Inadmissibility of cassation appeal against shareholder withdrawal judgment subject only to appeal under Art. 226(1)(c) Law 31/1990

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 392/2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2012, s-a admis cererea formulată de reclamantul A., s-a constatat retragerea sa din S.C. B. S.R.L. Sibiu prin acordul asociaţilor. S-a dispus prin aceeaşi sentinţă anularea art. 2 din Hotărârea AGA S.C. B. S.R.L. din data de 6 decembrie 2012 şi s-au stabilit în acelaşi timp drepturile băneşti cuvenite reclamantului prin retragerea din societatea pârâtă, la cuantumul de 330.054 RON, cu plata dobânzii legale aferente începând cu data retragerii din societate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L. Sibiu.

Prin decizia nr. 484/2016 din 27 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. Sibiu împotriva sentinţei nr. 392/2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2012.

Instanţa a reţinut că art. 2 din Hotărârea AGA din 6 decembrie 2012, prin care societatea pârâtă răspunde cererii de retragere din societate a reclamantului din data de 31 octombrie 2012 şi de stabilire a contravalorii acţiunilor deţinute reprezintă o ofertă ce diferă esenţial de solicitarea reclamantului asociat care a invocat în mod expres prin cerere că doreşte o sumă de bani în schimbul părţilor sociale, a cărui cuantum să fie stabilit în conformitate cu legea, respectiv în modalitatea de calcul prevăzută de OMEP nr. 1376 din 17 septembrie 2001.

În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) din actul constitutiv al societăţii, stabilirea datoriilor reciproce între asociatul care se retrage şi societate se face pe baza unui bilanţ aprobat de adunarea generală, potrivit reglementărilor în vigoare.

Această formulare expresă şi precisă a cererii reclamantului nu putea fi înţeleasă de către societate în sensul că putea fi în mod esenţial modificată, respectiv de la o sumă de bani calculată potrivit unor prevederi legale şi convenţionale la o propunere de compensare cu terenuri.

Deşi, este adevărat că, în principiu, orice înţelegere poate fi precedată de o negociere, cu oferte şi contraoferte, asemenea demersuri se fac cu bună-credinţă, sens în care se impune a fi făcute în mod serios şi constructiv. O contraofertă esenţial diferită se prezumă ca fiind neconstructivă, de natură a întrerupe lanţul negocierilor şi de a nu ajunge astfel la o înţelegere, ca finalitate a negocierii.

O atare atitudine este contrară bunei-credinţe, astfel cum aceasta este reglementată ca directivă de comportament în viaţa juridică prin textul art. 970 alin. (1) din vechiul C. civ., aplicabil în cauză, culpabilă ca atare, context în care în mod justificat a fost anulată de către prima instanţă. Un comportament onest, în conformitate cu exigenţele acestor prevederi legale ar fi impus în sarcina societăţii pârâte, înainte de orice demers, un acord de principiu al reclamantului pentru o contraofertă esenţial diferită iar în caz de refuz să fie abandonată iar nu continuată prin adoptarea hotărârii a cărei anulare s-a solicitat.

Caracterul culpabil al comportamentului pârâtei în adoptarea hotărârii în discuţie, este de natură a produce consecinţe inclusiv asupra momentului de la care pârâta datorează dobânzile la care a fost obligată la suma datorată, respectiv de la data retragerii din societate.

Cât priveşte conţinutul concret al capătului de cerere privind stabilirea drepturilor cuvenite reclamantului asociat, respectiv dacă acesta a solicitat doar stabilirea ori şi plata acestora, din simplul fapt că acesta solicită plata de dobânzi legale pentru plata cu întârziere a unei sume de bani, rezultă că a înţeles să solicite nu numai stabilirea drepturilor ci şi plata acestora de către societate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. B. S.R.L.

Înalta Curte, la termenul de judecată din 1 martie 2017 a invocat din oficiu inadmisibilitatea căii de atac a recursului.

Înalta Curte, analizând această excepţie cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., o va admite pentru considerentele ce succed.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat retragerea sa din societatea pârâtă.

Conform art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.

Aşadar, recurentul a învestit instanţa cu o cerere de recurs împotriva unei hotărâri care nu este supusă recursului, o astfel de hotărâre fiind irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. care precizează că sunt hotărâri irevocabile orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate, exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege. Aceleaşi dispoziţii legale exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele statuate prin legea procesuală.

În raport de principiul consacrat prin textul de lege mai sus evocat, admisibilitatea unei căi de atac, şi pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând neîndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii în raport de art. 299 C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 484/2016 din 27 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2017.