Nullity of cassation appeal for mere reiteration of appeal grounds without specific illegality critiques in inheritance and property restitution dispute

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 Bucureşti, la 15.07.2007 sub nr. x/2007, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat instanţei să se constate că Statul Român nu a avut niciodată un titlu valabil asupra imobilului situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 45, în urma comparării titlului său de proprietate cu titlul invocat de pârâta persoană fizică, să se constate că titlul reclamantului este preferabil, iar pârâta să fie obligată să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul situat la etajul 2 al imobilului anterior menţionat, apartament compus din trei camere, hol, vestibul, dependinţe, camera de serviciu - etaj 2, boxa la subsol în suprafaţă utilă de 113,22 mp, reprezentând o cotă indiviză de 8,40% din imobil, o cotă indiviză de 8,40% din părţile de folosinţă comune ale imobilului şi 24,21 mp, teren situat sub construcţie.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că imobilul revendicat a fost proprietatea autoarei sale, C., cunoscută şi sub numele de C., în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat sub nr. x/15.04.1939 şi a fost preluat în mod abuziv de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, fiind menţionat în anexa la acest decret la poziţia 4956.

Ulterior, imobilul a fost înstrăinat de către Stat numitei D., în prezent decedată şi având ca unică succesoare pe pârâta B..

Reclamantul este unicul succesor al fostei proprietare, calitate în care solicită instanţei să constate că titlul său de proprietate asupra imobilului revendicat este preferabil în raport cu titlul de proprietate deţinut de pârâta, persoană fizică, fiind singurul care provine de la adevăratul proprietar.

Pârâta B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, lipsa calităţii sale procesuale pasive, prematuritatea acţiunii şi cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei să constate că mama sa, D. a dobândit legal dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x, situat în Bucureşti, Bd. x, fiind cumpărător de bună-credinţă. A solicitat, totodată, să se constate că este proprietara apartamentului ca efect al prescripţiei achizitive.

Prin sentinţa civilă nr. 4137 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa în favoarea tribunalului, reţinând dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi faptul că valoarea bunului imobil revendicat este de 749.261 RON.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2009, iar la data de 16.03.2011, pârâta B. a depus completare la cererea reconvenţională, prin care a solicitat anularea certificatului de moştenitor nr. wq16/9.04.2002 emis de B.N.P. E., cerere apreciată de instanţă ca fiind tardiv formulată şi disjunsă prin încheierea de şedinţă din 16.03.2011 cu consecinţa formulării prezentului dosar înregistrat sub nr. x/2011.

În cauza disjunsă, ce avea ca obiect anularea certificatului de moştenitor nr. x/9.04.2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 969/18.05.2011, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, sub nr. x/2011, iar prin sentinţa civilă nr. 2703/27.03.2012, această instanţă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti pentru pronunţarea unei regulator de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 54/F/26.04.2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta-reclamantă B., solicitând stabilirea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2011.

La termenul de judecată din data de 28.03.2013, Înalta Curte a constatat că a intervenit decesul recurentei reclamante şi a dispus, în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului.

Ulterior, prin decizia nr. 2860/2.10.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins cererea privind repunerea cauzei pe rol, formulată de F. şi B. şi a constatat perimat recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinţei civile nr. 54/F/26.04.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie în anulare de către contestatoarele F. şi B., iar prin decizia nr. 769/10.03.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia în anulare, a anulat decizia nr. 2860/2.10.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, stabilind termen pentru soluţionarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 54/F/26.04.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 05.05.2015, cu citarea părţilor.

Prin decizia civilă nr. 1225/5.05.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia perimării recursului, a admis recursul declarat de reclamantele F. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 54/F/26.04.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care a modificat-o, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub acelaşi număr de dosar x/2011, iar la termenul de judecată din 21.11.2015, tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei de interes a cererii formulate de reclamanta B..

Prin sentinţa civilă nr. 1217/21.10.2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia invocată din oficiu şi a respins acţiunea formulată de reclamanta B. şi continuată de succesoarele acesteia, F. şi B., împotriva pârâtului A., ca fiind lipsită de interes.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin cererea disjunsă, ce face obiectul prezentei cauze, autoarea reclamantelor, B., a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. x/9.04.2002, susţinând că la baza emiterii acestuia a stat renunţarea la succesiune a doamnei G., care apare în declaraţii ca fiind "noră" şi "fiică bună" a defunctei C..

Tribunalul a constatat, însă, că pârâtul A. este nepotul defunctei C., astfel că moştenirea acesteia a fost transmisă în linie directă fiului acesteia, H., iar după decesul fiului, moştenirea a fost transmisă nepotului A., care a venit la moştenire în nume propriu, în calitate de descendent direct al fiului defunctei, iar nu ca efect al renunţării mamei sale la moştenire, prin reprezentare, cum greşit susţin reclamantele.

În consecinţă, s-a apreciat că şi în ipoteza în care s-ar obţine anularea certificatului de moştenitor pentru chestiuni care privesc corecta stabilire a identităţii renunţătorului G., cu consecinţa redobândirii de către aceasta din urmă a calităţii de moştenitor (trecând, potrivit susţinerilor reclamantelor, peste impedimentul privind imposibilitatea de a obliga pe cineva să accepte moştenirea), renunţarea nu este de natură a-l înlătura pe pârât de la moştenire, ci doar de a modifica întinderea dreptului acestuia de moştenire, respectiv cotele legale ale celor doi moştenitori legali, fiul A. şi soţia supravieţuitoare, G..

Aşa fiind, constatând că reclamantele nu au nici vocaţie generală şi nici concretă la moştenire şi nu pot veni la moştenirea fostului proprietar C., iar bunul imobil aflat în litigiu şi care face parte din masa succesorală nu se poate întoarce la stat, întrucât moştenirea nu rămâne în nici un caz vacantă, pentru că pârâtul nu pierde calitatea de persoană îndreptăţită, astfel ca reclamantele să poată, eventual, cumpăra imobilul potrivit Legii nr. 112/1995, tribunalul a apreciat că este mai mult decât evident faptul că reclamantele nu pot obţine vreun folos material în urma promovării prezentei acţiuni.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel reclamantele F. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 484 A din 27 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele F. şi B., cu obligarea acestora la plata sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la primul motiv de apel referitor la necitarea Municipiului Bucureşti prin Primarul General, că această chestiune reprezintă un motiv de nulitate relativă a hotărârii pronunţate în aceste condiţii, ce poate fi invocată legal doar de partea vătămată prin necitare nu şi de către celelalte părţi.

Prin cel de-al doilea motiv de apel, apelanţii au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la traducerea tăgăduită, iar instanţa de apel a constatat că este nefondat, întrucât veridicitatea traducerii invocată de către reclamanţi nu a fost făcută de instanţa de fond, deoarece acţiunea a fost respinsă în considerarea lipsei interesului acestora în promovarea acţiunii, aspect ce nu presupunea o astfel de analiză.

Nefondată s-a apreciat şi critica ce viza încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, prin respingerea probatoriilor solicitate de aceştia în vederea dovedirii temeiniciei acţiunii, cu referire la ataşarea dosarului notarial, sens în care s-ar fi administrat înscrisuri de la autorităţile din Elveţia şi România, precum şi interogatoriul pârâtului şi s-ar fi constatat că este vorba de două persoane cu acelaşi nume, dar cu date diferite de naştere, persoane a căror calitate nu poate fi stabilită. Această susţinere s-a apreciat a fi nefondată, întrucât nu a fost formulată de către apelanţii în faţa instanţei de fond şi nu poate fi invocată pentru prima dată în apel, conform dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cel de-al patrulea motiv de apel, apelanţii cu criticat soluţia instanţei de fond privind excepţia lipsei de interes, prin care se susţine că există interesul reclamanţilor în promovarea acţiunii, iar acesta este real, legal şi actual, deoarece prin anularea certificatului de moştenitor se ajunge la pierderea calităţii de reclamant a lui I. şi imposibilitatea pentru acesta de a mai revendica apartamentul proprietatea lor.

Din analiza făcută în cadrul instanţei de apel, s-a reţinut că reclamantele nu au vocaţie generală şi nici concretă la moştenire şi nu pot veni la moştenirea fostului proprietar C., iar bunul imobil aflat în litigiu şi care face parte din masa succesorală nu se poate întoarce la Stat, urmare a anulării certificatului de succesor, deoarece moştenirea nu ar rămâne în nici un caz vacantă, astfel că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu există interesul reclamantelor pentru formularea unei astfel de acţiuni.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantele B. şi F. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Tribunal pentru o judecată pe fondul cauzei, cu administrarea completă a probelor.

În susţinerea primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentele arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, a prevederilor art. 85 din acelaşi cod, ceea ce trebuia să ducă la anularea hotărârii şi retrimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de fond pentru rejudecare, întrucât reclamantul stabileşte cadrul procesual, părţile cu care se judecă şi faţă de care doreşte să se stabilească anumite împrejurări de fapt şi de drept.

În acest context, se arată că în cauză nu a fost citată o parte, deoarece reclamantul din cererea disjunsă a chemat în judecată în calitate de pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti, care nu are capacitate procesuală de folosinţă, iar prin cererea legal formulată de defuncta lor mamă a fost precizat cadrul procesual pasiv, prin introducerea în cauză, ca pârât a Municipiul Bucureşti - prin Primar General, căruia trebuia să-i fie opozabilă hotărârea.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a apreciat că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. civ., referitor la traducerea tăgăduită, ce a fost contestă în termen legal, în condiţiile alin. (2) ale art. 141 din acelaşi cod, având în vedere că intimatul-pârât, după contestarea de către autoarea lor a conţinutului traducerii, a depus o traducere rectificată.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., se susţine că hotărârea este vădit nelegală şi cuprinde o motivare contradictorie, având în vedere încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 129 alin. (5) din acelaşi cod, deoarece s-a solicitat, în scris în probatoriu, ataşarea dosarului notarului public, înscrisuri, interogatoriu, relaţii scrise de la autorităţile din Elveţia şi România, fiind nesocotite aceste aspecte - chiar negându-se solicitarea acestor probe, iar instanţele nu se puteau pronunţa chiar şi pe excepţia lipsei de interes, fără a avea dosarul notarial, raportat la cele două traduceri, cu caracter vădit contrar.

Cu referire la cel de-al patrulea motiv de recurs, aflat sub incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea este străină de natura pricinii şi a art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, hotărârile sunt date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, se susţine că interesul reclamantelor subzistă, este real legal şi actual, astfel că nu se poate nega în mod legal interesul acestora în promovarea acţiunii.

Aceasta deoarece, reclamantele au interes evident în desfiinţarea actului de moştenire, instanţa de apel fiind indusă în eroare de către intimatul I. prin depunerea hotărârilor judecătoreşti din dosarul nr. x/2013, în condiţiile în care, calitatea acestuia se făcuse tot în baza actelor a căror substanţă a fost alterată.

Astfel, instanţa de apel, în mod nelegal le-a opus reclamantelor puterea de lucru judecat a acestor hotărâri, fără a se verifica actele care au stat la baza acestora, sens în care consideră că nu le este opozabilă o hotărâre în care nu au fost parte.

În ceea ce priveşte cel de-al cincilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea hotărârilor este străină de natura pricinii şi art. 304 pct. 8 din acelaşi cod, vizează interpretarea vădit eronată a legii, prin nesocotirea actelor şi lucrărilor dosarului, a interesului reclamantelor în promovarea acţiunii în nulitatea actului. În acest sens, se susţine că instanţa de apel a fundamentat cu alte argumente hotărârea instanţei de fond, ajungându-se la o motivare care nu are legătură cu probatoriul administrat în cauză, cu referire la calitatea procesuală activă a intimatului A..

Astfel, dacă se anulează certificatul de moştenitor nr. x din 9 aprilie 2002, coroborat cu împrejurarea că există în dosarul cauzei o renunţare expresă la moştenire, anume cea a d-nei G. este firesc că moştenirea devine vacantă şi o culege Statul Român, iar acesta nu avea nici un interes să anuleze actul translativ de proprietate asupra apartamentului vândut în mod legal bunicei reclamantelor.

În acest sens, recurentele susţin că au interes legitim, actual şi evident, în anularea certificatului care stabileşte calitatea de moştenitor a intimatului I., fiindcă înlătură un potenţial revendicator al proprietăţii acestora şi că instanţele nu au observat că renunţătoarea nu avea vocaţie de moştenitor, deci nu putea renunţa la ceea ce nu putea dobândi.

Ultimul motiv de recurs, aflat sub incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind lipsită de temei legal şi art. 304 pct. 8 din acelaşi cod, instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că înscrisul prezentat la dosar apel, face vorbire de o plată a onorariului de avocat din data de 27 septembrie 2011, pe care nu o consideră certă referitor la plata sumei de 4.000 RON pentru prezentul dosar, întrucât chitanţa trebuia depusă după emiterea acesteia şi nu la o distanţă de aproape cinci ani.

La data de 4 octombrie 2016, intimatul-pârât A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Recurentele-reclamante au depus răspuns la întâmpinarea intimatului, la data de 10 ianuarie 2017, prin care au solicitat înlăturarea susţinerilor intimatului-pârât A., ca fiind nefondate.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia.

Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepţia nulităţii cererii de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înţelege a critica hotărârea atacată, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speţă, recurentele-reclamante nu s-au conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, limitându-se a reitera în totalitate motivele de apel şi a prezenta aspecte legate de situaţia de fapt, de probele administrate fără a aduce critici de nelegalitate concrete.

În ceea ce priveşte prima critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentele arată că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, a prevederilor art. 85 din acelaşi cod şi susţin faptul că deşi au solicitat prin cerere introducerea în cauză, ca pârât a Municipiul Bucureşti - prin Primar General, căruia trebuia să-i fie opozabilă hotărârea, această parte nu a fost citată.

Această critică nu poate fi primită, întrucât instanţa de apel, în mod corect a stabilit că aceasta presupusa nulitate relativă a hotărârii pronunţată de instanţa de fond, ar fi putut fi invocata legal doar de partea vătămată prin necitare, nicidecum de celelalte părţi.

În ceea ce priveşte critica celui de-al doilea motiv de recurs, referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 141 alin. (1) C. proc. civ., se constată că nici acesta nu poate fi primit întrucât, în mod corect, instanţa de apel a constatat faptul că veridicitatea traducerii invocată de reclamante nu a fost făcută de prima instanţă, deoarece acţiunea a fost respinsă în considerarea lipsei interesului acestora în promovarea acţiunii, aspect ce nu presupunea o astfel de analiză.

Referitor la critica ce priveşte motivul trei de recurs prin care recurentele susţin că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., se constată de asemenea că este nefondată, având în vedere că instanţa de apel a apreciat în mod corect faptul că recurentele nu au formulat în fata instanţei de fond o asemenea susţinere privind ataşarea dosarului notarial, această cerere neputând fi făcută în faţa instanţei de apel, întrucât caracterul devolutiv al apelului era limitat de excepţia lipsei de interes dispusă de către instanţa de fond.

Motivul patru de recurs situat sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. ce vizează interesul recurentelor, apreciat ca fiind unul real, legal şi actual, se constată că nu are suport legal.

Aceasta deoarece, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, se reiterează aceleaşi susţineri ce nu se raportează în nici un fel nici la considerentele instanţei de fond, nici la cele din apel. În acest context, se reţine că reclamantele nu îşi justifică absolut deloc interesul prin cererea de anulare a certificatului de moştenitor nr. x din 09.04.2002 emis de B.N.P. E., din care rezultă că intimatul este moştenitor al defunctei C., întrucât o astfel de cerere poate fi promovată numai de către persoane care au vocaţie generală şi concretă la moştenire.

Or, în speţa de faţă recurentele-reclamante nu au o astfel de vocaţie, astfel încât nu pot veni la moştenirea defunctei C., fostul proprietar al imobilului preluat în mod abuziv de către stat prin Decretul nr. 92/1950, având în vedere că în mod corect a reţinut instanţa de apel faptul că instanţa de fond a constatat faptul că intimatul-pârât A. este nepotul defunctei C., moştenirea fiind transmisă nepotului A. care a venit la moştenire în nume propriu, în calitate de descendent direct al fiului defunctei, iar nu ca efect al renunţării mamei sale la moştenire, prin reprezentare, cum greşit au susţinut recurentele reclamante.

Cu privire la motivul cinci de recurs, care în esenţă este acelaşi cu al patrulea motiv, ce vizează interesul recurentelor în promovarea acţiunii, având acelaşi conţinut cu motivul de apel invocat în fata instanţei Curţii de Apel Bucureşti, se constată că nu poate fi primit pentru considerentele expuse anterior.

Motivul şase de recurs, vizează obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată din apel, pe care instanţa de apel în mod corect, le-a acordat în temeiul art. 274 C. proc. civ., ca fiind partea căzută în pretenţii, astfel că nu pot fi primite aceste susţineri, faţă de împrejurarea că intimatul a fost asistat de avocat în toate fazele procesuale, chiar dacă dosarele au fost înregistrate sub numere diferite, întrucât cauza a suferit mai multe declinări ce vizau competenţa materială a diferitelor instanţe, iar nicidecum pricini diferite cu obiecte diferite, astfel cum se susţine de către reclamante.

De asemenea, acţiunea introductivă a fost înregistrată în anul 2007, aspect ce presupune un volum mare de activitate necesar asigurării apărării pe parcursul mai multor cicluri procesuale, iar instanţa a avut în vedere natura litigiului, complexitatea acestuia, precum şi valoarea pretenţiilor deduse judecăţii.

Totodată, trebuie reţinut că în cadrul recursului reaprecierea probatoriul administrat pentru justificarea cheltuielilor de judecată excede controlului de legalitate.

Faţă de situaţia expusă, Înalta Curte apreciază necesar a sublinia că recurentele prezintă în cadrul memoriului de recurs reluarea motivelor de apel până la identitate, cu menţiunea că cel de al cincilea motiv de recurs are în esenţă aceeaşi motivare cu al patrulea motiv de apel/recurs, întrucât vizează interesul recurentelor în promovarea acţiunii, singura diferenţă vizând ultimul motiv de recurs având în vedere că se referă la cheltuielile de judecată din apel.

În acest context, Înalta Curte constată că în cauză s-au invocat aspecte legate de probatoriul administrat fără a se aduce critici care să vizeze chestiuni în legătură cu legalitatea procedurii de încuviinţare şi administrare a probelor.

Recurentele nu au indicat temeiul juridic al criticii prezentate, iar din modul în care este dezvoltată rezultă că acestea critică modul în care s-au apreciat probele, aspect ce ţine de controlul de netemeinicie şi nu de controlul de legalitate ce face obiectul recursului.

Raportat la cele menţionate, Înalta Curte constată că recurentele-reclamante nu au arătat în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, ci au reluat criticile formulate în faza procesuală a apelului.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti atacate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţii cu privire la situaţia de fapt ori probatoriul administrat, de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv, cum este cazul în speţă.

În cauză, susţinerile recurentelor prezentate de acestea drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care deja şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Prin urmare, fără a face referiri la soluţia apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentele au nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

În cauză, recurentele nu s-au conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în memoriul de recurs, nu au dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, a constata nulitatea recursului declarat de recurentele-reclamante B. şi F., pe care le va obliga în temeiul art. 274 C. proc. civ., să plătească intimatului-pârât A. suma de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantele B. şi F. împotriva deciziei civile nr. 484 A din 27 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Obligă recurentele-reclamante B. şi F. să plătească intimatului-pârât A. suma de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2017.