Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 291/2017 AI generated

Admissibility of revision for contradictory decisions: requirement of separate proceedings rather than successive rulings in the same case file

Case Number Decizia nr. 291/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision, thereby upholding the appellate decision that had reversed the trial court's award of damages for politically unjust repressions and confirming the State of Romania's position. The dispute arose from claims by a claimant and an intervener against the State, seeking recognition of the political nature of forced domiciling and imprisonment imposed on their family members in 1948–1953 and compensation for moral damages and confiscated property (including land and a manor), which the trial court initially granted in part but the appellate court subsequently overturned regarding certain aspects. The decisive legal basis was Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, where the court determined that the petition was inadmissible because the alleged contradiction involved two decisions rendered within the same procedural case file at different procedural stages, rather than in two separate cases between the same parties with the same object and cause, thus failing to meet the strict identity requirements for revision.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 162 C. proc. civ, art. 323 alin. (2) C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ; Admissibility of revision for contradictory decisions: requirement of separate proceedings rather than successive rulings in the same case file: S-a solicitat revizuirea în baza dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., considerându-se că există hotărâri definitive, potrivnice, date de către aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Piteşti, în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 1565/2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2010, şi decizia civilă nr. 100/2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2010.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings procedural requirement legal aspects recognition of a state judicial review right of rescission

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 100/2016
Prin decizia civilă nr. 100/2016 din 6 aprilie 2016 pronunţată în dosarul nr.
decizia civilă nr. 1565/2012
civ., considerându-se că există hotărâri definitive, potrivnice, date de către aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Piteşti, în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 1565/2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr.
decizia civilă nr. 248/2016
Prin decizia civilă nr. 248/2016 pronunţată la data de 27 octombrie 2016 în dosarul nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş sub număr de dosar x/30.06.2010, reclamantul A. a chemat în judecată Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Argeş solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se constate caracterul politic de drept al deciziei de stabilire a domiciliului forţat în ceea ce o priveşte pe mama sa B.;

- să fie obligat Statul Român la plata contravalorii în RON, la cursul oficial din ziua efectuării plăţii a sumei de 1.101.000 euro, cu titlu de daune morale pentru condamnarea mamei sale;

- să se constate caracterul politic de drept al deciziei de stabilire a domiciliului forţat în ceea ce o priveşte pe bunica sa C.;

- să fie obligat Statul Român la plata contravalorii în RON, la cursul oficial din ziua efectuării plăţii, a sumei de 1.101.000 euro cu titlu de daune morale pentru condamnarea bunicii sale;

- să fie obligat Statul Român la plata contravalorii bunurilor confiscate ca urmare a condamnării politice, respectiv contravaloarea conacului confiscat şi neretrocedat în sumă de 100.000 euro şi contravaloarea celor 47 ha teren din fosta moşie Viişoara neretrocedată, în sumă de 188.000 euro;

- să se constate caracterul politic al deciziei de stabilire a domiciliului forţat în ceea ce-l priveşte pe bunicul său D.,cât şi a condamnării la închisoare din 1948;

- să se analizeze decizia de condamnare la închisoare a lui D.;

- să fie obligat Statul Român la plata contravalorii în RON, la cursul oficial din ziua efectuării plăţii a sumei de 365.000 euro pentru perioada de detenţie din 1948-1953, cu titlu de daune morale;

- să fie obligat Statul Român la plata contravalorii în RON, la cursul oficial din ziua efectuării plăţii a sumei de 657.000 euro pentru domiciliu forţat şi privare de drepturi suportate de D., cu titlu de daune morale:

- să fie obligat Statul Român la plata contravalorii bunurilor confiscate respectiv 10 ha teren ca urmare a condamnării politice a lui D., din comuna Gălăteni, în sumă de 40.000 euro.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 şi CEDO.

Prin cerere precizatoare, reclamantul a arătat că solicită modificarea monedei în care solicită despăgubirile şi anume din euro în dolari americani.

La data de 15.11.2010 reclamantul a depus o cerere precizatoare completatoare şi modificatoare prin care a solicitat să se constate caracterul politic său de drept politic al măsurilor de arestare, condamnare stabilire de domiciliu forţat faţă de autorii reclamantului şi intervenientului în interes propriu, respectiv faţă de D., B. şi C..

La data de 3 august 2011 reclamantul a solicitat a formulat noi precizări cu privire la cererea introductivă.

Reclamantul a făcut o nouă precizare cu privire la bunurile confiscate şi pentru care solicită despăgubiri, respectiv 47 ha teren arabil din fosta moşie Viişoara ce a fost confiscat în 02.03.1949 şi conacul propriu-zis, imobile ce au aparţinut bunicii sale C. şi contravaloarea a două pistoale, 48 de cartuşe şi o armă de vânătoare cu 8 cartuşe confiscate prin sentinţa nr. 2195/16.02.1948 .

În ceea ce priveşte contravaloarea a două pistoale, 48 de cartuşe şi o armă de vânătoare cu 8 cartuşe confiscate prin sentinţa nr. 2195/16.02.1948, la termenul de judecată din 13.03.2013 s-a arătat de către reclamantul prezent personal că renunţă la acest capăt de cerere.

Prin cererea comunicată în data de 23.01.2012, E. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu.

Prin sentinţa civilă nr. 68/20.02.2012, Tribunalul Argeş a respins cererile formulate.

Recursul declarat împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 1565/18.06.2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2010, dispunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Tribunalul Argeş, rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 326 din 21.10.2015, a admis în parte atât cererea principală modificată, completată şi precizată formulată de reclamantul A., cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul E. şi a constatat caracterul politic al măsurilor de arestare, condamnare stabilire de domiciliu forţat faţă de autorii reclamantului şi intervenientului în interes propriu, respectiv faţă de D., B. şi C..

S-a constatat înlăturate de drept efectele hotărârilor judecătoreşti prin care s-au dispus măsurile de mai sus.

A fost obligat pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice să achite reclamantului şi intervenientului în interes propriu următoarele sume:

- 423.000 RON reprezentând valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 47 ha teren arabil situat în comuna Piatra, judeţ Teleorman, respectiv tarlaua x;

- 285.141 RON reprezentând contravaloare conac confiscat şi neretrocedat;

- 1893,28 RON reprezentând suma de 5.000 RON cu titlu de amendă reactualizat;

- 7.573,13 RON reprezentând cheltuieli de judecată reactualizate.

A fost respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale.

Pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat la 6100 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 100/2016 din 6 aprilie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2010, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul formulat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ, împotriva sentinţei civile nr. 326/21.10.2015, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2010, intimat-intervenient fiind E.. A casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.

Prin aceeaşi decizie a fost respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 326/21.10.2015, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, A., în contradictoriu cu intimaţii STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE şi E. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 100/2016 din 6 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2010.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi 7 C. proc. civ.

S-a solicitat revizuirea în baza dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., considerându-se că există hotărâri definitive, potrivnice, date de către aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Piteşti, în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 1565/2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2010, şi decizia civilă nr. 100/2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2010.

În şedinţa din 27 octombrie 2016, cu prioritate, Curtea de Apel Piteşti a invocat şi a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care, raportat la dispoziţiile art. 162 C. proc. civ., a rămas în pronunţare pe această excepţie.

Prin decizia civilă nr. 248/2016 pronunţată la data de 27 octombrie 2016 în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Piteşti, în raport cu prevederile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., precum şi în baza art. 158 alin. (3)2 C. proc. civ., a declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire, formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 100 din 6 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2010, pretins contradictorie cu decizia civilă nr. 1565/18 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimaţii E. şi STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanţelor Publice, disjuns din dosarul nr. x/2016.

Învestită prin declinare, Înalta Curte, analizând admisibilitatea cererii de revizuire raportat la prevederile art. 322 alin. (1) şi art. 326 alin. (3) C. proc. civ. constată că aceasta nu este admisibilă, motiv pentru care, va respinge cererea de revizuire, pentru considerentele care succed:

În conformitate cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Înalta Curte constată că, atât hotărârea supusă revizuirii, cât şi cea faţă de care se pretinde contrarietatea sunt pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, în cicluri procesuale diferite.

Or, "una şi aceeaşi pricină" în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu semnifică situaţia pronunţării a două hotărâri, în acelaşi proces, în stadii sau cicluri procesuale diferite ale acestuia. Textul are în vedere întrunirea condiţiei triplei identităţi: de părţi, obiect şi cauză; cu privire la două cereri de chemare în judecată distincte, soluţionate în două dosare separate, în aşa fel încât soluţionarea celei de-a doua a adus atingere puterii de lucru judecat a soluţiei pronunţate în prima.

În situaţia din speţă, această cerinţă nu este îndeplinită, revizuentul susţinând contrarietatea deciziei finale a instanţei de recurs (decizia civilă nr. 100/2016 din 6 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2010, în raport cu o altă decizie a instanţei de recurs într-un ciclu procesual anterior (decizia civilă nr. 1565/2012 din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2010, prin care s-a admis recursul, s-a casat hotărârea recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond), ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.

În raport de toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 100/2016 din 6 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 100/2016 din 6 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2017.