Shareholder audit request under Law 31/1990: Non-contentious procedure bars recourse as only appeal is admissible Wait, let me refine. The decisive legal issue is that the extraodinary remedy (recurs) is inadmissible because the procedure is non-contentious and only allows appeal. Inadmissible recourse against non-contentious shareholder audit procedure exclusive appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s extraordinary appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the challenge against the first-instance order. The dispute concerned a non-contentious judicial procedure under Article 136(1) of Law No. 31/1990, wherein a shareholder sought the appointment of an independent accountant to review specific operations of a commercial company, and the opposing party attempted to contest the resulting appellate decision via *recurs*. The court determined that the appeal was inadmissible because, under the Civil Procedure Code (Law No. 134/2010), decisions in non-contentious procedures are subject only to appeal (*apel*) pursuant to Article 534(2), and Article 483(2) explicitly excludes from *recurs* those decisions rendered by courts of appeal in matters where first-instance judgments are exclusively subject to appeal, thus confirming that the appellate decision possessed final legal effect.
Legislator headnote
AI generatedart. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 136 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 336 din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 634 din C. proc. civ; Shareholder audit request under Law 31/1990: Non-contentious procedure bars recourse as only appeal is admissible Wait, let me refine. The decisive legal issue is that the extraodinary remedy (recurs) is inadmissible because the procedure is non-contentious and only allows appeal. Inadmissible recourse against non-contentious shareholder audit procedure exclusive appeal: The dispute concerned a non-contentious judicial procedure under Article 136(1) of Law No. 31/1990, wherein a shareholder sought the appointment of an independent accountant to review specific operations of a commercial company, and the opposing party attempted to contest the resulting appellate decision via *recurs*. The court determined that the appeal was inadmissible because, under the Civil Procedure Code (Law No. 134/2010), decisions in non-contentious procedures are subject only to appeal (*apel*) pursuant to Article 534(2), and Article 483(2) explicitly excludes from *recurs* those decisions rendered by courts of appeal in matters where first-instance judgments are exclusively subject to appeal, thus confirming that the appellate decision possessed final legal effect.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the final operative order as the legal basis for dismissing the appeal as inadmissible.
Full text
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 22 iunie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:
- desemnarea unui expert independent, în condiţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi însărcinarea acestuia cu analiza unor anumite operaţiuni din gestiunea pârâtei, ce vor fi detaliate în cuprinsul acţiunii;
- obligarea pârâtei la suportarea onorariului de expert, conform art. 136 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, precum şi a cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Prin încheierea civilă nr. 159/CC din 20 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de petenta A. S.A. şi a fost numit în calitate de expert contabil C., cu un onorariu de 7.000 RON, care va fi achitat de societatea B. S.A.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta B. S.A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 126/A din 12 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, fiind întemeiat pe dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 3 şi 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia şi casarea deciziei atacate.
În esenţă s-a susţinut că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe. Totodată, s-a învederat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, susţinând în acest sens că procedura prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este una necontencioasă, iar calea de atac exercitată împotriva încheierii instanţei, astfel cum s-a reţinut şi de Curtea Constituţională prin decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, este recursul, potrivit art. 336 din C. proc. civ. din 1865, care, în această materie, a fost înlocuit cu apelul conform C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Recurenta-pârâtă B. S.A., prin răspunsul la întâmpinare, a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, având în vedere prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin rezoluţia aflată la dosar, s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta fiind depusă la dosar, potrivit dovezilor aflate la dosar.
Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a intimatei-reclamante de a invoca excepţia inadmisibilităţii, având în vedere că nu mai deţine calitatea de acţionar.
În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 11 februarie 2020.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de recurenta-pârâtă B. S.A., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:
Obiectul recursului îl reprezintă decizia civilă nr. 126/A din 12 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin care s-a respins apelul declarat împotriva încheierii nr. 159/CC din 20 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, aceasta vizând desemnarea unui expert independent, în condiţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.
Potrivit dispoziţiilor art. 291 din Legea nr. 31/1990, prevederile din prezenta lege se completează cu dispoziţiile C. civ. şi ale C. proc. civ.
Procedura instituită prin art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este necontencioasă, fiind supusă regulilor prevăzute de C. proc. civ., astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 16/2011 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, care îşi păstrează aplicabilitatea cu privire la problema referitoare la caracterul necontencios al procedurii, în condiţiile în care dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu au suferit modificări.
Această decizie nu îşi păstrează însă efectul util cu privire la calea de atac, întrucât dispoziţiile referitoare la procedura necontencioasă, adoptate prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt diferite faţă de cele corespunzătoare C. proc. civ. de la 1865, fiind astfel incidente prevederile art. 518 din C. proc. civ.
Prin decizia nr. 162/2011 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 272 din 19 aprilie 2011, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, în considerentele căreia a reţinut că textul criticat reprezintă expresia dreptului acţionarilor minoritari de control asupra gestiunii societăţii, precum şi a dreptului acestora la informare.
Totodată, Curtea Constituţională a constatat că împotriva încheierii prin care instanţa desemnează unul sau mai mulţi experţi se poate formula recurs de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii, potrivit art. 336 din C. proc. civ. de la 1865.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 349/2014 din 10 iunie 2014, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990 în interpretarea dată prin Decizia nr. 16/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând la paragraful 22 "Astfel cum corect a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedura prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este o procedură necontencioasă, calea de atac exercitată împotriva încheierii instanţei, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, fiind recursul potrivit art. 336 din C. proc. civ. din 1865, care, în această materie, a fost înlocuit cu apelul, potrivit C. proc. civ. (art. 534).".
Calea de atac a recursului nu poate fi valorificată în speţă din perspectiva deciziilor nr. 16/2011 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii şi nr. 162/2011 din 8 februarie 2011 a Curţii Constituţionale, întrucât dispoziţiile procedurale avute în vedere la pronunţarea celor două hotărâri nu se mai află în vigoare, ca urmare a adoptării C. proc. civ. prin Legea nr. 134/2010, intrat în vigoare la 15 februarie 2013, în procedura necontencioasă, calea de atac a recursului fiind înlocuită cu apelul.
Procedura necontencioasă judiciară este reglementată de C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, aplicabil în cauză, la art. 527-540.
Art. 534 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că încheierea prin care se soluţionează cererea este supusă numai apelului.
Totodată, dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţa de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile stabilite de aceasta.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
În consecinţă, având în vederea dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 126/A din 12 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2020.