Competence for labor claims by prosecution legal advisors: Inapplicability of Art. 127 Code of Civil Procedure to roles outside the exhaustive list of judges, prosecutors, and clerks

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 21 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate că perioada în care a îndeplinit funcţia de consilier juridic constituie vechime în magistratură;

2. să îi oblige pe pârâţi la plata sporului de vechime continuă în magistratură, începând cu 1 decembrie 2015 şi în continuare;

3. să îi oblige pe pârâţi la plata drepturilor salariale restante, constând în diferenţa dintre indemnizaţiile ce rezultă din cumularea elementelor de salarizare specificate anterior şi indemnizaţia efectiv încasată, pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2015 şi până la zi, precum şi în continuare, plus dobânda legală aferentă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 208, art. 210, art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 1, art. 253 alin. (2), art. 266, art. 269-270, art. 272, art. 275 şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

Prin sentinţa nr. 1441/2019 din 4 iunie 2019, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a evocat dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, după care a constatat că reclamanta are calitatea de consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin raportare la funcţia deţinută de reclamantă, acelaşi tribunal a apreciat că această parte este personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, Tribunalul Dolj a reţinut că textul de lege anterior evocat are ca finalitate evitarea cazurilor de bănuială legitimă care conduc la formularea cererilor de strămutare.

Constatând că sunt incidente dispoziţiile referitoare la competenţa teritorială facultativă, prin raportare la funcţia reclamantei, Tribunalul Dolj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1296 din 25 octombrie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reţinut că funcţia reclamantei de consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu face parte din categoriile profesionale prevăzute la art. 127 C. proc. civ.

În acest sens, a constatat că reclamanta nu este judecător, procuror, asistent judiciar şi nici grefier la Tribunalul Dolj ori la vreo instanţă inferioară acesteia sau la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj ori la parchetele inferioare acestuia.

Acelaşi tribunal a apreciat că enumerarea funcţiilor în considerarea cărora a fost edictată norma anterior evocată este de strictă interpretare şi aplicare, nefiind astfel aplicabilă altor categorii de personal.

Împrejurarea că reclamanta, în calitatea sa de consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, face parte din categoria personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, în temeiul Legii nr. 303/2004, nu justifică interpretarea şi nici aplicarea extensivă a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

În acest sens, Tribunalul Vâlcea a reţinut că scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a garanta imparţialitatea instanţei sesizate cu judecarea unei cereri în contextul calităţii efective de judecător, procuror, grefier sau asistent judiciar la instanţa competentă ori la instanţele şi parchetele vizate de textul de lege. Or, acest scop este diferit de cel urmărit de normele prin care personalul de specialitate juridică este asimilat judecătorilor şi procurorilor, acest din urmă scop vizând pensia de serviciu sau condiţiile accederii în funcţia de magistrat.

Reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, acelaşi tribunal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 decembrie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Dolj şi Tribunalul Vâlcea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune prin care a solicitat să se constate că perioada în care a îndeplinit funcţia de consilier juridic constituie vechime în magistratură şi să îi oblige pe pârâţi la plata sporului de vechime continuă în magistratură şi a drepturilor salariale restante.

În drept, acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 208, art. 210, art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 1, art. 253 alin. (2), art. 266, art. 269-270, art. 272, art. 275 şi art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

Aşadar, reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict individual de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Prin raportare la aceste texte de lege, instanţa supremă constată că reclamanta ocupă funcţia de consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Având în vedere că art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. se aplică numai în cazul cererilor introduse de judecători, procurori, asistenţi judiciari şi grefieri, rezultă că enumerarea prevăzută de aceste texte de lege este limitativă.

Cum funcţia de consilier juridic nu este prevăzută printre categoriile profesionale anterior evocate, rezultă că funcţia reclamantei de consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu atrage incidenţa art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Chestiunea referitoare la incidenţa art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 priveşte fondul litigiului, întrucât vizează însăşi existenţa dreptului dedus judecăţii. Relevant în acest sens este art. 36 teza finală C. proc. civ., conform căruia, "existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond". Fiind o chestiune referitoare la fondul litigiului, aplicabilitatea art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 urmează a fi dezlegată de către instanţa competentă să soluţioneze cauza pe fond.

Totodată, instanţa supremă constată că, deşi unul dintre pârâţi este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. nu este aplicabil în cauză, întrucât acest text de lege vizează numai calitatea de reclamantă sau pârâtă a unei instanţe de judecată, nu şi a unui parchet de pe lângă o instanţă.

Nefiind incidente dispoziţiile referitoare la competenţa teritorială facultativă, instanţa competentă teritorial se va determina prin raportare la normele de competenţă din materia conflictelor individuale de muncă.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Având în vedere că textul de lege anterior evocat instituie un caz de competenţă teritorială alternativă, rezultă că alegerea instanţei deopotrivă competente aparţine reclamantei, conform art. 116 C. proc. civ.

În aceste condiţii, introducerea acţiunii pe rolul tribunalului în circumscripţia căruia se află locul de muncă al reclamantei impune concluzia că Tribunalului Dolj îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 116 şi art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.