Unpaid service invoices: contractual non-contestation as acceptance and the inapplicability of general civil code acceptance rules

Deliberând, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta S.C. A. S.A., reprezentată de B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.091.022,32 RON, din care suma de 1.861.902,48 RON cu titlu de contravaloare servicii prestate şi neachitate şi suma de 229.119,84 RON cu titlu de penalităţi contractuale.

Prin sentinţa civilă nr. 270/18.03.2015 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2014, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B., având ca obiect obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 1.861.902,48 RON cu titlu de c/val servicii şi a sumei de 229.119,84 RON penalităţi, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., reprezentată de B. solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2065 A din 10 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI- a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.R.L. A fost schimbată în tot sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata către reclamanta S.C. A. S.A. a sumei de 1.861.902,48 RON cu titlu de c/val servicii prestate aferente lunilor octombrie- noiembrie 2013 şi a sumei de 223.228,39 RON cu titlu de penalităţi aferente.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. C. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi transmiterea cauzei spre rejudecare, cerere care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta se raportează la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. arătând că hotărârea recurată se întemeiază pe motive contradictorii întrucât soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată este motivată într-o manieră contradictorie, instanţa reţinând două situaţii de fapt care se exclud reciproc. În acest sens se arată faptul că, pe de o parte, instanţa reţine că prin contractul de prestări servicii nu s-a stabilit un tarif pentru colectarea şi transportul apei pluviale iar pârâta datorează chiar şi în acest caz tariful de 34 Euro/tonă deoarece a achitat şi nu a contestat o factură emisă incorect de reclamantă iar, pe de altă parte, a reţinut că S.C. A. S.A. a transportat nămoluri şi nu ape pluviale/reziduale.

Printr-o altă critică se susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material fiind încălcate prevederile art. 1196 din C. civ.. În acest sens se arată faptul că operaţiunea de plată a facturii din august 2013 nu reprezintă un fapt neîndoielnic care să conducă la acceptarea unui tarif mai mare pentru serviciile de colectare care erau excluse din contractul de prestări servicii.

În sprijinul acestui motiv de recurs se mai face referire şi la dispoziţiile art. 1204 C. civ. arătându-se că voinţa societăţii este exprimată de organele sale de conducere însă în speţă administratorii legali ai societăţii C. nu au acceptat niciodată aplicarea tarifului de 34 euro/lună.

Recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1350 alin. (1) şi (2) şi art. 1204 din C. civ. întrucât prin contractul de prestări servicii nu s-au prevăzut nici obligaţia de a efectua transportul apei reziduale/pluviale eliminată de către C. şi nici obligaţia de a plăti tariful de 34 euro/tonă, prin urmare nu poate fi atrasă răspunderea pe acest aspect întrucât nu există nicio faptă ilicită.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1854 din C. civ. întrucât a stabilit că preţul datorat de C. pentru serviciile de colectare ape reziduale/pluviale este cel aferent altor tipuri de servicii, deşi acest preţ nu este prevăzut de lege, nu este în conformitate cu munca depusă şi nici cu uzanţele dintre părţi.

Recurenta arată că instanţa de apel a recalificat în mod eronat un aspect necontestat de părţi, respectiv tipul de deşeu transportat, acest aspect ducând la pronunţarea unei decizii nelegale.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.

Temeiul executării serviciilor prestate de intimata reclamantă îl reprezintă contractul pentru furnizarea de servicii nr. x/19.03.2013 încheiat cu recurenta pârâtă. Reclamanta a emis facturile nr. x/18.10.2013, nr. y/06.11.2013, nr. z/20.11.2013, nr. w/11.12.2013, nr. t/11.12.2013, ce au fost primite de pârâtă fără obiecţiuni în termenul stabili contractual, fiind semnate de aceasta.

În urma probatoriului administrat, instanţa de apel a reţinut că atât menţiunile privind activităţile prestate cât şi tariful aferent acestora conţinute de facturile în litigiu nu diferă faţă de facturile anterioare achitate de pârâtă.

Referitor la apărarea pârâtei că reclamanta nu ar fi făcut dovada prestării efective, instanţa de apel a reţinut că fiecare factură a fost emisă în baza tichetelor de cântar (care atestă cantitatea colectată) şi a avizelor de însoţire marfă (care confirmă transportarea produsului), documente întocmite şi semnate chiar de pârâtă, astfel încât dovada realizării serviciilor a fost făcută.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a susţinut că soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată este motivată într-o manieră contradictorie, instanţa reţinând două situaţii de fapt care se exclud reciproc în sensul că, pe de o parte, instanţa a stabilit că prin contractul de prestări servicii nu s-a prevăzut un tarif pentru colectarea şi transportul apei pluviale însă pârâta datorează chiar şi în acest caz tariful de 34 Euro/tonă deoarece a achitat şi nu a contestat o factură emisă incorect de reclamantă iar, pe de altă parte, a reţinut că S.C. A. S.A. a transportat nămoluri şi nu ape pluviale/reziduale.

Înalta Curte, reţine că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Analizând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte observă că argumentele instanţei nu sunt contradictorii, acestea reprezentând rezultatul analizei situaţiei de fapt astfel cum a reieşit în urma probatoriului administrat.

Contradictorialitatea unei hotărâri judecătoreşti presupune existenţa unei discrepanţe între considerente şi dispozitiv în sensul că din considerente să rezulte o altă soluţie decât cea redată prin dispozitiv. Acest lucru nu se regăseşte în speţă, instanţa de apel prezentând argumente neechivoce în ceea ce priveşte temeinicia pretenţiilor reclamantei, argumente care susţin soluţia de admitere a apelului reclamantei, dispusă prin dispozitiv, prin urmare, critica privind contradictorialitatea deciziei atacate nu este fondată.

Nici critica prin care se susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material respectiv a art. 1196 din C. civ., nu este fondată.

Conform art. 1.196 C. civ., orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată, şi ajunge în termen la autorul ofertei. Tăcerea sau inacţiunea destinatarului nu valorează acceptare decât atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul părţilor, din practicile statornicite între acestea, din uzanţe sau din alte împrejurări.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel nu a invocat acest text de lege în motivarea soluţiei ci prevederile contractuale şi uzanţele existente între părţi, reţinând că facturile în cauză au fost emise în aceleaşi condiţii cu cele anterioare iar pârâta nu le-a contestat.

Înalta Curte, reţine că potrivit art. 15 pct. 2 din contractul nr. x/06.11.2013 încheiat de părţi, refuzul total sau parţial al utilizatorului de a plăti o factură emisă de operator va fi comunicat acestuia în scris, în termen de 5 zile de la data primirii facturii, necontestarea facturii în termenul stipulat dând dreptul operatorului să considere ca având bun de plată din partea utilizatorului iar orice reclamaţie ulterioară acestui termen fiind considerată nulă. Întrucât recurenta pârâtă a depăşit termenul în care putea contesta facturile, reclamanta a făcut aplicarea clauzei contractuale susmenţionate, considerând reclamaţia făcută de pârâtă ca tardivă.

Cum părţile au stabilit în concret ce valoare are o anumită atitudine şi cum în cauză recurenta nu a înţeles să conteste facturile în termenul contractual, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că acest comportament valorează recunoaşterea preţului şi a efectuării prestaţiilor.

Recurenta invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 1204 C. civ. arătând că voinţa societăţii este exprimată de organele sale de conducere însă în speţă administratorii legali ai societăţii C. nu au acceptat niciodată aplicarea tarifului de 34 euro/lună.

Şi prin această critică recurenta încearcă să conteste acceptarea documentelor întocmite în baza contractului de către reclamantă, aspect care nu mai poate fi repus în discuţie în condiţiile în care aceasta nu a uzat de dispoziţiile art. 15 pct. 2 din contractul nr. x/06.11.2013 încheiat de părţi, în termenul prevăzut.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1854 din C. civ.

Înalta Curte, observă pe de o parte că instanţa de apel nu a făcut referire la acest temei legal, iar pe de altă parte, acest text de lege este aplicabil contractelor de antrepriză, ceea ce nu este cazul contractului care a generat litigiul de faţă.

Contrar susţinerilor recurentei instanţa de apel nu a recalificat tipul de deşeu transportat, ci a menţionat că serviciile prestate au fost acelaşi, atât pentru facturile achitate cât şi pentru cele neachitate, acestea având la bază comanda făcută de beneficiar, respectiv recurenta pârâtă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2065 A din 10 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2017.