Jurisdiction for military reserve allowance claims: Administrative vs. Labor courts under statutory service relationships

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 11 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Reclamant T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, au solicitat obligarea acestuia la plata ajutorului la trecerea în rezervă, cuvenit fiecărui reclamant ce a fost trecut în rezervă între anii 2011-2017, cu drept la pensie în conformitate cu art. 29 din anexa nr. VII, secţiunea a III-a din Legea nr. 284/2010, având ca bază de calcul solda funcţiei de bază în vigoare la data trecerii în rezervă, din ultima lună de activitate, aşa cum reiese din statul de plată/detalierea statului de plată/fluturaş de salariu, după caz şi raportat la numărul de solde cuvenit în conformitate cu art. 20 din anexa nr. VII, secţiunea a III-a din Legea nr. 284/2010, după cum urmează:

- conform art. 20 alin. (1), un ajutor pentru vechimea efectivă avută la data trecerii în rezervă în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;

- conform art. 20 alin. (2), un ajutor egal cu câte 2 solde pentru fiecare an rămas până la împlinirea limitei de vârstă în grad până la care putea fi menţinut în activitate.

S-a solicitat, în plus, actualizarea sumelor la care urmează a fi obligat pârâtul cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică şi obligarea acestuia la plata dobânzii legale, începând cu momentul de la care trebuia efectuată plata - data trecerii în rezervă - şi până la momentul plăţii integrale a sumelor datorate reclamanţilor.

2. Prin încheierea din 3 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale.

În considerentele acestei încheieri, s-a reţinut că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 284/2010 aparţine, potrivit art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010, tribunalului, ca instanţă de litigii de muncă şi asigurări sociale, sumele cuvenite în temeiul acestora având natura juridică a unui ajutor social de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, la trecerea în rezervă sau direct la retragere, iar nu a unor drepturi salariale cuvenite unor funcţionari publici în activitate, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Totodată, au fost avute în vedere şi prevederile art. 34 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, în sensul că la nivelul tribunalelor există secţii specializate pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, astfel încât litigiul a fost declinat în favoarea secţiei specializate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei secţii la data de 7 septembrie 2018.

La termenul din 11 octombrie 2018 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanţii care domiciliază în alte judeţe şi păstrarea în cauză a reclamanţilor domiciliaţi în Bucureşti.

3. Prin sentinţa civilă nr. 7334 din 12 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că obiectul cauzei constă în plata ajutorului la trecerea în rezervă în conformitate cu art. 20 din anexa VII, secţiunea a III-a din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia "La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate" în funcţie de vechimea efectivă.

S-a constatat că reclamanţii au avut calitatea de personal militar trecuţi în rezervă între anii 2011-2017, nefiind funcţionari publici în sensul art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Având în vedere că statutul de funcţionar public al acestora nu este prevăzut în norme speciale, s-a apreciat că în cauză se aplică regula de competenţă de drept comun în materia litigiilor de muncă, fiind competent să judece cauza tribunalul de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, conform art. 208-210 din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul Z. este domiciliat în judeţul Dolj, neavând locul de muncă în Bucureşti, fiind trecut în rezervă, s-a constatat că Tribunalul Dolj este competent să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.

4. Prin sentinţa civilă nr. 3506 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bucureşti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe, instanţa a reţinut că obiectul litigiului vizează plata ajutorului acordat la trecerea în rezervă, în speţă reclamantul Z. având calitatea de maistru militar principal.

S-a constatat că prin decizia nr. 5 din 5 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că:

"Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariate de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completurilor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, respectiv, raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completurilor specializate de contencios administrativ (...)".

Totodată, s-a reţinut că prin decizia nr. 10/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că doar personalul militar care are şi statutul de cadru militar şi căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 are statutul de funcţionar public, astfel încât litigiile privind raporturile de serviciu, deci şi cele privitoare la plata unor drepturi de natură salarială aparţin competenţei instanţelor de contencios administrativ, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât, pe baza definiţiei din art. 2 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia funcţionarul public este o persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, şi a prevederilor art. 1 şi art. 4 - 6 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare, indiferent de apartenenţa instituţională, sunt persoane numite într-o funcţie publică, deci o varietate a funcţionarilor publici, iar prevederile Legii nr. 188/1999 le sunt aplicabile, cu titlu de reglementare generală, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ.

Prin urmare, în privinţa cadrelor militare, în lipsa unor prevederi speciale în Legea nr. 80/1995, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt aplicabile cu titlu de drept comun pentru această categorie aparte de funcţionari publici care beneficiază de un statut special.

Instanţa a constatat că, raportat la calitatea reclamantului de cadru militar, coroborat cu considerentele deciziilor RIL 5/2018 şi 10/2018, competenţa de soluţionare revine instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale."

În speţă, s-a reţinut că reclamantul a înţeles să învestească Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel că această instanţă este competentă să soluţioneze litigiul, fără a avea posibilitatea de a invoca excepţia necompetenţei sale teritoriale.

În ceea ce priveşte caracterul normelor de competenţă materială a secţiei sau completului specializat în soluţionarea litigiilor de muncă, s-a reţinut că prin decizia RIL nr. 17/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilt ca "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică."

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme la 9 decembrie 2019:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Z. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata ajutorului acordat la trecerea în rezervă.

În fapt, se constată că reclamantul a avut calitatea de maistru militar principal, fiind încadrat la Unitatea Militară 01083 Craiova, de unde a trecut în rezervă la data de 31 martie 2014, astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar de Ministerul Apărării Naţionale, aflată la dosarul Tribunalului Dolj.

În drept, se reţine că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe. Referitor la cadrele militare, se constată că, în lipsa unor prevederi speciale în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt aplicabile cu titlu de drept comun pentru această categorie de funcţionari publici care beneficiază de un statut special.

În ceea ce priveşte instanţa competentă material să soluţioneze litigiile de natura celui de faţă, în care calitatea de reclamant o deţine un cadru militar, în mod corect Tribunalul Dolj a constatat că aceasta a fost stabilită prin decizia nr. 10/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, ca aparţinând instanţelor de contencios administrativ şi fiscal.

În cadrul aceste decizii RIL s-a reţinut că "91. Doar personalul militar care are şi statutul de cadru militar şi căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 are statutul de funcţionar public, astfel încât litigiile privind raporturile de serviciu, deci şi cele privitoare la plata unor drepturi de natură salarială aparţin competenţei instanţelor de contencios administrativ, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât, pe baza definiţiei din art. 2 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia funcţionarul public este o persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, şi a prevederilor art. 1 şi art. 4 -6 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare - ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, indiferent de apartenenţa instituţională (Ministerul Apărării Naţionale, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate) - sunt persoane numite într-o funcţie publică, deci o varietate a funcţionarilor publici, iar prevederile Legii nr. 188/1999 le sunt aplicabile, cu titlu de reglementare generală, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ.

92. Faptul că Statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995) nu îi denumeşte ca atare, nu poate constitui un argument suficient pentru ca militarii să nu fie consideraţi funcţionari publici, întrucât nici pentru alte categorii de personal reglementările statutare ale acestora nu utilizează termenul de funcţionari publici (cum este cazul personalului de specialitate al instanţelor şi parchetelor, funcţionarii publici ai Corpului diplomatic şi consular guvernaţi de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare)."

Cu privire la natura juridică a litigiului, respectiv acordarea ajutorului la trecerea în rezervă, se constată că prin decizia nr. 5/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii s-a stabilit că "Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariate de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completurilor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, respectiv, raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completurilor specializate de contencios administrativ (...)".

Având în vedere cele statuate prin deciziile RIL nr. 5/2018 şi 10/2018, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţioare a cauzei revine instanţei de contencios administrativ şi fiscal, raportat la calitatea reclamantului de cadru militar.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale."

În cauză, se constată că reclamantul Z., alături de mai mulţi reclamanţi, înainte de disjungere, a optat să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, respectiv instanţa de la domiciliul pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, motiv pentru care, Înalta Curte apreciază că această instanţă este competentă să soluţioneze litigiul pendinte, fără a avea posibilitatea de a invoca excepţia necompetenţei sale teritoriale.

În consecinţă, având în vedere deciziile nr. 5/2018 şi 10/2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, coroborate cu art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2020.