Negative conflict of jurisdiction: material competence for professional service contracts under Art. 226(1) Law No. 71/2011

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, secţia Civilă la 17.03.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanta S.C. ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC ŞI A. S.A., prin administrator judiciar B., a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 325,95 RON, reprezentând facturi neachitate pentru serviciile de salubritate în perioada 06.2011-02.2012.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1350 C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 5066/12.10.2017, Judecătoria Giurgiu, secţia Civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, ca fiind prescrisă.

3. Apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC ŞI A. S.A., prin administrator judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 5066/12.10.2017, pronunţată de Judecătoria Giurgiu, secţia Civilă, a fost respins ca nefondat de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, prin decizia civilă nr. 455/28.03.2018.

4. Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC ŞI A. S.A. prin administrator judiciar B. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie la 02.07.2018, sub dosar nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 501/09.10.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 11.02.2019, sub dosar nr. x/2017.

5. Prin decizia civilă nr. 666/27.03.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 455/28.03.2018 a Tribunalului Giurgiu, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

6. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, la 03.06.2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea nr. 74R/03.09.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi a declinat cauza spre competentă soluţionare, în favoarea secţiei a V-a sau a VI-a a aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că litigiul are ca obiect o cerere în pretenţii derivată dintr-un contract de prestări servicii încheiat între cele două părţi procesuale, prestatorul de servicii fiind societate comercială.

Astfel, natura şi obiectul litigiului sunt specifice profesioniştilor, fiind incident caracterul de litigiu cu profesionişti al prezentei cauze deduse judecăţii, date fiind şi dispoziţiile obligatorii ale deciziei nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017.

Instanţa a mai constatat că secţia nu are competenţă funcţională de soluţionare a litigiilor cu profesionişti, neavând niciun complet cu o astfel de specializare, această competenţă aparţinând secţiilor civile a V-a şi a VI-a ale Curţii de Apel, în temeiul dispoziţiilor Hotărârilor nr. 654/2011 şi nr. 750/2011 ale secţiei pentru judecători a CSM, Hotărârii nr. 42/2011 a Colegiului Curţii de Apel Bucureşti şi Deciziei nr. 464/2011 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, date în aplicarea inclusiv a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma modificată, hotărâri prin care s-a stabilit competenţa funcţională a celor două secţii menţionate de soluţionare a litigiilor cu profesionişti, acestea fiind singurele secţii în cadrul cărora s-au constituit completurile pentru rezolvarea acestui gen de cauze.

Tribunalul Giurgiu nu are configurată funcţional, secţie specială separată care să judece litigiile cu profesionişti, judecând astfel de cauze în cadrul secţiei civile, care înglobează şi soluţionarea acestor dosare speciale.

Pentru aceste considerente, instanţa a constatat necompetenţa sa materială procesuală de soluţionare a prezentei cauze şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia, în favoarea Secţiilor a V-a şi a VI-a Civile ale Curţii de Apel Bucureşti, care au completuri specializate în materia litigiilor cu profesionişti.

7. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 16.10.2019, sub nr. x/2019.

Prin încheierea nr. 74/27.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare, în favoarea secţiei a III-a şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a aceleiaşi instanţe. A fost constatat ivit conflictul negativ de competenţă, fiind înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin neinvocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală la primul termen de judecată în recurs, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti a devenit exclusiv competentă a judeca recursul cu care a fost învestită, iar în acel moment oricare altă secţie, chiar dacă aceasta ar fi fost competentă potrivit regulilor generale, a pierdut această prerogativă.

Faptul că, la primul termen de judecată în recurs, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei către Înalta Curte nu contrazice această concluzie.

Astfel, din moment ce s-a pronunţat asupra unui incident, rezultă implicit că secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti, din punct de vedere al competenţei material procesuale, nu s-a considerat necompetentă.

Prin urmare, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, fiind constatat conflictul negativ de competenţă.

12. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub dosarul nr. x/2019 la 17.01.2020.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) şi art. 136 C. proc. civ., ivit între cele două secţii ale aceleiaşi instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru următoarele considerente:

Din lucrările aflate la dosar reiese că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, potrivit art. 1350 C. civ., solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 325,95 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare pentru utilizatori persoane fizice aferente perioadei cuprinse între 06.2011-02.2012, prestate în temeiul contractului nr. x/2011.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale".

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speţă a competenţei materiale procesuale proprii (paragraful 176).

Prin raportare la aceste texte de lege şi la cele statuate prin decizia pronunţată în interesul legii, instanţa supremă constată că raportul juridic dedus judecăţii este reprezentat de contractul nr. x/2011, încheiat între reclamanta Administraţia Domeniului Public şi A. S.A., în calitate de operator şi pârâta C., în calitate de utilizator.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii reprezintă contravaloarea serviciilor prestate în temeiul unui contract încheiat de reclamantă în realizarea activităţii sale profesionale, rezultând că reclamanta acţionează în raportul juridic cu pârâta în caliltatea sa de profesionist, cererea de chemare în judecată având ca temei răspunderea civilă contractuală.

În aceste condiţii, se reţine că litigiul dedus judecăţii prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Aceasta, întrucât cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una şi aceeaşi activitate, respectiv pe activitatea profesională sau economică şi izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist.

Cum litigiul de faţă derivă dintr-o astfel de activitate, de prestare servicii de salubrizare, pentru desfăşurarea căreia reclamanta a fost autorizată în cadrul obiectului ei de activitate, competenţa materială procesuală aparţine secţiei specializate, chemate să se pronunţe nu doar în litigiile enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci şi în cele care privesc activitatea curentă a profesioniştilor şi interacţiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Se cuvine subliniat că necompetenţa materială de atribuţiune, componentă a competenţei materiale, intră în sfera ordinii publice, astfel, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 alin. (2) C. proc. civ. poate fi invocată de instanţă, din oficiu, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Sub acest aspect, învestită cu soluţionarea recursului, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a invocat excepţia necompetenţei materiale care însă, înglobează, sub aspect procedural două dimensiuni juridice: cea verticală, presupunând că legal, competenţa aparţine unei instanţe de alt grad şi cea orizontală, presupunând departajarea competenţei de atribuţiune între secţii ale aceleiaşi instanţe.

În mod logic, invocarea excepţiei necompetenţei materiale, deşi subînţelege ambele sale valenţe, impune instanţei care o sesizează să disocieze asupra ordinii de justificare a soluţiei de declinare.

Or, statuând prin decizia nr. 501/09.10.2018 că este competentă să soluţioneze recursul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a statuat asupra competenţei materiale, rezolvând dimensiunea verticală a excepţiei şi, în aceste condiţii, nu putea, cu temei, să analizeze şi justifice şi asupra componentei de atribuţiune a instanţei care este subordonată celei dintâi.

De aceea, nu se poate opune Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, omisiunea ridicării, la 09.10.2018, excepţiei necompetenţei materiale de atribuţiune, deoarece la acel moment, această instanţă nu avea premisele soluţionării sale ca atare.

Abia prin reînvestire, ca urmare a deciziei nr. 666/27.03.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a activat posibilitatea evaluării în mod util a excepţiei necompetenţei materiale de atribuţiune a secţiei a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti, ca prim moment la care s-au creat premisele analizării acesteia.

Pentru aceste motive, nu se poate considera că la 03.09.2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie nu mai putea invoca excepţia necompetenţei materiale de atribuţiune în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., deoarece acesta a fost, în sensul aplicării corecte a legii, primul termen de judecată la care excepţia putea fi invocată în mod util.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4), raportat la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 februarie 2020.