Extraordinary annulment appeal limited to formal defects, not merits review of procedural inadmissibility
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestare in anulare) filed by the appellant against a previous decision that had rejected her appeal as inadmissible, leaving the lower court's ruling in force without further avenue of recourse. The dispute arose from the appellant's attempt to challenge a civil judgment after her ordinary appeal was dismissed for failing to meet the legal requirements for promotion and support; in her subsequent extraordinary appeal, she alleged that the lower court had improperly applied procedural norms, refused to adjudicate the case, and made material errors. The court held that the appeal was barred because the contested decision was a summary dismissal based on inadmissibility under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which is not subject to appeal, and the appellant’s arguments did not fit within the strictly limited grounds for extraordinary appeals under Article 503, such as lack of legal citation, absolute incompetence, material error regarding formal aspects, or omission of appeal grounds, noting that mere disagreement with the legal interpretation or a request for a retrial on the merits constitutes a disguised appeal that is not permitted.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ; Extraordinary annulment appeal limited to formal defects, not merits review of procedural inadmissibility: Fără a-şi încadra susţinerile în motivele reglementate expres de prevederile art. 503 C. proc. civ., la data de 16 noiembrie 2016, A. a depus motivele contestaţiei în anulare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1574 din 4 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.1.1, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 7 din 14 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Împotriva acestei decizii, la data de 20 octombrie 2016, A. a formulat contestaţiei în anulare, solicitând admiterea contestaţiei şi, în consecinţă, anularea deciziei şi rejudecarea cauzei.
Fără a-şi încadra susţinerile în motivele reglementate expres de prevederile art. 503 C. proc. civ., la data de 16 noiembrie 2016, A. a depus motivele contestaţiei în anulare.
În motivarea contestaţiei în anulare susţine că: 1. hotărârea a cărei anulare se solicită este abuzivă, ilegală şi greşită; 2. completul de judecată refuză să judece cauza; 3. completul de judecată invocă în mod greşit prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 634 C. proc. civ., art. 493 alin. (5) C. proc. civ. 4. hotărârea a fost obţinută abia pe 11.11.2016.
Intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGOVIŞTE nu a formulat întâmpinare.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:
Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun şi de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestaţia în anulare specială.
Conform art. 503 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Se constată că, în speţă, contestatoarea nu a adus nici un argument care să poată fi circumscris acestui motiv.
De altfel, decizia nr. 1574 din 4 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.1.1 prin care s-a respins recursul ca inadmisibil a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora:
"în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".
Aşa fiind, motivul de anulare reglementat de alin. (1) al art. 503 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1.hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Prin eroare materială, în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. invocat de contestator, se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara etc.
Se reţine că respingerea recursului, ca inadmisibil, nu este rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanţa de recurs a înţeles să aplice dispoziţiile legale privitoare la căile de atac prevăzute de lege, precum şi pe cele vizând legalitatea căilor de atac, nefiind astfel incident nici motivul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
De altfel, textul legal amintit vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare sau de aplicare a unor dispoziţii legale, astfel cum pretinde contestatoarea când se prevalează de împrejurarea că instanţa de recurs a invocat în mod greşit prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 634 C. proc. civ., art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Prin urmare, eroarea invocată de contestatoare ca fiind săvârşită de instanţa de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
De asemenea, nu se poate reţine că dezlegarea dată este rezultatul unei unei omisiuni în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât soluţia nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac a recursului.
De altfel, din analiza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanţa respinge sau admite în parte pe fond recursul, omiţând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia şi nu atunci când soluţionează recursul pe o excepţie, deoarece ar presupune reanalizarea şi rejudecarea excepţiei, ceea ce excedează contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.
Aşa fiind, nu s-ar putea reţine că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ori al unei omisiuni, întrucât soluţia nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac a recursului.
Câtă vreme instanţa de recurs a constatat şi a reţinut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestaţii în anulare raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3, nu-şi găseşte justificarea legală.
De altfel, excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară oricăror cereri sau motive de casare, întrucât, pentru a da eficienta principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Prin urmare, nu se poate pretinde că în cauză "completul de judecată a refuzat să judece cauza" sau că hotărârea a cărei anulare se solicită "este abuzivă, ilegală şi greşită", iar susţinerea conform căreia motivarea hotărârii atacate a fost obţinută abia la data de 11.11.2017 este lipsită de justificare.
Prin promovarea contestaţiei în anulare, contestatoarea tinde în realitate la o reexaminare a recursului, solicitând, cu alte cuvinte, să se treacă peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac extraordinare a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere raţiunile anterior expuse.
Nu în ultimul rând, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.
În consecinţă, argumentele contestatoarei nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1574 din 4 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.1.1.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1574 din 4 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.1.1.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2017.