Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 306/2020 AI generated

Labor and social security dispute over employment records: Cassation appeal declared inadmissible against final appellate decision

Case Number Decizia nr. 306/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal (recurs) as inadmissible, rendering the decision of the Bucharest Court of Appeal final and unchallengeable, thereby leaving the lower court's dismissal of the plaintiff's claim to compel the issuance of a new employment certificate in force. The dispute arose in a labor and social security litigation where the plaintiff sought to correct inaccuracies in his work record, reconstitute missing payroll statements, and obtain moral damages, alleging incorrect completion of his work notebook and omitted salary benefits; the plaintiff appealed the Court of Appeal's rejection of the request for a new certificate, arguing legal misinterpretation, while the defendant invoked procedural inadmissibility. The High Court determined that under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure and Article 155 of Law No. 263/2010, decisions rendered in social security and labor conflicts by appeal courts are definitive and not subject to appeal, thereby prohibiting the exercise of a cassation remedy in this procedural context.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ; Labor and social security dispute over employment records: Cassation appeal declared inadmissible against final appellate decision: , au fost invocate prevederile art. 197 şi urm. C. proc. civ., art. 34 alin. (5) şi art. 40 alin. (2) lit. h) Codul muncii.

Keywords

AI generated
social security litigation social security civil dispute statement of claim moral damages employment status

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la 3.07.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa:

- să constate că pârâta i-a completat incorect carnetul de muncă, cu consecinţa obligării la eliberarea unei noi adeverinţe care să conţină toate drepturile salariale de care a beneficiat în perioada în care a fost angajat la societate;

- să oblige pârâta la reconstituirea statelor de plată pentru lunile iunie 1975, martie 1977, octombrie 1978, aprilie 1979, aprilie 1980, aprilie 1982 şi ianuarie 1988, despre care se susţine că lipsesc din arhiva pârâtei;

- să oblige pârâta să completeze adeverinţa nr. x/11.06.2014 cu toate sporurile obţinute, cu invocarea temeiului legal al acordării lor şi orele suplimentare din perioada 1971-1991, astfel cum acestea se regăsesc în statele de plată din perioada respectivă, precum şi primele ce i-au fost acordate în această perioadă, care se găsesc pe state separate;

- să oblige pârâta să menţioneze în cuprinsul adeverinţei faptul că s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale la salariile brute;

- să oblige pârâta la plata unor daune morale în cuantum de 60.000 RON, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 197 şi urm. C. proc. civ., art. 34 alin. (5) şi art. 40 alin. (2) lit. h) Codul muncii.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2644/05.11.2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale a fost admisă excepţia autorităţii lucrului judecat cu referire la capetele de cerere nr. x, 3 şi 4.

3. Prin sentinţa civilă nr. 7/07.01.2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, au fost respinse pentru autoritate de lucru judecat capetele de cerere nr. x, 3 şi 4.

Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la reconstituirea unor state de plată, precum şi la plata daunelor morale, ca neîntemeiate.

4. Împotriva acestor hotărâri, reclamantul A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 139/CM/22.04.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamant, a anulat în parte sentinţa apelată şi încheierea nr. 2644/05.11.2018 în ceea ce priveşte primul capăt de cerere şi rejudecând, a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei noi adeverinţe.

Totodată, a fost fixat termen pentru continuarea judecăţii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor apelate.

Prin decizia nr. 208/CM/24.06.2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei S.C. B. S.A. la emiterea unei noi adeverinţe care să cuprindă toate drepturile salariale de care a beneficiat reclamantul A. în calitate de angajat, ca urmare a cererilor adresate acesteia anterior datei de 03.07.2018.

A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

5. Împotriva deciziei nr. 208/CM/24.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a făcut o expunere detaliată a parcursului procesual al cauzei, a redat considerentele hotărârilor pronunţate la fond şi în apel, făcând o serie de aprecieri cu privire la comportamentul procesual al intimatei.

Cu referire strict la decizia atacată, recurentul a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit normele de drept material.

Totodată, recurentul a arătat că susţinerea instanţei de apel, potrivit căreia angajatorul este obligat să răspundă solicitărilor angajaţilor ori de câte ori acestea sunt formulate, vine în contradicţie cu motivarea prin care aceasta statuează asupra legalităţii sentinţei apelate, sub aspectul soluţionării excepţiei autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte capetele 3 şi 4 de cerere.

Recurentul a precizat în finalul cererii că în ceea ce priveşte daunele morale pe care le-a solicitat, acestea au fost dovedite cu înscrisuri care atestă alterarea stării sale de sănătate, ca urmare a numeroaselor demersuri judiciare iniţiate.

6. Intimata S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi cea a inadmisibilităţii recursului, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, s-a solicitat respingerea acestuia.

7. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ambelor excepţii.

8. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 27.11.2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul a formulat punct de vedere la raport.

Ulterior, a fost acordat termen la 5.02.2020, în vederea examinării admisibilităţii recursului.

9. Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2), coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se reţin următoarele:

Dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale (…). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Totodată, dispoziţiile art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevăd că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel, iar hotărârile curţilor de apel, precum şi cele ale tribunalelor neatacate cu apel sunt definitive.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În cauză, decizia nr. 208/CM/24.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, a fost pronunţată într-un litigiu având ca obiect asigurări sociale, astfel că hotărârea nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în raport de faptul că decizia atacată în recursul pendinte este o hotărâre definitivă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 208CM/24.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2020.