Territorial competence for labor accident damage claims: application of domicile jurisdiction under Labor Code and Social Dialogue Law

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, la data de 02 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu- Jiu (S.C.C.E.O. S.A. Târgu- Jiu), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON reprezentând contravaloarea pagubelor materiale, şi obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 Euro (450.000 RON) reprezentând daune morale, sume ce i se cuvin ca urmare a infirmităţii permanente provocate de accidentul de muncă din data de 25 februarie 2013; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În şedinţa publică din data de 31.05.2016, instanţa a pus în discuţie competenţa de soluţionare a cauzei în acord cu dispoziţiile art. 131 noul C. proc. civ., apreciind că în cauză competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Gorj, secţia a I a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 959/2016, pronunţată la data de 31 mai 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă a secţiei I civilă din cadrul Tribunalului Vâlcea, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Berbeşti, în favoarea Tribunalului Gorj, secţia I civilă.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Art. 253 din Codul Muncii prevede "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".

Instanţa a considerat că, dispoziţiile articolului mai sus- menţionat, nu sunt aplicabile în speţa de faţă care priveşte acordarea de despăgubiri materiale şi morale ca urmare a unui accident de muncă din următoarele considerente:

Răspunderea angajatorului în temeiul art. 253 din Codul Muncii intervine în următoarele situaţii: în cazul în care angajatorul nu şi-a executat obligaţia de informare a persoanei selectate in vederea angajării cu privire la clauzele esenţiale ale contractului, in măsura in care aceasta neexecutare l-a prejudiciat pe salariat (art. 19 din Codul muncii); în situaţia în care se constata nevinovăţia salariatului suspendat din funcţie pentru săvârşirea unei fapte penale incompatibile cu funcţia deţinuta (art. 52 alin. (2) din Codul muncii); în cazul nerespectării oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru încheierea valabila a contractului individual de munca (art. 57 alin. (4) din Codul muncii); în cazul in care a dispus o concediere nelegala, anulata de către instanţa (art. 78 alin. (1) din Codul muncii);pentru întârzierea nejustificata a salariului sau neplata acestuia (art. 161 alin. (4) din Codul muncii); în cazul prejudicierii salariatului prin discriminarea acestuia la locul de munca (art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicata în Monitorul Oficial nr. 99 din 8 februarie 2007, cu modificările ulterioare) etc.

Prin raportare la prevederile art. 266 din Codul Muncii, potrivit căruia: "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea/încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", s-a constatat că cererea de chemare în judecata formulată de către reclamant nu priveşte un conflict individual de muncă.

Aceasta, deoarece, din analiza textului de lege invocat mai sus, rezulta ca pe de o parte, numai salariatul poate fi subiect de dreptul muncii într-un conflict de individual de munca, iar pe de alta parte, conflictul individual de munca ar trebui sa privească încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractului individual de munca, toate aceste situaţii fiind prevăzute de codul muncii ca instituţii distincte care reglementează raporturile de munca dintre angajator si angajat, aşa cum reiese prin exemplele de mai sus în care devine aplicabil art. 253 (1) din Codul Muncii.

Or, a reţinut instanţa, prezenta cerere de despăgubiri nu reflectă niciuna dintre situaţiile care privesc existenta unui conflict individual de munca, prin raportare la situaţiile juridice ale raportului de munca aşa cum au fost ilustrate mai sus.

Totodată, s-a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţiile în sumă de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale plus 30.000 RON, reprezentând contravaloarea pagube materiale, fiind vorba pretenţii de natură civilă ce atrag competenţa de soluţionare a cauzei a secţiei a I a Civilă din cadrul Tribunalului Gorj, în acord cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., dat fiind faptul că sediul societăţii pârâte se află în circumscripţia acestei instanţe, iar valoarea pretenţiilor solicitate depăşeşte suma de 200,000 RON.

La Tribunalul Gorj dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 12 septembrie 2016, sub nr. x/2015, care, prin încheierea de şedinţă publică de la 03 octombrie 2016, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei, având ca obiect acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A Berbeşti, şi a înaintat dosarul la secţia I Civilă din cadrul Tribunalului Gorj, avându-se în vedere că, prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia I civilă, iar dosarul nr. x/2015 a fost înregistrat în mod eronat pe rolul secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Gorj.

Pe rolul secţiei I Civile din cadrul Tribunalului Gorj dosarul a fost înregistrat la data de 24 octombrie 2016, sub nr. x/2015*.

Prin sentinţa civilă nr. 311/2016, pronunţată la data de 28 noiembrie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională a acestei Secţii, şi a declinat competenţa funcţională de soluţionare a cauzei formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg. Jiu, la secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Gorj.

În motivare, s-au reţinut următoarele:

Având în vedere situaţia de fapt, precum şi temeiul de drept invocate de către reclamant, instanţa a constatat că, în cauză, nu este un litigiu de drept civil, ci un conflict de muncă, un raport juridic născut din executarea contractului de muncă care intră sub jurisdicţia muncii, întrucât se susţine că executarea contractului de muncă a prilejuit producerea unui accident de muncă, ce în opinia reclamantului declanşează răspunderea contractuală a angajatorului.

De asemenea, a considerat instanţa, trebuie precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 253 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, ceea ce reprezintă un element care face parte din conţinutul raportului juridic de muncă.

În acest sens, instanţa a apreciat că, atât timp cât obligaţia angajatorului de a asigura securitatea şi sănătatea în muncă se circumscrie raportului juridic de muncă, încălcarea acestei obligaţii şi repararea prejudiciului cauzat angajatului are aceeaşi natură juridică, şi anume, un raport juridic de muncă, angajatul având dreptul de a-şi recupera prejudiciul creat în urma executării contractului de muncă în cazul în care dovedeşte încălcarea unei obligaţii de către angajator.

Totodată, instanţa a avut în vedere faptul că, prin încheierea din data de 03 octombrie 2016, Tribunalul Gorj a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi înaintarea dosarului la secţia I Civilă din cadrul Tribunalului Gorj.

În consecinţă, având în vedere faptul că prin încheierea din data de 03 octombrie 2016, nu s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia I civilă, ci scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi înaintarea dosarului la secţia I Civilă din cadrul Tribunalului Gorj, instanţa a apreciat că nu există un conflict de competenţă, aşa cum este definit de dispoziţiile art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., motiv pentru care nu se va proceda conform dispoziţiilor art. 134 din C. proc. civ., respectiv, suspendarea din oficiu a judecării cauzei şi înaintarea dosarului instanţei competente să soluţioneze conflictul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 07 decembrie 2016, sub nr. x/2015.

Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 42/2017, pronunţată la data de 16 ianuarie 2017, în dosarul nr. x/2015, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Gorj; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg. Jiu, în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat ivit conflictul de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele motive:

Conform prevederilor art. 266 din Codul muncii(republicat): "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut că acţiunea de faţă are ca obiect un conflict de muncă, în sensul prevederilor legale sus- menţionate.

Astfel, s-a reţinut, prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantul solicită obligarea pârâtei, în calitate de angajator, la contravaloarea pagubelor materiale, precum şi la plata daunelor morale ce i se cuvin ca urmare a infirmităţii permanente provocate de accidentul de muncă din data de 25 februarie 2013, care a avut loc în timp ce reclamantul se afla în timpul serviciului, fiind salariatul S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A.

Aşa cum se precizează în cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat o acţiune în răspundere patrimonială a angajatorului S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., în temeiul prevederilor art. 253 alin. (1) din Codul muncii, potrivit căruia, "angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".

În conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii (republicat), cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanţei competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa ori, după caz, sediul. De asemenea, la art. 210 din Legea nr. 62/2011 se prevede că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, a reţinut instanţa, reclamantul are domiciliul în judeţul Vâlcea, în circumscripţia Tribunalului Vâlcea şi a adresat cererea de chemare de chemare în judecată acestei instanţe, respectiv, Tribunalului Vâlcea, manifestându-şi astfel dreptul de opţiune între cele două instanţe competente alternativ, conform dispoziţiilor legale susmenţionate.

Aşadar, a apreciat instanţa, instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei este Tribunalul Vâlcea, investită iniţial cu soluţionarea cauzei de către reclamant.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Gorj- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

În esenţă, conflictul de competenţă s-a ivit între Tribunalul Gorj şi Tribunalul Vâlcea, ambele instanţe declarându-se necompetente teritorial să soluţioneze cauza, după cum au dat sau nu efect prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

Trecând de această verificare preliminară, se constată că naşterea conflictului între cele două tribunale este determinată de competenţa teritorială reglementată de art. 269 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Muncii, potrivit cu care, "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ.. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.".

Examinând conflictul negativ de competenţă de faţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Vâlcea, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu- Jiu (S. C. civ..E.O. S.A. Târgu- Jiu), obligarea acesteia la plata sumei de 30.000 RON reprezentând contravaloarea pagubelor materiale, şi a sumei de 100.000 Euro (450.000 RON) reprezentând daune morale, ca urmare a infirmităţii permanente provocate de accidentul de muncă din data de 25 februarie 2013.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant face parte din categoria conflictelor de muncă, iar, conform prevederilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii civile, respectiv, 02 noiembrie 2015, judecarea conflictelor de muncă este în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Înalta Curte mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Deşi textul legal invocat prevede două criterii de determinare a competenţei teritoriale, acesta nu determină o competenţă alternativă, ci doar dă posibilitatea alegerii reclamantului între două instanţe exclusiv competente, dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ. stipulând, de asemenea, că necompetenţa teritorială este de ordine publică, dacă părţile nu o pot înlătura.

În conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. reclamantul A. a indicat în cererea de chemare în judecată ca domiciliu, sat Ulmetu, jud. Vâlcea.

Art. 269 alin. (1) din Codul muncii prevede: "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, legea specială de reglementare a procedurii de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, prevede: "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 210, mai sus evocat, potrivit principiului specialia generalibus derrogant.

Literatura de specialitate şi practica judiciară sunt unanime în a aprecia că domiciliul părţii litigante se identifică cu locuinţa statornică de fapt a acesteia. În acest sens, prin "domiciliu" în sens procesual se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a fi respectat principiul dreptului la apărare şi a se facilita realizarea actului de justiţie.

Ceea ce interesează în stabilirea competenţei teritoriale este locul unde reclamantul locuieşte efectiv, textul de lege vorbind de domiciliu sau sediu, ceea ce reclamantul în speţă a indicat ca fiind situat în sat Ulmetu, jud. Vâlcea.

Potrivit normei de competenţă teritorială absolută, prevăzută de art. 269 alin. (2) Codul muncii (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii), litigiile de natura celui din cauză sunt date în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.

În această situaţie, în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul Muncii, competenţa teritorială în soluţionarea pricinii revine Tribunalului Vâlcea.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- acţiune în realizare derivând dintr-un conflict de muncă-, având în vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia reclamantul îşi are domiciliul este Tribunalul Vâlcea, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestui tribunal şi, în considerarea prevederilor art. 107 şi art. 116 Noul C. proc. civ., cu referire la art. 269 alin. (2) Codul Muncii, urmează a stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2017.