Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1932/2004 AI generated

Criminal revision inadmissibility: failure to prove unknown facts or perjury under Art. 394 of the Code of Criminal Procedure

Case Number Decizia nr. 1932/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court’s rejection of the appeal against the trial court’s dismissal of the revision request, which stands as the final outcome. The case concerned a petition for the revision of a criminal conviction, where the convicted individual challenged the original sentencing as failing to properly individualize the penalty based on culpability, following his initial conviction for multiple offenses under the old Penal Code and a civil obligation for damages that had already been upheld on prior appeal. The court ruled that the revision request was inadmissible because the petitioner failed to satisfy the strict legal prerequisites of Article 394 of the Code of Criminal Procedure, specifically noting the absence of unknown facts or circumstances and no evidence of perjury by witnesses, thus rendering the allegation of improper individualization outside the scope of permissible revision grounds. The final decision imposed judicial costs of 800,000 lei on the appellant, with 200,000 lei advanced from the Ministry of Justice for the official counsel.

Legislator headnote

AI generated

art. 288 C. pen, art. 64 C. pen, art. 394 C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Criminal revision inadmissibility: failure to prove unknown facts or perjury under Art. 394 of the Code of Criminal Procedure: Curtea de Apel București, secția a II–a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient, cu motivarea că în cauză instanța de fond în mod corect a apreciat că motivul invocat de condamnat, respectiv redozarea pedepsei nu se încadrează în cazurile limitativ, prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
criminal revision grounds for cassation criminal penalty Civil Procedure Code standing to appeal failure to provide evidence
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 226 din 20 martie 2000, Tribunalul București, secția a II–a penală, a condamnat pe inculpatul I.G. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor, prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., art. 288 C. pen.; art. 291 și art. 293 din același cod.

Totodată, s-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

Pe latură civilă inculpatul a fost obligat la plata sumei de 157.000 dolari S.U.A. despăgubiri civile, părții civile S.C.

Prin decizia penală nr. 39 din 8 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a respins recursul declarat de inculpat împotriva sentinței.

Ulterior prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul București, condamnatul I.G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 226 din 20 martie 2000 a Tribunalului București, secția a II–a penală.

În motivarea cererii de revizuire condamnatul a invocat greșita individualizare a pedepsei aplicate, care nu a avut în vedere gradul său de vinovăție.

După efectuarea cercetărilor de către procuror, procedându-se la soluționarea cererii de revizuire, prin sentința penală nr. 1032 din 12 noiembrie 2003 Tribunalul București, secția a II–a penală, a respins-o ca inadmisibilă.

Nemulțumit de hotărâre condamnatul revizuient a declarat apel.

Curtea de Apel București, secția a II–a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient, cu motivarea că în cauză instanța de fond în mod corect a apreciat că motivul invocat de condamnat, respectiv redozarea pedepsei nu se încadrează în cazurile limitativ, prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. pen.

Împotriva deciziei, condamnatul revizuient, a declarat recurs susținând că pentru săvârșirea infracțiunii se face vinovat D.I.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu prevederile art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când este îndeplinit vreunul dintre motivele prevăzute expres de textul de lege menționat.

Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că materialul probator administrat, a conturat starea de fapt căreia instanța i-a dat încadrarea juridică legală.

În cauză nedescoperindu-se fapte s-au împrejurări necunoscute de instanțele care au soluționat și nici nu s-au săvârșit infracțiuni de mărturie mincinoasă, nefiind deci îndeplinite cerințele art. 394 C. proc. pen., recursul declarat de condamnatul revizuient, este nefondat.

În baza prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul, revizuient I.G., împotriva deciziei penale nr. 36/ A din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2004.