulitatea contractului şi, mai mult decât atât, că "validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă", potrivit art. 3431 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, a notat că, raportat la caracterul autonom al clauzei compromisorii, convenţia arbitrală "supravieţuieşte" contractului în care se regăseşte inserată şi, prin urmare, produce efecte chiar dacă actul juridic principal nu a fost încheiat în mod valabil sau dacă este ineficace din orice alt motiv.
În final curtea de apel a conchis că, şi în situaţia în care s-ar admite că litigiul derivând din cauza penală a condus la declararea nulităţii contractului, aceasta nu atrage nulitatea convenţiei arbitrale, astfel cum în mod greşit a apreciat revizuenta şi nu poate conduce la repunerea în discuţie a motivului de nulitate a sentinţei arbitrale prin prisma aplicării art. 364 lit. b) C. proc. civ.
Împotriva sentinţei civile nr. 89 din 22 mai 2015, dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs revizuenta B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 611 din 24 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide în acest sens, instanţa supremă a apreciat ca fiind fondate criticile formulate de recurentă subsumat cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Din această perspectivă, a reţinut că din considerentele deciziei recurate nu rezultă analiza instanţei asupra înscrisului declarat fals, respectiv contractul nr. x din 9 mai 2006, raportat la caracterul determinant al acestuia în pronunţarea soluţiei, în sensul că în lipsa lui soluţia ar fi fost alta.
În rejudecare după casare, prin sentinţa civilă nr. 263 din 12 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinţei comerciale nr. 148 din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de petenta B. S.R.L. a fost întemeiată pe motivele de anulare prevăzute de art. 364 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante" şi de art. 364 alin. (1) lit. i) din acelaşi Cod, care statuează că "hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii".
Totodată, având în vedere că dispozitivul sentinţei civile prin care s-a dispus anularea menţiunilor din contractul nr. x din 9 mai 2006 relevă că acestea vizează doar suprafaţa cultivată şi cantitatea de sfeclă de zahăr la hectar, a reţinut că, în cazul anulării sentinţei arbitrale şi rejudecării acţiunii în anulare ca efect al admiterii în principiu al cererii de revizuire, aceste aspecte nu ar schimba cauza care stă la baza celor două motive pe care este întemeiată acţiunea în anulare, respectiv motivele precitate şi prevăzute de art. 364 alin. (1) lit. b) şi i) C. proc. civ.
A precizat în acest sens că prin anularea contractului mai sus evocat sub aspectul celor două menţiuni înserate în acesta şi care falsifică realitatea, temeiul şi motivele acţiunii în anulare rămân aceleaşi, astfel că instanţa de rejudecare a acţiunii în anulare rămâne la rândul ei în continuare învestită cu aceleaşi motive care au stat la baza acţiunii în anularea hotărârii arbitrale.
Astfel, a conchis că, de vreme ce prin motivele ce au constituit obiectul acţiunii în anulare nu au fost invocate motive vizând falsificarea contractului nr. x din 9 mai 2006, declararea ulterioară a acestui înscris ca fiind parţial fals nu are nicio influenţă asupra sentinţei a cărei revizuire se solicită, iar rejudecarea acţiunii în anulare nu presupune adăugarea unui nou temei reprezentat de declararea ca nulă a clauzelor mai sus menţionate.
Împotriva acestei decizii, revizuenta B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D., a declarat recurs, solicitând, în baza art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de revizuire şi, în rejudecarea pricinii pe baza administrării de probe noi, schimbarea în tot a sentinţei comerciale nr. 148 din 25 septembrie 2008, în sensul admiterii acţiunii în anulare, cu consecinţa desfiinţării sentinţei arbitrale nr. 51 din 6 martie 2008, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2007.
Totodată, a solicitat, în baza art. 274 C. proc. civ., obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate fazele procesuale.
În memoriul de recurs depus la dosar, autoarea a făcut o amplă expunere a parcursului procesual al litigiului, dezvoltând consideraţii asupra raporturilor contractuale dintre părţi, asupra hotărârii arbitrale şi asupra sentinţei date în soluţionarea acţiunii în anulare a acesteia. Totodată, a reprodus susţinerile formulate în cadrul cererii de revizuire, fără să structureze însă criticile formulate împotriva deciziei atacate în prezentul recurs subsumat cazurilor de nelegalitate indicate.
În esenţă, recurenta a arătat că instanţa de revizuire nu s-a conformat indicaţiilor instanţei de casare date prin decizia nr. 611 din 24 martie 2016, prin care i-a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 89 din 22 mai 2015, dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În acest sens, a susţinut că în rejudecarea cererii de revizuire curtea de apel nu a analizat dacă înscrisul declarat fals, respectiv contractul nr. x din 9 mai 2006, are implicaţii determinante asupra soluţiei date prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.
De asemenea, recurenta a criticat decizia recurată prin care i-a fost respinsă calea extraordinară de atac de retractare, fondată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., cu motivarea că "atâta timp cât prin motivele ce au constituit obiectul acţiuni în anulare nu s-au invocat motive legate de falsificarea contractului nr. x/09.05.2006, declararea acestui înscris ca fals în mod parţial şi ulterior nu are nicio influenţă asupra sentinţei a cărei revizuire se solicită, iar rejudecarea acţiunii în anulare nu presupune adăugarea unui nou temei repezentat de declararea ca nulă a clauzelor menţionate mai sus".
Din această perspectivă, autoarea căii de atac a susţinut că, urmare a anularii contractului nr. x din 9 mai 2006 prin sentinţa civilă nr. 805 din 10 iulie 2012, pronunţată de Judecătoria Dărăbani, rămasă definitivă prin decizia nr. 180 A din 4 iulie 2014 a Tribunalului Botoşani şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 36 din 11 februarie 2015, dată de Curtea de Apel Suceava, raportat la regulile de interpretare statuate de art. 970, 977 şi 982 C. civ., clauza compromisorie inserată în convenţia anulată a devenit nulă la rândul ei, exclusivitatea soluţionării litigiului revenind jurisdicţiei statale, context în care Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României era necompetentă în soluţionarea cauzei.
Totodată, a susţinut că în mod eronat instanţa de revizuire a reţinut că ar fi putut invoca motive legate de falsificarea contractului nr. x din 9 mai 2006 prin acţiunea în anulare formulată la 27 martie 2008, în condiţiile în care actul evocat a fost declarat fals printr-o hotărâre dată în primă instanţă la 10 iulie 2012 şi rămasă irevocabilă la 11 februarie 2015.
A mai solicitat să fie avută în vedere împrejurarea că instanţa arbitrală a judecat speţa între 12 septembrie 2007 şi 6 martie 2008, în timp ce plângerea penală pentru fals a fost depusă abia în anul 2009, moment la care reprezentanţii săi au luat cunoştinţă de actul respectiv, până atunci neavând acces la un exemplar al acestuia. Raportat la cele învedereate, recurenta a susţinut că nu a avut posibilitatea să afirme contrafacerea contractului nici în faţa instanţei arbitrale şi nici cu ocazia formulării acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale întrucât nu avea cunoştinţă despre existenţa acestui fals.
În opinia autoarei, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale este expresia dreptului părţii de acces la jurisdicţia statală potrivit limitelor de exercitare impuse prin art. 364 şi următoarele C. proc. civ.
În această ordine de idei, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale nu poate fi considerată o cale de atac de reformare şi nici o procedură alternativă de rejudecare în fond a cauzei atunci când părţile se declară nemulţumite de hotărârea dată în arbiraj.
În acest context, a susţinut că şi-a fondat acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 51 din 6 martie 2008, dată de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie în dosarul nr. x/2007, act jurisdictional de origine privată, pe dispoziţiile art. 364 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Or, cum sentinţa arbitrală nr. 51 din 6 martie 2008 evocată s-a fundamentat pe contractul nr. x din 9 mai 2006, încheiat între A. S.A. şi B. S.R.L şi pe invocarea clauzei compromisorii incluse în art. 9 alin. (3) din contractul menţionat, care constituie izvorul obligaţiilor dintre părţi, a conchis că aceasta este pe deplin admisibilă, ca urmare a anulării acestui contract, după cum s-a detaliat în precedent.
Referitor la cererea de revizuire promovată, a arătat că a fost fondată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4, teza a ll-a C. proc. civ., susţinând că hotărârea a cărei revizuire a cerut-o s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în urma unei judecăţii.
În continuare, a subliniat că motivul de revizuire invocat îndeplineşte condiţiile legale, respectiv caracterul fals al înscrisului are implicaţii determinante asupra soluţiei date prin hotărârea atacată, în sensul că vor conduce la schimbarea acesteia, existenţa falsului nefiind cunoscută la epoca primei judecăţii şi intervenind ulterior o hotărâre penaăe prin care s-a declarat fals un înscris privitor la pricină.
Astfel, a conchis că, întrucât sentinţa arbitrală nr. 51 din martie 2008 a fost fundamentată pe contractul nr. x din 9 mai 2006 şi pe invocarea clauzei compromisorii incluse în art. 9 alin. (3) din acesta, declararea nulităţii contractului ce include convenţia compromisorie îndeplineşte cerinţa de a conduce la retractarea hotărârii pronunţate, iar instanţa supremă ar trebui să înlăture întreg suportul juridic prin care a fost constatată valabilitatea acestui contract, inclusiv a clauzei compromisorii evocate şi sa reţină incidenţa art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
Pentru toate cele anterior expuse, S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D., a solicitat admiterea recursului, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fazele procesuale anterioare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte urmează să îl respingă în considerarea celor ce succed:
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., statuează admisibilitatea recursului atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din perspectiva acestui caz de nelegalitate, instanţa supremă apreciază că întreaga argumentaţie subsumată de recurentă acestui motiv de recurs trebuie circumscrisă mai degrabă dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu raportare la dispoziţiile art. 315 din acelaşi Cod, întrucât ceea ce se invocă nu este lipsa motivării ori existenţa unor considerente contradictorii sau străine de natura cauzei, ci nerespectarea dezlegărilor obligatorii cuprinse în decizia de casare.
Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestei critici, notând că verificarea considerentelor deciziei atacate relevă dincolo de orice echivoc că instanţa de revizuire, în rejudecare, a respectat recomandările instanţei ierarhic superioare.
În acest sens, se constată că economia hotărârii atacate exhibă analiza amplă, exhaustivă, a impactului anulării parţiale a contractului dedus judecăţii asupra soluţiei pronunţate în acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale, perspectivă din care instanţa de revizuire a conchis că "atâta timp cât prin motivele ce au constituit obiectul acţiuni în anulare nu s-au invocat motive legate de falsificarea contractului nr. x/09.05.2006, declararea acestui înscris ca fals în mod parţial şi ulterior nu are nicio influenţă asupra sentinţei a cărei revizuire se solicită, iar rejudecarea acţiunii în anulare nu presupune adăugarea unui nou temei repezentat de declararea ca nulă a clauzelor menţionate mai sus".
Astfel, rezultă că instanţa s-a raportat la indicaţiile instanţei de casare, concluzia la care a ajuns fiind cea mai sus redată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă constată că acesta este invocat pur formal, recurenta neaducând absolut niciun argument din care să reiasă întrunirea ipotezei textului legal invocat.
Înalta Curte apreciază că restul criticilor dezvoltate în memoriul de recurs pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 322 pct. 4 din acelaşi Cod, texte legale prin prisma cărora acestea vor fi examinate.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei că nu ar fi putut invoca în cadrul acţiunii în anulare falsul contractului nr. x din 9 mai 2006, pentru că nu ar fi fost la data formulării cererii în posesia contractului, afirmaţia urmează a fi înlăturată, în condiţiile în care acest înscris a fost depus în dosarul arbitral, S.C. B. S.R.L. având ocazia să ia act de conţinutul acestuia în timpul derulării litigiului în faţa jurisdicţiei private.
Autoarea căii de atac a recursului a susţinut că instanţa de revizuire a apreciat în mod greşit că anularea actului nu atrage şi anularea clauzei compromisorii înscrise la art. 9 alin. (3) din contract, raportat la dispoziţiile art. 970, 977 şi 982 C. civ.
Este de remarcat că jurisprudenţa şi doctrina în materia motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. reţin că, pentru ca înscrisul declarat fals să conducă la admiterea cererii de revizuire, trebuie ca acesta să fi influenţat hotărârea în cauză.
Or, în speţă, prin sentinţa civilă nr. 805 din 10 iulie 2012, Judecătoria Dărăbani a anulat contractul în nr. 105 din 9 mai 2006 doar " … cu referire la cultura de sfeclă de zahăr de pe o suprafaţă de 130 ha de pe care ar fi trebuit realizată o producţie medie de 30 tone/ha şi una totală de 3.900 tone" rezultă astfel că în cauză nulitatea contractului a fost parţială, acesta urmând a-şi produce efectele sub celelalte aspecte, inclusiv în ceea ce priveşte clauza compromisorie privind competenţa tribunalului arbitral, care şi-a păstrat valabilitatea.
Pe cale de consecinţă, anularea parţială a contractului nu a produs efecte asupra clauzei compromisorii, valabilitatea acesteia nefiind nicicum afectată.
Pe cale de consecinţă, tribunalul arbitral a soluţionat cererea de arbitrare în temeiul unei clauze compromisorii valide, iar motivul de anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 364 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. a fost respins în mod legal, acesta fiind întemeiat pe alte motive decât caracterul fals al contractului în care era inserată clauza compromisorie. În contextul dat, înscrisul declarat fals în mod parţial nu este apt să producă efectele previzionate de parte, fundamentate pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., întrucât falsul nu a stat la baza acţiunii în anulare finalizate prin sentinţa a cărei revizuire se solicită în cauza de faţă.
În plus, instanţa supremă, reiterând faptul că prin motivele ce au constituit obiectul acţiunii în anulare nu s-au invocat aspecte legate de falsificarea contractului nr. x din 9 mai 2006, apreciază că declararea ulterioară a acestui înscris ca fals în mod parţial nu putea avea nicio influenţă asupra sentinţei a cărei revizuire s-a solicitat, întrucât pe calea revizuirii nu putea fi adăugat un nou temei de anulare reprezentat de declararea nulităţii clauzelor menţionate în precedent.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu s-a dovedit incidenţa în cauză a motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curteurmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D., împotriva sentinţei civile nr. 263 din 12 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 martie 2017.