Appeal stamp duty default upheld; contractual penalty award of 199,245 RON stands

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 13 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat obligarea, în principal, a pârâtei A. S.A. şi, în subsidiar, a pârâtelor B. S.A. şi C. la plata sumei de 201.401,40 RON, reprezentând penalităţi calculate conform clauzei stipulate la art. 9.14 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. x din 24 decembrie 2003, actualizată până la data plăţii, precum şi a cheltuielilor de judecată efectuate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 şi art. 1073 C. civ. din 1864.

Prin sentinţa nr. 1937 din 2 octombrie 2017, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor B. S.A. şi C. şi a respins acţiunea formulată împotriva acestor pârâte pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în contradictoriu cu pârâta A. S.A. şi a obligat-o pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a sumei de 199.245 RON, ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, începând cu 13 decembrie 2016 şi până la data plăţii; a respins celelalte pretenţii ca neîntemeiate; a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta B. S.A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.142 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâta A. S.A.

Prin decizia nr. 143 din 23 martie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat nulitatea pentru netimbrare a apelului declarat de apelanta-pârâtă A. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe şi a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva aceleiaşi sentinţe; a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 16.451,63 RON şi a respins cererea formulată de apelanta-reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă.

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. S.A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi a principiului contradictorialităţii.

În concret, autoarea recursului a învederat că, la 22 martie 2018, apărătorul său a transmis prin poştă electronică o cerere de lăsare a cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, iar, în dimineaţa zilei de 23 martie 2018, o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare.

Recurenta-pârâtă a subliniat că instanţa de apel era obligată să amâne cauza pentru motivele temeinice şi neimputabile apărătorului său, reprezentate de condiţiile meteorologice nefavorabile, pentru a asigura respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.

În plus, aceeaşi parte a arătat că instanţa de apel ar fi putut amâna pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise, conform art. 222 C. proc. civ.

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă a învederat că nerespectarea principiilor anterior evocate atrage nulitatea necondiţionată a deciziei recurate.

În continuare, titulara recursului a arătat că, şi în ipoteza în care cererea de amânare a cauzei ar fi ajuns la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor şi reţinerea cauzei în pronunţare, instanţa de apel ar fi putut repune cauza pe rol şi dispune citarea părţilor, conform art. 400 C. proc. civ., pentru a asigura respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil.

Aceeaşi parte a învederat că menţiunea formală "la dosar după pronunţare", înscrisă de instanţa de apel pe cererea de amânare a cauzei, nu o scutea pe aceasta de obligaţia de a verifica plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susţinut că menţiunile "după terminarea şedinţei" şi "după pronunţare" nu conţin ora primirii cererilor, ci doar data judecării apelului.

Astfel, autoarea recursului a învederat că cererile anterior evocate au fost puse la dispoziţia instanţei de apel înainte de momentul redactării minutei, prin raportare la ora şi data când au fost transmise prin poştă electronică.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanţa de apel a procedat în mod nelegal când a trecut la faza dezbaterilor şi a luat în discuţie excepţia netimbrării apelului, fără a verifica dacă părţile puteau să-şi expună apărările şi să pună concluzii în vederea apărării drepturilor lor.

Titulara recursului a subliniat că instanţa de apel a reţinut în mod eronat incidenţa art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acest text de lege este aplicabil în materia recursului.

Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că art. 470 alin. (3) C. proc. civ. prevede că lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

De asemenea, autoarea recursului a învederat că excepţia netimbrării vizează neîndeplinirea unei obligaţii, respectiv neacoperirea unei creanţe bugetare speciale, impuse pentru a asigura accesul la justiţie. Or, lipsa dovezi achitării acestei taxe nu reprezintă un motiv de nulitate şi nici obiectul acestei excepţii.

Aceeaşi parte a arătat că dovada achitării taxei priveşte probaţiunea necesară soluţionării excepţiei şi nu obiectul însuşi al excepţiei. Or, la momentul soluţionării excepţiei netimbrării apelului, taxa judiciară de timbru era achitată, conform O.P. nr. x din 1 martie 2018.

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă a conchis că încălcarea dreptului la apărare a condus la împiedicarea sa de a face dovada achitării anticipate a taxei judiciare de timbru.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la 23 august 2018, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare la 10 septembrie 2018, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-reclamantă.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la 4 februarie 2020, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că au fost încălcate dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi principiul contradictorialităţii, întrucât, deşi avocatul său a transmis prin poştă electronică o cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, în cuprinsul căreia a precizat că deţine originalul taxei judiciare de timbru, instanţa a anulat apelul său ca netimbrat.

Criticile anterior evocate pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Referitor la aceste critici, instanţa supremă constată că apărătorul recurentei-pârâte a transmis prin poştă electronică o solicitare de lăsare a cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată, la 23 martie 2018.

La termenul din 23 martie 2018, cauza a fost apelată la finalul şedinţei de judecată, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul practicalei deciziei recurate.

La acest termen s-a prezentat numai apărătorul intimatei-reclamante care a invocat excepţia netimbrării apelului declarat de partea adversă pentru nedepunerea dovezii achitării taxei judiciare de timbru.

Apărătorul recurentei-pârâte a transmis prin poştă electronică, la 23 martie 2018, o solicitare de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare având în vedere că trenurile C.F.R. circulau cu mare întârziere din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi că era posibil să nu ajungă până la finalul şedinţei de judecată. În cuprinsul acestui e-mail a menţionat că se află în posesia originalului taxei judiciare de timbru şi că o va depune după ce va ajunge la instanţă.

Instanţa supremă constată că pe e-mail prin care s-a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare a fost făcută menţiunea "la dosar după pronunţare 10:40".

Faţă de această menţiune, care face dovada până la înscrierea în fals, cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare nu putea fi avută în vedere de completul de apel de vreme ce soluţia fusese deja pronunţată la momentul primirii acestei cereri.

Relevant în acest sens este art. 429 C. proc. civ., conform căruia, "după pronunţarea hotărârii instanţa se dezînvesteşte şi niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale", acest text de lege fiind aplicabil şi în apel, conform art. 482 din acelaşi act normativ.

Aserţiunea recurentei-pârâte, în sensul că instanţa de apel ar fi putut amâna pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise, conform art. 222 C. proc. civ., este nefondată, întrucât instanţa se dezînvestise deja la momentul primirii cererii de amânare.

De asemenea, instanţa supremă constată că apărătorul recurentei-pârâte nu a transmis prin poştă electronică nici măcar o copie de pe originalul taxei judiciare de timbru datorate în apel, care ar fi putut fi socotită un început de dovadă scrisă.

Astfel, chiar dacă cererea de amânare a judecăţii ar fi ajuns la dosarul cauzei înainte de momentul pronunţării asupra excepţiei nulităţii, soluţia ar fi fost aceeaşi, întrucât neregularitatea constând în nedepunerea dovezii de plată a taxei judiciare de timbru ar fi subzistat şi la momentul pronunţării.

În aceste condiţii, nu poate fi reţinută incidenţa art. 177 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia".

În plus, art. 470 alin. (3) teza finală C. proc. civ. stabileşte că lipsa dovezi achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.

Cum recurentei-pârâte i s-a pus în vedere să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării apelului, prin citaţiile comunicate la 20 februarie 2018, atât la sediul părţii, cât şi la sediul avocatului ales, apărătorul acestei părţi era obligat să facă dovada plăţii taxei cel mai târziu la primul termen de judecată din apel.

Totodată, instanţa supremă reţine că soluţia instanţei de apel nu încalcă statuările obligatorii din cuprinsul hotărârii pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hietsch împotriva României, întrucât cirscumstanţele din cauza respectivă sunt diferite faţă de cele din prezenta cauză.

Astfel, în cauza Hietsch împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că reclamanta a achitat efectiv taxa judiciară de timbru prevăzută pentru examinarea recursului său şi că a transmis tribunalului, prin scrisoare recomandată, dovada acestei plăţi, în forma şi termenele prevăzute de C. proc. civ.. De asemenea, în cauza respectivă s-a reţinut că scrisoarea nu a fost depusă la dosar nu din motive imputabile reclamantei, ci din cauza unor disfuncţionalităţi la nivelul grefei sau al serviciilor poştale.

Ca atare, instanţa supremă reţine că, în cauza Hietsch împotriva României, partea a transmis dovada plăţii taxei, în forma şi cu respectarea termenelor prevăzute de C. proc. civ., însă această dovadă nu a fost depusă la dosar din cauza unor disfuncţionalităţi la nivelul grefei sau al serviciilor poştale.

Or, în prezenta cauză, apărătorul recurentei-pârâte nu a transmis curţii de apel dovada achitării taxei judiciare de timbru până la primul termen de judecată din apel, deşi putea să transmită prin poştă electronică măcar o copie a acestei dovezi.

De altfel, dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate în apel a fost depusă la dosar abia la momentul formulării cererii de recurs.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că dovada achitării taxei priveşte probaţiunea necesară soluţionării excepţiei şi nu obiectul însuşi al excepţiei, astfel încât nu putea fi aplicată sancţiunea nulităţii, deoarece taxa judiciară de timbru era achitată la momentul soluţionării acestei excepţii.

Argumentul recurentei-pârâte este unul speculativ, neputând fi astfel primit, întrucât art. 470 alin. (3) teza finală C. proc. civ. face referire la lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, iar nu la neachitarea taxei.

Ca atare, nedepunerea dovezii achitării taxei judiciare de timbru până la momentul stabilit de art. 470 alin. (3) teza finală C. proc. civ. a atras sancţiunea nulităţii cererii de apel.

În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că instanţa de apel nu a încălcat principiile invocate de recurenta-pârâtă, ca urmare a anulării apelului său ca netimbrat. Aceasta deoarece, indiferent de condiţiile meteorologice nefavorabile, dovada achitării taxei judiciare de timbru putea fi depusă până la termenul stabilit sau ar fi putut fi transmisă odată cu cererea de lăsare a cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată, prin anexarea la această cerere a unei fotocopii de pe înscrisul doveditor al plăţii taxei de timbru.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei nr. 143 din 23 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2020.