Competence to hear labor dispute by judge suing their own court and superior hierarchy under Art. 127 Civil Procedure Code

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă la data de 27 iunie 2019 sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa şi Judecătoria Constanţa, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

- stabilirea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,154 RON, reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4%, începând cu 1 aprilie 2008 şi 4,5%, începând cu 1 octombrie 2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/2008, începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,169 RON, cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu 1 decembrie 2015;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legala, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâţilor la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin acţiune.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016, decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, O.U.G. nr. 99/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, art. 1535 din C. civ., art. 166 din Codul Muncii.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1103/F din 2 octombrie 2019, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa. În temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia instanţei competente.

În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, iar soluţionarea litigiului este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. S-a constatat că, în speţă, competenţa de soluţionare aparţine unei instanţe superioare în grad celei la care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, respectiv Tribunalul Constanţa având în vedere dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011. Prin urmare, s-a subliniat că în cazul reclamantului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Constanţa, iar acţiunea este de competenţa instanţei superioare celei la care funcţionează, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

3. Prin sentinţa civilă nr. 2849 din 15 noiembrie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. s-a constatat conflictul negativ de competenţă, iar potrivit art. 134 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea din oficiu a judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că pentru stabilirea competenţei teritoriale, prevederile legale incidente sunt cele ale art. 127 alin. (21) din C. proc. civ. care prevăd că "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

S-a subliniat că aceste dispoziţii legale, introduse la data de 21 decembrie 2018 prin Legea nr. 310/2018, erau în vigoare la data sesizării Tribunalului Ialomiţa, respectiv 27 iunie 2019.

Condiţia-premisă de aplicare a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. este aceea ca atât judecătorul - după caz, reclamant sau pârât - să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza în prima instanţă, cât şi ca o instanţă de judecată să aibă calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În aceste condiţii, s-a reţinut că în prezenta cauză reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, iar pârâţi sunt trei dintre instanţele aflate pe raza Curţii de Apel Constanţa, inclusiv instanţa la care funcţionează acesta, motiv pentru care s-a dispus declinarea dosarului în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme la 3 decembrie 2019:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect recunoaşterea şi plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa şi Judecătoria Constanţa la plata drepturilor salariale.

Se reţine că reclamantul A. are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, astfel cum rezultă din adeverinţa nr. x/13.06.2019 eliberată de Curtea de Apel Constanţa aflată la dosarul Tribunalului Ialomiţa.

În speţă, competenţa materială revine în primă instanţă tribunalului, în temeiul art. 266, art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Astfel, potrivit art. 266 din Codul muncii:

"Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

În conformitatea cu dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, incidente în cauză raportat la data introducerii acţiunii, respectiv 27 iunie 2019, Înalta Curte constată că aceste prevederi reglementează un caz de competenţă facultativă în sensul următor:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că reclamantul putea sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, având în vedere calitatea de pârâţi a Judecătoriei Constanţa, Tribunalului Constanţa, respectiv a Curţii de Apel Constanţa.

Reclamantul a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă în acord cu prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., care reglementează norme de competenţă teritorială având caracter relativ.

Caracterul facultativ al acestor dispoziţii legale permite aşadar reclamantului să recurgă sau nu la acest beneficiu oferit de lege, fără ca acestuia să îi fie afectată valabilitatea opţiunii.

Reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, instanţă aflată în raza teritorială a Tribunalului Constanţa, pârât în cauză alături de Curtea de Apel Constanţa.

În considerarea celor ce preced, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte că Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă este instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2020.