Extraordinary appeal annulled as unfiled for non-payment of stamp tax, upholding appellate reversal of statute-of-limitations dismissal in fatal traffic accident damages claim

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 2 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A. si B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au formulat acţiune în pretenţii solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi nepatrimoniale, pentru A. (soţia victimei decedate D.) - daune nepatrimoniale în cuantum de 25.000 Euro raportat la cursul BNR din momentul producerii accidentului rutier - echivalentul a 108.900 RON reprezentând daune morale, având în vedere că evenimentul rutier în care şi-a pierdut partenerul a generat reclamantei intense suferinţe psihice şi daune materiale în cuantum de 2.000 Euro raportat la cursul BNR din momentul producerii accidentului rutier, respectiv 8.712 RON, constând în ansamblul cheltuielilor efectuate cu înmormântarea, praznicele concomitente şi ulterioare înmormântări, amenajării mormântului; pentru B. (fiul victimei D.) - daune nepatrimoniale în cuantum de 25.000 Euro raportat la cursul BNR din momentul producerii accidentului rutier echivalentul a 108.900 RON, pentru atenuarea suferinţelor generate de pierderea fulgerătoare a tatălui într-un grav accident rutier; actualizarea sumelor la dobânda BNR din momentul producerii evenimentului rutier şi până la momentul plăţii efective a indemnizaţiei de asigurare de către partea responsabila civilmente; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi, în temeiul art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995, cu aplicarea art. 26 alin. (1) lit. d) din Ordinul CSA nr. 5/2010.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 27, 28 C. proc. pen., art. 1381 şi urm. C. civ., art. 3, 9, 43, 48 alin. (2), (49), (50) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul CSA nr. 5/2010, Decizia nr. 1/2005-ICCJ, recurs în interesul legii, Decizia nr. 29/2009 a ICCJ - Secţiile Unite, pronunţată în dosarul nr. x/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 2883/2018 din 2 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Prin decizia civilă nr. 594 A din 4 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2883/2018 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 şi, în consecinţă a fost anulată sentinţa atacată şi trimisă cauza instanţei de fond pentru continuarea judecăţii.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta-pârâtă apreciază că decizia atacată este rezultatul unei greşite interpretări a dispoziţiilor art. 2528, art. 2517 şi art. 1394 C. civ.

În raport de circumstanţele speţei, recurenta-pârâtă susţine că, deşi a rezultat că intervenientul forţat a nesocotit prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că există şi o culpă concurentă a victimei, constând în încălcarea art. 72 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

În acest sens, apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 1351-1352 C. civ., prejudiciul fiind rezultatul exclusiv al faptei victimei, aspect confirmat de Ordonanţa din data de 12 iunie 2015, dispusă în dosarul de urmărire penală nr. 10662/P/2011 deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău. Totodată, apreciază aplicabile şi dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. c) din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 5/2010, întrucât prejudiciul reclamanţilor nu s-ar fi produs dacă victima nu ar fi traversat neregulamentar.

Pentru analiza corectă a cauzei, recurenta-pârâtă susţine că există două raporturi juridice care trebuie analizate distinct de către instanţe.

În ceea ce priveşte raportul juridic dintre făptuitor şi persoanele prejudiciate arată că dispoziţiile reţinute a fi aplicabile de către instanţa de apel nu sunt incidente, respectiv art. 2528, art. 2517 şi art. 1394 C. civ.

Prescripţia dreptului la acţiune prevăzută de art. 2528 C. civ. se referă la acţiunea îndreptată direct împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, iar prevederea legală nu poate fi extinsă acţiunii îndreptate împotriva asiguratorului.

Având în vedere că acţiunea de faţă a fost îndreptată direct împotriva asigurătorului, întemeiată pe art. 49 din Legea nr. 136/1995, se susţine că nu ar fi trebuit aplicat termenul de prescripţie prevăzut de art. 2528 C. civ., ci termenul prevăzut de art. 2527 C. civ.

În ceea ce priveşte raportul juridic născut între asigurător şi persoanele prejudiciate, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel trebuia să aplice dispoziţiile art. 2519 şi art. 2527 C. civ., potrivit cărora, persoanele prejudiciate au un drept personal şi direct împotriva asigurătorului.

Prin art. 64 din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 5/2010 este stabilit termenul de plată a despăgubirii, termen care este condiţionat de avizarea daunei de către persoanele prejudiciate sau de persoana vinovată de cauzarea pagubei în conformitate cu art. 36 alin. (4) din Norme, iar reclamanţii au stat în pasivitate 6 ani, termenul de prescripţie fiind împlinit la 1 octombrie 2013.

În acest context, recurenta arată că, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, răspunderea asigurătorului faţă de persoana prejudiciată în accident este una contractuală, prevederile legale aplicabile fiind cele prevăzute de art. 2519 şi art. 2527 C. civ.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost ataşată taxa judiciară de timbru, astfel că prin adresa emisă la data de 3 iunie 2019 şi prin citaţia comunicată la 6 iunie 2019, recurenta a fost înştiinţată de obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

Prin încheierea din Camera de consiliu de la data de 17 octombrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, intimaţii depunând punct de vedere şi chitanţa privind onorariu de avocat.

La termenul din 6 februarie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia netimbrării recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor argumente:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

De asemenea, conform art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

Totodată, din interpretarea art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 reiese că, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţă recurentul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, cererea de recurs va fi anulată integral.

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin comunicarea aflată la dosar recurs.

Având în vedere considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 32 şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 594 A din 4 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, iar în temeiul art. 453 din acelaşi Cod, va obliga recurenta la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor-reclamanţi B. şi A., conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 594 A din 4 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. şi A. şi intimatul-intervenient F..

Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor-reclamanţi B. şi A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2020.