Revisiune inadmisibilă a unei decizii de apel care a respins recursul pe motive procedurale, fără a evoca fondul
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by the petitioner against the Court of Appeal’s decision, thereby upholding the appellate court’s dismissal of the revision as inadmissible. The dispute centered on the procedural validity of a revision request targeting a Court of Appeal decision that had previously rejected appeals against two lower tribunal decisions on the grounds of inadmissibility and tardiness. The decisive legal basis was the interpretation of Article 322(1)(7) of the Code of Civil Procedure, which permits the revision of appellate decisions only if they "evokes the merits" (i.e., overturns the lower court's substantive solution); because the challenged decision had rejected the appeals on procedural grounds without evoking the merits, it did not meet the general condition of admissibility for revision, rendering the request inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ, art. 323 alin. (1) C. proc. civ, art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ; Revisiune inadmisibilă a unei decizii de apel care a respins recursul pe motive procedurale, fără a evoca fondul: Instanţa a reţinut că textele legale evocate cuprind norme de competenţă materială imperativă, astfel că, în caz de invocare a mai multor motive de revizuire nu va opera prorogarea de competenţă ci fiecare instanţă va judeca cererea raportat la motivul pentru care este competentă. Pentru acest motiv Curtea a constatat că este competentă să judece doar cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 302 din 01.09.2016 dată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Craiova, pentru motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 si 5 C. proc. civ., fiind instanţa care a pronunţat hotărârea criticată de revizuent.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de revizuire de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 560/30.09.2015, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire a deciziei nr. 73/22.01.2014 a Tribunalului Dolj formulată de revizuientul A., pronunţată în dosarul nr. x/2012 în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., E., F., G., H.. A respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 10/14.01.2015 a Tribunalului Dolj formulată de A., pronunţată în dosarul nr. x/2014 ca inadmisibilă, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., E., F., G., H..
Împotriva acestor decizii a promovat recursuri revizuientul A., aducând critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând în esenţă nemulţumirile faţă de soluţiile pronunţate.
Prin decizia civilă nr. 302/01.09.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel Craiova a respins ca inadmisibile recursurile declarate de revizuentul A. împotriva deciziilor civile nr. 560/30.09.2015 şi nr. 1/17.02.2016, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., E., I., J., K., G., şi H., având ca obiect "revizuirea deciziilor civile nr. 10/14.01.2015, dată în dosarul nr. x/2014 şi nr. y/2014, pronunţată în dosarul nr. x/2012" .
În esenţă, s-a reţinut că aceste decizii sunt hotărâri irevocabile potrivit art. 299 alin. (1) si 377 C. proc. civ. de la 1865, şi ca atare nu sunt susceptibile de a fi atacate la rândul lor cu recurs.
La data de 22.09.2016 revizuientul A. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 560 din 30.09.2015 a Tribunalului întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. şi a deciziei civile nr. 302 din 01.09.2016 a Curţii de Apel Craiova întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Din oficiu, s-a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, revizuentul susţinând respingerea acestei excepţii pe temeiul dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 374 din 27 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 302 din 01.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii K., J., I., B., C., D., E., G., H., conform art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ.. A fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 560/30.09.2015 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015 conform art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. în favoarea Tribunalului Dolj. A fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 302/01.09.2016 întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând cererile de revizuire, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ. cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere. Pentru cazul în care se cere revizuirea pe temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că cererea se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.
Instanţa a reţinut că textele legale evocate cuprind norme de competenţă materială imperativă, astfel că, în caz de invocare a mai multor motive de revizuire nu va opera prorogarea de competenţă ci fiecare instanţă va judeca cererea raportat la motivul pentru care este competentă. Pentru acest motiv Curtea a constatat că este competentă să judece doar cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 302 din 01.09.2016 dată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Craiova, pentru motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 si 5 C. proc. civ., fiind instanţa care a pronunţat hotărârea criticată de revizuent.
În ceea ce priveşte revizuirea deciziei civile nr. 560/30.09.2015 fondată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 si 5 C. proc. civ., Curtea a constatat că nu este competentă să se pronunţe, fiind invocată contrarietatea existentă între această decizie a Tribunalului Dolj şi decizia civilă nr. 302 din 01.09.2016 a Curţii de Apel Craiova, hotărâri pronunţate de instanţe de grade diferite, competenţa de a soluţiona cererea de revizuire fondată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă mai mare în grad.
Prin urmare, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 323 alin. (1) si 2 C. proc. civ. instanţa a procedat la declinarea competenţei de soluţionare a cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 560/30.09.2015 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015 conform art. 322 pct. 2 şi 5 C. proc. civ. în favoarea Tribunalului Dolj, cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 302/01.09.2016 întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. fiind declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea de revizuire a deciziei nr. 302/01.09.2016, a fost respinsă ca inadmisibilă instanţa evocând dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. care permit revizuirea unei hotărâri definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, numai în cazurile prevăzute expres şi limitativ de lege.
În cauză, a reţinut Curtea, decizia nr. 302/01.09.2016 nu reprezintă o hotărâre prin care se evocă fondul cauzei deoarece instanţa a respins ca inadmisibile recursurile declarate împotriva deciziilor civile nr. 560/30.09.2015 şi nr. 1/17.02.2016 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, astfel că această decizie nu este susceptibilă de revizuire.
În urma declinării competenţei, cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr. 302/01.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă.
Înalta Curte, reţine că cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 vizează decizia nr. 302/1.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015 considerată de revizuient ca fiind contrară deciziei nr. 560/30.09.2015 pronunţată de Tribunalul Dolj în acelaşi dosar.
Prin decizia civilă nr. 560/30.09.2015, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire a deciziei nr. 73/22.01.2014 a Tribunalului Dolj şi cererea de revizuire a deciziei civile nr. 10/14.01.2015 a Tribunalului Dolj, pronunţată în dosarul nr. x/2014 ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 302/01.09.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel Craiova a respins ca inadmisibile recursurile declarate de revizuentul A. împotriva deciziilor civile nr. 560/30.09.2015 şi nr. 1/17.02.2016, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii B., C., D., E., I., J., K., G. şi H..
Conform art. 322 alin. (1) pct. 7 revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă pentru considerentele ce succed:
Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive numai în cazurile strict determinate de lege.
Conform dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile prevăzute de pct. 1-9.
În sensul textului de lege citat, hotărârile date de instanţele de recurs pot constitui obiect al cererii de revizuire numai dacă evocă fondul. O instanţă de recurs evocă fondul atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta pronunţă o soluţie cu totul diferită decât aceea sau acelea pronunţate de instanţele inferioare.
Or, decizia atacată cu revizuire nu evocă fondul pricinii, ci, dimpotrivă, prin această hotărâre, Curtea de Apel Craiova a respins recursul ca inadmisibil. Prin urmare, întrucât nu este îndeplinită o condiţie generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiţie impusă de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., analizarea condiţiilor specifice reglementate de pct. 2 nu se mai impune şi nici cererile incidentale formulate de revizuent în prezenta cauză, respectiv excepţia de nelegalitate, excepţia de neconstituţionalitate şi cererea de asigurare dovezi.
Aşa fiind, constatând că hotărârea atacată cu revizuire nu îndeplineşte condiţia generală de admisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 322 alin. (1), raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire dedusă judecăţii în prezenta cauza, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei nr. 374 din 27 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2017.