Waiver of principal appeal by lawyer with special power of attorney rendering cross-appeal ineffective

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 19 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să o oblige pe pârâtă la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul neconsemnat într-un înscris, dar expres stabilit între părţi, respectiv la remedierea viciilor, neconformităţilor, imperfecţiunilor, executării improprii şi lipsurilor de orice natură cu privire la instalaţiile mecanice şi electrice de la edificiul din Timişoara, str. x, denumit C.;

2. să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 17.010,29 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor neconforme, viciate, imperfecte, impropriu executate şi cu lipsuri, remediate prin mijloacele proprii de către reclamantă;

3. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1164-1166 şi art. 1170 C. civ.

Prin încheierea din 27 iunie 2016, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins excepţia necompetenţei sale materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 1169/PI din 19 decembrie 2016, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei de obiect şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâta, aceasta din urmă declarând apel şi împotriva încheierii din 27 iunie 2016 a aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 474/A din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe şi apelul declarat de apelanta-pârâtă D. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) împotriva încheierii din 27 iunie 2016 şi a sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel, A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Împotriva aceleiaşi decizii, D. S.R.L. a declarat recurs incident, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă D. S.R.L. a depus întâmpinare la 7 ianuarie 2019, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului principal, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 4 februarie 2019, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de recurenta-pârâtă şi admiterea recursului său.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 8 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin avocat, a depus cerere de renunţare la judecata recursului principal, la care a ataşat împuternicire avocaţială.

Examinând cu prioritate cererea de renunţare la judecata recursului principal formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri".

Art. 81 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "renunţarea la judecată sau la dreptul dedus judecăţii, achiesarea la hotărârea pronunţată, încheierea unei tranzacţii, precum şi orice alte acte procedurale de dispoziţie nu se pot face de reprezentant decât în baza unui mandat special ori cu încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente".

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".

De asemenea, conform art. 464 alin. (2) C. proc. civ., "achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale".

În cazul reprezentării prin avocat, art. 126 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat prevede că, "pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziţie în numele şi pe seama clientului".

Dovada mandatului acordat avocatului se face cu împuternicirea avocaţială, conform art. 126 alin. (1) teza a II-a din Statutul profesiei de avocat.

În aplicarea acestor prevederi, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin avocat, a depus la dosar cerere de renunţare la judecata recursului principal, la care a ataşat împuternicirea avocaţială.

În cuprinsul acestei împuterniciri este menţionat expres dreptul avocatului recurentei-reclamante de a redacta şi semna cererea de renunţare la judecata recursului principal, fiind astfel făcută dovada existenţei unui mandat special, conform art. 81 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 126 alin. (1) teza a II-a şi alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.

Fiind făcută dovada existenţei unui mandat special pentru renunţarea la judecata recursului principal, rezultă că este îndeplinită cerinţa de formă impusă de art. 464 alin. (2) C. proc. civ. pentru achiesarea expresă la hotărâre.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1), raportat la art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei instanţei de apel.

Faţă de renunţarea recurentei-reclamante la judecata recursului principal, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs conform art. 491 alin. (1) din acelaşi act normativ, motiv pentru care va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 474/A din 17 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.