Territorial jurisdiction for social security claims against public authorities: ex officio waiver of plaintiff's choice of forum

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu "Dr. Nicolae Kretzulescu" şi Centrul Medical Dâmboviţa al MAI, a solicitat, ca primul pârât să fie obligat să îi plătească suma 303,21 RON reprezentând contravaloarea medicamentelor pentru lunile iulie 2019 - septembrie 2019, sumă ce va fi indexată lunar cu indicele de inflaţie şi la care se va calcula şi dobânda legală penalizatoare, începând cu data introducerii acţiunii; iar al doilea pârât să fie obligat să îi emită reţetă electronică pentru toate medicamentele prescrise pe denumire comercială de către medicii specialişti.

Pârâtul Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu (CMDTA) "Dr. N. Kretzulescu" Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.

La termenul de judecată de la 16 octombrie 2019, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa nr. 1644 din 16 octombrie 2019, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că obiectul dosarului este un litigiu de asigurări sociale. Potrivit dispoziţiilor capitolului VIII al Legii nr. 263/2010, art. 154 alin. (2), intitulat Jurisdicţia asigurărilor sociale, cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, însă celelalte cereri, cum este cazul şi prezentei cereri, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul. În cauză pârâtul chemat în privinţa pretenţiei principale are sediul în Bucureşti, astfel instanţa a apreciat că instanţa competentă din punct de vedere teritorial este Tribunalul Bucureşti.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 7305 din 17 decembrie 2019, pronunţată în acelaşi dosar, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. Prin încheierea din 18 decembrie 2019, instanţa a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei nr. 7305 din 17 decembrie 2019, în sensul menţionării că se constată ivit conflictul negativ de competenta, se suspendă judecarea cauzei şi se dispune înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea solutionarii conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, instanţa a reţinut că obiectul dosarului este un litigiu de asigurări sociale. Refuzul autorităţilor de a deconta contravaloarea medicamentelor sau de a emite reţetă electronică încalcă un drept privind asigurările sociale de sănătate. Pretenţiile reclamantului nu se circumscriu niciunuia cazurile prevăzute de art. 152 din Legea nr. 263/2010, drepturile invocate derivând din Legea nr. 360/2002. Ca urmare, competenţa materială a fost stabilită conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ. în favoarea tribunalului. În ceea ce priveşte stabilirea instanţei competente din punct de vedere teritorial, s-a reţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 111 coroborate cu cele ale art. 112 şi 116 C. proc. civ., în temeiul cărora reclamantul putea introduce cererea îndreptată împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public, fie la instanţa de la domiciliul său, fie la instanţa de la sediul oricăruia dintre pârâţi, având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. Or, domiciliul reclamantului este în localitatea Târgovişte, jud. Dâmboviţa, iar sediul unuia dintre pârâţi, respectiv Centrul Medical Dâmboviţa al MAI, este tot în localitatea Târgovişte, jud. Dâmboviţa.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Curtea reţine că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantului de a i se deconta contravaloarea medicamentelor pentru perioada menţionată şi de a i se elibera reţetă electronică pentru toate medicamentele prescrise pe denumire comercială de către medicii specialişti, natura prezentei cauze fiind aceea de litigiu de asigurări sociale, iar drepturile invocate de reclamant derivă din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 360/2002 coroborate cu cele ale art. 104 din Legea nr. 223/2015 privind sistemul pensiilor militare de stat, rezultă că prevederile Legii nr. 223/2015, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.

În ceea ce priveşte instanţa competentă din punct de vedere teritorial, se reţine că în temeiul prevederilor art. 111 C. proc. civ., reclamantul putea introduce cererea îndreptată împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public, fie la instanţa de la domiciliul său, fie la instanţa de la sediul oricăruia dintre pârâţi.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ.. În speţă, reclamantul, cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa, a ales să sesizeze Tribunalul Dâmboviţa.

Conform dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, daca întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale nici prin întâmpinare, nici la primul termen de judecată. Excepţia a fost invocată de instanţă din oficiu, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe. Din analiza textului de lege evocat mai sus rezultă cu claritate că numai pârâta poate invoca o astfel de excepţie.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2020.