Negative jurisdictional conflict over dispute arising from execution of administrative sectoral contract resolved in favor of administrative section's competence to hear appeal.

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 3 octombrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând anularea documentului constatator nr. x din 8 august 2018 emis de autoritatea contractantă cu privire la rezilierea contractului sectorial de furnizare nr. 13589 din 28 martie 2018 de "Achiziţie energie electrică pentru locurile de consum aparţinând B." şi plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 şi următoarele din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa nr. 159 din 12 februarie 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prematurităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâta B., iar dosarul a fost înregistrat la 17 aprilie 2019 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Prin încheierea din 11 iunie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile din cadrul Curţii de Apel Ploieşti.

În motivarea încheierii, prima instanţă a reţinut că cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, are drept cauză prevederile contractului de furnizare încheiat între părţi, ale C. civ. şi prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, au fost evocate dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/25.07.2018, potrivit cărora instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ.

În schimb, s-a constatat că litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

Prima instanţă a reţinut că litigiul pendinte priveşte modalitatea de încetare prin rezoluţiune a contractului de furnizare nr. 13589 din 28 martie 2018 şi intră în sfera litigiilor care decurg din executarea contractelor administrative.

S-a mai constatat că norma de trimitere la procedura contenciosului administrativ, respectiv art. 161 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 394/2016, este anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 212/2018 şi nu poate fi interpretată în sensul că ar avea caracter special, derogatoriu în raport cu modificările legislative care prevăd că documentele constatatoare emise de către entitatea contractantă, în conformitate cu prevederile art. 161 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice, pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Raportat la dispoziţiile modificatoare ale Legii nr. 212/25.07.2018, în sensul că acestea sunt aplicabile şi contestaţiilor formulate împotriva documentelor constatatoare emise de autoritatea contractantă potrivit art. 161 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 394/2016, s-a reţinut că prin Legea nr. 212/25.07.2018 au fost modificate corespunzător prevederile art. 53 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 101/2016.

Astfel, s-a concluzionat că opţiunea legiuitorului a fost aceea de a menţine în competenţa instanţelor de contencios administrativ numai acele litigii care privesc procedura de atribuire şi încheiere a contractelor administrative, revenind astfel instanţelor civile de drept comun competenţa soluţionării litigiilor care vizează executarea acestor contracte administrative.

3. Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal. În temeiul art. 134 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării recursului, s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut în esenţă că, actul dedus judecăţii la prima instanţă, care este reprezentat de documentul constatator cu privire la rezilierea contractului sectorial de furnizare nr. 13589/28.03.2018 de "Achiziţie energie electrică pentru locurile de consum aparţinând B." nu face parte din categoria actelor administrative emise în etapa executării contractelor administrative.

Instanţa a mai constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 161 alin. (4) din H.G. nr. 394/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, documentele constatatoare emise de către entitatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Secţia a II-a Civilă a reţinut incidenţa în cauză a art. 67 alin. (2) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, concluzionând că toate contractele administrative pentru care legea specială atribuie competenţa de soluţionare în favoarea instanţei de contencios administrativ, exceptând contractele de achiziţie publică, rămân supuse analizei exclusive a instanţei de contencios administrativ.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme la data de 9 decembrie 2019:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 136 alin. (1) C. proc. civ., întrucât două secţii ale aceleiaşi curţi de apel s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul litigiului îl reprezintă anularea documentului constatator emis de pârâtă privind rezilierea contractului de achiziţie publică a energiei electrice.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, fiind astfel sub incidenţa normelor de contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică "în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Totodată, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În speţă, la primul termen de judecată cu părţile legal citate, respectiv 29 ianuarie 2019, în temeiul art. 131 din noul C. proc. civ., Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, verificându-şi competenţa de soluţionare a cauzei, a reţinut că este competent să soluţioneze litigiul, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia primei instanţe a fost atacată cu recurs, fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţă care, prin încheierea din 11 iunie 2019 şi-a declinat competenţa funcţională de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în primă instanţă litigiul a fost soluţionat de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

Având în vedere principiul specializării instanţelor, se constată că hotărârea pronunţată în primă instanţă a fost dată de către secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa, astfel încât, pentru a fi respectat principiul specializării instanţelor, competentă să soluţioneze cererea de recurs este instanţa superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

Prin urmare, excepţie necompetenţei nu mai putea fi invocată în recurs de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, aceasta fiind stabilită în mod definitiv de către prima instanţă, care a soluţionat dosarul ca fiind unul de contencios administrativ şi fiscal.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în speţă, secţia de contencios administrativ şi fiscal rămâne competentă să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată, nefiind îndeplinite condiţiile pentru declinarea competenţei către secţia a II-a Civilă.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2020.