Application of pardon law to qualified theft: scope of statutory exclusions based on aggravating circumstances

Asupra recursului în anulare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (2) C. proc. pen., împotriva deciziei penale nr. 1084 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, considerând că hotărârea instanței de recurs este contrară legii.

S-a reținut că, prin sentința penală nr. 3025 din 16 decembrie 2002, Judecătoria sectorului 4 București a admis contestația la executare formulată de Biroul executări penale și, în temeiul art. 419 alin. (2) și art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a constatat grațiată pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului V.B.H.C., prin sentința penală nr. 113 din 25 aprilie 2002 a aceleiași instanțe, definitivă prin decizia penală nr. 1891 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel București, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a constatat că, în raport de încadrarea juridică a faptei și data săvârșirii infracțiunii, în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 543 din 4 octombrie 2002, privind grațierea unor pedepse.

Prin decizia penală nr. 352 din 14 martie 2003, Tribunalul București a respins ca nefondat apelul declarat de procuror, prin care se susține greșita aplicare a dispozițiilor actului de clemență invocat.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 1084 din 11 iunie 2003, a admis recursul declarat de procuror, a casat ambele hotărâri și, rejudecând în fond, a respins ca neîntemeiată contestația la executare, cu motivația că, potrivit art. 4 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002, infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat este exceptată de la grațiere, indiferent de momentul săvârșirii faptei.

Prin recursul în anulare declarat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate pentru greșita interpretare a dispoziției art. 4 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002, privind grațierea unor pedepse și menținerea hotărârilor instanței de fond și apel.

Examinând recursul în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta este fondat.

Potrivit art. 1, combinat cu art. 8 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18 din 2 aprilie 2003, aprobată prin Legea nr. 258 din 13 iunie 2003, au fost grațiate în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, aplicate de instanțele de judecată pentru faptele comise până la data publicării legii în M. Of. al României.

Conform art. 4 alin. (1) din același act normativ, prevederile art. 1 și art. 2 nu se aplică celor condamnați, pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt recidiviști prin condamnări anterioare.

Totodată, potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) paragraful 12, nu beneficiază de prevederile art. 1 și art. 3 cei cărora li s-au aplicat pedepse pentru furtul de autovehicule, precum și furtul calificat, prevăzut de art. 209 alin. (1) lit. a), b), d) și g) alin. (2) și (3), în redactarea anterioară O.U.G. nr. 207 din 22 noiembrie 2000, art. 209 alin. (1) și (4), în redactarea anterioară Legii nr. 456 din 25 iulie 2001, precum și art. 209 alin. (2) și (4), în redactarea în vigoare.

În cauza supusă judecății, inculpatul V.B.H.C., fără antecedente penale, a săvârșit infracțiunea, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., la data de 1 martie 2003, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 456 din 25 iulie 2001 și Legea nr. 20 din 28 ianuarie 2002 și anterior datei de 4 octombrie 2002, neexistând nici un impediment legal pentru aplicarea dispozițiilor actului de clemență invocat.

Pentru aceste motive, constatând că pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului este grațiată în întregime și condiționat, potrivit textelor de lege sus-arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează să admită recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și să caseze decizia atacată nr. 1084 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, privind pe inculpatul V.B.H.C.

Sentința penală nr. 3025 din 16 decembrie 2002 a Judecătoriei sector 4 București și deciziei penale nr. 352 din 14 martie 2003 a Tribunalului București, secția a II–a penală, vor fi menținute.

Se va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2574 emis la 14 octombrie 2002, de Judecătoria sector 4 București, privind pe inculpatul V.B.H.C. și se va dispune punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 4141 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva deciziei penale nr. 1084 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel București, privind pe intimatul inculpat V.B.H.C.

Casează decizia atacată.

Menține dispozițiile sentinței penale nr. 3025 din 16 decembrie 2002 a Judecătoriei sector 4 București și deciziei penale nr. 352 din 14 martie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2574 emis la 14 octombrie 2002 de Judecătoria sector 4 București, privind pe V.B.H.C.

Dispune punerea în libertate a condamnatului V.B.H.C., dacă nu este arestat în altă cauză.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2004.