Consumer jurisdiction conflict resolved: Sector 1 Bucharest Court competent, ex officio declination set aside

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 10 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. şi B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 4 pct. 4.1. lit. a)-b) din condiţiile generale şi art. 8 din condiţiile speciale ale contractului de credit nr. 437 din 24 iulie 2007 şi contractului de credit nr. 727 din 8 noiembrie 2008;

2. să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor percepute în temeiul clauzelor contestate şi la plata dobânzii legale de la data perceperii acestor sume şi până la data restituirii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

Prin întâmpinarea depusă la 30 iulie 2019, pârâta C. S.A. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

Prin sentinţa civilă nr. 5799 din 9 octombrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a evocat dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8, art. 126 alin. (1), art. 129, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., după care a reţinut că a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale.

Aceeaşi judecătorie a reţinut că, deşi competenţa s-ar fi stabilit conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind alternativă între domiciliul consumatorilor şi sediul profesionistului, părţile au derogat de la aceasta, stabilind competenţa în favoarea instanţei de la sediul grupului din care face parte pârâta, situat în Cluj-Napoca.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că, de regulă, alegerea competenţei prin convenţie reprezintă un caz de competenţă teritorială alternativă şi se aplică regulile competenţei de ordine privată.

În continuare, a reţinut că, în situaţia în care alegerea instanţei a fost făcută în interesul ambelor părţi sau în interesul exclusiv al celui chemat în judecată, nu mai poate fi vorba de o competenţă teritorială alternativă, ci reclamantul este ţinut să acţioneze la instanţa aleasă prin convenţie.

Aceeaşi judecătorie a constatat că pârâta a stabilit prin contract competenţa în favoarea sa exclusivă, acolo unde are sediul grupul din care face parte sucursala la care reclamanţii au încheiat contractul.

Reţinând că prin convenţie s-a stabilit competenţa exclusivă a instanţei în raza căreia se află sediul grupului băncii, iar C. - Sucursala Oradea aparţine Grupului Cluj, cu adresa în Cluj-Napoca, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub acelaşi număr de dosar.

Prin notele scrise depuse la 11 decembrie 2019, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin sentinţa civilă nr. 8848/2019 din 12 decembrie 2019, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a evocat dispoziţiile art. 107 alin. (1), art. 113 alin. (1) pct. 8, art. 116, art. 126, art. 129 şi art. 130 alin. (3) C. proc. civ., după care a constatat că, la data sesizării instanţei, reclamanţii aveau domiciliul în Oradea, aflat în circumscripţia Judecătoriei Oradea, iar pârâta avea sediul în Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, aflat în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Aceeaşi judecătorie a reţinut că, potrivit art. 107 alin. (1), raportat la art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Judecătoria Oradea şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti ar fi fost competente să soluţioneze cauza, reclamanţii având dreptul de a alege între aceste două instanţe, conform art. 116 din acelaşi act normativ.

Judecătoria Cluj-Napoca a constatat că, în urma exercitării dreptului de opţiune, reclamanţii au sesizat Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Totodată, aceeaşi judecătorie a reţinut că nu poate fi avută în vedere clauza atributivă de competenţă întrucât, raportat la obiectul acţiunii, părţile ar putea conveni alegerea instanţei competente numai după naşterea dreptului la despăgubire şi orice convenţie contrară ar trebui considerată ca nescrisă.

Prin urmare, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut că şi în cazul în care s-ar stabili că această clauză ar fi aplicabilă în cauză, ea ar trebui să fie considerată ca nescrisă.

În plus, aceeaşi judecătorie a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată putea fi invocată doar de către pârâtă, prin întâmpinare, nu şi de către instanţă, din oficiu, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 10 ianuarie 2020.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Cluj-Napoca - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Acţiunea are ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor stipulate la art. 4 pct. 4.1. lit. a)-b) din condiţiile generale şi art. 8 din condiţiile speciale ale contractului de credit nr. 437 din 24 iulie 2007 şi contractului de credit nr. 727 din 8 noiembrie 2008, precum şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute în temeiul acestor clauze, fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Textul de lege anterior evocat instituie un caz de competenţă teritorială alternativă între instanţa de la domiciliul consumatorului şi cea de la sediul pârâtului, în cazul cererilor introduse de consumatori împotriva profesioniştilor având ca obiect constatarea nulităţii absolute totale sau parţiale a contractului încheiat între aceste părţi.

Având în vedere că art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie un caz de competenţă teritorială alternativă între instanţa de la domiciliul consumatorului şi cea de la sediul pârâtului, rezultă că acest text de lege reglementează un caz de competenţă teritorială de ordine privată, în sensul art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la partea îndreptăţită să invoce încălcarea competenţei de ordine privată, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Întrucât textul de lege anterior evocat stabileşte că numai pârâtul poate invoca necompetenţa de ordine privată, utilizând argumentul de interpretare logică per a contrario, rezultă că instanţa de judecată nu o poate invoca din oficiu.

În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că reclamanţii au introdus acţiunea pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Singura parte îndreptăţită să invoce excepţia necompetenţei de ordine privată a instanţei sesizate iniţial era pârâta, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Or, neinvocarea de către pârâtă a excepţiei necompetenţei de ordine privată a instanţei sesizate iniţial a avut drept consecinţă că această instanţă a rămas legal învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, invocarea din oficiu a excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În plus, instanţa supremă reţine că nu produce efecte în plan procesual clauza atributivă de competenţă de la art. 14.2 din condiţiile generale ale contractelor de credit, întrucât a fost stipulată încă de la momentul naşterii raporturilor contractuale dintre părţi, deci înainte de naşterea dreptului la despăgubire.

Relevant în acest sens este art. 126 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia, "în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi art. 130 alin. (3), raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.